Tipărire
Categorie: Economie
Accesări: 54
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Începând cu 1972, anul în care a fost publicat primul raport al Clubului de la Roma - “Limitele creșterii” - și când a avut loc prima Conferință a ONU asupra problemelor de mediu la Stockholm, au fost identificate peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare, în noua viziune a interdependențelor dintre problemele mediului înconjurător, bunăstării generale și procesului creșterii economice[1]. una din aceste interpretări a dus la crearea termenului de ecodezvoltare, care subliniază necesitarea căutării unor strategii concrete de dezvoltare capabile să ducă la folosirea rațională și sănătoasă din punct de vedere ecologic a unui sistem dat , pentru satisfacerea nevoilor fundamentale ale populației locale[2].

Din cele peste 60 de interpretăriale conceptului de dezvoltare, specialiștii s-au oprit la cel ce pare a defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanității: DEZVOLTARE DURABILĂ. Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare (CMED), cunoscut și sub denumirea de “Raportul Brundtland” după numele inițiatoarei acestui raport ce poartă titlul “Viitorul nostru comun”, apărut în 1987, definește dezvoltarea durabilă ca fiind acea dezvoltare ce satisface nevoile generațiilor actuale fără a prejudicial interesele generațiilor viitoare.

Dezvoltarea durabil ă înseamnă în plan material menținerea posibilităților și condițiilor de viață pentru generațiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel puțin la nivelul celor existente pentru generația actuală, precum și redresarea factorilor de mediu afectați de poluare. În plan spiritual, dezvoltarea durabilă înseamnă mult mai mult; inseamnă conservarea moștenirii faptelor de cultură, realizate de cei din trecut și de cei de azi și dezvoltarea capacității de creație în viitor, a elitei celor care ne urmează[3].

Conform definiției date de CMED, dezvoltarea durabilă implică faptul că volumul total al capitalului, format din capital fizic (mașini, drumuri, hoteluri ș.a.), capitalul uman (sănătatea oamenilor, cunoștințele și calificarea lor) și capitalul natural (pădurile, aerul, apa și solul fertile), rămâne constant sau crește în timp[4].

După ce denunță eroarea de a concepe mediul și dezvoltarea ca două obiective distincte și adverse, documentul CMED promovează pentru politicile și proiectele de dezvoltare o abordare integrală potrivit căreia, dacă acestea sunt raționale din punct de vedere ecologic, trebuie să determine o dezvoltare durabilă atât în țările în dezvoltare, cât și în cele dezvoltate. În această viziune rolul prioritar revine măsurilor preventive și anticipative fără a neglija însă măsurile corrective imediate[5].

Raportul recomandă, de asemenea, realizarea de reuniuni regionale și mondiale pentru a promova integrarea mediului și a dezvoltării economice. Pe linia unor asemenea evoluții generale, la 22 decembrie 1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția nr. 44/228, prin care s-a convocat o reuniune mondială pe tema dezvoltării și mediului.

Conferința Natiunilor Unite privind Mediul și Dezvoltarea, a reunit, între 3 și 14 iunie 1992 la Rio de Janeiro, 145 de președinți, prim-miniștri sau vicepreședinți, fiind socotită drept cea mai amplă reuniune la nivel înalt din secolul XX. Cele mai importante documente adoptate la această conferință sunt: Declarația de la Rio asupra mediului și dezvoltării supranumită “Carta Terrei”, Planul de acțiune intitulat “Agenda 21”, Convenția cadru privind schimbările climatice, Declarația privind pădurile și Declarația privind deșertificarea.

Singura instituție creată de către Summit-ul de la Rio din 1992 este Comisia Dezvoltării Durabile (CDD), constituirea sa fiind prevăzută în capitolul 38 al Agendei 21: “Aranjamente instituționale internaționale “, iar funcționarea sa înscriindu-se, conform Adunării Generale a ONU, în cadrul Consiliului Economic și Social.

Strategia de realizare a unei dezvoltări durabile are ca problemă centrală existența colectivității umane atât în plan temporal, cât și spațial, precum și realizarea unui sistem coerent care să suporte costurile generate de dezvoltarea economico-socială, de prevenire a poluării și de înlăturare a efectelor negative ale acesteia.

Cerințele minime pentru realizarea unei dezvoltări durabile sunt[6]:

Dar pentru realizarea acestor cerințe minime sunt necesare strategii care să pornească de la necesitatea protecției mediului, protecție ce trebuie să stea la baza dezvoltării viitoare a societății omenești.

 

[1]  Popescu, C-tin; Ciucur, D.; Popescu, I. - Tranziția la economia umană, Ed. Economică, București, 1996.

[2]   Timbergen, Jan - Restructurarea ordinii internaționale. Raport către Clubul de la Roma, Ed. Politică, București, 1978

[3]   * * * Strategia protecției mediului, MAPPM, Ed. R.A.M.O., București, 1996.

[4]  Ibidem

[5]  Duțu, M. - Dreptul internațional și comunitar al mediului, Ed. Economică, București, 1995.

[6]  Cămășoiu, Camelia (coordonator) - Economia și sfidarea naturii, Ed. Economică, București, 1994.