Pin It

Imaginea de țară po ate fi rezultatul unui efort cumulativ, pe termen lung, care solicită strategii de marketing coerente și stabile. Eficiența unei astfel de strategii devine o sursă de avantaj competitiv, când creează o imagine pozitivă care promovează turismul, exporturile, investițiile străine directe și politica externă a țării. Procesul globalizării și competiția tot mai puternică de pe piețele internaționale impun crearea unei imagini de țară pe dimensiunile enumerate mai sus, dar, în același timp, și construirea unei imagini integrate. În practică, accentul pus de fiecare țară, în fiecare campanie de promovare a propriei imagini, pe cele patru dimensiuni, variază în funcție de avantajele sale competitive, precum și de esența imaginii sale deja existente.

Promovarea turismului prin imaginea de țară presupune publicitate în media internațională, făcută de instituții specializate ale statului și de asociații profesionale în domeniu, însoțită de o promovare mai concentrată făcută de asociații și firme de turism, la nivel individual.

Promovarea exporturilor este desfășurată, de obicei, în principal de exportatorii individuali, cu sprijinul statului și a asociațiilor industriale ca facilitatori (de exemplu, în cadrul târgurilor internaționale). Astfel, imaginea creată este mai puțin coerentă decât cea creată în industria de turism, unde implicarea mai activă a statului aduce un grad mai ridicat de coordonare a eforturilor de promovare.

Activitățile de atragere a investițiilor străine sunt mai puțin axate pe marketing de masă, cum este cazul turismului, și mai mult pe „vânzare directă” a țării, ca destinație a investițiilor de către agenții guvernamentale specializate.

Politica externă presupune o gamă largă de interacțiuni ale administrației guvernamentale, în primul rând cu organizații neguvernamentale și persoane individuale din străinătate, pentru a-și îmbunătăți imaginea și reputația prin înțelegere reciprocă. O astfel de strategie este abordată de statele dezvoltate, în special de Statele Unite și Marea Britanie.

În continuare vom prezenta sintetic exemplul unor strategii de promovare a imaginii unui grup divers de țări, în scopul evidențierii eterogenității demersurilor, dar și a punctelor comune.