loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Spațiile naturale protejate, prin valențele lor estetice, recreative, educaționale, științifice, se constituie ca obiective turistice deosebit de atrctive, unele cu caracter de unicat pe plan internațional.

Valorificarea lor turistică îmbracă forme diferite, complexe. Ea trebuie să țină cont de structura ariei protejate, de obiectivele de management, de varietatea resurselor etc. Sistematizarea acestor areale variază de la o țară la alta, așa cum diferă și echipamentele turistice de la un parc la altul.

Dotările turistice cuprind în general echipamente de cazare diverse (terenuri de campare, corturi, cabane, refugii, vile, hoteluri, tabere de tineret, sate de vacanță etc.), unități de alimentație, instalații sportive, trasee de plimbare, de călărie, poteci, centre de informare, muzee sau săli de expoziții ș.a. Toate trebuie să fie concepute astfel încât să nu se depașească nivelul suportabilității ecologice, să fie satisfăcute nevoile turiștilor, să se asigure realizarea obiectivelor de management.

Se consideră că activitățile recreaționale ce pot fi dezvoltate în interiorul ariilor protejate sunt:

  • studierea naturii, florei și faunei;
  • fotografierea, pictura peisajelor;
  • drumeții montane;
  • alpinism;
  • speologie;
  • practicarea scufundărilor;
  • plimbări pe jos sau, iarna, cu schiurile;
  • ciclism și canotaj;
  • vizite la obiective culturale, istorice și etnografice;
  • cunoașterea și învățarea unor meșteșuguri tradiționale;
  • vizitarea ecomuzeelor din incinta zonelor protejate;
  • vizionarea de filme, consultarea de materiale documentare, științifice despre zonele protejate în cadrul centrelor de primire a turiștilor.55

Fiecare arie protejată destinată recreerii își stabilește propriile reguli de comportament pentru vizitatori. De exemplu, numeroase parcuri naționale interzic pătrunderea autoturismelor, deplasarea făcându-se numai cu mijloace de transport ecologice (electrice, biciclete, aeroplane, deltaplane, bărci cu vâsle, trăsuri etc.) aflate în proprietatea administrației parcului. De asemenea, regulile se pot referi la depozitarea deșeurilor, la impunerea unor trasee, la mărimea grupurilor, la nivelul zgomotelor, la hrănirea animalelor, culegerea de “amintiri naturale” etc.

Experiența turismului în ariile protejate este deja vastă, începând cu anul 1872, când a fost creat primul parc național din lume și anume Yellowstone, în SUA, creat ca “loc de destindere în folosul și spre bucuria poporului”.

Câteva evaluări cantitative

Baza de date a ariilor protejate realizată de catre World Conservation Monitoring Centre conține 30.361 de înregistrări de arii protejate recunoscute de către UICN, 13.915 de înregistrări ale unor arii care nu sunt recunoscute de către UICN și alte 16.288 de arii protejate care au un statut incert. Baza de date se actualizează periodic, la aproximativ fiecare trei ani, pentru a asigura realizarea unei noi ediții a Listei cu Arii Protejate a Națiunilor Unite.

Prin integrarea datelor specifice acestui număr impresionant de arii protejate a rezultat următoarea situație, care, în limita erorilor acceptate, definește într-o anumită măsură situația ariilor protejate la nivel global.

Tabelul nr. 1. Arii protejate în lume, după categoriile UICN

Categorii UICN

Număr

Pondere (%)

Total suprafață (kmp)

Pondere (%)

Suprafață medie (kmp)

Pondere în total suprafață terestră (%)

1a. Rezervație naturală

4.395

14

982.487

7

224

0,66

1.b.Sălbăticie

806

3

940.344

7

1.167

0,63

2. Parc național

3.386

11

4.000.825

30

1.182

2,67

3. Monument natural

2.122

7

193.022

1

91

0,13

4. Arie de gestionare a habitatelor

11.171

37

2.460.283

19

220

1,64

5.Peisaj terestru/marin protejat

5.584

18

1.067.118

8

191

0,71

6. Arie protejată cu resurse gestionate

2.897

10

3.601.447

27

1.243

2,4

TOTAL

30.361

100

13.245.528

100

436

8,84

55 Istrate I., Florina Bran, Anca Gabriela Roșu, Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică București, 1996, pag. 228.

Rețeaua mondială a ariilor protejate cuprinde 30.361 de arii protejate care se întind pe o suprafață de 13.245.528 km2, reprezentând 8,84% din suprafața terestră a globului. Aceasta rețea a ariilor protejate pare a fi foarte întinsă, dintr-o perspectivă globală, însă are foarte multe goluri la nivel național.

Ariile protejate sunt considerate adesea insule naturale într-un ocean al dezvoltării, astfel că, cu cât acestea au o suprafață mai mare, cu atât ele sunt mai protejate de presiunile exterioare. Situația actuală relevă faptul că 17.892 (59%) arii protejate au o suprafață mai mică de 1.000 ha, care totalizează o suprafață de 28.713 km2, însemnând doar 0,2% din suprafața totală a ariilor protejate. În schimb, doar 1.673 (6%) arii protejate depășesc 1.000 km2, dar ele totalizează 11.56 mil. km2 , adică 87% din suprafața totală a ariilor protejate.

Ariile protejate sunt distribuite pe marile zone geografice conform tabelului nr. 2.

Tabelul nr.2. Distribuția ariilor protejate pe regiuni ale Globului

Regiune

Arii protejate

Număr

Suprafață (km2)

Suprafață medie (km2)

Antarctica

99

3.788

38

Europa

9.325

603.601

65

Zona Pacificului

152

13.113

86

Zona Caraibelor

579

108.637

188

Australia/Noua

Zeelandă

5.882

1.109.024

189

America Centrală

384

86.049

224

Asia de Sud

719

212.924

296

Asia de Sud-Est

1.524

518.864

340

America de Nord

6.711

4,083.806

609

Asia de Est

1.078

883.681

820

Eurasia de Nord

648

657.935

1.015

America de Sud

1,437

1.838.826

1.280

Africa (de Est/Sud)

927

1.318.615

1.422

Africa (de Nord/ mijloc Est)

542

1.037.576

1.914

Africa (Vest/Centrală)

343

755.836

2.204

Sursa: www.pronatura.ro

Pe baza setului de date existente și admițând erorile generate de lipsa unor informații de mare importanță (cum ar fi informațiile despre suprafața a 75% din totalul de 30.350 de arii protejate cunoscute), se pot trage următoarele concluzii:

  • rețeaua globală a ariilor protejate ocupă o suprafață relativ mare care continuă să crească.

Numai în câteva regiuni (Africa de Est/Sud, America de Nord, Caraibe și Pacific) există unele semnale privind declinul ratei de creștere a suprafeței ariilor protejate;

  • numărul ariilor protejate marine este foarte limitat în comparație cu numărul ariilor protejate terestre;
  • există o preponderență a ariilor protejate cu suprafață mică față de cele cu suprafață mare,

ceea ce pune în pericol integritatea acestora;

  • o lipsă a aplicării tuturor categoriilor UICN în unele regiuni, limitând astfel beneficiile date de fiecare tip de arie protejată în parte;
  • neatingerea obiectivului privind reprezentarea tuturor biomurilor în cadrul rețelei globale a ariilor protejate;
  • există încă o majoritate a țărilor care au mai puțin de 10% din teritoriul lor declarat ca arii protejate și 20% din țări cu mai puțin de 1% din teritoriu - arii protejate.

Monitorizarea creșterii rețelei globale a ariilor protejate, distribuția lor și obiectivele de management ale acestora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reală în care se găsește o anumită arie protejată și mai ales cât este de eficient managementul ariei protejate.

Piața ecoturismului în ariile protejate

Specialiștii își pun în prezent întrebarea dacă există cu adevărat o piață pentru formele variate de turism bazat pe natură. Cel mai mare studiu de piață realizat în acest scop a fost cel din 1995, în Canada, în zonele British Columbia și Alberta. Pentru acest studiu, ecoturismul a fost definit foarte pe larg, cuprinzând “experiențele legate de natură, aventură și cele culturale desfășurate în provincie”. Studiul a evidențiat în Canada și SUA o existența unei piețe ecoturistice foarte largi; în orașele Seattle, San Francisco, Los Angeles, Dallas, Chicago, Toronto și Winnipeg a fost identificată o piață potențială de 13,2 milioane de ecoturiști. Aceasta s-a dovedit însă ulterior mult mai mare decât se anticipase.

De asemenea, studiul a arătat că cel mai important factor în determinarea calității produsului turistic este cadrul natural. Turiștii au arătat o dorință crescândă de a desfășura activități în zone bine administrate din punct de vedere ecologic. Sunt preferate unități de cazare nu deosebit de luxoase, punându-se accentul pe activitățile în aer liber și nu pe cazare. Calitatea călătoriei este dată și de prezența ghizilor și a unor programe de interpretare calitative. Călătoriile preferate sunt cele de lungă durată, de șapte zile și chiar mai mult. Parcurile și activitățile desfășurate în parcurile naționale s-au dovedit a fi elemente foarte importante ale experienței ecoturistice.

Tendințele mai recente din turismul internațional arată o piață a ecoturismului în creștere, mai ales în America de Nord, Europa și Asia. Pornind de la dimensiunile pieței potențiale, problema cheie devine furnizarea de produse ecoturistice care să răspundă nevoilor pieței și care, în același timp, să aibă un impact economic și asupra mediului pozitiv.

Experiența internațională ne oferă numeroase exemple de acțiuni ale operatorilor din industria turistică, menite să răspundă cerințelor ecoturiștilor potențiali. Sunt cunoscute, în acest sens, lăudabilele inițiative materializate în modelul Blue Flag (Steagul Albastru) și Green Flag internațional (GFi) - Steagul Verde. Obiectivele acestora sunt în principal de a lucra în asociere cu organizațiile din industria turismului în scopul aducerii de îmbunătățiri mediului înconjurător. Sunt verificate din punct de vedere ecologic produsele turistice oferite, organizatorii și gazdele vacanțelor ecologice.

Analiza ia în calcul criterii ale turismului durabil, din rândul cărora enumerăm :

  • atenția acordată peisajului, vieții sălbatice și moștenirii culturale ;
  • eficiența ;
  • depozitarea și reciclarea deșeurilor ;
  • interacțiunea cu comunitățile locale prin prisma bunurilor și serviciilor ;
  • clădiri de arhitectură din care să reiasă ideea de conservare a mediului[56].

În replica celor două mișcări ce își au originile în America și Asia, în Europa s-a alăturat inițiativei GFi - Asociația Touroperatorilor Independenți (AITO). AITO susține legătura dintre mediu și economie, membrii asociației realizând că a sosit momentul protejării resurselor pe care se bazează afacerile lor. Neconservarea destinațiilor turistice conduce la ruinarea lor și în mod implicit la dispariția turiștilor.

Touroperatorii au sesizat creșterea interesului pentru ecoturism și au încercat să promoveze produse turistice „eco” precum:

  • ecotour (ecocălătorie);
  • ecotravel (excursie ecologică);
  • ecovacation (ecovacanță);
  • ecoadventures (aventuri ecologice);
  • ecocruise (ecocroaziere);
  • ecosafari;
  • ecoexpedition (expediții ecologice);
  • chiar ecoturism57.

Deși aceste inițiative nu au fost realizate în directă legătură cu ariile protejate, totuși ale sunt o bună experiență pentru conturarea unor produse ecoturistice în aceste areale. La ora actuală, piața turistică oferă însă tot mai multe produse ecoturistice în destinații constituite din parcuri naționale sau zone umede, foarte căutate fiind cele din Asia de Sud-Est și Pacific, unde exotismul cadrului natural și cultural începe să devină tot mai exploatat.

Statistici legate de ecoturiștii ariilor protejate

Desigur, statistici oficiale privind dimensiunile fenomenului ecoturistic nu există. Chiar dacă au fost realizate numeroase studii, în diverse părți ale Globului, acestea nu oferă decât informații parțiale.

Ariile naturale protejate pot beneficia de unele informații statistice, făcute prin propriile mijloace de comensurare a numărului de vizitatori. Parcurile naționale au adesea puncte de intrare prin care se face monitorizarea nivelului vizitatorilor, dar dacă numărul acestor puncte de intrare este mai mare, acest lucru se îngreunează. În plus, multe parcuri nu au un personal suficient de mare pentru a face față controlului circulației turistice. Pe de altă parte, procedurile de colectare a informațiilor diferă adesea de la un parc la altul, ceea ce complică procedeul de centralizare a datelor statistice chiar și la nivelul unei țări. De exemplu, unele parcuri numără toate intrările, inclusiv ale vehiculelor care sunt doar în trecere; altele îi numără doar pe cei care își petrec în interiorul parcului cel puțin o noapte, neluîndu-i în calcul pe vizitatorii de o zi; iar altele îi numără doar pe cei care plătesc taxa de intrare, ori numărul real al vizitatorilor poate fi mai mare.

Se impune așadar o standardizare a procedurilor de colectare și de transmitere a statisticilor turistice, așa cum s-a realizat, într-o bună măsură, standardizarea conceptelor și definițiilor. În anul 1999, Comisia Mondială a Zonelor Protejate (World Commission on Protected Areas) a editat pentru prima dată un ghid care să ajute la măsurarea gradului de exploatare a parcurilor și a altor zone protejate, oferind un anumit sistem de măsurare, îndrumări privind tehnicile de măsurare și exemple de cum pot fi folosite datele statistice în administrarea parcurilor.

În continuare prezentăm câteva date statistice interesante[1], din unele țări în care importanța acordată zonelor protejate și ecoturismului este ridicată.

  • În SUA, în anul 1998, turiștii interni sau străini au întreprins 287 milioane vizite în 378 zone de recreere administrate de către U.S. National Park Service, comparativ cu 275 milioane vizite în 1997. Aceste călătorii au generat un impact economic direct și indirect evaluat la 14,2 miliarde $ și la 300.000 de locuri de muncă. Menționăm că SUA dețin cele mai bine organizate parcuri naționale din lume, atât pentru recreere, cât și în scopuri științifice. Cele mai cunoscute și mai vizitate sunt Yellowstone (cu 3-4 milioane vizitatori anual), Grand Canion (2 milioane vizitatori anual), Great Smoky Mountains, Yosemite, Sequoia, Death Valley, Everglades și altele.
  • În Nepal, zona Annapurna este cea mai populară destinație de drumeție în Munții Himalaia; începând cu 1989, numărul celor sosiți aici pentru drumeții și escalade a crescut cu o rată anuală de 18%. Astfel, în 1997, s-au înregistrat 50.708 turiști, din care 12.000 au vizitat sanctuarele din Annapurna.
  • În statul Belize, în anul 1999, din cei 172.292 turiști străini sosiți în țară, 49,4% au vizitat așezările Maya, iar 12,8% parcurile și rezervațiile. Principalele motivații ale călătoriei în această țară sunt contemplarea peisajului, relaxarea într-un cadru natural și studierea faunei. Barierele de corali au fost vizitate de către 87% dintre vizitatoti.
  • În Kenya, ritmurile de creștere anuală a circulației turistice, în ultimele două decenii, sunt foarte ridicate (4-5%), iar peste 80% din turiștii străini sunt interesați de viața animalelor sălbatice. Astfel, elefanții și antilopele pot fi admirate în Parcul Național Tsavo, leii și girafele în Parcul Național Nairobi, peste 400 specii de păsări în Parcul Național Nakuru sau crocodilii în Parcul Național Lacul Rudolf.
  • În Australia, există aproximativ 600 de firme ce operează în domeniul ecoturismului. Se estimează că afacerile în acest domeniu ar aduce un profit anual de 250 milioane$ și că angajează un număr de circa 6500 persoane, respectiv echivalentul a 4500 angajați full-time. S-a înregistrat o creștere importantă a numărului de vizitatori străini în parcurile naționale, cu ritmuri anuale de 8-9%, în perioada 1993-1997. De asemenea, unele estimări au arătat că peste 45% din turiștii australieni cu vârste de peste 15 ani au vizitat parcurile naționale. Se spune că 30% dintre locuitorii Australiei sunt ecoturiști. Mai trebuie menționt că Australia deține 205 parcuri și rezervații, multe din ele unicat în lume.
  • Peru este o destinație căutată de cei care vor să admire păsările în habitatul lor natural („birdwatching”), iar aceștia reprezintă circa 10,3% din turiștii sosiți în Peru. În plus, 47% dintre turiști vizitează parcurile naționale sau alte arii protejate; dintre aceștia, 44% combină vizitarea ariilor naturale cu vizitarea atracțiilor culturale și doar 3% vin exclusiv pentru ariile naturale. Fluxul de vizitatori în cele 52 de zone naturale protejate de către stat („Areas naturales protejidas por el Estado”) a crescut cu 250% între 1990-1999, ajungând la circa 650.000 persoane în 1999. Parcul Național Manu este unul din cele mai mari (peste 1,5 mil. ha) și mai frumoase din lume.
  • Cinci milioane de vizitatori au venit în Brazilia în 1999, de cinci ori mai mulți decât cu 8 ani în urmă. Brazilia are peste 150 de arii protejate, între care 40 sunt parcuri națioanle. În anul 1998, în parcurile naționale s-a înregistrat un număr de 3,5 milioane vizitatori, iar numărul acestora crește în continuare. S-a estimat pentru anul 1998 un număr de 600.000 de ecoturiști brazilieni și 200.000 de ecoturiști străini.
  • În Africa de Sud, perioada 1986-1998 a cunoscut un extraordinar avânt al circulației turistice, mai ales în ariile protejate: numărul vizitatorilor în aceste areale a crescut de la 450.000 în 1986, la aproape 6 milioane în 1998. Cele mai cunoscut parc național sunt Kruger, Mountain Zebra, Addo Elephant.
  • În Marea Britanie, cercetări realizate pentru autoritatea națională de turism ABTA au indicat faptul că 85% dintre turiștii britanici consideră important ca mediul să nu fie deteriorat, 71% consideră că localnicii unei destinații turistice trebuie să beneficieze de avantajele pe care turismul le aduce zonei și 77% doresc să intre în contact cu cultura locală și bucătăria tradițională, considerându-le deosebit de importante. 52% afirmă că ar fi interesați să afle mai multe despre problemele locale ale mediului social și natural.

Convinși fiind că ecoturismul este turismul viitorului și că ariile naturale vor fi în continuare în atenția promotorilor activității turistice și a administrațiilor naționale și internaționale, putem spune că experiența turistică în ariile protejate se îmbogățește continuu, oamenii învățând din greșeli și întărind acumulările pozitive.

* * * Ecotourism Statistical Fact Sheet, The International Society, 2001, Internet.

[56] Nistoreanu, P., Ecoturismul și turismul rural, Editura ASE, București, 1999, pag. 22.

Loading...