loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Avantaje şi dezavantaje ale tehnicilor de modificare genetică a materiilor prime alimentare

Progresele realizate în ultimii ani în ştiinţă şi tehnologie au avut un impact puternic asupra sectorului agricol şi al celui alimementar din întreaga lume. Metode novatoare de producţie şi de transformare au revoluţionat numeroase sisteme tradiţionale, precum şi capacitatea de producere a hranei pentru o populaţie aflată în expansiune continuă.

Aceste evenimente au generat numeroase schimbări în economie şi în organizarea socială, dar şi în gestiunea resurselor planetei. Mediul natural a fost bulversat de progresele tehnologice care au permis nu doar obţinerea ameliorărilor genetice prin selecţie, ci şi crearea de noi combinaţii genetice pentru a obţine vegetale, animale şi peşti cu rezistenţă şi productivitate mult mai mare.

Organismele modificate genetic (OMG), create de Statele Unite ale Americii şi cultivate pe scară largă, acceptate de numeroase alte ţări ale lumii, care le consideră o rezolvare a problemei foametei, primite cu neîncredere de alţii şi respinse cu vehemenţă de organizaţiile ecologiste au devenit un subiect foarte controversat.

Biotehnologia modernă oferă noi posibilităţi de dezvoltare în sectoare foarte diverse, de la agricultură la producţia farmaceutică, iar dezbaterile la nivel mondial asupra organismelor modificate genetic sunt fără precedent în ultima perioadă şi au polarizat atenţia atât a oamenilor de ştiinţă, a producătorilor de bunuri alimentare, a consumatorilor, a grupurilor de apărare a interesului public, precum şi a puterilor publice şi a decidenţilor.

Punerea la punct a organismelor modificate genetic este astăzi, fără îndoială, un subiect care ridică numeroase probleme de etică referitoare la domeniul agriculturii şi al alimentaţiei.

Plantele modificate genetic sunt create prin utilizarea tehnicilor ingineriei genetice. În ultimii ani, alături de metodele clasice de încrucişare a soiurilor sau de utilizare a îngrăşămintelor, au apărut metode noi, care presupun folosirea unor tehnici specifice ingineriei genetice. Toate aceste plante nou create de om nu există în natură, iar impactul lor asupra mediului şi asupra fiinţei umane nu este pe deplin cunoscut şi controlat de specialişti.

Definiţii ale organismelor modificate genetic:

  • în legislaţia din România privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic acestea sunt definite ca reprezentând orice organism, cu excepţia celui uman, al cărui material genetic a fost modificat altfel decât prin încrucişare şi/sau recombinare naturală sau orice entitate biologică capabilă de reproducere sau de transferare de material genetic[1];
  • în Germania, organismele modificate genetic sunt considerate acele organisme al căror material genetic a fost modificat într-un mod care nu există în natură în condiţii naturale sau de recombinare naturală. Organismul modificat genetic trebuie să fie o unitate capabilă de autoreplicare sau transmitere a materialului genetic[2];
  • în Statele Unite, termenul de organism modificat genetic se referă la plante şi la animale care conţin gene transferate de la alte specii, pentru a obţine anumite caractere, precum rezistenţa la anumite pesticide şi ierbicid[3];

Transferul de gene apare şi în agricultura convenţională, dar spre deosebire de ingineria genetică, acesta are loc între indivizi aparţinând aceleiaşi specii sau între specii înrudite. Marea diversitate a speciilor de plante şi animale existente astăzi atestă faptul că întotdeauna s-au produs modificări în zestrea genetică a acestora. Însă toate modificările s-au produs treptat, de-a lungul unor perioade foarte mari de timp şi, un fapt care trebuie reţinut, fără intervenţia omului.

Ingineria genetică este deci o nouă tehnologie care implică manipularea genelor. Datorită limbajului universal al genelor (codul genetic), oamenii de ştiinţă pot transfera gene între diferite specii care nu sunt înrudite (animale, plante, microorganisme). De exemplu, genele unui peşte pot fi transferate la o plantă de tomate sau la căpşună, pentru a le conferi rezistenţă sporită la temperaturi foarte scăzute. Plantele obţinute prin astfel de tehnici de inginerie sunt forţate să producă substanţele chimice ale peştelui, tocmai datorită acestui limbaj universal, acestea elaborând o substanţă chimică pe care peştii o produc în mod normal pentru a supravieţui în apa rece.

Prin aceste noi tehnologii au fost create numeroase plante modificate genetic cu importanţă majoră în alimentaţie, cum sunt porumbul şi cartofii rezistenţi la insecte, fasolea, soia tolerantă la glifosat, tomatele cu coacere întârziată şi conţinut ridicat de substanţă solidă.

În ultima perioadă au fost create şi organisme modificate genetic în scop nutriţional. Dacă plantele transgenice realizate în scop tehnologic constituie prima generaţie de alimente modificate genetic, modificările genetice care vizează îmbunătăţirea calităţii nutritive a alimentelor se constituie în a doua generaţie de astfel de produse. În cadrul acestei noi generaţii de OMG se includ uleiurile a căror compoziţie a fost modificată în vederea îmbunătăţirii raportului între acizii graşi saturaţi şi cei nesaturaţi, orezul „auriu", cu un conţinut mult mai ridicat de provitamina A, amidonul cu proporţia dintre amiloză şi amilopectină modificată în vederea creşterii capacităţii de gelificare.

Specialiştii apreciază că prin utilizarea tehnicilor de inginerie genetică este posibil să se strice hotarele pe care speciile le-au stabilit de-a lungul evoluţiei. În opinia unora, din cauza combinării genelor speciilor care nu se înrudesc, prin modificarea permanentă a codului genetic, este foarte posibil ca noile organisme create să transmită prin ereditate urmaşilor schimbările genetice induse.

Mulţi experţi se tem că ingineria genetică va genera pierderea biodiversităţii, înlăturând barierele care au protejat integritatea speciilor de-a lungul timpului. Studii efectuate de aceştia demonstrează că introducerea masivă în circuitul agricol a plantelor modificate genetic sau transgenice, rezistente la ierbicide va conduce la dispariţia unor vieţuitoare care se hrănesc cu seminţele provenite de la ierburi şi buruieni.

În ultimele decenii, înrăutăţirea condiţiilor pedoclimatice, diminuarea progresivă a resurselor naturale şi explozia demografică au necesitat căutarea unor soluţii de diversificare a raselor de animale şi a soiurilor de plante, de sporire a productivităţii culturilor prin creşterea rezistenţei la dăunători şi la condiţii de mediu neprielnice (frig, secetă, soluri sărace etc.), de modificare în sens favorabil a compoziţiei chimice. Soluţiile s-au concretizat în aplicarea unor procedee ştiinţifice de modificare a zestrei genetice.

Prin tehnicile de inginerie genetică, materialul genetic de interes este transferat de la organismul donor la cel acceptor, în scopul obţinerii de organisme cu caracteristici noi, utile. Aceste tehnici sunt următoarele4:

  • tehnici de recombinare a acizilor nucleici, care implică formarea de noi combinaţii ale materialului genetic, prin inserţia moleculelor de acizi nucleici (obţinute prin diferite tehnici în afara unui organism) într-un virus, bacterie sau alt sistem vector şi încorporarea acestora într-un organism - gazdă, în care nu există în mod normal, dar care este capabil să continue propagarea;
  • tehnici care implică introducerea directă într-un microorganism a materialului ereditar preparat în afara microorganismului;
  • tehnici de fuziune celulară sau tehnici de hibridizare, în care celulele vii cu noi combinaţii de material genetic ereditar sunt formate prin fuziunea a două sau mai multe celule, prin metode care nu au loc în mod natural.

Susţinătorii tehnicilor de modificare genetică afirmă că utilizarea acestora aduce numeroase avantaje, mai ales pentru producătorii şi comercianţii de plante transgenice:

  • reducerea costurilor deoarece nu mai este necesară tratarea culturilor cu îngrăşăminte chimice;
  • creşterea rezistenţei la acţiunea dăunătorilor;
  • obţinerea unor sporuri importante ale recoltelor;
  • îmbunătăţirea caracteristicilor organoleptice ale produselor (gust, culoare, formă);
  • prelungirea termenului de valabilitate a produselor, prin creşterea rezistenţei la păstrare.

Astfel, plantele transgenice nu mai trebuie tratate cu substanţe chimice, ele fiind rezistente la acţiunea dăunătorilor; în acest fel se obţin sporuri importante ale recoltelor, dar şi produse care nu sunt toxice, ele nefiind tratate chimic. Pe de altă parte, în ameliorarea clasică, prin diverse încrucişări şi hibridări, transferul genelor are loc în cadrul unui proces ce durează ani mulţi, în timp ce prin tehnicile de inginerie genetică, transferul genelor se face direct, rezultatul fiind acelaşi.

Modificările genetice pot genera însă şi numeroase efecte adverse asupra sănătăţii umane şi a mediului5:

  • efecte alergice şi toxice asupra oamenilor;
  • afecţiuni ale plantelor şi animalelor, inclusiv efecte alergice şi toxice;
  • efecte asupra dinamicii populaţiei de specii în mediul gazdă şi asupra diversităţii genetice a fiecăreia dintre aceste populaţii;
  • sensibilitatea modificată a agenţilor patogeni, facilitând răspândirea bolilor infecţioase sau crearea de noi vectori;
  • diminuarea acţiunii tratamentelor profilactice sau terapeutice medicale, veterinare sau fitofarmaceutice prin transferul genelor care conferă rezistenţă la antibioticele utilizate în medicina umană sau veterinară;
  • • efecte asupra biogeochimiei, prin schimburi în descompunerea în sol a materialului organic.

Pornind de la ameninţările pe care OMG-urile le reprezintă pentru sistemul imunitar uman şi pentru biodiversitatea planetei, cercetătorii din diverse domenii ale cunoaşterii (patologie, agronomie), precum şi organizaţiile ecologiste au creat un puternic curent de opinie împotriva producerii plantelor transgenice, dar cu toate acestea, OMG-urile se cultivă la scară largă în lume.

Principalii producători de organisme modificate genetic

Ţările care produc organisme modificate genetic trebuie să dispună de reglementări clare şi responsabile şi de organe autorizate care să garanteze că riscurile sunt analizate într-o manieră ştiinţifică şi că toate măsurile de securitate posibile sunt adoptate, pe baza testelor realizate înainte de difuzarea produselor rezultate în urma aplicării biotehnologiilor. De asemenea, se impune o monitorizare atentă odată ce aceste produse au fost diseminate.

Statisticile demonstrează că suprafaţa cultivată cu OMG la nivel mondial în anul 2003 este estimată la aproximativ 68 milioane de hectare.

În Uniunea Europeană nu se cultivă plante modificate genetic, dar acestea ajung în consumul populaţiei prin intermediul importurilor.

Cea mai mare suprafaţă cultivată cu OMG se află în SUA, aproximativ 42,8 mil. ha, reprezentând 63% din întreaga suprafaţă cultivată cu OMG pe plan mondial. De altfel, SUA alocă fonduri impresionante pentru cercetare în domeniul ingineriei genetice

Pe locul doi se situează Argentina, cu o suprafaţă de aproximativ 14 mil. ha (21% din total suprafaţă cultivată cu OMG), urmată de Canada cu 4,4 mil. ha (6%), Brazilia cu 3 mil. ha (aproximativ 5%), China cu 2,8 mil. ha (4%). Restul suprafeţei, reprezentând 1% din total este cultivată de următoarele ţări: Australia, Spania, Uruguay, România, Columbia, Honduras, Filipine, India, Indonezia.

Cele patru mari culturi de plante modificate genetic cultivate în anul 2003 pe plan mondial sunt: soia (41,4 mil. ha), porumb (15,5 mil. ha), bumbac (7,2 mil. ha) şi rapiţă (3,6 mil. ha).

Soiurile modificate genetic testate şi înregistrate în Catalogul oficial al României

Tabel 1

Nr. Crt.

Specia

Scopul modificării genetice

1

Cartof

Rezistenţă la gândacul de Colorado

2

Soia

Toleranţă la glifosat

3

Sfeclă de zahăr

Toleranţă la glifosat

4

Porumb

•    Toleranţă la glufosinat de amoniu

•    Rezistenţă la Ostrinia nubilalis

•    Toleranţă la glifosat

 

Sursa: C. Sin, Organisme modificate genetic, Seminarul „Rolul instituţiilor europene în monitorizarea eliberării deliberate în mediu a organismelor modificate genetic", Ministerul Integrării Europene, 2004

 

Aspecte etice ale utilizării organismelor modificate genetic

Securitatea alimentaţiei, a mediului şi problema organismelor modificate genetic sunt strâns legate în mintea consumatorilor, care, prin cererea pe care o vor exprima pe piaţă, vor influenţa în mod semnificativ deciziile cu privire la viitorul acestei tehnologii.

Preocupările consumatorilor cu privire la organismele transgenice pot fi grupate în următoarele categorii:

  • siguranţa sanitară a alimentelor - reprezintă una dintre cele mai importante preocupări ale consumatorilor în legătură cu organismele modificate genetic. Având în vedere că unele alimente care nu sunt modificate genetic ridică numeroase probleme de genul alergiilor, al prezenţei reziduurile de pesticide, al contaminărilor microbiologice, cu atât mai mult în cazul mărfurilor alimentare obţinute prin utilizarea noilor tehnologii consumatorii dovedesc un scepticism mai ridicat;
  • impactul asupra mediului - o altă preocupare majoră a publicului este posibilitatea ca organismele modificate genetic să perturbe echilibrul naturii. OMG sunt produse netradiţionale a căror eliberare în mediu poate genera modificarea ecosistemelor („poluarea genetică"). De aceea, monitorizarea eliberării deliberate în mediu a acestor organisme devine o problemă atât etică, cât şi tehnică;
  • riscurile şi avantajele - sunt aspectele pe care consumatorii le compară atunci când îşi exprimă punctul de vedere cu privire la OMG;
  • transparenţa - reprezintă un drept legitim al consumatorului de a obţine informaţii privind avantajele şi riscurile utilizării în agricultură a organismelor modificate genetic. Unul dintre cele mai simple mijloace pentru respectarea transparenţei este etichetarea produselor alimentare, indiferent dacă sunt sau nu modificate genetic;
  • responsabilitatea - consumatorii îşi doresc să fie implicaţi în stabilirea politicii care trebuie urmată în cazul organismelor modificate genetic;
  • echitatea - analiza etică ridică în primul rând problema cunoaşterii măsurii în care utilizarea organismelor modificate genetic în agricultură poate fi orientată şi contribuie în mod real la ameliorarea nutriţiei şi sănătăţii consumatorilor săraci, în special în ţările aflate în curs de dezvoltare. Până în prezent, utilizarea organismelor modificate genetic în agricultură a fost axată în special pe reducerea costurilor la nivelul exploatării agricole, mai ales în ţările în curs de dezvoltare.

Anumite aspecte etice ale problemei mutaţiilor genetice se situează în contextul celor mai importante principii ale drepturilor omului[4]:

  • • dreptul la o alimentaţie suficientă şi corespunzătoare - se referă la disponibilitatea unei alimentaţii lipsite de substanţe nocive, în cantitate suficientă şi de o calitate adecvată satisfacerii necesităţilor alimentare ale individului, precum şi la accesibilitatea sau posibilitatea de a obţine această hrană într-o manieră durabilă şi care să nu împiedice respectarea celorlalte drepturi ale omului. - Comitetul drepturilor economice, sociale şi culturale şi Comisia drepturilor Omului din cadrul Naţiunilor Unite au abordat acest drept în cadrul summit-ului mondial privind alimentaţia -;
  • dreptul la o alegere în cunoştinţă de cauză - derivă din conceptul etic al autonomiei indivizilor. Alegerea în cunoştinţă de cauză a consumatorilor este posibilă numai în condiţiile informării corecte, astfel încât aceştia să ştie ceea ce consumă. Acest principiu ar putea fi aplicat, în primul rând, prin etichetarea produselor alimentare obţinute din OMG. Orice strategie de informare a publicului trebuie să includă metode şi tehnici adecvate, care să se adreseze şi grupurilor mai puţin instruite şi mai defavorizate, astfel încât să li se ofere tuturor posibilitatea de a adopta decizii în funcţie de propriile necesităţi;
  • dreptul la o participare democratică - corespunde necesităţii de dreptate şi echitate, acestea fiind preocupările în ceea ce priveşte deciziile referitoare la problema organismelor modificate genetic. Tuturor categoriilor sociale trebuie să li se ofere posibilitatea de a participa la dezbaterile privind impactul OMG-urilor asupra vieţii şi a mediului, precum şi la avantajele şi dezavantajele pe care acestea le pot oferi. Prin deciziile adoptate în prezent nu trebuie să fie afectat dreptul generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile specifice.

Cadrul legislativ al producţiei şi comercializării produselor obţinute din organisme modificate genetic

Oamenii de ştiinţă au opinat cu multă convingere că există un risc iminent ca aceste culturi modificate genetic, cultivate la scară largă, să contamineze culturile organice pe zone întinse.

Organizaţii precum Greenpeace, Friends of the Earth şi Biroul European de Mediu, partizani ai agriculturii ecologice, au condamnat vehement recomandarea Comisiei Europene asupra coexistenţei dintre culturile modificate genetic şi cele nemodificate genetic şi decizia acestei comisii de a lăsa numai în sarcina producătorilor de OMG-uri întreaga responsabilitate de evitare a poluării genetice. Drept urmare, organizaţiile neguvernamentale ecologiste au solicitat guvernelor să adopte măsurile corespunzătoare pentru a preveni acest risc, prin crearea unor zone necontaminate genetic şi adoptarea unei legislaţii care să reglementeze regimul OMG-urilor (obţinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea).

Toate măsurile adoptate sunt fundamentate pe principiul precauţiei şi includ proceduri detaliate de evaluare şi management al riscurilor asupra organismului uman şi a mediului.

Deoarece consumatorul are dreptul de a cunoaşte ce conţine un aliment şi de a alege mărfurile în cunoştinţă de cauză, se impune ca etichetarea alimentelor modificate genetic să devină obligatorie în toate ţările care produc sau comercializează astfel de produse. În prezent etichetarea OMG-urilor este obligatorie numai în statele Uniunii Europene.

Conţinutul informaţional al etichetei unui produs modificat genetic trebuie să facă referire la următoarele aspecte: m denumirea comună; m denumirea ştiinţifică; m codul modificării genetice.

Spre deosebite de Uniunea Europeană, în SUA etichetarea alimentelor modificate genetic nu este, în prezent, obligatorie. SUA a considerat politica UE de etichetare a produselor modificate genetic drept o barieră netarifară în calea exporturilor de materii prime şi alimente.

În Japonia se întreprind demersuri pentru impunerea etichetării obligatorii a organismelor modificate genetic.

Legislaţia europeană nu interzice utilizarea OMG-urilor, ci stabileşte cadrul legislativ care să asigure securitatea maximă pentru sănătatea omului şi a mediului. În ţările Uniunii Europene, activităţile de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a OMG-urilor sunt supuse unui regim special de reglementare, autorizare şi administrare. De asemenea, a fost stabilit un cadru juridic şi instituţional care are drept scop eliminarea sau reducerea riscurile de producere a unor efecte negative asupra sănătăţii oamenilor, echilibrului ecologic şi calităţii mediului înconjurător. Astfel, în anul 2003,

Comitetul Ştiinţific pentru Plante al UE a propus scăderea pragurilor de toleranţă la organismele modificate genetic.

Toate reglementările elaborate au la bază principiul precauţiei şi includ proceduri detaliate privind evaluarea şi managementul riscurilor.

Legislaţia europeană a fost transpusă şi în România, în scopul responsabilizării tuturor celor implicaţi în producerea şi/sau comercializarea de plante modificate genetic în problemele legate de prevenirea afectării sănătăţii şi vieţii oamenilor sau a calităţii mediului.

În România, deoarece nu există în prezent nici un laborator specializat pentru analiza şi depistarea prezenţei OMG-urilor în produse alimentare, cadrul legislativ ar trebui să compenseze acest neajuns, prin înăsprirea reglementările privind obligativitatea de a menţiona pe eticheta produselor prezenţa OMG-urilor.

Este evident, etichetarea alimentelor modificate genetic trebuie să devină obligatorie. Consumatorul are dreptul de a cunoaşte ce conţine un aliment şi de a alege în cunoştinţă de cauză produsele pe care le consumă.

În România a fost constituită Comisia Naţională pentru Securitate Biologică, ca autoritate naţională abilitată să organizeze realizarea măsurilor prevăzute de lege şi să exercite controlul privind regimul organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi al produselor rezultate din acestea.

Cadrul legislativ referitor la problema obţinerii şi comercializării organismelor modificate genetic cuprinde următoarele acte normative:

  • OG nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate din acestea este primul act normativ care reglementează activităţile privind importul seminţelor de plante modificate genetic şi cultivarea acestora pe teritoriul României;
  • Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea OG nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate din acestea include noile prevederi comunitare apărute în acest domeniu, precum şi alte

acte juridice ale unor convenţii internaţionale la care România este parte (Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea);

  • HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor obţinute din alimente modificate genetic sau care conţin aditivi şi arome modificate genetic ori obţinute din organisme modificate genetic;
  • Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante;
  • Ordinul MAPAM (Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului) nr. 462/2003 privind evidenţa agenţilor economici (persoane fizice sau juridice, asociaţii fără personalitate juridică) de a declara la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, suprafeţele cultivate cu plante modificate genetic şi producţiile realizate.

Supravegherea calităţii produselor alimentare în scopul prevenirii afectării sănătăţii sau chiar vieţii oamenilor şi calităţii mediului înconjurător, trebuie tratată cu maximă responsabilitate. Consumatorul ar trebui să rămână în centrul preocupărilor autorităţilor de specialitate, dar şi ale tuturor celorlalţi factori de decizie.

Deşi nu s-a putut dovedi că alimentele obţinute din organisme modificate genetic reprezintă soluţia optimă pentru rezolvarea problemei alimentare, aceste produse tind să ocupe un spaţiu tot mai mare pe pieţele multor ţări, mai ales ale celor în curs de dezvoltare sau subdezvoltate. Totuşi, având în vedere riscurile declarate de toxicitate şi de alergenitate, întrebarea care se ridică în mod firesc este următoarea: ce modificări ar putea să aducă în organismul uman un consum îndelungat de alimente modificate genetic?

 

[1] Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea OG nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate din acestea, publicată în MO nr. 316/14 mai 2002

[2]  http://www.bioresurse.ro/paginiomg

[3]  Idem

[4] http://www.fao.org./documents

Loading...