loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Ecoturismul a apărut inițial ca o oportunitate de afaceri, creată de interesul tot mai mare pentru soarta planetei. La prima vedere, cele două preocupări sunt incompatibile și totuși, o afacere ecoturistică poate avea succes pe termen lung dacă este o afacere responsabilă, care respectă legile pieței și ale dezvoltării durabile deopotrivă.

Ecoturismul este puternic dependent de angajamentul întreprinzătorilor în aplicarea unui set unic de standarde de operare, standarde care au evoluat permanent în ultimii zece ani. Faptul că nu există un organism de reglementare la nivel internațional și că standardele în domeniul ecoturismului sunt destul de dificil de evaluat, a permis operatorilor și guvernelor să promoveze ecoturismul în mod necontrolat. Numeroase afaceri și organizații au încercat să profite de popularitatea termenului de „ecoturism”, folosindu-l pentru a-și promova produsele, dar fără a respecta cele mai simple principii sau în unele cazuri, aceste principii au fost greșit înțelese. Această problemă, cunoscută sub denumirea de „greenwashing” a creat prejudicii ecoturismului, pentru că a adus dezamăgirea și neîncrederea în rândul iubitorilor acestei forme de turism.

Conferințele internaționale, seminariile și publicațiile apărute în ultimii ani au avut un rol important în educarea ecoturistică a operatorilor și guvernelor, însă înțelegerea greșită a termenului rămâne încă o problemă.

În urma dezbaterilor ce au avut loc în cadrul Summit-ului Mondial al Ecoturismului (Ouebec, 2002), participanții au formulat o serie de recomandări adresate guvernelor, sectorului privat, organizațiilor non-guvernamentale, institutelor de cercetare, agențiilor de dezvoltare și comunităților locale. Prezentăm în continuare cele mai importante recomandări care vizează sectorul privat[1] (agenții de turism și touroperatori, proprietari ai unităților de cazare și alimentație, ai echipamentelor de agrement și ai terenurilor de interes ecoturistic etc.):

  • afacerile ecoturistice trebuie să fie profitabile pentru toți stakeholderii implicați deopotrivă: proprietari, investitori, manageri și angajați, comunități locale și organizații de conservare din ariile naturale în care acestea se desfășoară;
  • conceperea, dezvoltarea și conducerea afacerilor trebuie să ducă la minimizarea efectelor negative, să contribuie pozitiv la conservarea ecosistemelor fragile și a mediului în general, să aducă beneficii directe comunităților locale;
  • întreprinzătorii trebuie să se asigure că designul, planificarea, dezvoltarea și operarea facilităților ecoturistice încorporează principiile durabilității cum ar fi integrarea armonioasă în peisaj, conservarea apei, energiei, materialelor neregenerabile și accesul tuturor categoriilor de populație fără discriminare;
  • să coopereze cu organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale implicate în protejarea ariilor naturale și conservarea biodiversității, asigurându-se că operațiunile ecoturistice se desfășoară în concordanță cu planurile de management și cu reglementările din zona respectivă, astfel încât să minimizeze orice efect negativ și să acționeze pentru creșterea calității produsului ecoturistic și a contribuției financiare la conservarea resurselor naturale;
  • să utilizeze în desfășurarea afacerii mai mult materiale și produse locale, precum și resurse umane și logistice locale, pentru a menține autenticitatea produsului ecoturistic și pentru a crește proporția din beneficii care rămâne în comunitate. Pentru a realiza acest lucru, operatorii privați trebuie să investească în instruirea forței de muncă locale.
  • să colaboreze activ cu reprezentanții comunității locale, pentru a se asigura că elementele de cultură tradițională sunt descrise și valorificate cu respect, că personalul și turiștii sunt corect informați cu privire la tradițiile, obiceiurile și istoria locale;

♦♦♦ să promoveze în rândul clienților un comportament etic față de destinația ecoturistică vizitată, de exemplu prin educație de mediu sau încurajând contribuții voluntare, pentru a sprijini inițiativele comunitare și de conservare;

  • să-și diversifice oferta prin dezvoltarea unei game largi de activități turistice la o destinație dată și prin extinderea operațiunilor în alte destinații, pentru a evita supraaglomerarea, care ar amenința durabilitatea pe termen lung a activității. În acest scop, operatorii privați trebuie să respecte și să contribuie la implementarea unor sisteme de management a impactului vizitatorilor în destinațiile ecoturistice;
  • să asigure o distribuire echitabilă a veniturilor din ecoturism între turoperatori, furnizorii locali de servicii, comunitățile locale prin instrumente corespunzătoare și alianțe strategice;
  • să formuleze politici de dezvoltare durabilă pe care să le implementeze în toate sectoarele afacerii.

Date fiind aceste recomandări, este clar că dezvoltarea unei afaceri ecoturistice necesită, încă din faza de concepere și până la operarea propriu-zisă, satisfacerea unei combinații de factori ce reflectă importanța mediului natural și a comunității locale. Un alt aspect esențial pentru succesul pe termen lung al unei inițiative ecoturistice îl reprezintă timpul. Ecoturismul reprezintă de cele mai multe ori o sursă de venit alternativă pentru populația locală, o activitate nouă, diferită de cele cu care era obișnuită. Pentru ca această idee să fie înțeleasă și acceptată de toate sectoarele societății locale, este nevoie de timp și răbdare din partea tuturor părților implicate.

 

[1]    Ouebec Declaration on Ecotourism, www.ecotourism2002.org

Loading...