loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Marfa este corespondentul material al unei necesităţi de consum determinată. Acest corespondent material creat pentru a fi realizat de piaţă - obiect material (inclusiv ca suport pentru informaţii variate) - apare în dublă ipostază: ca produs-entitate până în faza contractării, apoi ca lot de marfă identică, omogenă şi finită de produse până în momentul vânzării, când este transmis consumatorului, din nou, ca produs-entitate.

Marfa, pentru a fi realizată pe piaţă, trebuie să fie cât mai repede şi cât mai eficace îndreptată spre consumatorul final, astfel încât ciclul bani-marfă-bani să se efectueze în condiţii cât mai avantajoase şi pentru producător şi pentru consumator.

Comerţului îi sunt specifice o serie de axiome, printre care următoarele sunt decisive:

  • Prima axiomă. Comerţul se face cu marfă. Aceasta presupune o structură sortimentală şi un nivel de calitate a mărfii acceptate de cumpărători, la locul, în momentul, în cantitatea solicitată şi la preţul aşteptat;
  • A doua axiomă. Comerţul este o îndeletnicire profitabilă,

adică un câştig stimulativ, după deducerea cheltuielilor de circulaţie şi a riscului comercial;

  • A treia axiomă. Comerţul se bazează pe credibilitate în

amonte şi în aval de agentul economic implicat. Fără o credibilitate certă, agentul economic comerciant este marginalizat sau chiar eliminat de pe piaţă;

  • • A patra axiomă. Comerţul presupune un grad ridicat de profesionalism specific şi complex. Acest lucru implică o profundă şi multilaterală cunoaştere a mărfurilor, a surselor de producţie, a condiţiilor şi tehnicilor de deplasare în timp şi spaţiu a mărfurilor, a mijloacelor şi instrumentelor financiare, a mijloacelor şi tehnicilor de comunicare (negociere, relaţii publice, telematică etc.), informatică operaţională şi altele.

Comerţul se exercită cu mărfuri, indiferent de gradul lor de prelucrare tehnologică, respectiv cu materii prime, semifabricate şi produse finite. Se observă, însă, că numai materiile prime (în cea mai mare măsură) circulă în vrac sau în semivrac, ca produs propriu-zis sau ca sistem monocomponent, în timp ce semifabricatele (într-o măsură tot mai mare) şi produsele finite (în ţările dezvoltate în proporţie de 90 - 95%) circulă ca sistem bicomponent ( produsul + ambalajul individual).

Faptul că marfa modernă se constituie ca sistem bicomponent la care ambele componente se intercondiţionează organic, determină un nou mod de abordare managerială atât în fazele de proiectare până la obţinerea produsului-etalon destinat contractării şi apoi la constituirea loturilor de marfă, cât şi în fazele distribuţiei şi realizării produsului de piaţă.

Este momentul să facem precizarea că prin produs se înţelege orice obiect rezultat dintr-o activitate umană, mai mult sau mai puţin monitorizată şi indiferent de scop, în timp ce marfa este, sau cel puţin trebuie să fie, un produs proiectat şi fabricat în conformitate cu exigenţele şi rigorile pieţei, pentru a fi transformat în bani şi cu un profit stimulator într-un interval de timp fezabil. Mai departe, în text, se va apela la unul sau altul dintre aceşti termeni.

Comerţul cu mărfuri alimentare presupune existenţa unei structuri sortimentale adecvate de produse autentice, normale şi sigure, pe de o parte, şi asigurarea unui nivel calitativ acceptat de către consumatori, la locul, în momentul şi cantitatea cerută de piaţă, pe de altă parte. Imperativul găsirii acestui echilibru reprezintă esenţa tematicii propuse.

Comerţul mondial cu mărfuri alimentare se află sub incidenţa:

> disponibilităţilor de resurse agroalimentare şi a fluxurilor lor comerciale internaţionale;

  • ridicării gradului de prelucrare a alimentelor, impulsionată fiind de industrializarea rapidă a sectoarelor de producţie alimentară, apariţia unor noi forme de distribuţie şi dezvoltarea unor noi forme de consum;
  • politicilor alimentare şi nutriţionale promovate la nivel naţional şi internaţional şi care corijează sau completează efectele politicilor sectoriale şi a celor economice globale;
  • utilizării unor mecanisme eficiente de adaptare la exigenţele protecţiei consumatorului.

În condiţiile economiei de piaţă, consumatorul devine axul central al tuturor activităţilor economice care converg către satisfacerea cât mai deplină a dorinţelor, preferinţelor, necesităţilor şi exigenţelor sale, această satisfacere fiind însăşi esenţa acţiunilor economice realizate. De aceea, cercetarea şi asigurarea calităţii în general este insistent reclamată de societatea contemporană, după cum cercetarea şi asigurarea calităţii bunurilor reprezintă o cerinţă expresă a diferitelor sectoare economice.

La nivelul macroeconomic - naţional, regional şi internaţional - calitatea produselor este evaluată tot mai mult în strânsă legătură cu calitatea vieţii. La nivel microeconomic, nivelul crescând al cerinţelor consumatorilor (faţă de caracteristicile nutriţionale şi toxicologice ale alimentelor, faţă de latura organoleptică şi estetică şi faţă de procedeele tehnice utilizate în prelucrare, ambalare), nevoia lor de informare şi educare trebuie să stimuleze preocupările întreprinzătorilor pentru îmbunătăţirea calităţii mărfurilor alimentare.

Se manifestă astfel, necesitatea adoptării rapide a unei „culturi a calităţii" care să ducă la apariţia unor noi modalităţi de abordare a activităţilor. Aceasta înseamnă întărirea, în cadrul propriei structuri, a legăturilor dintre diferitele operaţiuni, mai ales dintre proiectare, producţie şi comercializare, în încercarea de a contura modele proprii de asigurare a calităţii la interfaţa dintre relaţiile contractuale şi piaţa consumatorului de alimente (pe baza unui flux informaţional, dar şi a unui feed-back informaţional adecvat).

Considerăm că eforturile în această direcţie sunt menite să potenţeze schimburile internaţionale ale mărfurilor alimentare şi să determine obţinerea unor avantaje competitive susţinute în lupta concurenţială.

Punctul - cheie cu care se confruntă „actorii" care operează pe piaţa internaţională a mărfurilor alimentare este acela de a conjuga corect două atitudini:

  • înţelegerea într-o viziune sistemică a produsului alimentar comercializat la nivel de lot, dar şi ca entitate, ca purtător de energie şi substanţă, satisfacţie şi informaţie, inovaţie şi valoare economică;
  • necesitatea de a asigura calitatea acestuia pentru realizarea sa pe piaţa economică, dar şi în cadrul celei metabolice a organismului uman, în vederea obţinerii unei maxime:

S integrări a elementelor relaţiei om-ambient, natural-ambient artificial şi

S eficienţe economice, sociale, nutriţionale.

Comerţul este activitatea umană care face joncţiunea dintre producţie şi consum prin intermediul mărfii.

În sfera de cuprindere a disciplinelor legate de produs, de marfă, asistăm astăzi, la segmentarea lumii mărfurilor cu referire la materii prime, la procese de fabricaţie, la procese de îmbunătăţire şi, mai târziu, la procese de distrugere sau de reciclare (reintegrare în natură) - în ceea ce priveşte latura procesului de producţie, precum şi cu referire la invenţii, la brevete, la inovaţii - în ceea ce priveşte latura concepţiei proiectului.

Într-un sistem social în care subiecţii (consumatorii) se grupează în funcţie de apartenenţa lor la o categorie de producători sau alta, mărfurile ca obiecte de schimb continuă să fie studiate ca o sumă de valori, obţinute ca rezultat al mai multor activităţi şi procese productive, distributive, comerciale concentrate.

Observând mărfurile contemporane, devine necesară cunoaşterea fenomenologiei consumului, legată de nevoi, de interese, de procese de schimb, de valoare, prin focalizarea atenţiei, în mod particular, asupra analizei stadiului nevoilor şi a modului în care se realizează transferul de valoare.

De regulă, necesităţile consumatorilor sunt fundamentate pe patru elemente logice de bază, şi anume :

  • logica funcţională: consumatorii îşi construiesc propriile nevoi şi exigenţe pornind de la o anumită utilitate (destinaţie în consum) nesatisfăcută pe piaţă;
  • logica economică: prin achiziţionarea mărfurilor respective, consumatorii doresc să-şi satisfacă necesităţile în condiţii eficiente de calitate şi de preţ;
  • logica diferenţială: fiecare consumator trebuie să aibă libertatea de a alege dintre mai multe mărfuri similare oferite pe piaţă, pe baza unor criterii de diferenţiere stabilite de acesta;
  • logica schimbului simbolic: fiecare marfă achiziţionată trebuie să confere consumatorului un anumit statut în societate, o anumită apartenenţă socială.

Totalitatea bunurilor care se interpun între o nevoie sau o dorinţă exprimată sau implicită a consumatorilor, pe de o parte, şi satisfacţia acestora, pe de altă parte, în societatea contemporană, ia forma de marfă, adică se concretizează în ceva care rezultă prin transferul de la producător la consumator (obiect material, substanţă, serviciu, idee, informaţie), transferul decurge prin intermediul schimbului pe piaţă contra banilor, concretizarea reprezintă rezultatul posibil a fi obţinut la un moment dat, într-un anumit loc şi în forma adecvată, în urma procesului de proiectare, producţie şi distribuţie către consumator, iar referinţa comună recunoscută care permite perceperea, dimensionarea, clasificarea, manipularea, schimbul, acceptarea mărfii este valoarea.

Marfa, conform abordării merceologiei tradiţionale, reprezintă un bun economic mobil destinat schimbului, care îndeplineşte anumite cerinţe de materialitate şi de transferabilitate.

Marfa poate fi considerată, pe de o parte, mijloc de satisfacţie a unor nevoi particulare derivate din dorinţele subiective şi aspiraţiile individului, iar pe de altă parte, sistem de mijloace de producţie derivate din sistemul de consum social.

Mărfurile de astăzi au devenit mai complexe pentru a răspunde mai bine comportamentelor consumatorilor; în timp ce mărfurile sunt din ce în ce mai diferenţiate, comportamentele de consum tind să se uniformizeze. Merceologia contemporană trebuie să fie în măsură să individualizeze elementele caracteristice ale procesului de fabricaţie a produsului care stau la baza creării valorii de schimb a mărfii pe piaţă. Astăzi, există mărfuri care par să creeze relaţii singulare şi complexe între oameni, aparţinând unor medii diferite şi deţinând cunoştinţe diverse.

În concluzie, marfa contemporană prezintă o configuraţie totalizatoare, care include:

  • o componentă funcţională - satisface o destinaţie precisă, corespunde unui scop bine stabilit;
  • o componentă instrumentală - circulaţia tehnico-economică a mărfii se bazează pe o logistică tehnică şi comercială judicios stabilite;
  • o componentă estetică - marfa reprezintă un element de mediere între sfera nevoilor şi oportunităţile sistemului de producţie prin intermediul designului şi esteticii sale;
  • • o componentă socială, respectiv determină un anumit nivel de satisfacţie în utilizare şi în consum, creează preferinţe şi fidelizează consumatorul, îi conferă prestigiu în societate şi îi asigură un statut social.

Calitatea mărfurilor, conform definiţiei dată de SR EN ISO 9000/2001, reprezintă măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinesc cerinţele.

Integrarea caracteristicilor de calitate corespunzătoare dimensiunilor calităţii mărfii, pe întregul ciclu de viaţă al acesteia, redimensionează în mod global conceptul de calitate. În condiţiile concurenţiale de piaţă, aspectul de globalitate a calităţii - calitatea globală - este extrem de important, întrucât evidenţiază abordarea şi implicarea în realizarea acesteia, atât a factorilor din mediul extern al întreprinderii, cât şi a celor din mediul intern al acesteia.

Viziunea de calitate globală reprezintă, prin urmare, modul de satisfacere globală a cerinţelor şi aşteptărilor tuturor factorilor implicaţi în realizarea produsului, precum şi de-a lungul întregului ciclu de fabricaţie al acestuia (clienţi, furnizori, concurenţi, organisme de protecţie a consumatorilor şi a mediului, organisme juridice, organisme administrative şi guvernamentale, organisme de certificare a calităţii etc.), toţi aceştia integrându-se în cadrul unui sistem global, în care este dominant principiul „câştig pentru fiecare".

În ziua de astăzi calitatea, după părerea multor specialişti, a devenit o necesitate impusă de concurenţă, deoarece numai producătorii care vor oferi mărfuri de cea mai bună calitate vor supravieţui în anii care vor urma.

Aşadar, calitatea mărfii exprimă capacitatea acesteia de a-şi îndeplini funcţiile pentru care a fost proiectată, prin intermediul atributelor calităţii (durabilitate, siguranţă, uşurinţă în utilizare, satisfacerea necesarului energetic zilnic, acoperirea necesităţilor zilnice de substanţe nutritive etc.). Deşi din punct de vedere al companiei producătoare unele dintre aceste caracteristici pot fi măsurate în mod obiectiv, calitatea trebuie evaluată prin prisma percepţiei consumatorilor.

Calitatea reprezintă, prin urmare, o preocupare majoră a consumatorilor şi a producătorilor. Poziţia pe piaţă a mărfurilor şi imaginea mărcilor acestora depind de calitatea percepută de consumatori, care de multe ori consideră ca fiind produse de înaltă calitate acelea care aduc beneficii majore la un nivel acceptabil al costurilor.

Consumatorii doresc ca achiziţiile pe care le efectuează să se încadreze într-un anumit nivel de calitate aşteptat. Se întâmplă rar ca un producător să ofere consumatorilor cel mai ridicat nivel de calitate posibil, întrucât, aşa cum am precizat, puţini dintre aceştia îşi doresc sau îşi pot permite, din punct de vedere financiar, să achiziţioneze aceste produse. De regulă, întreprinderile îşi aleg un nivel de calitate care să corespundă nevoilor pieţei ţintă şi nivelurilor de calitate ale produselor concurente.

O marfă poate fi descrisă, din prisma consumatorului şi prin aşa-numita „consistenţă" a calităţii, dată de un complex de caracteristici, şi anume:

  • caracteristici de utilizare: specificitatea consumului, durata consumului, volumul consumului;
  • atribute: nume de marcă, cerinţe, servicii conexe;
  • conţinut simbolic (consumatorii şi chiar întreprinderile cumpără odată cu mărfurile anumite simboluri): putere, libertate, confort, performanţă etc.;
  • caracteristici de calitate: componenţi/compoziţie, caracteristici tehnico-funcţionale, caracteristici de siguranţă .

Consumatorii evaluează şi compară mărfurile oferite pe piaţă, în special prin prisma caracteristicilor de calitate ale acestora şi a preţului.

O marfă poate prezenta o varietate de caracteristici de calitate. O companie producătoare tinde să aducă unui produs de bază cât mai multe schimbări pentru a crea un model cât mai sofisticat, caracteristicile mărfii constituind un instrument eficient de diferenţiere a acesteia în raport cu produsele concurenţilor.

În prezent, ridicarea competitivităţii mărfurilor pe piaţă presupune trecerea de la o calitate de conformitate la o calitate de concepţie, respectiv producerea şi disponibilizarea unor mărfuri la nivelul cerinţelor consumatorilor.

Funcţiile produsului alimentar

Produsul alimentar este constituit, în marea majoritate a cazurilor, dintr-un complex de substanţe organice şi anorganice necesare organismului uman, alături de care se găsesc substanţe indiferente şi uneori substanţe antinutriţionale şi dăunătoare, aspecte ce se repercutează asupra funcţiilor. Prezenţa nutrienţilor în compoziţia chimică îi conferă o serie de proprietăţi ce se deosebesc fundamental şi calitativ de cele ale produsului nealimentar.

Prezent zi de zi în toate etapele formării şi dezvoltării personalităţii umane, produsul alimentar ocupă un loc primordial între factorii de viaţă ai omului, îndeplinind funcţii specifice, distinctive faţă de funcţiile produsului nealimentar. Funcţiile produsului alimentar îşi au originea în valoarea de utilizare (consum) însăşi, fiind o manifestare a acesteia; rolul produsului alimentar în hrănirea şi starea de sănătate a populaţiei se realizează printr-o paletă largă de funcţii care se manifestă pe mai multe planuri şi în strânsă interdependenţă cu structura, compoziţia chimică şi proprietăţile produsului.

Funcţiile produsului alimentar sunt următoarele: funcţia nutritivă, funcţia plastică, funcţia energetică, funcţia catalitică, funcţia de protecţie şi de sanogeneză, funcţia terapeutică, funcţia psihosenzorială şi estetică, funcţia igenico-sanitară, funcţia simbolică.

Funcţia nutritivă este una din cele mai complexe funcţii fiind dată de ansamblul de substanţe din compoziţia produsului alimentar ce asigură nutrirea organismului uman, respectiv glucide, lipide, protide, săruri minerale, vitamine, acizi organici şi enzime. Prin intermediul produsului alimentar, organismul îşi procură substanţele necesare creşterii şi dezvoltării, obţinerii energiei pentru desfăşurarea proceselor vitale refacerii celulelor şi ţesuturilor.

Funcţia nutritivă este o funcţie dependentă de mai multe variabile:

F (N) = f (G, L, P, SM, V, A, E)

în care:

G = reprezintă glucidele din compoziţie;

L = reprezintă lipidele din compoziţie;

P = reprezintă protidele din compoziţie;

SM = reprezintă sărurile minerale din compoziţie;

V = reprezintă vitaminele din compoziţie;

A = reprezintă acizii organici din compoziţie;

E = reprezintă enzimele din compoziţie.

Forma specifică prin care se exprimă funcţia nutritivă a produsului alimentar este valoarea nutritivă.

Demn de reţinut este complexitatea acestei noţiuni prin care se exprimă cea mai importantă funcţie a produsului alimentar. Este cunoscut faptul că valoarea nutritivă este influenţată nu numai de substanţele din compoziţia chimică a produsului alimentar, ci şi de alţi factori cum sunt: gradul de prelucrare tehnologică, denaturarea nutrienţilor şi pierderile cantitative ale acestora în timpul procesului tehnologic, coeficienţii de asimilare ai trofinelor etc. Modificările şi îmbunătăţirile care au loc în tehnologia agricolă sau de fabricaţie sub influenţa progresului tehnic, în compoziţia chimică a materiilor prime agricole, în reţeta produsului alimentar, provoacă modificări şi îmbunătăţiri ale valorii nutritive, deci şi ale funcţiei nutritive.

Interesul pentru produsele alimentare noi creşte în condiţiile în care acestea posedă valoare nutritivă superioară, condiţie care în majoritatea cazurilor este îndeplinită.

Funcţia plastică se manifestă prin aportul pe care îl au unele substanţe din compoziţia produsului alimentar - protide, lipide, glucide, substanţe minerale - la refacerea celulelor şi ţesuturilor uzate sau distruse din organismul uman, precum şi în formarea ţesuturilor noi, în special la copii.

Funcţia plastică este deci dependentă de următoarele variabile:

F (P) = f (P, L, G, SM)

Un rol important în exercitarea acestei funcţii îl au protidele din compoziţia produsului alimentar a căror structură complexă cuprinde entităţi simple, aminoacizii. Pentru rolul plastic ce-1 îndeplinesc în construcţia organismului uman aminoacizii au fost numiţi „pietrele de construcţie ale organismului".

Funcţia energetică se exercită de către produsul alimentar prin furnizarea energiei ce rezultă din arderea în organism a trofinelor calorigene (lipide, glucide, protide). Funcţia energetică este dependentă de un grup mai restrâns de variabile şi anume:

F (EG) = f (L, G, P)

Forma specifică prin care se exprimă funcţia energetică a produsului alimentar este valoarea energetică care are ca unitate de măsură kilocaloria (kcal) sau kilojoulul (kJ), conform Sistemului Internaţional de Unităţi adoptat în 1971 de FAO/OMS.

Stabilirea valorii energetice a unui produs alimentar porneşte de la compoziţia chimică, respectiv de la conţinutul procentual (g%) în lipide, glucide şi protide care se amplifică cu coeficienţii calorici ai trofinelor stabiliţi pe cale experimentală.

Valorile coeficienţilor calorici sunt:

  • pentru lipide = 9,3 kcal pe gram sau 37,7 kJ;
  • pentru glucide şi protide = 4,1 kcal pe gram sau 16,7 kJ.

Un rol important în exercitarea acestei funcţii îl au lipidele şi glucidele din compoziţia produsului alimentar. Sursă de energie poate fi considerat şi alcoolul etilic, care furnizează 7 kcal/g şi se găseşte în băuturile alcoolice al căror consum limitat nu poate reprezenta o bază de calcul în evaluarea raţiei calorice.

Funcţia catalitică constă în acţiunea unor substanţe din compoziţia produsului alimentar (protide, săruri minerale, vitamine, enzime) ce intervin direct în asimilarea şi dezasimilarea unor nutrienţi existenţi în produs.

Funcţia catalitică este deci dependentă de următoarele variabile:

F (C) = f (P, SM, V, E)

Protidele exercită această funcţie prin participarea lor la formarea unor enzime intervenind astfel în desfăşurarea tuturor proceselor vitale ale organismului.

Substanţele minerale îndeplinesc această funcţie catalitică într-un plan destul de cuprinzător - participând la buna funcţionare a unor glande (iodul pentru glanda tiroidă, zincul pentru pancreas etc.) sau intrând în constituţia unor vitamine (cobaltul în vitamina B12) şi enzime; de asemenea, fierul intră în compoziţia hemoglobinei ca principal transportor de oxigen.

Vitaminele şi enzimele sunt factori catalitici care, deşi se găsesc în cantităţi foarte mici, participă la procesele de formare a diferitelor substanţe de dezvoltare a organismului uman, de amplificare a celulelor şi refacere a ţesuturilor.

Funcţia de protecţie şi de sanogeneză se manifestă prin acţiunea protectoare ce o exercită unii nutrienţi din compoziţia produsului alimentar care sunt în acelaşi timp şi generatori de sănătate pentru organismul uman. Produsul alimentar nu reprezintă numai un element indispensabil al vieţii, graţie valorii nutritive şi valorii energetice, ci şi un factor de sanogeneză de primă importanţă. Astfel, protidele din compoziţie intervin în procesul de apărare a organismului contra microbilor, virusurilor şi a toxinelor acestora şi de asemenea, participă la formarea anticorpilor al căror rol de apărare este binecunoscut. Tot proteinele aduse de produsul alimentar protejează organismul contra acţiunii toxice a unor substanţe cu care se combină chimic şi pe care le transformă astfel în substanţe lipsite de nocivitate.

Funcţia de protecţie şi sanogeneză este dependentă de următoarele variabile ale compoziţiei chimice:

F (PS) = f (P, G, L, SM, V, E)

În ultimul timp, literatura de specialitate a evidenţiat pe larg rolul protector al proteinelor, lipidelor, glucidelor, substanţelor minerale şi vitaminelor, ceea ce constituie o dovadă elocventă a funcţiei de protecţie şi sanogeneză ce o exercită produsul alimentar în relaţia cu organismul uman.

Întregul proces de realizare a produsului alimentar trebuie să urmărească manifestarea acestei funcţii astfel încât acesta să genereze şi să întărească sănătatea, să consolideze rezistenţa organismului, capacitatea acestuia de a se adapta la acţiunea în continuă schimbare a factorilor de mediu şi să mărească puterea de muncă.

Funcţia terapeutică este exercitată de acele produse alimentare (cereale, legume, fructe etc.) ce intervin ca adjuvanţi în tratamentul unor afecţiuni, între primele concepţii care au pus în valoare funcţia terapeutică a produselor alimentare este aceea a lui Hipocrate care a scris şi primele cărţi despre regimul alimentar la omul sănătos şi bolnav. Astăzi se evidenţiază lucrările lui Jean Valnet în Franţa, Iancu Gontea, Iulian Mincu, Mircea Alexan şi Ovidiu Bojor în România ş.a., care au făcut cunoscut potenţialul terapeutic al unor produse alimentare şi plante.

Funcţia terapeutică este dependentă de ansamblul de variabile (glucide, lipide, protide, săruri minerale, vitamine, enzime, acizi organici) din compoziţia produsului alimentar a căror acţiune sinergică suprimă sau atenuează simptomele unor boli.

F (T) = f (G, L, P, SM, V, E, A)

Funcţia psihosenzorială şi estetică a produsului alimentar s-a manifestat încă de la începutul vieţii umane pe Terra. Ea a evoluat odată cu introducerea progresului tehnic în agricultură şi industria alimentară. Această funcţie se manifestă prin formă şi mărime, culoare, limpiditate, consistenţă, aromă şi gust. în selecţia produselor alimentare consumatorul este sedus în majoritatea cazurilor de dorinţele şi plăcerile pe care i le oferă produsul şi mai puţin de valoarea nutritivă a acestuia.

In relaţia produs alimentar-ambalaj, ultimul îndeplineşte în raportul cu primul funcţii variate: ca mod de organizare, ca exprimare şi manifestare a produsului sau ca reflectare a acestuia. Aşadar, semnificaţia economico-socială depăşeşte accepţiunea curentă conferită ambalajului; ea desemnează nu numai funcţiile de protecţie (mecanică, fizică, fizico-chimică, biochimică, microbiologică), ci şi de promovare a vânzării, în sensul determinării consumatorilor să parcurgă un ciclu de stări comportamentale după modelul AIDA (Atenţie, Interes, Dorinţă, Acţiune) culminând cu acţiunea de cumpărare.

Funcţia psihosenzorială şi estetică este dependentă de un număr destul de mare de variabile:

F (PSE) = f (G, L, P, SM, Pg, A, Amb)

în care:

Pg = pigmenţi;

Amb = estetica ambalajului.

In realizarea funcţiei psihosenzoriale şi de estetică este necesar a lua în considerare că acest domeniu stă în atenţia largii opinii consumatoare care reacţionează sensibil la toate transformările survenite în planul însuşirilor senzoriale şi estetice ale produsului alimentar.

Funcţia igienico-sanitară desemnează proprietatea sine qua non care trebuie să o îndeplinească produsul alimentar. Pentru a satisface cerinţele alimentaţiei, produsul alimentar trebuie să-şi aducă aportul nu numai din punct de vedere nutritiv, ci să îndeplinească condiţia de salubritate (inocuitate), să corespundă din punct de vedere igienico-sanitar. Produsul alimentar nu trebuie să fie purtător de substanţe nocive generate de nerespectarea normelor de igienă în tehnologia agricolă, prelucrarea tehnologică, păstrare, transport, manipulare şi desfacere; între modificările nedorite ce pot apărea în produsele alimentare menţionăm alterarea, poluarea cu substanţe toxice (metale, pesticide, conservanţi etc.) şi cancerigene, contaminarea cu microorganisme patogene şi contaminarea radioactivă, în practica industrială, agricolă şi comercială.

Pot apărea situaţii când produsele alimentare conţin agenţi nocivi, transformându-se în factori de subminare a sănătăţii şi de îmbolnăvire.

Funcţia igienico-sanitară este dependentă de un ansamblu de factori specifici şi anume:

F (IS) = f (A, MT, Morg, T, Ps, Ad, R)

în care:

MT = substanţe toxice;

Ps = pesticide;

Morg = microorganisme;

Ad = aditivi;

T = toxine;

R = radionuclizi.

Funcţia simbolică se manifestă prin mesajul pe care îl transmite consumatorului un produs alimentar, prin care sugerează sau întăreşte denumirea pe care o desemnează, regnul, atitudinea faţă de consumarea produsului, legătura cu alte produse alimentare, o anumită idee de consum zilnic, periodic, limitat etc. Funcţia simbolică este indiscutabil legată de funcţia nutritivă şi de funcţia psihosenzorială.

Precizăm că funcţia simbolică nu trebuie confundată cu expunerea prin simboluri a mărcii de firmă, de societate comercială etc.

Consumarea produsului alimentar de către oameni se face în raport cu însuşirile nutritive şi senzoriale ale acestuia, precum şi cu senzaţia de foame, respectiv senzaţia de saţietate. În realitate, înainte de a consuma produsul alimentar, se consumă simbolul lui. Acestea sunt temeiurile ce stau la baza selecţiei produselor alimentare, respectiv valoarea simbolică a alimentului.

Simbolul alimentar este legat şi de alţi factori cum sunt tradiţia şi obiceiurile alimentare zonale, obiceiurile deprinse în familie, interdicţiile religioase etc.

În unele cazuri, tradiţiile şi obiceiurile alimentare creează preferinţe alimentare ce contravin alimentaţiei raţionale devenind dăunătoare sănătăţii omului.

In contextul dezvoltării şi îmbogăţirii conţinutului funcţiilor produsului alimentar merceologia are ca obiective:

  • ţinerea sub observaţie a tuturor funcţiilor care se află în relaţie directă cu calitatea produsului, respectiv a funcţiei nutritive, şi aducerea în atenţie a factorilor de răspundere din agricultură şi industria alimentară a produselor care au afectat ori ar putea afecta în viitor valoarea nutritivă;
  • controlul valorii nutritive a produselor alimentare şi perspectivele creşterii acesteia la nivel naţional prin luarea în considerare a tuturor factorilor de influenţă (soi, rasă, agrotehnică, proces tehnologic, metoda de conservare, păstrare, comercializare etc.);
  • promovarea unor acţiuni ferme şi raţionale pentru a îndepărta pericolul diminuării sau distrugerii unor nutrienţi din compoziţia chimică a produselor alimentare.
Loading...