loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Potrivit IUCN, o arie protejată reprezintă o suprafață terestră și marină dedicată în special protecției și menținerii diversității biologice și a resurselor naturale și culturale asociate și gospodărite legal sau prin alte mijloace eficiente.

Începând din 1992, a fost adoptat un nou sistem de clasificare a ariilor protejate având la bază o serie de obiective de management care dau conținutul acestei clasificări și care se referă la: cercetare științifică, protecția sălbăticiei, protecția diversității speciilor și a diversității genetice, menținerea serviciilor, protecția unor trăsături naturale și culturale specifice, turism și recreere, educație, utilizare durabilă a resurselor ecosistemelor naturale, menținerea caracteristicilor culturale și tradiționale. Relația dintre obiectivele de management și tipologia ariilor protejate este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 1. Ariile protejate și obiectivele de management

Denumirea

Obiectivul de management

I. a) rezervație naturală strictă b) arie sălbatică

protecție strictă

II. parc național

conservarea ecosistemelor și recreere

III. monument natural

conservarea trăsăturilor naturale

IV. arie de gestionare a habitatelor și speciilor

conservare prin management activ

V. peisaj terestru și marin protejat

conservare și recreere

VI. arie protejată cu resurse gestionate

utilizarea durabilă a resurselor

Sursa: www.pronatura.ro

Așadar, principalele categorii de arii protejate, potrivit clasificării IUCN, sunt:

  1. Rezervație Naturală Strictă (arie protejată gestionată în principal pentru cercetare științifică) este acea zonă terestră și/sau acvatică ce prezintă ecosisteme, trăsături geologice sau fiziologice și/sau specii deosebite sau reprezentative, disponibilă primar pentru cercetare științifică și/sau monitorizare.
  2. Obiective de management:
  • păstrarea habitatelor, ecosistemelor și speciilor într-o stare cât mai nealterată posibil;
  • menținerea resurselor genetice în stare dinamică și evolutivă;
  • menținerea proceselor ecologice;
  • ocrotirea trăsăturilor structurale de peisaj sau expunerea rocilor;
  • păstrarea exemplarelor de mediu natural pentru studiile științfice, monitoringul mediului și educație;
  • minimizarea deteriorărilor prin planificarea atentă a cercetării și a altor activități permise;
  • limitarea accesului publicului.
  1. Criterii de selectare:
  • zona trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura integritatea ecosistemelor și pentru a îndeplini obiectivele de management;
  • zona trebuie să fie exclusă de la intervențiile umane directe;
  • conservarea biodiversității zonei trebuie să fie posibilă prin protecție și să nu necesite un management substanțial activ sau manipularea habitatului (ca la Categoria 4).
  1. Responsabilități organizatorice:
  • proprietatea și controlul trebuie să fie realizate la nivel național sau la alt nivel guvernamental, printr-o agenție calificată profesional sau prin fundații private, universități sau instituții care prezintă funcții de cercetare sau conservare sau de către proprietari care lucrează în cooperare cu oricare dintre organizațiile guvernamentale sau instituțiile private menționate anterior;
  • activitățile de pază și control adecvate protecției pe termen lung trebuie să fie asigurate înainte de desemnarea ariei. Acordurile internaționale asupra ariei în cauză, care reprezintă subiectul unei dispute asupra suveranității naționale pot reprezenta excepții.
  1. Arie Naturală Sălbatică (arie protejată gestionată în principal pentru protecția sălbăticiei) reprezintă o suprafață mare terestră și/sau acvatică nemodificată sau slab afectată, care reține caracterul și influența naturală, fără o habitare permanantă sau semnificativă, și care este protejată și gestionată pentru păstrarea condițiilor naturale.
  2. Obiective de management
  • asigurarea că generațiile viitoare vor avea posibilitatea să înțeleagă și să se bucure de zone care nu au fost afectate de către acțiunile umane de-a lungul unei mari perioade de timp;
  • menținerea pe termen lung a atributelor și calităților naturale esențiale;
  • asigurarea accesului publicului într-o modalitate care să satisfacă cel mai bine atât starea fizică și spirituală a vizitatorilor, cât și menținerea calităților de sălbăticie ale ariei pentru generațiile prezente și viitoare;
  • permiterea comunităților umane indigene să trăiască în densități mici și în echilibru cu resursele disponibile pentru menținerea modului lor de viață.
  1. Criterii de selectare
  • zona trebuie să prezinte calități naturale deosebite, să fie supusă primar legităților naturale, fără intervenții umane și să fie în stare să continue să prezinte aceste atribute dacă este gestionată corespunzător;
  • zona trebuie să conțină valori semnificative ecologice, geologice, fizico-geografice sau alte trăsături de valoare științifică, educațională, estetică sau istorică;
  • zona trebuie să ofere posibilități deosebite pentru solitudine, vizitatorii să se bucure odată ajunși aici prin mijloace simple, nezgomotoase, nepoluante și neintrusive (ex. nemotorizate);
  • zona trebuie să aibă o mărime suficientă pentru a face practic posibilă protecția și utilizarea.
  1. Responsabilități organizatorice - sunt aceleași ca și în cazul Rezervației Naturale Stricte.
  2. Parc Național (arie protejată gestionată în principal pentru protecția ecosistemelor și recreere) reprezintă o arie naturală terestră și/sau acvatică, desemnată pentru (a) protecția integrității ecologice a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generațiile prezente și viitoare, (b) excluderea exploatării sau locuirii care contravine scopului desemnării și (c) punerea la dispoziție a unei baze care să asigure posibilități spirituale, științifice, educaționale, recreaționale și de vizitare, toate trebuind să fie compatibile cu principiile de protecție a mediului și cu diversitatea culturală.
  3. Obiective de management
  • protecția ariilor naturale de semnificație națională și internațională pentru scopuri spirituale, științifice, educaționale, recreative și turistice;
  • perpetuarea, într-o stare cât de naturală posibilă, a unor eșantioane reprezentative de regiuni fizico-geografice, comunități biotice, resurse genetice și specii;
  • asigurarea stabilității și diversității ecologice;
  • gestionarea utilizării de către vizitatori pentru scopuri inspirative, educaționale, culturale și recreative la un nivel care va menține aria într-o stare naturală ;
  • eliminarea și apoi prevenirea exploatării sau locuirii care contravine scopurilor desemnării;
  • menținerea respectului pentru atributele ecologice, geomorfologice, sacre sau estetice care garantează desemnarea;
  • luarea în considerare a necesităților populației indigene, inclusiv utilizarea resurselor necesare supraviețuirii, astfel încât să nu exercite efecte adverse asupra celorlalte obiective de management.
  1. Criterii de selectare
  • aria trebuie să conțină eșantioane reprezentative de regiuni naturale, trăsături naturale sau estetice, unde speciile de plante și animale, habitatele și siturile geomorfologice au o semnificație specială spirituală, științifică, educațională, recreațională și turistică;
  • aria trebuie să aibă o suprafață suficient de mare pentru a conține unul sau mai multe ecosisteme intacte nealterate semnificativ de către exploatarea sau habitarea umană curentă.
  1. Responsabilități organizatorice
  • proprietatea și managementul trebuie să aparțină celei mai înalte autorități competente a statului, în jursidicția căruia se află;
  • parcurile naționale pot să se afle în proprietatea și managementul altor nivele guvernamentale, consilii locale, fundații sau alte organisme stabilite legal care au ca scop conservarea pe termen lung a ariei.
  • Monument Natural (arie protejată gestionată în principal pentru conservarea trăsăturilor naturale specifice) reprezintă zona care conține una sau mai multe trăsături naturale și culturale specifice, care este de o valoare deosebită sau unică datorită rarității proprii, calității reprezentative sau estetice sau semnificației culturale.
  1. Obiective de management
  • protecția sau păstrarea perpetuă a trăsăturilor remarcabile specifice datorită semnificației lor naturale, calității de unicat sau de reprezentativitate sau semnificației culturale;
  • asigurarea, într-o măsură conformă cu obiectivul anterior, a posibilităților de cercetare, educație, interpretare și apreciere publică ;
  • eliminarea și apoi prevenirea exploatării sau ocupării împotriva scopului pentru care a fost desemnată;
  • aducerea de beneficii oricărei populații rezidente, conforme cu celelalte obiective de management.
  1. Criterii de selectare
  • aria trebuie să conțină una sau mai multe trăsături de semnificație deosebită (trăsături naturale corespunzătoare incluzând cascade spectaculoase, peșteri, cratere, depuneri fosile, dune de nisip și trăsături marine, împreună cu fauna și flora unică sau reprezentativă; trăsături culturale asociate incluzând așezăminte speologice, fortărețe, situri arheologice sau situri naturale care au o semnificație de patrimoniu pentru populația indigenă);
  • aria trebuie să aibă o suprafață suficient de mare pentru a proteja integritatea acestor caracteristici și a zonelor din imediata vecinătate.
  1. Responsabilități organizatorice
  • proprietatea și managementul trebuie să aparțină guvernului național sau, cu măsuri

corespunzătoare de pază și control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizații non- profit, corporații sau, în mod excepțional, unui organ privat, dacă se dovedește că protecția pe termen lung a caracterului propriu al zonei este asigurată înainte de desemnare.

  1. Arie de Gestionare a Habitatelor / Speciilor (arie protejată gestionată în principal pentru conservare prin intervenții de management) reprezintă acea suprafață terestră și/sau acvatică ce face obiectul unei intervenții active în scopul managementului, pentru a asigura menținerea habitatelor și/sau îndeplinirea necesităților unor anumite specii.
  2. Obiective de management:
  • păstrarea și menținerea condițiilor de habitat necesare pentru protecția unor specii semnificative, grupuri de specii, comunități biotice sau trăsături fizice ale mediului acolo unde acestea necesită o manipulare specifică din partea omului pentru un management optim;
  • facilitarea cercetării științifice și monitorizării ca activități primare asociate cu managementul durabil al resurselor naturale;
  • dezvoltarea unor arii limitate pentru educația publicului și aprecierea caracteristicilor habitatului în cauză și pentru managementul vieții sălbatice;
  • eliminarea și apoi prevenirea exploatării și ocupării împotriva scopului pentru care a fost desemnată;
  • aducerea de beneficii oricărei populații rezidente conforme cu celelalte obiective de management.
  1. Criterii de selectare:

aria trebuie să joace un rol important în protecția naturii și supraviețuirea speciilor, (încorporând arii de reproducere, zone umede, recife de corali, estuare, pajiști, păduri sau zone de depunere a icrelor, inclusiv zone marine bentonice);

aria trebuie să fie aceea în care protecția habitatului este esențială pentru flora importantă la nivel național și local sau pentru fauna rezidentă sau migratoare;

  • conservarea acestor habitate și specii trebuie să depindă de intervenția activă din partea autorității de management, dacă este necesară manipularea habitatului;
  • mărimea ariei trebuie să depindă de cerințele de habitat ale speciei care trebuie să fie protejată și poate varia de la relativ mică la arii foarte vaste.
  1. Responsabilități organizatorice:

- proprietatea și managementul trebuie să aparțină guvernului național sau, cu măsuri corespunzătoare de pază și control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizații non- profit, corporații sau în mod excepțional unui organ privat.

  1. Peisaj Terestru / Marin Protejat (arie protejată gestionată în principal pentru conservarea peisajelor terestre și marine și recreere) reprezintă o arie terestră, cu zonă costieră și marină, după caz, unde interacțiunea oamenilor cu natura de-a lungul timpului a generat o suprafață cu trăsături distincte, cu valori semnificative estetice, ecologice și/sau culturale și adesea cu o diversitate biologică mare. Ocrotirea integrității unei asemenea interacțiuni tradiționale este vitală pentru protecția, menținerea și evoluția ariei.
  2. Obiective de management:
  • menținerea interacțiunii armonioase între natură și cultură prin protecția peisajelor terestre și/sau marine și continuarea utilizării tradiționale a pământului, prin crearea de practici și manifestări culturale și sociale;
  • susținerea modurilor de viață și a activităților economice care se află în armonie cu natura și păstrarea calităților sociale și culturale ale comunităților în cauză;
  • menținerea diversității peisajului și a habitatului, a speciilor și ecosistemelor asociate;
  • eliminarea, acolo unde este cazul, și apoi prevenirea utilizării pământului și a activităților care sunt necorespunzatoare ca scară și/sau caracter;
  • asigurarea oportunităților pentru publicul vizitator printr-o proiectare a recreerii și turismului corespunzătoare ca tip și scară calităților esențiale ale ariei;
  • încurajarea activităților științifice și educaționale care vor contribui la bunăstarea pe lungă durată a populației rezidente și la dezvoltarea sprijinului publicului pentru protecția unor asemenea arii;
  • obținerea de beneficii și contribuția la bunăstarea comunității locale prin asigurarea produselor naturale (cum ar fi colectarea fructelor de pădure, pescuitul) și serviciilor (cum ar fi venitul derivat din formele de turism durabil).
  1. a) Criterii de selectare:
  • aria trebuie să prezinte un peisaj terestru și/sau marin costier și insular de o calitate impresionantă cu diverse habitate asociate, floră și faună, împreună cu manifestări ale unor calități unice sau tradiționale de utilizare a pămâ ntului și organizări sociale, evidențiate în așezările umane și tradiții locale, moduri de viață și credințe;
  • aria trebuie să prezinte oportunități de petrecere a timpului liber a publicului prin recreere și turism în cadrul normal al modalităților de viață și activităților economice.
  1. Responsabilități organizatorice:
  • aria poate să se afle în proprietatea unei autorități publice, dar este mai probail să conțină un mozaic de proprietăți publice și private care să opereze tehnici variate de management;
  • aceste tehnici de management trebuie să fie supuse unui anumit grad de planificare sau control și susținute, după caz, prin fonduri publice și alte tipuri de stimulente, pentru a asigura menținerea pe termen lung a calității peisajului terestru și/sau marin și a tradițiilor locale relevante.
  1. Arie Protejată cu Resurse Gestionate (arie protejată gestionată în principal pentru utilizarea durabilă a ecosistemelor naturale) reprezintă o suprafață care conține predominant sisteme naturale nemodificate, gestionate pentru asigurarea pe termen lung a protecției și menținerii diversității biologice, asigurând în același timp în mod durabil bunuri și servicii pentru satisfacerea nevoilor comunităților.
  2. Obiective de management:
  • protecția și menținerea pe termen lung a diversității biologice și a altor valori naturale ale ariei;
  • promovarea practicilor de management pentru o producție durabilă;
  • protecția bazei de resurse naturale împotriva înstrăinării acesteia prin utilizarea pământului în detrimentul diversității biologice a ariei;
  • contribuția la dezvoltarea regională și națională.
  1. Criterii de selectare:
  • aria trebuie să fie cel puțin două treimi în stare naturală, deși poate de asemenea să conțină suprafețe limitate cu ecosisteme modificate;
  • aria trebuie să aibă o suprafață destul de mare pentru a absorbi utilizările durabile ale resurselor fără ca aceasta să fie în detrimentul valorilor naturale pe termen lung.
  1. Responsabilități organizatorice:
  • responsabilitatea de management trebuie să aparțină organismelor publice cu scopuri clare de conservare iar acțiunile să fie realizate în parteneriat cu populația locală; managementul poate să fie asigurat pe baza tradițiilor locale, dar cu suportul agențiilor guvernamentale sau non- guvernamentale;
  • proprietatea poate fi națională sau să aparțină unui alt nivel guvernamental, comunității, sau unor persoane fizice sau unei combinații a acestora.

În elaborarea categoriilor prezentate mai sus, s-au luat în considerare o serie de principii, dintre care cele mai importante au la bază urmă toarele aspecte:

  1. baza clasificării este reprezentată de obiectivul primar de management - acesta reprezintă cel mai important principiu. Într-o primă fază, categoriile trebuie să fie atribuite pe baza obiectivului primar de management; ca urmare, în procesul de includere a unei arii protejate într-o anumită categorie, legislația națională (sau metode eficiente similare, cum ar fi acorduri de principiu sau obiectivele declarate ale unei organizații non-guvernamentale) trebuie să fie examinată pentru a identifica obiectivul primar pentru care aria trebuie să fie gospodarită.
  2. atribuirea unei anumite categorii nu reprezintă un criteriu de eficiență a managementului. În interpretarea sistemului din 1978, unii au avut tendința să confunde eficiența managementului cu obiectivele de management. De exemplu, unele arii declarate legal cu obiective corespunzătoare Categoriei “Parc Național” au fost mai târziu incluse în Categoria “Peisaje Protejate” deoarece nu au fost protejate eficient împotriva intervenției omului. Aceasta reprezintă o confuzie dintre două raționamente diferite: ceea ce se intenționează a fi o arie protejată și cum aceasta este administrată. În prezent, se lucrează la dezvoltarea unui sistem separat de monitorizare și înregistrare a eficienței managementului care va fi înregistrat la nivel internațional.
  3. sistemul de clasificare este internațional; acesta a fost elaborat pentru a pune la dispoziție o bază de comparație internațională. Mai mult decât atât, se intenționează a fi utilizat în toate țările. Ca urmare, criteriile de selectare sunt în mod inevitabil generale și trebuie să fie interpretate cu flexibilitate la nivele naționale și regionale. De asemenea, din natura internațională a sistemului și din necesitatea aplicării consecvente a categoriilor, rezultă că responsabilitatea finală pentru determinarea categoriilor trebuie să revină la nivel internațional - UICN, având drept consultant Centrul Mondial pentru Monitorizarea Conservării (WCMC).
  4. denumirile naționale pentru ariile protejate pot varia; în mod normal, categoriile UICN ar fi prioritare, iar sistemele naționale ar trebui să urmeze terminologia standard. Practic însă, sistemele naționale utilizează o serie întreagă de denumiri. De exemplu, noțiunea de “parcuri naționale” este înțeleasă în mod diferit, multe “parcuri naționale” declarate la nivel național nerespectând strict criteriile stabilite de Categoria II în sistemul din 1978. În Marea Britanie, de exemplu, "parcurile naționale" includ așezări umane și o utilizare extensivă a resurselor și ar putea fi atribuite corespunzător Categoriei V. În America de Sud, un studiu UICN elaborat recent a descoperit că 84% din parcurile naționale prezintă populații umane rezidente semnificative; unele dintre acestea ar putea să fie incluse mai bine în altă categorie.

Întrucât o foarte mare confuzie a fost cauzată de către aceasta în trecut, criteriile de selectare identifică toate categoriile pe baza obiectivelor primare de management, dar și pe baza denumirilor specifice. Desigur că, la nivel național, vor continua să fie utilizate numeroase denumiri. Datorită acestui fapt, este inevitabil ca aceeași denumire să desemneze aspecte total diferite în țări diferite, după cum denumiri diferite pot fi utilizate pentru descrierea aceleiași categorii de arie protejată. Acesta reprezintă cel mai important motiv pentru care se accentuează necesitatea unui sistem internațional de clasificare identificat pe baza obiectivelor de management, și nu a unui sistem care să depindă de diverse denumiri.

  1. este introdusă o nouă categorie de management; Recomandarea adoptată la Congresul de la Caracas a invitat UICN să ia în considerare mai în detaliu punctele de vedere ale anumitor experți potrivit cărora o nouă categorie este necesară pentru a acoperi predominant arii naturale care sunt "gospodărite pentru protecția diversității biologice într-o asemenea modalitate încât să asigure un flux durabil de bunuri și servicii comunității." Considerarea acestei cereri a condus la includerea în aceste linii directoare a unei categorii în care principalul scop de management este utilizarea durabilă a ecosistemelor naturale. Punctul cheie este acela că aria trebuie să fie gospodarită astfel încât să fie asigurată protecția și menținerea diversității biologice pe termen lung. În particular, trebuie să fie îndeplinite patru cerințe:
  • aria să se încadreze în definiția unei arii protejate;
  • cel puțin două treimi din arie să fie și să continue să fie în stare naturală;
  • plantațiile mari să nu fie incluse;
  • trebuie să fie stabilită o autoritate de management;
  1. toate categoriile sunt importante în mod egal; Numărul atribuit unei categorii nu reflectă importanța sa: toate categoriile sunt necesare pentru conservare și dezvoltare durabilă. Ca urmare, UICN încurajează țările să-și dezvolte un sistem de arii protejate care să îndeplinească obiectivele patrimoniului lor natural și cultural și apoi să aplice una sau toate categoriile corespunzătoare. Deoarece fiecare categorie acoperă o anumită "nișă " în termeni de management, toate țările trebuie să considere întreaga varietate de categorii de arii protejate, conform necesităților.
  2. toate categoriile implică o gradare a intervenției umane. De-a lungul timpului, cercetările au arătat că modificările umane din trecut asupra ecosistemelor au fost de fapt mai mari decât s-a crezut inițial și că în nici o parte a globului nu pot fi eliminate efectele poluării la distanță și a modificărilor climatice induse de om. În acest sens, nici o zonă de pe planetă nu poate fi considerată cu adevărat "naturală". Ca urmare, termenul este utilizat potrivit definiției din Raportul intitulat "Caring for the Earth - A Strategy for Sustainable Living", publicat de UICN Tn 1991, reprezentând o actualizare a "Strategiei Mondiale de Conservare",UICN, 1980. Astfel, "naturale" sunt considerate ecosistemele în care, de la revoluția industrială (170), impactul uman nu a fost mai mare decât al oricărei specii native și nu a afectat structura ecosistemelor. În raport cu această definiție, categoriile I, II și III sunt legate în special de protecția unor arii naturale în care intervenția umană directă și modificarea mediului au fost limitate pentru ca în categoriile IV, V și VI, intervenția să fie semnificativ mai mare. Întrut Categoria VI a fost adaugată sistemului mai târziu, nu se încadrează în totalitate în modelul general, dar, din punct de vedere conceptual, se află între Categoria III și IV.

Totodată, au fost clarificate o serie de concepte, fără de care întregul sistem de clasificare UICN precum și aplicarea categoriilor nu ar avea semnificație. Printre acestea, se numără: a) mărimea ariei protejate; b) zonarea în interiorul ariei protejate; c) responsabilitatea de management; d) proprietatea asupra terenului; e) clasificările multiple; f) zonele care înconjoară ariile protejate; g) desemnările internaționale.

  1. Mărimea ariei protejate trebuie să corespundă teritoriului terestru sau acvatic necesar pentru realizarea obiectivelor de management. Astfel, pentru o arie de Categoria I, mărimea trebuie să fie aceea care să asigure menținerea integrității ariei pentru a realiza obiectivele de management de protecție strictă, fie ca arie de bază sau zonă de cercetare, fie pentru protejarea sălbăticiei. În schimb, în ariile de Categoria II, granițele trebuie trasate suficient de larg astfel încât să conțină unul sau mai multe ecosisteme integrale, nesupuse modificărilor ca urmare a exploatării și locuirii. Pentru scopuri practice, Lista Națiunilor Unite include numai arii de cel puțin 1000 ha sau 100 ha în cazul unor insule protejate integral, dar acestea sunt, într-o oarecare masură, cifre arbitrare. Autoritățile care declară ariile protejate au obligația de a verifica dacă managementul nu va fi perturbat de presiunile exercitate din zonele adiacente. Pot fi necesare aranjamente de management suplimentare și compatibile pentru acele arii, chiar dacă nu sunt declarate ca parte a ariei protejate afectate.
  2. Zonarea în interiorul ariei protejate. Pentru stabilirea categoriei corespunzătoare, cel puțin două treimi și preferabil mai mult din suprafața ariei trebuie să fie gospodarite pentru scopurile primare, iar managementul zonei rămase nu trebuie să intre în conflict cu scopul primar.
  3. Responsabilitatea de management. Guvernele au o responsabilitate fundamentală față de existenț a și buna funcționare a sistemelor naționale de arii protejate. Ele trebuie să considere asemenea arii drept componente importante ale strategiilor naționale de conservare și dezvoltare durabilă. Pe de altă parte, responsabilitatea pentru managementul unor arii protejate individuale este atribuită atât organizațiilor guvernamentale cât și celor non-guvernamentale centrale, regionale sau locale, sectorului privat sau comunităților locale. În practică, ariile protejate din Categoria I-III se află de obicei în responsabilitatea unui organism guvernamental, iar responsabilitatea pentru categoriile IV și V este atribuită adesea administrațiilor locale.
  4. Proprietatea terenului. La fel ca în cazul autorității de management, condiția de bază este ca tipul de proprietate să fie compatibil cu realizarea obiectivelor de management ale ariei respective. În multe țări, proprietatea aparținând unui organism public (fie el național sau local), sau unui ONG cu obiective de conservare, facilitează managementul și ca urmare este de preferat în condițiile Categoriilor I, II și III. Adesea, proprietatea particulară reprezinta forma predominantă de proprietate asupra pământului. Mai mult decât atât, indiferent de proprietate, experiența arată că succesul managementului depinde într-o mare măsură de sprijinul comunităților locale. În asemenea cazuri, autoritatea de management trebuie să aibă sisteme eficiente consultative și de comunicare precum și mecanisme care pot include stimulente pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor de management.
  5. Clasificările multiple. În cadrul sistemului de clasificare, arii protejate de diferite categorii sunt adesea alăturate și uneori, o categorie se află în interiorul alteia. Astfel, multe Categorii V conțin în interior arii de Categoria I și IV; altele se adaugă ariilor de Categoria II. Unele arii de Categoria II conțin arii de Categoria I.a. și I.b. Acest lucru este în deplină concordanță cu aplicarea sistemului de clasificare, dacă se dovedește că ariile respective sunt identificate separat pentru înregistrare și raportare.
  6. Zonele care înconjoară ariile protejate. Din punct de vedere ecologic, economic, politic și cultural, ariile protejate se află în strânsă legătură cu împrejurimile. De aceea, planificarea și managementul ariilor protejate trebuie să fie încorporate în planurile regionale de dezvoltare și în concordanță cu politicile adoptate pentru zone mai largi. În scopul aplicării sistemului de clasificare, acolo unde o arie este utilizată pentru a "tampona" sau a înconjura o alta, ambele categorii trebuie să fie identificate și înregistrate separat.
  7. g) Desemnările internaționale. Sistemul din 1978 a identificat categorii separate pentru Siturile Patrimoniului Mondial (natural) și Rezervațiile Biosferei. Acestea nu sunt categorii de management, ci desemnări internaționale. Practic, aproape toate zonele aparținând Patrimoniului Mondial sunt desemnate la nivel național și ca urmare se vor înregistra ca una din cele șase categorii. Același lucru este valabil și pentru Rezervațiile Biosferei, siturile Ramsar și alte arii desemnate în cadrul acordurilor regionale. Ca urmare, se va aplica următorul principiu: dacă aria este identificată prin acorduri naționale pentru o protecție specială, atunci trebuie să fie înregistrată corespunzător în una din categoriile standard. Statutul său special internațional va fi înregistrat, de exemplu, în Lista Națiunilor Unite și în toate publicațiile UICN corespunzătoare.

Vor fi prezentate în continuare câteva dintre desemnările internaționale utilizate pe scară largă: a) Rezervațiile Biosferei (BR) sunt arii protejate care îmbină conservarea, reprezentând ecosistemele majore ale globului și dezvoltarea durabilă, servind ca model de dezvoltare pentru medii particulare. Ele formează o rețea mondială pentru cercetarea și monitorizarea ecologică și reprezintă zone pentru conștientizare, educație și instruire în domeniul mediului. În mod obișnuit, sunt arii cu o zonare particulară și cu diferite intensități ale managementului și anume:

  • - -- zonă strict protejată - pentru protecția strictă a ecosistemelor naturale, care poate fi desemnată la nivel național drept categoria I, II, III sau IV IUCN;
  • zonă tampon - pentru a atenua efectele asupra zonei strict protejate, care poate fi desemnată la nivel național drept categoria IV, V sau VI;
  • zonă de tranziție - pentru dezvoltarea activităților economice într-un mod durabil.

O Rezervație a Biosferei poate include mai multe zone strict protejate și așezări umane.

  1. ) Procedura de desemnare. Ariile protejate declarate la nivel național ca aparținând uneia din categoriile UICN, care respectă criteriile de eligibilitate pentru a fi înscrise pe lista Rezervațiilor Biosferei sunt înaintate Comitetului Național MAB ((Man and Biosphere) al țării respective, care le va analiza și trimite Secretariatului Programului UNESCO - MAB (Paris) pentru aprobarea lor. În particular, fiecare Rezervație a Biosferei trebuie să îndeplinească trei funcții complementare: - de conservare a biodiversității, accentuând conservarea unui eșantion reprezentativ al unor ecosisteme majore; - de dezvoltare, cu un accent asupra populației umane în cadrul biosferei; -logistică, realizând combinarea între cercetarea, educația, instruirea și monitorizarea în domeniul conservării. Rezervațiile Biosferei conțin adesea o serie de obiective de management diferite, fiecare putând corespunde unei categorii de management UICN. Astfel, Rezervațiile Biosferei sunt considerate arii care conțin una sau mai multe categorii UICN de arii protejate și nu se constituie într-o categorie separată.
  2. ) Organisme responsabile
  • la nivel internațional - Programul UNESCO - MAB (Man and Biosphere).
  • la nivel național - Comitetul Național MAB.
  1. ) Situația la nivel mondial: UNESCO a aprobat, până în prezent, un număr de 311 Rezervații ale Biosferei, dintre care 127 se află Tn Europa.
  2. ) Situația în România: până în prezent, au fost declarate trei Rezervații ale Biosferei, și anume:
  • Delta Dunării - declarată la 1 septembrie 1990 prin Decretul 983;
  • Parcul Național Retezat - declarat la 10 ianuarie 1980;
  • Pietrosul Rodnei - declarat la 10 ianuarie 1980
  1. b) Sit al Patrimoniului Mondial Cultural și Natural (WHNS) reprezintă o arie de o valoare universală deosebită, cu un rol important în conservarea diversității biologice a planetei, a cărei protecție trebuie să fie în atenția și responsabilitatea comunității internaționale.
  2. ) Procedura de desemnare. Siturile sunt nominalizate de către guvernele naționale și înaintate spre aprobare Comitetului Patrimoniului Mondial. După acceptare, zonele vor fi înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial ca Situri ale Patrimoniului Mondial Natural și Cultural.
  3. ) Organisme responsabile
  • la nivel internațional - Comitetul Patrimoniului Mondial Cultural și Natural, iar Convenția Patrimoniului Mondial a fost adoptată de UNESCO în 1972 și a intrat în vigoare în 1976.
  • la nivel național - Comisia Națională UNESCO, Secretariatul Național al Convenției Patrimoniului Mondial.
  1. ) Situația la nivel mondial: Lista Patrimoniului Mondial include un număr de 411 situri, dintre care, în Europa, au fost declarate numai 15 situri ale patrimoniului mondial natural și 120 situri culturale.
  2. ) Situația în România: a fost ratificată Convenția asupra Protecției Patrimoniului Mondial Cultural și Natural prin Legea nr. 178ș 1990, 50% din suprafața Deltei Dunării fiind inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial Natural din decembrie 1991.
  3. Zona Ramsar (R) reprezintă o zonă umedă de importanț ă internațională în special ca habitat al păsărilor de apă. O zonă umedă poate fi inclusă pe Lista Ramsar dacă îndeplinește unul din criteriile de mai jos:
  • criterii de evaluare a zonelor umede reprezentative sau unice. O zonă umedă poate fi considerată importantă la nivel internațional dacă reprezintă un exemplu bun pentru un anumit tip de zonă umedă caracteristic regiunii respective;
  • criterii generale pentru utilizarea plantelor sau animalelor. O zonă umedă poate fi considerată importanta dacă: -suportă populații apreciabile de specii sau subspecii de plante și animale rare, vulnerabile sau periclitate sau un număr apreciabil de indivizi ai categoriilor de specii mai sus menționate; -este de o valoare specială pentru menținerea diversității genetice și a sistemelor ecologice a unei regiuni; -este de o valoare specială ca habitat al plantelor și animalelor aflate într-un stadiu critic al ciclurilor lor biologice;
  • criterii specifice pentru utilizarea păsărilor de apă pentru identificarea zonelor umede importante. O zonă umedă poate fi considerată importantă la nivel internațional dacă: - suportă în mod regulat mai mult de 20000 păsări de apă; - suportă în mod regulat un număr substanțial de indivizi aparținând unor grupuri particulare de păsări de apă, indicatori ai productivității sau diversității; - suportă în mod regulat 1% din indivizii unei populații aparținând unei specii sau subspecii de păsări de apă.
  1. ) Procedura de desemnare. Zonele sunt nominalizate de Parțile Contractante (statele care au ratificat Convenția) și înaintate spre aprobare către Secretariatul Ramsar.
  2. ) Organisme responsabile
  • la nivel internațional - Secretariatul Independent al Convenției Ramsar, administrat de UICN și IWRB (International Wetlands Research Bureau) reprezentând structura permanentă pentru suportul administrativ, științific și tehnic.
  • la nivel național - Secretariatul Național Ramsar.

Convenția asupra Zonelor Umede de Importanță Internațională, în special ca Habitat pentru Păsările de Apă, cunoscută sub numele de Convenția Ramsar, adoptată la Ramsar (Iran) în anul 1971 și intrată în vigoare la sfârșitul anului 1975, este un tratat interguvernamental care asigură cadrul pentru cooperarea internațională în domeniul conservării zonelor umede. Părțile Contractante ale Convenției Ramsar sunt obligate să:

  • desemneze cel puțin o zonă umedă pentru a fi inclusă pe Lista Zonelor Umede de Importanță Internațională (Lista Ramsar);
  • promoveze “utilizarea durabilă” a tuturor zonelor umede de pe teritoriul lor;
  • promoveze cooperarea internațională în domeniul zonelor umede;
  • informeze Secretariatul Convenției asupra oricăror schimbări survenite în caracterul ecologic al oricărui sit aflat pe listă.
  1. ) Situația la nivel mondial: în prezent, există 654 zone Ramsar, din care, în Europa se află 394.
  2. ) Situația în România: România a ratificat Convenția Ramsar prin Legea 5/1991, Delta Dunării fiind singura arie protejată din România desemnată ca zonă Ramsar.
  3. Arie de Importanță Avifaunistică (AIA) reprezintă o suprafață de valoare deosebită pentru protecția și conservarea păsărilor, începând de la nivel mondial și mergând până la nivel național sau regional al unei țări. Criteriile pe baza cărora se constituie aceste zone sunt legate de îndeplinirea anumitor condiții și de găzduirea unor specii rare sau periclitate. Ariile trebuie să fie suficient de întinse pentru a permite populațiilor locale de păsări să se autosusțină din punct de vedere biologic, iar păsărilor migratoare să le fie asigurate condițiile de existență pe durata prezenței lor în regiunea respectivă. Este preferabil ca ariile să se suprapună (cel putin parțial) peste zone deja protejate și dacă este posibil să se delimiteze de zonele înconjurătoare din punct de vedere al condițiilor de mediu.
  4. ) Procedura de desemnare. Ariile sunt identificate și descrise de catre SOR (Societatea Ornitologică Română) după o metodologie standard, formularul fiind trimis Programului IBA al BirdLife International.
  5. ) Organisme responsabile
  • la nivel internațional - BirdLife International. Programul IBA pentru identificarea și protecția habitatelor unor anumite specii de păsări a fost inițiat în anul 1984 de către Consiliul Internațional pentru Protecția Păsărilor (ICBP), devenit în anul 1994 BirdLife International și a vizat într-o primă etapă identificarea și descrierea din punct de vedere avifaunistic a ariilor de importanță europeană.
  • la nivel național - Societatea Ornitologică Română (SOR).
  1. ) Situația la nivel mondial: în Europa au fost identificate până în prezent, 2479 de arii de importanță avifaunistică, conform publicației ICBP, 1989 - Arii de Importanță Avifaunistică din Europa.
  2. ) Situația în România: au fost identificate 59 Arii de Importanță Avifaunistică de către SOR.
  3. Arie de Protecție Specială (SPA) reprezintă zone desemnate pentru a asigura un statut favorabil de conservare pentru cele 175 specii și subspecii de păsări vulnerabile, precum și pentru speciile migratoare, în special pentru cele caracteristice zonelor umede.
  4. ) Procedura de desemnare. Statele membre ale UE elaborează listele naționale de situri candidate ca arii de protecție specială care vor face parte din rețeaua SPA. Listele vor fi înaintate Comisiei Europene și adoptate de către aceasta.
  5. ) Organisme responsabile
  • la nivel internațional: Uniunea Europeană, Directiva asupra Conservării Păsărilor (79/409/EEC) intrată în vigoare în 1981. Directiva asupra Conservării Păsărilor și Directiva asupra Conservării Habitatelor Naturale și a Faunei și Florei Sălbatice asigură un cadru pentru desfășurarea politicilor în domeniul conservării naturii de către Statele membre UE și reprezintă cele mai semnificative angajamente internaționale luate de aceste state în direcția conservării naturii. Aceste două Directive stabilesc nivelul minim de standarde pentru conservarea biodiversității adoptate de către Statele membre și care reprezintă o parte esențială a celui de-al V-lea Program de Acțiune în domeniul Mediului.

e.3.) Situația în Uniunea Europeană: 1109 de situri din țările UE au fost clasificate ca Arii de Protecție Specială.

  1. ) Situația în România: procesul nu a demarat, deși celelalte țări estice și central europene, care nu sunt încă State Membre ale UE, au început deja de câțiva ani identificarea acestor arii.
  2. Arie Specială de Conservare (SAC) reprezintă o zonă desemnată în principal pentru protecția a peste 200 tipuri de habitate și a siturilor pentru 193 de specii de animale și 300 specii de plante listate în Anexele Directivelor UE.
  3. ) Procedura de desemnare. Statele membre ale UE elaborează listele naționale de situri candidate ca arii de protecție specială care vor face parte din rețeaua SPA. Listele vor fi înaintate Comisiei Europene și adoptate de către aceasta.
  4. ) Organisme responsabile
  • la nivel internațional - Uniunea Europeană, Directiva asupra Conservării Habitatelor Naturale și a Faunei și Florei Sălbatice (92/43/EEC), cunoscută ca Directiva Habitatelor care a fost adoptată în anul 1992. Scopul principal al acesteia este de a menține și reface habitatele naturale și speciile de interes european într-o stare de conservare favorabilă, prin desemnarea Ariilor Speciale de Conservare.

f.3.) Situația la nivel mondial: nu există încă o listă oficială.

  1. ) Situația în România: procesul nu a demarat, deși celelalte țări estice și central europene, care nu sunt încă state membre ale UE, au început deja de câțiva ani identificarea acestor arii.
Loading...