loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Activitățile economice un impact deosebit asupra mediului, lucru asupra căruia nu vom insista, acest lucru fiind binecunoscut. Deseori, zonele protejate și activitatea economico-socială își pot “disputa” aceleași teritorii, inclusiv după declararea unei zone drept areal protejat. Specialiștii apreciază că principalele domenii care amenință în mod serios ariile protejate sunt agricultura, silvicultura, transporturile, unele ramuri industriale și turismul.

Agricultura înseamnă atât o folosire a terenului prin ea însăși, cât și exercitarea unei influențe puternice asupra activităților rurale. Agricultura este prezentă foarte des în areale incluse în categoria a V-a de peisaje protejate și este o activitate importantă în multe rezervații naturale din categoria a IV-a[42]. Ca activitate principală pe terenurile învecinate ariilor protejate, are o influență profundă asupra tuturor categoriilor. Mai mult decât orice alt sector, agricultura demonstrează că ariile protejate trebuie înființate și administrate ca parte a politicilor generale de folosire a terenului și nu separat.

Unele terenuri agricole pot avea o valoare intrinsecă de conservare, căci flora, fauna și peisajul depind adesea de continuarea agriculturii de intensitate mică, deseori tradiționale. Abandonarea acestui fel de agricultura poate aduce mari pagube naturii și peisajului, dar în același timp nu toate formele tradiționale de agricultură sunt inofensive ecologic. Majoritatea practicilor agricole moderne s-au dovedit deosebit de nocive pentru natură și peisaje. Pentru creșterea productivității, au fost distruse numeroase habitate rare, în special prin drenarea zonelor umede și irigarea zonelor aride. Pe alocuri, practicile de tip industrial aproape au eradicat plantele și animalele sălbatice. Folosirea intensivă a fertilizatoarelor, pesticidelor și ierbicidelor a dus la poluarea și distrugerea ariilor naturale învecinate.

Cu toate că aceste probleme au fost de mulți ani conștientizate și în ciuda unui oarecare progres în sensul protejării mediului prin stoparea măsurilor de creștere a productivității în agricultură, politicile agricole ale țărilor dezvoltate ignoră adeseori pericolul distrugerii unor habitate valoroase, a peisajului și a naturii în general. Sunt necesare schimbări fumdamentale în aceste politici agricole, care să aducă mari beneficii conservării și ariilor protejate, deci societății în ansamblul său[43].

Silvicultura este o altă activitate economică ce poate amenința ariile protejate. Aproape toate pădurile din lume au fost modificate prin intervenția umană în cursul a sute sau chiar mii de ani, ceea ce a produs perturbări ale biodiversității. De aceea, astăzi se urmărește conservarea pădurilor virgine, prin crearea de arii protejate; în ceea ce privește celelalte păduri, afectate de intervenția umană, conservarea se referă mai ales la administrarea durabilă, care presupune[44]:

  • stabilirea unei păduri permanente garantate legal;
  • pregătirea în ecologie silvică și în management;
  • standarde pentru tăieri anuale permise, cicluri de tăiere, tehnici de recoltare și infrastructură, metode de salvare a mediului;
  • controlul tuturor aspectelor recoltării și tratamentului pădurii pentru protecția mediului;
  • politicile economice și financiare care nu cer mai mult de la păduri decât poate fi susținut;
  • politici de folosință multiplă, pentru a asigura că societatea primește întregul beneficiu (cherestea, locuri de muncă, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate pădurile;
  • politicile ecologice care protejează serviciile ecologice, diversitatea biologică și baza de resurse pentru toți cei care folosesc pădurile;
  • standardele pentru compoziția speciilor care favorizează pomii nativi;
  • monitorizarea efectivă a tuturor celor de mai sus.

Aceste abordări ar trebui să conducă la mărirea valorii întregii păduri pentru mediul înconjurător.

În ariile protejate din categoriile I-III nu ar trebui să existe nici o operațiune silvică. Exploatarea cherestelei ar trebui permisă doar în categoria a IV-a, dacă aceasta slujește obiectivelor de conservare. Pădurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel încât să se mențină sau să se măreasca valoarea lor de conservare.

Transportul, în special cel rutier, are un impact crescând asupra ariilor protejate: prin poluarea aerului, congestie, zgomot și intruziune vizuală și prin însăși construirea drumurilor. Inființarea unei rețele de arii protejate de-a lungul Europei, de exemplu, este împiedicată și de faptul că Europa este fragmentată de o retea foarte densă de drumuri. De asemenea, canalizarea râurilor poate pune în pericol ținuturile umede riverane, iar transportul pe mare al unor produse periculoase (petroliere, de exemplu), prin accidentele survenite destul de des în ultimii ani, afectează într-o măsură deosebit de gravă zonele de coastă.

Deseori pagubele produse ariilor protejate sunt ignorate sau subestimate în planificarea infrastructurii transporturilor. Dificultățile de reconciliere a marilor programe de construire a drumurilor cu cerințele ariilor protejate sunt în mod special acute acolo unde arii protejate mari se întind în zonele situate între aglomerările majore de populație.

Și totuși, există alternative, care să minimizeze sau să excludă impactul transporturilor asupra ariilor protejate. Unele arii protejate au indicatoare pentru încurajarea (sau constrângerea) vizitatorilor de a-și lăsa mașinile la marginea ariei și să folosească mijloace alternative de transport cum ar fi bicicletele, vehiculele acționate electric sau bărcile - sau să meargă pe jos. În alte zone, autoritățile încurajează locuitorii orașelor să facă întreaga călătorie cu mijloacele de transport în comun, pentru a se reduce traficul rutier și implicit poluarea.

Dar, mai mult decât atât, sunt necesare măsuri la nivel național care să conducă politica în domeniul transporturilor către durabilitate. Acestea sunt necesare atât din motive ecologice, cât și pentru conservarea și protejarea ariilor naturale.

În sectorul industrial există patru sectoare care au impact deosebit asupra ariilor protejate:

  • industria energetică;
  • industria manufacturieră;
  • industria extractivă;
  • industria meșteșugărească.

Industria energetică poate afecta ariile protejate în fiecare etapă a procesului tehnologic de producere a energiei electrice: extragerea combustibililor, transportul combustibililor, procesul de generare a curentului electric și transmiterea curentului electric către consumatori. Mai mult decât atât, poluarea marină cu petrol amenință multe habitate costale și marine; centralele hidroenergetice, barajele și rezervoarele au adus pagube unei părți importante a parcurilor naționale, iar liniile electrice “desfigurează” multe peisaje protejate.

Industria manufacturieră poate afecta și ea ariile protejate din apropiere, în principal prin efectele poluării și generării de trafic greu.

Industria extractivă pune probleme speciale. Multe arii protejate se suprapun cu locuri potențiale de aprovizionare cu roci - materiale de construcție. Depozitele de nisip și pietriș sunt deseori descoperite în zonele umede, iar depozitele alternative scoase din mare cauzează probleme ecologice. Exploatarea acestor resurse este destul de des în conflict direct cu scopurile unei arii protejate.

Dacă toate aceste sectoare produc dificultăți ariilor protejate, pot exista și beneficii. Fostele zone miniere adânci și fostele cariere oferă șansa refacerii unei păduri. Carierele abandonate pot fi folosite pentru crearea de noi habitate. Acestea pot să nu compenseze ceea ce s-a pierdut, dar pot demonsta că există oportunități de conservare a resurselor naturale, în condițiile urmăririi unor politici durabile.

Industria meșteșugărescă, desfășurată la scara mică, are de regulă un impact pozitiv asupra ariilor protejate. Venitul pe care îl generează - din prepararea mâncării pe plan local, sau din confecționarea de produse artizanale bazate pe resursele locale, precum cheresteaua sau lâna - ajută la susținerea unei populații rurale; pe lângă abilitățile lor tradiționale de administrare a terenurilor, acești localnici pot ajuta la menținerea unui peisaj protejat. Mai mult, aceste industrii artizanale beneficiază deseori de sprijinul autorităților locale sau naționale și ajută la susținerea formelor adecvate de turism.

Turismul, ca activitate economică, poate cauza pagube mari ariilor protejate, în special dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce și mari beneficii.

Presiunile din partea turismului cresc rapid. Ariile naturale protejate devin tot mai mult destinații turistice pentru vacanțe de lungă durată, pentru excursii sau pentru practicarea sporturilor. Unele dintre acestea înregistrează un număr foarte mare de vizitatori, ceea ce afectează resursele naturale, iar altele, din cauza unui management necorespunzător, permit pătrunderea turiștilor în cele mai îndepărtate și izolate zone, astfel încât circulația turistică scapă de sub control. În plus, construirea echipamentelor turistice în unele arii protejate intră în conflict cu obiectivele de conservare a peisajelor naturale, care sunt astfel afectate. Trebuie reținut însă că, în anumite tipuri de arii protejate, turismul nu poate fi admis.

Și totuși, turismul poate aduce beneficii importante atât ariilor protejate, cât și comunităților locale, dacă este corect planificat și administrat, după principiile durabilității[45]. Turismul va fi binevenit în sau lângă ariile protejate dacă respectă caracterul special al ariei și în măsura în care se promovează forme de turism care nu afectează mediul (sau forme de “ecoturism”) - cum ar fi: turismul bazat pe studierea naturii, turismul cultural și educațional, turismul organizat în grupuri mici, liniștite - și dacă pagubele și poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta de asemenea la o înviorare a comunităților locale din punct de vedere economic, precum și a culturilor tradiționale.

De aceea, într-o arie naturală protejată activitățile turistice trebuie să fie în concordanță cu capacitatea de încărcare ecologică și cu particularitățile ecosistemelor existente. Amenajarea și valorificarea adecvată și prudentă, ca și gestionarea eficace trebuie să devină punctul forte al integrității ecologice a unor astfel de resurse.

În acest context, Colorado State University a realizat un studiu pe un eșantion de 750 arii protejate cu privire la necesitatea unui management al vizitatorilor ariilor protejate. Astfel, apariția unor probleme neprevăzute în trecut a sugerat accentuarea importanței susținerii ariilor protejate prin metode manageriale care pot fi efectiv folosite, astfel încât să existe o armonie între utilizarea resurselor, mediu, vizitatori și localnici.

Astăzi, se recunoaște că, pentru a fi eficient, managementul ariilor protejate nu trebuie să se bazeze doar pe cunoașterea ecosistemelor naturale, ci acestea au nevoie și de un management capabil să maximizeze satisfacția vizitatorilor, în condițiile minimizării impactului negativ asupra resurselor naturale, culturale și asupra localnicilor.

 

[42] Vezi în acest sens clarificările conceptuale de la începutul capitolului.

[43]

www.pronatura.ro

[44] Idem.

[45] A se vedea, în acest sens, principiile turismului durabil, menționate în capitolul al Il-lea.

Loading...