loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

De-a lungul timpului, problemele de conservare a naturii au fost rezolvate într-o manieră generală și globală în cadrul fiecărei țări, regiuni, zone sau localități în parte. Deși întreaga natură ar trebui conservată, există și unele zone în care trăiesc specii unice sau rare de floră și faună, cu valoare deosebită, și care trebuie să beneficieze de o atenție suplimentară. Aceste zone sunt denumite zone protejate[1] însă, potrivit reglementărilor Consiliului Europei, nu pot dobândi acest titlu decât în măsura în care, în interiorul lor, sunt realizate efectiv lucrări de protejare a naturii.

Problemele conservării mediului sunt reglementate prin Convenția pentru protejarea patrimoniului natural și cultural, încheiată în anul 1978 la Paris, iar organismul cu prerogative în acest sens este reprezentat de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN) care s-a preocupat de-a lungul timpului îndeosebi de elaborarea unui sistem de clasificare a ariilor protejate urmărind[2]:

  • conștientizarea guvernelor asupra importanței ariilor protejate;
  • încurajarea guvernelor să dezvolte sisteme de arii protejate ale căror obiective de management să fie în conformitate cu condițiile naționale și locale;
  • reducerea confuziei generate de adoptarea a numeroși termeni diferiți pentru a descrie tipuri diferite de arii protejate;
  • asigurarea unor standarde internaționale pentru a sprijini contabilizarea și compararea globală și regională între țări;
  • asigurarea unui cadru pentru colectarea, procesarea și diseminarea datelor privitoare la ariile protejate;
  • îmbunătățirea comunicării și înțelegerii între toți cei implicați înacțiunile de conservare.

În 1978, IUCN a publicat raportul CNPPA (Comisia asupra Parcurilor Nationale și Ariilor Protejate intitulat "Categorii, Obiective și Criterii pentru Ariile Protejate", ce propunea următoarele 10 categorii:

  1. Rezervație Științifică și Rezervație Naturală Strictă
  2. Parc Național
  • Monument Natural
  1. Rezervație de Conservare a Naturii și Rezervație Naturală Gospodărită
  2. Peisaj Protejat
  3. Rezervație de Resurse
  • Arie Naturală Biotică și Rezervație Antropologică
  • Arie Gestionată pentru Utilizări Multiple și Arie cu Resurse Gospodărite
  1. Rezervație a Biosferei
  2. Sit al Patrimoniului Mondial Natural

Acest sistem de clasificare a fost utilizat pe scară largă și preluat de multe legislații naționale. În timp, s-a demonstrat necesitatea ca sistemul să fie revizuit și actualizat, anumite criterii fiind inflexibile la condițiile variate întâlnite pe glob. Ca urmare, în 1984, CNPPA, prin Comitetul său Coordonator, a publicat un Raport ale cărui concluzii se refereau la menținerea primelor cinci categorii ale sistemului vechi pentru a forma baza sistemului actualizat și la eliminarea celorlate categorii. Raportul a fost supus unei revizuiri mai ample la cel de al IV-lea Congres Mondial al Parcurilor Naționale și Ariilor Protejate desfășurat în Caracas, Venezuela, în februarie 1992, ocazie cu care s-au trasat și unele linii directoare care:

  • aderă la principiile elaborate în 1978 și reafirmate în raportul Grupului de Lucru din 1990;
  • actualizează liniile directoare din 1978 pentru a reflecta experiența câștigată de-a lungul anilor în aplicarea sistemului de clasificare;
  • rețin primele cinci categorii, simplificând terminologia și prezentarea;
  • adaugă o nouă categorie;
  • recunosc că sistemul trebuie să fie suficient de flexibil pentru a se adapta complexității lumii reale;
  • ilustrează fiecare dintre cele șase categorii cu un număr de studii de caz pentru a arăta cum sunt aplicate categoriile;
  • pun la dispoziție un instrument de management și nu o prescripție restrictivă .

 

[1] Gh. Ionașcu, Amenajarea teritoriului, Editura Fundației România de Mâine, București, 2002, p 63.

[2]

www.pronatura.ro

Loading...