loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Problema identității a fost tratată de diverși specialiști la nivel conceptual. Regăsim aspecte legate de identitate la nivel de individ, de corporație și la nivel de națiune. La nivel de corporație, Wally Olins (2004) consideră că identitatea este o resursă neobișnuită care utilizată cu maximum de impact și inspirată de la vârful organizației, poate influența în sens pozitiv toate activitățile și departamentele organizației. Se disting astfel două tipuri de identități: a) identitatea orientată extern, care în cazul corporației se referă la branding corporatist; b) identitatea orientată intern, care în cazul corporației se referă la programul de viziune. Identitatea orientată extern sau brandul corporatist poate fi descrisă ca o identitate centrată pe marketing și are scopul să diferențieze organizația, produsele și serviciile sale de cele ale concurenților. Identitatea orientată intern poate fi descrisă ca identitate centrată pe viziune și are scopul de a crea în mintea angajaților, la toate nivelurile și în toate departamentele, o idee clară despre ce este organizația și ceea ce reprezintă ea.

De interes este însă identitatea la nivel de națiune și cum o putem utiliza pentru a crea o imagine de țară care să corespundă realităților interioare ale țării și a modului în care poporul se vede pe sine. Așa cum la nivel de corporație se poate vorbi de identitate externă și de identitate internă, putem extrapola aceste concepte și la nivel de națiune. Prezentul raport se concentrează pe identitatea internă, văzută de oamenii din interiorul țării. Înainte de a construi o strategie pentru construirea unei identități este nevoie de cunoașterea identității prezente.

Imaginea de țară nu se identifică cu identitatea națională, dar se bazează pe ea. În timp ce imaginea de țară reprezintă suma credințelor și impresiilor pe care oamenii de pretutindeni le au despre locurile și oamenii țării respective, identitatea națională este ceea ce o țară crede despre ea, ceea ce crede că este. Fiecare țară are o imagine care se poate modifica în timp și această imagine înglobează percepțiile unui consumator despre produsele și serviciile sale, cât și pe cele ale unui investitor despre această țară privită ca loc în care să facă afaceri.

Așa cum menționau Jaffe și Nebenzahl (2001), „imaginea unei țări este influențată de percepția despre oamenii săi, despre cultură, nivel de dezvoltare economică, calitatea produselor sale, produsele pentru care are un avantaj comparativ. O țară mai puțin cunoscută poate fi influențată în mod esențial de categoria în care este clasificată: o țară africană în dezvoltare, o țară în dezvoltare din Asia, o țară industrializată”. Imaginea oamenilor despre locuri și națiuni se formează din copilărie, prin educație, prin media, călătorii, achiziții de produse, dar pe de altă parte este formată din stereotipuri și clișee, care de foarte multe ori nu sunt în conformitate cu realitatea contemporană din țara respectivă, chiar dacă au un sâmbure de adevăr.

Între imaginea unei țări și identitatea națională trebuie găsit un echilibru, astfel încât imaginea să nu fie altceva decât identitatea țării. Identitatea națională la rândul ei poate fi privită din mai multe perspective: 1) ceea ce crede un popor despre el însuși; 2) identitatea națională în contextul relațiilor internaționale, cu alte cuvinte sensul identității societății în contextul raporturilor pe care aceasta le stabilește cu comunitatea internațională.

În opinia tot mai multor specialiști, între conceptul de imagine de țară și cel de identitate națională există o legătură foarte strânsă (Nagashimas, 1970; O’Shaughnessy și Jackson, 2000, Dinnie, 2002; Olins, 2002; Anholt, 2002). Identitatea națională este și ea raportată la un set de indicatori măsurabili cu ajutorul chestionarelor. Bostock și Smith (2001) au ajuns la concluzia că identitatea națională trebuie raportată la următorii indicatori:

  • percepția colectivă asupra propriei identități (conceptul de „cine suntem noi?” adus în discuție de diferite canale media naționale);
  • continuitatea în timp și în spațiu (identitatea națională devine tot mai puternică, odată cu trecerea timpului și cu existența unei istorii îndelungate);
  • comunicarea și comuniunea (problemele de comunicare la nivelul unei națiuni);
  • deschiderea internațională (relațiile comerciale, turismul, investițiile străine);
  • existența unor obiective, ținte, scopuri precise pe care o națiune și le propună să le atingă;
  • existența unor limitări geografice, lingvistice, culturale și religioase;
  • existența unor discuții deschise cu privire la identitatea națională;
  • responsabilitatea pentru acțiune (cum este asumată responsabilitatea pentru anumite acțiuni care implică națiunea).

Conceptul de identitate națională a fost legat încă de la început de o serie de caracteristici care se referă la teritoriu, cultură, mediul social și religios, tradiții, limbă (Smith, 1991). Ulterior alți specialiști au caracterizat identitatea națională ca fiind un set de valori ce aparține unei culturi date și care diferențiază această cultură de o altă cultură (Keillor et al., 1996; Keillor și Hult, 1999). Keillor a definit identitatea națională pe următoarele coordonate: sistemul de valori, moștenirea culturală națională, omogenitatea culturală și etnocentrismul. Această abordare a conceptului de identitate națională a plecat de la definiția lui Huntington (1993) a civilizațiilor ca având patru componente distincte: religie, istorie, instituții și populație. Pentru analiza identității naționale Keillor et al. (1999) a propus o scală de evaluare a identității naționale denumită NATID, care conținea 17 indicatori diferiți structurați pe coordonatele menționate (sistemul de valori, moștenirea culturală națională, omogenitatea culturală și etnocentrismul). Această scală de evaluare a identității naționale a fost aplicată în 1999 de către Keillor pe un număr de cinci țări (SUA, Japonia, Suedia, Hong Kong și Mexic), scorul cel mai mare fiind înregistrat de SUA și de Mexic și scorul cel mai mic de Suedia.

O altă metodă de măsurare a identității naționale a venit din partea autorilor Lilli și Diehl (1999), care au propus o grilă de evaluare a percepției asupra identității colective modificată (Modified Collective Self - Esteem Scale sau MCSE). Pornind de la studiile inițiale realizate de Luhtanen și Crocker, care au propus inițial o scală similară simplificată (CSE), și de la teoria identității sociale, elaborate de Tajfel și Turner au fost demarate o serie de studii în diferite țări pentru analiza identității naționale; Phau și Chan (2003) au analizat identitatea națională în țările din Asia de Sud - Est și au ajuns la concluzia că identitatea națională în această zonă este puternic etnocentrică; Chi Cui și Adams (2002) au aplicat scala NATID în Yemen și au constatat că această scală este un instrument adecvat doar pentru țările dezvoltate din Vest; Berdikeeva (2001), care a analizat identitatea națională în Kyrgyzstan; Csepeli (1991), cu un studiu privind identitatea națională în cazul Ungariei; Berdah (2007) cu un studiu privind identitatea națională a francezilor.

În prezentul studiu identitatea națională este privită prin prisma imaginii, a părerii pe care românii o au despre ei înșiși. Identificarea identității naționale a românilor, în prezent, este foarte utilă pentru formularea unei strategii pentru crearea imaginii de țară a României.

Loading...