loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

In ultimele decenii ale secolului trecut nostru s-a produs pe plan mondial o explozie sortimentală a bunurilor de consum alimentar asociată pe plan cantitativ cu schimbări ponderale între diferite grupe. Această explozie sortimentală a generat, odată cu apariţia de noi produse, o reînnoire completă a alimentelor tradiţionale, cu performanţe nutritive din ce în ce mai ridicate. Acest fapt a determinat profunde mutaţii conceptuale şi criteriale în domeniile sortimentului, calităţii, distribuţiei şi comercializării mărfurilor alimentare.

Mărfurile alimentare, indiferent de gradul lor de prelucrare (materii prime, semifabricate şi produse finite) sunt nu numai simple valori de întrebuinţare care fac obiect de comerţ realizate de piaţa economică, ci şi produse cu însuşiri specifice, destinate a se realiza pe „piaţa metabolică", după ce ele s-au aflat în prealabil pe piaţa economică. Ele au un specific structural, cantitativ şi calitativ care nu trebuie ignorat în nici o împrejurare;

sunt produse ingerabile şi au menirea de a participa efectiv la procesele din organismul omenesc.

Constituind o legătură esenţială a omului cu mediul ambiant şi fiind condiţia de bază a existenţei sale, alimentele pot acţiona în direcţia desfăşurării normale a metabolismului, material şi energetic, sau dimpotrivă, pot să-l perturbe, dacă nu răspund anumitor condiţii bine definite.

Având în vedere particularităţile valorii de întrebuinţare a mărfurilor alimentare, de a se realiza pe „piaţa metabolică" în cea mai convenabilă legătură dintre om şi aliment, în condiţii de inocuitate sau igienă cât mai înalte, acest specific utilitar diferenţiază net valoarea nutritivă a alimentelor de valoarea de întrebuinţare a altor mărfuri pe care consumatorul le întrebuinţează sau consumă „ex corpus".

Conexiunile „pieţei metabolice" cu piaţa economică devin evidente , cu atât mai mult cu cât exigenţele privind protecţia consumatorului şi rigorile etichetării alimentelor fac obiect de legislaţie naţională şi internaţională.

Evident, pe ambele pieţe acţionează legea cererii şi a ofertei. În cazul „pieţei metabolice" raportul dintre cererea biologică de nutrienţi şi oferta de nutrienţi implică un echilibru zilnic care este condiţionat de oferta de alimente şi care nu este totdeauna în echilibru cu cererea de consum alimentar atât pe plan cantitativ, cât şi pe plan structural.

Corelarea cererii cu oferta de mărfuri alimentare constituie un obiectiv al politicii la nivel naţional, care excede politica alimentară şi nutriţională în direcţia politicii de protecţie biologică, economică şi socială a consumatorului. 

Structurarea macro şi microeconomică a sortimentului de alimente, presupune utilizarea metodologiilor şi instrumentelor specifice managementului şi marketingului. Dacă structurarea macroeconomică pe grupe de mărfuri alimentare, determinarea volumului şi raportului între acestea constituie o problemă managerială, volumul şi structura sorto-tipo- -dimensională a sortimentului de mărfuri alimentare constituie o problemă de marketing, pentru a asigura succesul pe piaţă a fiecărui articol alimentar.

Accesul consumatorilor zi de zi la alimente, este condiţionat de mecanismele prin care se formează sortimentul industrial (al producătorilor), complementat cu un sortiment adecvat provenit din import şi prin care se formează sortimentul comercial la nivelul angrosiştilor şi detailiştilor.

În faţa ştiinţei merceologice se pune problema studierii şi decelării unor legităţi, interdependenţe şi conexiuni între diferite grupe şi subgrupe de mărfuri, ordonarea şi poziţionarea diferitelor grupe de mărfuri mai vechi şi mai noi, diferite ansambluri sortimentale determinând conturarea unui nou domeniu de cercetare a mărfurilor - sortimentologia.

Este depăşită perioada în care pentru fabricanţi sortimentul industrial se constituia exclusiv sau prioritar pe baza unor disponibilităţii de materii prime, tehnologii tradiţionale şi reţete de produse în mare parte de origine casnică, adaptate fabricaţiei de tip industrial şi care în aceste condiţii constituia o ofertă „clasică".

Succesele tehnice actuale şi cele pe care prognoza tehnologică le anticipează se cer strâns corelate cu perspectivele dezvoltării economice, cu estimaţiile pe care prognoza economică le efectuează asupra resurselor umane şi financiare de care va dispune societatea în viitor. Implicaţiile acestei înnoiri tehnice trebuie văzute, dincolo de consecinţele tehnologice pe care le comportă, în contextul economic al firmei care îşi propune să o adopte şi ale pieţei pe care produsul nou urmează să pătrundă.

Folosind previziunea tehnologică, întreprinderea dispune de un instrument adecvat în determinarea duratei şi a volumului eforturilor necesare înnoirii gamei sale de produse. Ea obţine totdeauna informaţii asupra modalităţilor de realizare a unor nivele calitative ale produselor în raport cu costurile acestora, cu strategiile de preţuri, cu schimbările în programul de distribuţie, cu oscilaţiile competitivităţii lor pe piaţă.

Esenţialul pentru obiectul previziunii tehnologice nu este produsul ca atare, ci funcţiile lui, nevoile pe care urmează să le satisfacă. Este perimată practica de a avea reţete pe baza oricăror altor considerente decât cele nutriţionale.

Mărfurile alimentare actuale se caracterizează printr-un grad înalt de prelucrare, încorporând un volum din ce în ce mai mare de progres tehnico-ştiinţific. Tehnologia alimentară modernă se diferenţiază net de cea clasică care urmărea prioritar menţinerea sau ameliorarea calităţii resurselor agroalimentare. Astfel, plecând de la necesităţile obiective şi subiective de consum alimentar, se selectează materiile prime convenţionale şi neconvenţionale ce urmează a fi încorporate, aditivii alimentari corespunzători, tipurile de transformări tehnologice eficiente pentru a ajunge la un produs finit cu proprietăţi identice sau cât mai apropiate de cele ale produsului proiectat.

Oamenii de afaceri consideră că una din cele mai importante modalităţi de care dispune o firmă pentru a avea succes pe piaţă o constituie diferenţierea eficientă a ofertei (prin produs, servicii care însoţesc produsul, personal, imagine).

Pentru produsele alimentare diferenţierea este relativ dificilă. De exemplu, în SUA, Frank Perdue susţine că „puii săi sunt cei mai buni, respectiv mai fragezi", şi de aceea practică un preţ cu 10% mai ridicat decât cel al pieţei. Pentru produsele alimentare prelucrate, proiectarea nutriţională s-ar putea constitui într-o modalitate de diferenţiere, cu condiţia declarării reale a potenţialului energetic şi biologic, a aditivilor utilizaţi şi a respectării invariabilelor valenţe igienice. Mesajul informaţional, cuprinzând acele elemente care vizează nutriţia, poate fi realizat numai de către firme care pot garanta valorile minime pentru datele comunicate prin etichetă sau ambalaj. Eventuala neconcordanţă dintre valoarea nutritivă declarată a produsului şi cea reală, identificabilă de către organismele de protecţie a consumatorului, pune în cauză onestitatea, probitatea şi deci, reputaţia firmei producătoare.

Un exemplu privind formarea şi structurarea sortimentului industrial, pornind de la operaţiunile tehnologice de bază îl oferă firma Nestle-Vevey.

Având ca materie primă „laptele", firma realizează:

  • prin pasteurizare, concentrare, omogenizare, sterilizare: lapte concentrat (cu şi fără zahăr), lapte lichid pentru sugari, creme, produse desert, pudinguri în conserve, lapte sterilizat, creme sterilizate;
  • prin pasteurizare, fermentare, refrigerare: iaurt, produse desert, brânzeturi proaspete naturale şi fermentate;
  • prin amestecare, pasteurizare, omogenizare, congelare: creme reci şi îngheţate;
  • prin pasteurizare, concentrare, omogenizare, deshidratare: lapte praf simplu şi instant, lapte praf cu adaosuri (zahăr, cereale, cacao), lapte praf pentru sugari, specialităţi dietetice praf, preparate praf pentru îngheţate şi produse desert.

Realizarea practică a diversificării sortimentale de către producători implică luarea în considerare, comensurarea şi dimensionarea nevoilor de consum (evaluate pe segmente detailate de consumatori şi folosind criterii ştiinţifice de particularizare), a disponibilităţii de resurse materiale, financiare şi umane şi de valorificare eficientă a acestora, a potenţialului tehnologic, a raportului cu concurenţa, a nivelului de calitate şi de preţ al unor produse similare existente pe piaţă. Extinderea unei linii de produse prin introducerea în fabricaţie a unui nou articol (diferit prin aromă, culoare, conţinut, mărimea ambalajului) poate avea la bază o strategie novatoare (iaurt degresat, de exemplu), o strategie de tip „me too" care să copieze produsul unui concurent (iaurt cu arome diferite) sau „de completare" (o altă mărime a ambalajului).

La nivelul agenţilor economici angrosişti şi detailişti se formează sortimentul comercial. Comerţul cu amănuntul deţine o vastă reţea de magazine (specializate, universale, supermarketuri, hipermarketuri, magazine cu produse de uz curent) care oferă un sortiment de produse ce trebuie să fie în acord deplin cu aşteptările, în materie de cumpărături, ce caracterizează piaţa-ţintă.

De fapt, sortimentul de produse devine un element-cheie în „bătălia" concurenţială dintre detailişti care se aseamănă între ei. Detailistul trebuie să decidă asupra lărgimii (îngust sau larg) şi asupra profunzimii (superficial sau profund) sortimentului pe care îl oferă. Astfel, în domeniul alimentaţiei publice există:

  • restaurante care pot oferi un sortiment îngust şi superficial (cele care servesc doar gustări);
  • restaurante care pot oferi un sortiment îngust şi profund (cele care servesc delicatese);
  • restaurante care pot oferi un sortiment larg şi superficial (bufetele cu autoservire);
  • restaurante care pot oferi un sortiment larg şi profund (marile restaurante).

O altă dimensiune a sortimentului de mărfuri este calitatea bunurilor oferite. Clientul este interesat de calitatea produselor la fel de mult ca de gama sortimentală a acestora.

Structura macro şi microeconomică a sortimentului de mărfuri alimentare presupune utilizarea metodologiilor şi instrumentelor specifice managementului şi marketingului. Structurarea macroeconomică pe grupe şi subgrupe de mărfuri alimentare, determinarea volumului şi raportului dintre acestea constituie o problemă managerială, iar volumul şi structura sorto-tipo-dimensională a sortimentului de mărfuri alimentare constituie o problemă de marketing. De altfel, marketingul, managementul şi merceologia sunt organic legate de apariţia, circulaţia şi realizarea mărfii pe piaţă, indiferent dacă aceasta este un produs-entitate sau o mulţime omogenă de produse - lot de marfa. 

Decisivă este totuşi formarea sortimentului comercial în comerţul de detaliu, care prin reţea, structură sortimentală şi structură de preţuri variabilă permite accesul direct al consumatorilor la mărfurile alimentare necesare. În acest cadru, merită relevată experienţa americană, preluată ulterior şi de către unele state europene, de a orienta atât agenţii economici implicaţi în producerea şi comercializarea mărfurilor alimentare, cât şi consumatorii, în scopul realizării unui echilibru în consumul zilnic dintre principalele grupe de alimente furnizoare de nutrienţi esenţiali, pentru asigurarea unei hrăniri normale[1].

[1] A Pyramid Topples at the USDA, in Consumer Reports, A Publication of Consumer Union, USA, 1991

[2] http://www.adige.ch/content/html/editos/adige_edito_6.htm

Loading...