loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În ansamblul său turismul rural include o gamă largă de modalități de cazare, evenimente, festivități, sporturi, alte distracții și activități de petrecere plăcută a timpului liber, toate desfășurate într-un mediu tipic rural. O definire cât mai exactă a termenului de turism rural, unanim acceptată și unitar utilizată se confruntă cu diferite probleme specifice uneia sau alteia dintre zonele receptoare de turiști, respectiv prestatoare de servicii turistice.

Un prim enunț - aceptat de marea majoritate a actorilor lumii turismului rural - afirmă că: “Turismul rural este un concept ce include toate activitățile turistice care se desfășoară în mediul rural”.

Devine necesar a clarifica în acest moment ce se înțelege prin "mediul/spațiu rural”. Într-o bună parte a Europei (Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda) acest termen indică zonele care se deosebesc de cele urbane, de coastă sau montane. În Italia termenul indică acele zone care nu sunt nici urbane, nici de coastă și drept urmare include regiunile montane. În Irlanda și Anglia termenul analizat este practic sinonim cu noțiunea de "regiune de la țară”, această diferențindu-se total de cea urbană. Spania, Portugalia și Grecia au tendința de a asimila termenul de mediu rural cu zonele unde se realizează producția agricolă. Constatăm că - cel puțin pe continentul european - termenul de "mediul rural” are înțelesuri diferite. Acest lucru dă naștere unor dificultăți de analize comparative interstatale, cât și unei limitări în aprecierea de ansamblu asupra activităților desfășurate în acest sector.

Există voci care pe lângă considerentele de natură geografică apreciază că inadecvarea la realitate a definiției "turismului rural” este determinată și de alte motive.

Spre exemplu este cunoscut că produsul turistic reprezintă în esență măsura activității turistice privită ca activitate economică într-o anume dimensiune, volum, structură sau calitate; prin destinațiile sale produsul turistic putându-se constitui într-un mesaj adresat consumatorilor (turiștilor) potențiali, care prin opțiunea lor - concretizată în prezența la momentul prestării serviciilor componente, dau naștere fluxurilor turistice respectiv consumului turistic.

Însă există specialiști ce consideră că o excursie cu un atelaj tras de animale sau un picnic ori altă activitate derulată pe timpul unei zile într-un colț îndepărtat de provincie, nu ar putea fi considerate "turism rural”.

Analizând aspectele prezentate Bernard Lane[1] își pune următoarele întrebări: "Are oare turismul rural calități specifice intrinseci sau e vorba doar de o simplă activitate turistică ce se desfășoară într-o așezare rurală?” dacă da, atunci "Care sunt acele trăsături pe care trebuie să le aibă turismul rural astfel încât să merite întradevăr calificativul de<rural>? ”.

Potrivit formelor de manifestare și practicii mondiale aceste trăsături ale turismului rural ar putea fi:

  • apropierea de natură;
  • absența mulțimii (de semeni);
  • liniște;
  • un mediu ambiant “nemecanizat”;
  • contacte personale (în opoziție cu iraționalismul și anonimatul urbanului);
  • senzația de continuitate și stabilitate, de trăire a unei istorii, vie și trainică;
  • posibilitatea de a cunoaște îndeaproape locuri și oamenii acelor locuri;
  • contactul nemijlocit cu autoritățile locale, cu preocupările și activitatea specifică zonei;
  • cunoașterea îndeaproape a afacerilor ce se fac pe plan local;
  • posibilitatea prelevării de imagini legate de identitatea indivizilor comunității;
  • șansa integrării în comunitate pe perioada sejurului.

Drept urmare o altă posibilă definire a activităților de turism desfășurate în spațiul rural ar trebui să ia în calcul tocmai aceste aspecte - ce-i drept importante pentru transformarea în realitate a “visului de vacanță”. Aceasta cu atât mai mult cu cât între așteptare (ca dorință) și realitate există de obicei o ușoară abatere(+/-).

Un al doilea enunț, mai ermetic, definește: “Turismul rural ca o formă concentrată pe destinații în spațiul rural, dispunând de o structură funcțională de cazare și de alte servicii eterogene”.

Formularea aparține unui grup de cadre didactice din Academia de Studii Economice București[2], care în încercarea de a realiza o definiție într-o exprimare mini-max[3] [4] au consultat surse din literatura de specialitate engleză, franceză, germană și spaniolă, pe care mai apoi le-au armonizat.

Un al treilea enunț, ce eludează aspectul geografic de astă dată, afirmă că: “Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de populația locală,și care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural și uman”.

Această definiție pare a fi mai cuprinzătoare, singura sa scăpare constă în omiterea implicării în activități de turism rural a unor organizații sau persoane din afara comunității locale (touroperatori, investitori, etc.).

În accepțiunea Organizației Mondiale a Turismului și a multor organizații europene de turism rural, turismul rural este “o formă a turismului care include orice activitate turistică organizată și condusă în spațiul rural de către populația locală, valorificând resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane) precum și dotările, structurile turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice”.

Această definiție, deși nu le explicitează, are la bază o serie de trăsături specifice ce caracterizează activitățile de turism rural. Dintre acestea enumerăm:

localizarea în zonele rurale (existența în localități rurale);

construirea produsului turistic în mod funcțional, bazat pe caracteristicile lumii rurale (spațiu deschis, contact cu natura, tradiție, organizare și practici tradiționale);

ruralitatea ca scală (din punct de vedere al clădirilor și amenajărilor - de obicei la scară mică - conservându-se infrastructura rurală) ;

caracterul tradițional (creștere domoală și organică în legătură cu familiile locale - avându- se în vedere păstrarea funcționalității rurale și conservarea modului de viață rural);

diversitatea formelor de prezentare, funcție de: mediile rurale și economice; istoric și așezare (păstrându-se identitatea culturală specifică).

Una dintre cerințele practicării durabile a turismului rural constă în aceste condiții în prezervarea elementelor esențiale ale ruralului. În aceste condiții definirea turismului rural ia în calcul și o serie de elemente precum dimensiunile:

  • psihologică (bazată pe trebuința umană de a se bucura de odihnă și recreere);
  • socială (generată de contactul cu lumea rurală);
  • geografică (legată de configurația reliefului, ce favorizează ori limitează dezvoltarea activităților de turism);
  • urbanistică (modul de organizare spațială, mărimea așezărilor, nivelul dotărilor și cel al infrastructurii).

Trebuie să admitem că între o zonă rurală și alta sunt diferențe, mai mult funcție de mediul natural, de dezvoltarea socio-economică existentă constatăm variații de la o regiune la alta, iar mult mai vizibil de la o țară la alta, respectiv de la un continent la altul. Totuși adevăratele zone rurale sunt caracterizate, în general, de: densități reduse ale populației, număr variabil de gospodării (de obicei răsfirate - cu distanțe mari între ele), importante suprafețe agricole ori foriestere. Această diversitate de resurse, diferit asortimentată, a condus la forme de exprimare diferită a activităților de turism rural și respectiv a produselor turistice oferite pieței. Astfel o parte dintre activitățile de turism rural sunt regăsit sub titulatura de: agroturism, turism verde sau ecoturism (se face referire la activitățile ecoturistice care sunt derulate în mediul/spațiu rural).

Dacă despre ecoturism s-au clarificat termenii în capitolele precedente, este necesar să explicităm acum termenii de agroturism și turism verde.

Agroturismul, este un concept relativ de dată recentă, care face referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activitățile agricole și/sau cu construcțiile având destinații, rol, funcțiuni în domeniul agriculturii. Această formă specifică de turism rural este bazată pe asigurarea- în cadrul gospodăriei țărănești, a serviciilor de cazare, masă, agrement și altele complementare acestora.[5] Această formă de turism rural este practicată de micii proprietari din zonele rurale, de obicei ca activitate secundară; activitatea desfășurată în gospodăria/ferma proprie rămânând principala ocupație și sursă de venit.

Este bine să precizăm, că în două dintre țările europene cu vechi stagi de activitate pe tărâmul turismului rural - este vorba de Franța și Anglia - se încearcă a se realiza o distincție între ''agroturism" și “ turismul la fermă"[6] pentru a evidenția simplu și din capul locului utilizarea caselor țărănești drept locuri de cazare pentru turiști. Închirierea gosodărilor drept case de oaspeți, case de sănătate, cabane de vânătoare, etc. este considerat a nu fi agroturism, datorită pierderii unei părți din încărcătura/funcția agricolă, ele ne fiind ocupate de țăranii reali/activi. Trebuie precizat că în majoritatea cazurilor amfitrionii/gazdele pun la dispoziția turiștilor spațiu locuibil excedentar, cel dezafectat și amenajat ori construit special pentru astfel de activități.

În ciuda acestor considerații este evident că ambele forme fac parte din sfera turismului rural. Practicarea adiacentă de către țărani a turismului conduce la realizarea unei dezvoltări superioare a zonelor sătești, atât prin aportul adus de încasările din cazare cât mai ales prin valorificarea unor altor produse agricole locale, prin includerea lor în consumul turistic. Este bine de precizat că o parte dintre veniturile realizate în activitățile de agroturism sunt utilizate pentru investiții și modernizare, în acest fel activitatea turistică contribuind nemijlocit la dezvoltarea și susținerea gospodăriei țărănești și a zonei înșiși.

Termenul de turism verde, a început a fi utilizat pe teritoriul CE. Necesitatea introducerii acestui termen a constat inițial în dorința de a desemna, într-o formă unanim acceptată, activitățile ce se aflau în afara zonelor dedicate: sporturilor de iarnă (turismul alb), vacanțelor la mare (turismul albastru), turismului urban (turismul luminilor). Culoarea verde a fost aleasă tocmai pentru că se afla în sincronie cu zona rurală. Turismul verde era definit drept o activitate turistică practicată în zonele de provincie, dar și în zonele slab populate, în zonele de coastă mai puțin implicate în activități de turism, ca și în unele zone montane ce nu aveau o destinație specială privind practicarea sporturilor de iarnă.

În momentul de față se apreciază că turism verde este cantonat în comunitățile rurale care se găsesc în spațiul sau în apropierea unor parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații ale biosferei, rezervații naturale.[7] Apreciindu-se că activitatea turistică este de preferat creșterii animalelor, exploatărilor miniere sau a rocilor de construcție, silviculturii, ori cultivării plantelor agricole, activități ce pot aduce prejudicii importante spațiilor naturale cu valoare deosebită, ce trebuiesc prezervate și conservate.

Se impune o ultimă precizare: turiștii doresc a se integra în mediul ambiant, natural și uman, prin implicarea directă în activitățile din zonele rezidente. Iubitorii turismului verde sunt cei care apreciază în mod deosebit produsele ecoturistice.

 

[1]   director al "University of Brristol Rural Tourism Development Project” și autorul lucrării "What is rural tourism”(1994)

[2]   Stănciulescu Gabriela (coord.) - Lexicon de termeni turistici, Editura Oscar Print, București, 2002, pag.180

[3]  minimum de cuvinte, maximum de informație

[4]   Stoian Maria - “Managementul pensiunilor” în Manual de formare managerială în turism, vol.2, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001, pag.349-350

[5]   Stănciulescu Gabriela (coord.) -op.cit. pag.14

[6]  “camping a la ferme”(fr.) respectiv “farm tourism”(engl.)

[7]   Stoian Maria -op.cit., pag.352

Loading...