loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Reglementări internaţionale în domeniul asigurării igienei alimentelor

Contraofensiva pentru asigurarea inocuităţii produselor alimentare se desfăşoară în primul rând pe plan mondial, prin eforturile susţinute ale Comisiei Codex Alimentarius aflată sub egida FAO/OMS de a elabora standarde cu caracter de recomandare, ca documente de referinţă ce pot fi acceptate sau nu, parţial sau în totalitate, de către statele membre. Reţinem în acest context, recomandările şi codurile de utilizare Codex care se referă fie la probleme de tip orizontal (aditivi alimentari, contaminanţi, reziduuri de pesticide etc.), fie la probleme speciale de igienă a fabricaţiei.

Toxicologii reuniţi în cadrul grupurilor de lucru au stabilit şi continuă să perfecţioneze norme de recomandare în ceea ce priveşte aditivii alimentari, contaminanţii din mediu, reziduurile de pesticide şi preparatele farmaceutice de uz veterinar, ale căror concentraţii maxim admise au fost studiate în parte, pentru diferite alimente după examinarea dozelor potenţiale de absorbţie pentru om. Mai dificil de determinat este rezultatul acţiunii cumulative sau sinergice a acestora la nivelul organismului uman, în urma ingerării alimentelor.

Comitetul Codex pentru aditivi alimentari şi contaminanţi, ca organ subsidiar interguvernamental, se ocupă la nivelul comisiei cu toate problemele relative la aditivi alimentari şi contaminanţi are următoarele obiective:

  1. confirmă şi stabileşte dozele de utilizare pentru fiecare aditiv alimentar, precum şi concentraţiile maxime autorizate pentru contaminanţii din produsele alimentare;
  2. stabileşte lista aditivilor alimentari şi a contaminanţilor în scopul evaluării toxicologice de către Comitetul mixt FAO/OMS de experţi pentru aditivi alimentari (înfiinţat încă din 1958);
  3. examinează normele de identitate şi puritate aplicabile diverselor produse alimentare;
  4. propune metode de analiză pentru dozarea aditivilor şi contaminanţilor din alimente.

În concepţia manualului procedural al Comisiei Codex Alimentarius FAO/OMS (1973) aditivul alimentar semnifică orice substanţă, chiar de natură microbiologică, care nu este consumată în mod normal ca aliment şi care nu este folosită în mod normal ca un ingredient tipic al alimentului, chiar dacă are sau nu valoare nutritivă, a cărui adăugare în produsul alimentar este legată de un scop tehnologic (şi organoleptic) în fabricarea, ambalarea şi păstrarea produsului alimentar, cu efecte convenabile (directe sau indirecte) asupra proprietăţilor acestora. Termenul nu include contaminanţii sau substanţele adăugate în alimente pentru îmbunătăţirea calităţii nutritive.

Din definiţia dată rezultă caracterul de intenţionalitate al folosirii aditivilor alimentari care este justificată în scopul conservării valorii nutritive a unui produs alimentar, ameliorării calităţii de conservare şi stabilitate, favorizării fabricării, ambalării, depozitării şi transportului produselor alimentare, îmbunătăţirii proprietăţilor senzoriale ale acestora.

Inocuitatea şi absenţa pericolului de acumulare a dozelor sau efectelor în timp reprezintă o primă condiţie de folosire a aditivilor alimentari. Pentru că prin inocuitatea acestora se înţelege nu numai lipsa toxicităţii şi a potenţialului carcinogen al aditivului, dar şi lipsa unor consecinţe tardive, mutagene, teratogene, embriotoxice şi a altor consecinţe care pot influenţa negativ generaţiile viitoare. FAO/OMS acordă o importanţă deosebită purităţii aditivului alimentar şi, în special, a celor sintetici, recomandând în această direcţie utilizarea cu preponderenţă a substanţelor naturale în locul celor artificiale.

Principiile de evaluare şi metodele de cercetare toxicologică a aditivilor alimentari au fost dezbătute şi elaborate în cadrul grupurilor ştiinţifice de lucru FAO/OMS. Raportul FAO/O.M.S. nr. 53/593 din 1974 expune metodele de cercetare a aditivilor alimentari care constau în: studii de toxicitate acută, studii biochimice, studii la termen scurt, toxicitate la termen lung şi studii speciale ce cuprind investigaţii asupra reproducţiei, embriotoxicităţii, cancerogenităţii, mutagenităţii şi în final, observaţii la om.

În decursul anilor, Comitetul mixt FAO/OMS de experţi pentru aditivi alimentari şi-a extins câmpul de activitate, incluzând pe lângă evaluarea aditivilor adăugaţi intenţionat alimentelor şi unele oligoelemente, metale grele din mediu, antibiotice, hormoni, adjuvanţi de tratament în tehnologia producţiei de alimente, alte substanţe care ajung în mod accidental în produsele alimentare şi care sunt desemnate ca şi contaminanţi. Cele mai recente linii directoare - CAC/GL 5-1989 - cu puternice valenţe internaţionale au în obiectiv limitarea conţinutului de radionuclizi din alimente ca urmare a contaminării mediului datorată accidentelor nucleare. Aceste linii directoare le regăsim cuprinse în Suplimentul 1 la CAC/Vol. XVII - Ed. 1.

Definiţia dată de Comisia Codex Alimentarius pentru termenul de contaminant se referă la toate substanţele care ajung în mod accidental în produsele alimentare, dar care sunt prezente în acelaşi timp ca un reziduu de la procesele de producţie (inclusiv tratamentele aplicate culturilor şi animalelor), fabricaţie, transformare, preparare, diferite tratamente, condiţionare, ambalare, transport sau în urma contaminării mediului.

Evaluarea toxicologică a contaminanţilor efectuată de către Comitetul mixt FAO/OMS de experţi pentru aditivi alimentari recomandă „aportul maximal zilnic admisibil" sau „doza săptămânală tolerabilă temporal" pentru om. Acestea, împreună cu concentraţiile maximale de contaminanţi pentru diferite produse alimentare, sunt indicate iniţial în „Lista concentraţiilor maxime de contaminanţi" (C AC/F AL 2-1973) recomandate de Comisia Codex Alimentarius a FAO/OMS. Documentul va fi ulterior amendat, elaborându-se seria a doua (CAC/FAL 3-1976) şi seria a treia (CAC/FAL 4-1978) a acestei liste. Textele fac referiri şi la metodele analitice de arbitraj adoptate în vederea reglementării litigiilor internaţionale, metode care sunt confirmate de către Comitetul Codex pentru metode de analiză şi eşantionare.

Deşi reziduurile de pesticide sunt contaminanţi în accepţiunea Comisiei Codex Alimentarius, ele fac obiectul unei definiţii distincte. „Recomandările Codex privind limitele maxime admise pentru reziduurile depesticide" adoptate de comisie pe baza datelor ştiinţifice şi a concluziilor mai multor reuniuni ale Grupului de lucru FAO şi Comitetului OMS de experţi pentru reziduuri de pesticide oferă următoarele definiţii:

■=> pesticidul este reprezentat de orice substanţă sau amestec de substanţe destinate a înlătura sau a combate orice specie de dăunător; acest termen înglobează orice substanţă sau amestec de substanţe utilizat în calitate de regulator al creşterii vegetale, defoliant sau exicator. Definiţia nu se aplică îngrăşămintelor, anitibioticelor sau altor produse chimice administrate animalelor sau în alte scopuri cum ar fi stimularea creşterii sau modificarea comportamentului reproductiv;

  • •=> reziduul de pesticide este desemnat de orice substanţă prezentă într-un produs alimentar destinat omului sau animalelor în urma utilizării unui pesticid; acest termen conţine de asemenea, toţi produşii de degradare şi de conversie, metaboliţii şi produşii de reacţie care sunt consideraţi importanţi din punct de vedere toxicologic.

„Toleranţele Codex" sau „limitele maxime Codex de reziduuri" reprezintă concentraţia maximă a unui reziduu de pesticide pe care Codex Alimentarius îl autorizează în mod legal într-un aliment sau produs alimentar. Limita este exprimată în părţi ponderale de reziduu de pesticid per milion de părţi poderale de aliment sau produs alimentar ( 1ppm = 1mg/kg). O toleranţă Codex (sau o limită maximă Codex de reziduu) se aplică în general reziduurilor provenind din utilizarea licită a pesticidelor, atunci când este necesară protejarea alimentului sau produsului alimentar contra atacului dăunătorilor, în conformitate cu bunele practici agricole definite de aceleaşi texte.

Când un reziduu provine din utilizarea unui pesticid care nu a avut drept scop protejarea alimentului sau produsului alimentar, respectiv contra atacului dăunătorilor, concentraţia maximă recomandată este desemnată ca „limita practică de reziduu". Aceste reziduuri se pot acumula în cursul diferitelor faze pe care le parcurge alimentul: cultură, recoltare, distribuţie, comercializare şi transformare.

Cele două tipuri de limite se aplică în momentul intrării alimentului sau produsului alimentar pe teritoriul unei ţări sau în circuitele sale comerciale şi nu trebuie să fie depăşite în nici un moment ulterior.

Codurile de utilizare elaborate în vederea asigurării igienei de fabricaţie a produselor alimentare reflectă principii universal aplicabile („Principii generale despre igiena alimentelor") sau exigenţe cu caracter specific (de exemplu „Codul de Practică Igienică pentru conserve de fructe şi legume ") constituindu-se într-un fond valoros de cunoştinţe şi informaţii adecvate pentru cei din domeniu. Semnalând cerinţe tehnice, ştiinţific stabilite, pentru diferite etape de prelucrare a alimentelor, aceste texte Codex oferă date despre punctele critice de control din cadrul industriei alimentare respective, fiind utilizate ca instrumente în dezvoltarea sistemului de control al alimentelor.

Pentru a veni în întâmpinarea problemei liberei circulaţii a mărfurilor alimentare în plan european, fără a prejudicia însă sănătatea şi interesele consumatorilor, după înfiinţarea Comunităţii Economice Europene s-a elaborat un complex de directive orizontale (cu caracter general) şi verticale (pentru produse specifice), reproducând schema normelor existente pe plan naţional.

Prima acţiune juridică comunitară de interes în contextul dezbătut a fixat o directivă orizontală referitoare la folosirea coloranţilor alimentari. Au urmat numeroase alte asemenea, având ca subiect marea varietate a aditivilor alimentari (conservanţi, antioxidanţi, emulsionanţi, gelifianţi, stabilizatori ş.a.), precum şi materialele şi obiectele menite a veni în contact cu produsele alimentare. În prezent, Directiva 89/107/EEC adoptată la 21 decembrie 1988 (aditivi alimentari destinaţi cosumului uman) reprezintă reglementarea-cadru ce armonizează legislaţiile ţărilor comunitare cu privire la acest subiect de interes major în asigurarea unei salubrităţi corecte a alimentelor[1]. Directive specifice existente sau aflate în studiu sub formă de proiecte, conţinând liste ale substanţelor autorizate şi precizând condiţiile de întrebuinţare ale acestora sunt puse la punct în respectul literei directivei-cadru.

Directiva 89/109/EEC care a intrat în vigoare la aceeaşi dată, cu privire la apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la materialele şi obiectele destinate a intra în contact cu produsele alimentare, în scopul promovării liberei circulaţii a acestora pe întreg teritoriul CCE, are ca principiu fundamental faptul că toate materialele sau obiectele destinate să intre sau care sunt în contact direct sau indirect, conform destinaţiei lor, cu produsele alimentare, trebuie să fie suficient de bune pentru a nu ceda alimentelor constituenţi într-o cantitate susceptibilă de a prezenta un pericol pentru sănătatea umană, de a antrena o modificare de neacceptat a compoziţiei alimentelor sau de a le altera proprietăţile organoleptice. Armonizarea comunitară a progresat ulterior, prin elaborarea unor directive relative la materialele şi obiectele din plastic, ca primă aplicare a reglementării de bază.

Valabilitatea legiferărilor orizontale a fost demonstrată de-a lungul anilor. În ceea ce priveşte însă legiferările verticale, organismele comunitare au considerat că elaborarea lor constituie un proces prea lent şi prea dificil, obligând produsele alimentare să se încadreze în scheme rigide, strangulând iniţiativa şi inovaţia, banalizând produsele, facilitând concurenţa neloială prin imitaţie, privând citadinul european de bogata ofertă gastronomică a ţărilor europene cu tradiţie în domeniu. Noua strategie în materie legislativă a fost consacrată prin publicarea documentelor autorităţilor comunitare din anii 1985 şi 1989 care au subliniat necesitatea limitării sferei de aplicare a legislaţiei comunitare la exigenţele esenţiale: protecţia sănătăţii publice (aditivi, materialele care vin în contact cu alimentele, contaminanţi), necesitatea informării consumatorilor şi o altă protecţie decât cea sanitară (etichetare, certificare), loialitatea tranzacţiilor comerciale, necesitatea asigurării unui control public, protecţia mediului înconjurător.

În virtutea acestor reglementări, Comisia Comunităţilor Europene a dorit să rezolve problema informării consumatorilor şi a liberei circulaţii a produselor prin adoptarea unor reguli generale de etichetare, prezentare şi de publicitate. Reglementările CCE în privinţa etichetării produselor alimentare sunt foarte detaliate şi precise încă de la adoptarea Directivei Consiliului CEE din 18 decembrie 1978 referitoare la apropierea legislaţiei ţărilor membre privind etichetarea şi prezentarea produselor alimentare destinate consumatorului final, precum şi la publicitatea respectivă. Directiva generală a fost completată şi modificată pentru a răspunde necesităţilor pieţii şi de protecţie a consumatorilor, extinzându-se câmpul său de aplicare la colectivităţi (spitale, cantine) şi precizându-se menţiunile etichetei produselor vândute în vrac, noi dispoziţii referitoare la produsele alimentare nevândute la consumatorul final, precum şi o nouă definiţie a datei limită de consum, ca şi concretizare a intensificării preocupărilor legislative pentru garantarea produselor alimentare. Pentru produsele preambalate se prevede indicarea obligatorie a unui număr de lot pentru a permite identificarea sa în cazul necesităţii retragerii unui produs de pe piaţă[2].

La începutul deceniului nostru, datorită activităţii unor cercuri guvernamentale, de profesionişti sau de consumatori care au continuat să se arate favorabile elaborării în sens vertical a legislaţiei europene alimentare, comisia a acceptat să aşeze pe masa de lucru proiecte de texte comunitare cu caracter vertical. Ceea ce este foarte important, în contextul dezbătut, este faptul că aceasta s-a angajat - având în vedere serioasele lacune ale sistemului comunitar în materie de dispoziţii orizontale - să prezinte proiecte de texte comunitare cu privire la igienă[3], contaminanţi[4], afirmaţii[5]. Mai mult decât atât, s-a decis să se ia în calcul normele internaţionale elaborate de Comisia Codex Alimentarius, forul central de soluţionare a problemelor igienice, iar Comisia Codex Alimentarius a decis să dea posibilitatea CEE să accepte standardele Codex, în măsura în care statele membre ar delega-o în acest sens.

Standardele de linii directoare privind igiena şi securitatea produselor alimentare ar putea constitui un element complementar indispensabil unor directive pe această temă. Se studiază posibilitatea aplicării lucrărilor de standardizare a numărului mare al ghidurilor de bune practici de securitate alimentară (BPSA) ce stabilesc recomandări pentru atingerea unei bune stăpâniri a igienei produselor alimentare şi care vor putea fi destinate mai ales pentru a da recomandări utile agenţilor economici, a înlesni relaţiile dintre întreprinderi şi serviciile de control, a furniza o prezumţie de conformitate cu exigenţele esenţiale, a facilita adaptarea întreprinderilor la sistemul analizei riscurilor şi controlului punctelor critice (HACCP), a facilita iniţierea în întreprinderi a asigurării calităţii.

Standardele de igienă şi securitate a materialelor destinate domeniului agroalimentar stabilesc regulile aplicabile aparatelor utilizate în domeniile agroalimentare pentru a asigura pe de o parte, igiena produselor alimentare şi pe de altă parte, securitatea utilizatorilor în cursul operaţiunilor de prelucrare, condiţionare, depozitare, transport, distribuire, prelevare şi manutanţă.

În cadrul „Noii apropieri" europene privind securitatea maşinilor acţionează Comitetul tehnic CEN/TC 153 „Material agroalimentar: igienă şi securitate", iar CEN/TC 194 „Ustensile care vin în contact cu mărfurile alimentare" desfăşoară cea mai mare parte a activităţii în domeniul metodelor de analiză referitoare la materialele care vin în contact cu alimentele.

Noua orientare comunitară menită să găsească mijloacele de a recunoaşte, cu respectarea diversităţii europene, specificitatea anumitor produse, a fost de neevitat luând în considerare intensificarea dispoziţiilor reglementare sanitare, a celor referitoare la informarea şi protecţia cosumatorului, a celor cu privire la mediul înconjurător. (În acest sens a fost emis regulamentul CEE nr. 2081/1992 cu privire la „protecţia indicaţiei geografice şi a denumirii de origine a produselor agricole şi alimentare " şi cel cu nr. 2082/1992 cu privire la „atestarea de specificitate a produselor agricole şi alimentare "). Consumatorii, potrivit celor mai recente studii, sunt în căutare de „semne" care să le permită - în contextul diversificării continue a mărfurilor alimentare - să identifice şi să diferenţieze produsele corespunzător aşteptărilor lor care constau nu numai în nevoia de viaţă, de gust, de plăcere ci, în ultimul timp, într-o nevoie de sănătate, într-o dorinţă de securitate.

Cadrul legislativ al producţiei şi comerţului cu mărfuri

alimentare în România

Problemele calităţii şi siguranţei alimentelor pot avea un impact deosebit în economia unei ţări, asupra stării de sănătate şi de nutriţie a populaţiei sale.

Cadrul juridic unitar referitor la producţia, circulaţia şi comercializarea alimentelor în ţara noastră este reprezentat de Ordonanţa Guvernului României nr. 97/2001. Documentul stabileşte responsabilităţile producătorilor şi comercianţilor de alimente şi condiţiile organizării controlului oficial al acestora, în vederea asigurării calităţii mărfurilor alimentare, conform reglementărilor legale privind protecţia consumatorilor.

În sensul prezentei ordonanţe sunt definite:

  • alimente - produse în stare naturală sau prelucrate, destinate consumului uman, inclusiv apa minerală şi guma de mestecat, din care se exclud tutunul, produsele medicinale şi substanţele narcotice sau psihotrope;
  • alimente de origine animală - alimente constând în sau conţinând aproape în exclusivitate produse de origine animală;
  • alimente de origine vegetală - alimente constând în sau conţinând aproape în exclusivitate produse de origine vegetală;
  • alimente cu destinaţie nutriţională specială - alimente care datorită compoziţiei lor speciale sau procesului de prelucrare sunt în mod clar distincte de alimentele destinate consumului normal, au o compoziţie corespunzătoare cu scopurile nutriţionale pretinse şi sunt comercializate într-o formă care indică acest obiectiv. Aceste alimente trebuie să îndeplinească cerinţele nutriţionale speciale ale anumitor categorii de persoane ale căror procese digestive sau metabolice sunt perturbate ori ale anumitor categorii de persoane care se află în condiţii fiziologice speciale şi care din această cauză pot să obţină un beneficiu special ca urmare a consumului controlat de anumite substanţe din alimente sau pentru sugari ori copii mici sănătoşi;
  • alimente provenite din organisme modificate genetic şi/sau organisme modificate genetic - alimente care conţin o combinaţie nouă de material genetic obţinut prin tehnici de biotehnologie şi/sau organisme (orice entitate biologică capabilă să se reproducă sau să transfere material genetic) în care materialul genetic a fost modificat printr-un proces care nu are loc în mod natural prin împerechere şi/sau recombinare naturală;
  • ingrediente - orice substanţă, inclusiv aditivii, folosită în producerea sau la prepararea alimentelor şi prezentă în produsul finit ca atare sau într-o formă modificată;
  • aditivi alimentari - orice substanţă care în mod normal nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este utilizată ca ingredient alimentar caracteristic, având sau neavând o valoare nutritivă, care, adăugată intenţionat în produsele alimentare în scopuri tehnologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament, ambalare, transport sau depozitare a unor asemenea produse alimentare, devine sau poate deveni ea însăşi ori prin derivaţii săi, direct sau indirect, o componentă a acestor produse alimentare;
  • contaminanţi alimentari - orice substanţă adăugată neintenţionat în alimente, prezentă în acestea ca rezultat al producţiei (inclusiv activităţile privind creşterea plantelor şi animalelor şi medicina veterinară), fabricaţiei, prelucrării, preparării, tratamentelor, împachetării, ambalării, transportului sau manipulării acestora sau ca rezultat al contaminării mediului înconjurător. Materiile străine, cum ar fi fragmentele de insecte, părul de animale, nu sunt incluse în aceasta definiţie;
  • nutrienţi şi/sau suplimente alimentare - substanţe nutritive, respectiv protide, lipide, glucide, vitamine, macro şi microelemente minerale şi/sau preparate prelucrate sub formă de tablete, capsule, drajeuri, pulberi sau lichide care au în compoziţia lor macro şi micronutrienţi şi/sau alte substanţe comestibile, care sunt consumate în cantităţi definite, în mod suplimentar faţă de aportul alimentar obişnuit;
  • materiale în contact cu alimentele - materialele şi articolele care în forma finită vin în contact cu alimentele sau care sunt în contact cu alimentele şi sunt destinate acestui scop;
  • etichetarea - orice cuvinte, mărci comerciale, mărci de fabrică, ilustrate sau simboluri referitoare la aliment şi poziţionate pe orice ambalaj, document de însoţire, notă, etichetă, banderolă sau coleretă, care însoţesc sau se referă la alimentul respectiv;
  • aliment preambalat - orice articol unic prezentat ca atare consumatorului final sau agenţilor economici care prepară şi furnizează hrana pentru populaţie, constituit dintr-un aliment şi ambalajul în care acesta a fost introdus înainte de a fi oferit spre vânzare, ambalaj care acoperă produsul în întregime sau numai parţial, astfel încât conţinutul acestuia să nu poată fi deteriorat fără deschiderea sau modificarea ambalajului;
  • comercializarea alimentelor - orice operaţiune de vânzare- cumpărare, import-export, al cărei scop este de a oferi alimente unei terţe părţi, cu excepţia celor destinate unor cercetări ştiinţifice şi expertize de laborator;
  • igiena alimentară - toate măsurile necesare pentru a se asigura protecţia, stabilitatea şi salubritatea alimentelor, pornindu-se de la cultivare sau creştere, producţie ori fabricaţie până la consumul final;
  • material de ambalare - orice tip de recipient sau orice material de învelire şi acoperire, care protejează alimentul de contaminare şi de modificare a calităţii;
  • reziduuri pesticide - orice substanţă, inclusiv derivaţii şi metaboliţii săi, care în mod natural nu se găseşte în alimente, dar care poate fi regăsită ca urmare a încorporării ei în mod conştient sau accidental şi care prin depăşirea limitelor maxime admise poate constitui factor de risc pentru sănătate şi/sau reziduurile pesticidelor şi ale metabolitelor acestora şi produsele de descompunere sau de reacţie prezente în/pe alimentele specifice;
  • calitatea alimentului - totalitatea proprietăţilor întrunite de aliment care îl fac compatibil cu reglementările specifice;
  • data durabilităţii minimale - data stabilită de producător până la care un aliment îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare corespunzătoare, iar pentru produsele care din punct de vedere microbiologic au un grad ridicat de perisabilitate şi sunt susceptibile ca după un timp scurt să prezinte un pericol imediat pentru sănătatea consumatorului, data durabilităţii minimale este înlocuită cu data limită de consum;
  • auxiliari (adjuvanţi) tehnologici - orice substanţă care nu este consumată ca ingredient alimentar în sine, utilizată intenţionat în procesarea materiilor prime, alimentelor sau ingredientelor lor pentru îndeplinirea unui anumit scop tehnologic în cursul tratării sau procesării şi care poate duce la prezenţa neintenţionată, dar de neevitat din punct de vedere tehnic, a reziduurilor de substanţă sau a derivatelor acesteia în produsul finit, cu menţiunea că aceste reziduuri nu prezintă vreun risc pentru sănătate şi nu au vreun efect tehnologic asupra produsului finit;
  • alimente contrafăcute - alimente a căror calitate, menţionată în declaraţia de conformitate, în standardul sau specificaţia tehnică de produs şi pe etichetă, a fost modificată, intenţionat sau neintenţionat, într-un mod care ar putea constitui un risc pentru sănătatea consumatorilor, care le-ar putea leza interesele sau i-ar informa greşit.

În vederea asigurării calităţii şi siguranţei alimentelor în timpul producţiei, circulaţiei şi comercializării lor sunt prevăzute condiţii generale cu privire la unităţile producătoare de alimente, operaţiunile de fabricare, personalul necesar, compoziţia şi calitatea alimentelor, utilizarea aditivilor alimentari, contaminanţi, în general, radiaţii sau utilizarea materialelor radioactive, reziduurile de pesticide şi alte produse care se regăsesc în alimente, prezenţa în alimente a substanţelor active farmacologic, destinaţia nutriţională specială, suplimentele nutritive, alimentele fortificate şi cele modificate genetic.

Producătorii de alimente au răspunderea de a comercializa numai produse care prezintă siguranţă, sunt salubre şi apte pentru consum, respectând parametrii privind proprietăţile organoleptice, fizice, chimice, microbiologice şi toxicologice ale acestora, conform standardelor, specificaţiilor tehnice şi reglementărilor actelor normative în vigoare[6]. Producătorii de alimente sunt obligaţi să indice parametrii de calitate ai produselor fabricate, destinate comercializării, în standarde sau specificaţii tehnice, pe etichete şi în declaraţiile de conformitate însoţitoare. Ei sunt obligaţi să organizeze şi să aplice controlul calităţii alimentelor, fabricate sau manipulate, în laboratoare proprii sau autorizate.

Comercializarea mărfurilor alimentare presupune existenţa unor spaţii amenajate şi destinate acestui scop, în condiţii de igienă adecvate. Se interzice comerţul cu alimente (din ţară sau din import) care nu sunt însoţite de documente ce le atestă originea, provenienţa şi calitatea, alimente manipulate în condiţii necorespunzătoare de igienă sau produse prezentate drept alimente.

În vederea protejării consumatorilor împotriva practicilor incorecte este interzisă comercializarea alimentelor contrafăcute, a celor cu denumiri, informaţii, prezentare sau reclamă care ar putea induce în eroare cumpărătorii, a celor necorespunzătoare pentru consum.

Consumatorii sunt induşi în eroare dacă se pretinde că alimentele ar cauza efecte pe care rezultatele cercetării ştiinţifice nu le justifică, dacă sunt utilizate denumiri, informaţii sau declaraţii false, dacă sunt prezentate ca medicamente.

Astfel, autorităţile competente pentru executarea controlului oficial al produselor alimentare sunt:

  • Autorităţile sanitare veterinare, fitosanitare şi de control tehnologic, desemnate de către Ministerul Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale;
  • Autorităţile sanitare desemnate de către Ministerul Sănătăţii;
  • Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
  • Autorităţile abilitate pentru protecţia consumatorilor;

În condiţiile în care industria românească intenţionează să se alinieze sub toate aspectele la cerinţele unei producţii moderne de alimente este absolut necesar ca toate întreprinderile să-şi revizuiască atitudinea în ceea ce priveşte igiena producţiei. În acest sens, este obligatorie respectarea Normelor igienico-sanitare pentru alimente aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 975/1998 şi a Normelor de igienă privind producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea alimentelor aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 976/1998, modificate şi completate prin HG nr. 1198/2002 privind aprobarea Normelor de igienă a produselor alimentare.

Normele igienico-sanitare pentru alimente au ca obiectiv principal garantarea sănătăţii populaţiei prin consum de alimente sigure din punct de vedere sanitar, sub raportul salubrităţii, prospeţimii şi al valorii nutritive. Ele vizează populaţia globală, grupe populaţionale distincte, precum şi descendenţii acestora. Ca urmare, se stabilesc în baza unor studii şi observaţii pluridisciplinare continue, pe baza relaţiei „administrare - efect", respectiv „cantitate - efect". Periodic se revizuiesc în funcţie de informaţiile sau situaţiile nou apărute.

Orice produs alimentar fabricat pentru consum uman sau pus în consum uman trebuie să aibă avizul sanitar al Ministerului Sănătăţii. Este interzisă comercializarea sau utilizarea pentru consum uman a alimentelor care prezintă una din situaţiile următoare:

  • au semne organoleptice de alterare (modificări de aspect, consistenţă, culoare, gust sau miros);
  • au semne de infestare cu paraziţi (ouă, larve şi forme adulte, vii sau moarte), precum şi resturi sau semne ale activităţii lor, cu excepţia unor produse pentru care sunt prevăzute;
  • au semne ale contactului cu rozătoare;
  • au miros şi gust străin de natura produsului;
  • au gust şi miros sau pete de mucegai, cu excepţia mucegaiurilor selecţionate admise;
  • conţin aditivi alimentari neavizaţi de Ministerul Sănătăţii sau peste limitele admise;
  • conţin contaminanţi peste limitele admise de prezentele norme igienico-sanitare;
  • sunt fabricate din materii prime care nu au primit aviz sanitar;
  • nu îndeplinesc condiţiile cerute de norme sau standarde;
  • sunt falsificate.

Se consideră falsificare adaosul oricărei substanţe naturale sau sintetice în produse, în scopul mascării unor defecte ale produselor alimentare, precum şi în scopul modificării sau conferirii de proprietăţi pe care produsele nu le justifică prin compoziţia lor naturală sau prin normele de fabricaţie. De asemenea, se consideră falsificare, schimbarea compoziţiei fără a schimba specificaţiile de pe etichetă.

Pentru toate produsele alimentare sunt prevăzute:

  • norme de protecţie sanitară (indicatorii de calitate nespecificaţi în prezentele norme fiind incluşi în standarde sau specificaţii de produs);
  • norme microbiologice (inclusiv pentru materiile prime folosite la fabricarea alimentelor);
  • norme toxicologice.

Normele de igienă privind producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea alimentelor se aplică tuturor unităţilor alimentare care produc, prepară, prelucrează, servesc, depozitează, păstrează, transportă şi desfac alimente. Aceste unităţi nu pot funcţiona decât pe baza autorizaţiei sanitare. În caz de schimbare sau extindere a activităţii, unitatea respectivă va trebui să solicite o nouă autorizaţie sanitară.

Normele generale privind controlul oficial al alimentelor aprobate prin HG nr. 1196/2002 stabilesc principiile generale pentru efectuarea controlului oficial al alimentelor care sunt destinate comercializării pe piaţa internă sau exportului, precum şi alimentelor oferite cu titlu gratuit de către agenţii economici, asociaţii sau fundaţii.

Pentru asigurarea unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii consumatorilor şi pentru funcţionarea eficientă a pieţei interne a fost elaborată Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor. Aceasta stabileşte principii şi responsabilităţi comune, mijloacele de a asigura o bază ştiinţifică solidă, cerinţe şi proceduri organizatorice eficiente pentru a susţine luarea celor mai potrivite decizii în domeniul siguranţei alimentelor şi a hranei pentru animale.

În anul 2003 s-a încheiat procesul de armonizare a legislaţiei alimentare româneşti cu cea a Uniunii Europene şi se aplică din ianuarie 2004. Au fost elaborate şi transpuse în totalitate în legislaţia naţională (57 acte normative) atât reglementările care se aplică tuturor produselor alimentare, cât şi reglementările comunitare care se aplică numai anumitor produse alimentare.

 

[1] Modificată prin Directiva nr. 95/2/EC din 20.02.1995

[2] Vezi subcapitolul 6.2

[3] Reglementări privind igiena, ionizarea sunt în studiul experţilor comunitari

[4] Reglementări privind contaminanţii au fost deja adoptate

[5] Pentru afirmaţii cu caracter nutriţional

[6] Agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare sunt obligaţi să solicite licenţă de fabricaţie (conform art. 18 al OG nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, aprobată şi modificată prin Legea nr. 123/1995 şi completată prin OG nr. 33/1999) Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei care acordă aceste licenţe conform regulamentului aprobat prin OMAA nr. 58/1999.

Loading...