1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Oamenii fac în permanență trimitere către conștiință, iar conștiința are la rândul său mai multe forme de manifestare. Secolul numit al “vitezei”, explicit al XX-lea, a consacrat existența conștiinței ecologice. Astfel în Marea Britanie, în anul 1956 se elabora Decretul pentru Aer Curat - în prezent aproape uitat, care a fost una dintre primele “pietre” ale temeliei conștiinței ecologice. A urmat o cimentare teoretică prin reunirea în iunie 1972 a 1200 de delegați din 110 țări la o Conferință a Națiunilor Unite despre “Mediul Uman”.

Anii ’80 - marcați de dezvoltarea cultului personalității la nivelul întregii planete - au dovedit o scădere a grijii pentru mediul înconjurător. Începând cu anul 1985, când mass-media a prezentat două știri deosebit de alarmante: apariția unei găuri în atmosferă și înrăutățirea climatului; preocupările pentru problemele mediului se transformă în formă de manifestare a ceea ce astăzi numim conștiință ecologică[1].

În ceea ce ne privește, ultimul deceniu al secolului al XX-lea a fost profund marcat de accentuarea preocupărilor, la scară națională, continentală și mondială, pentru o circulație turistică controlată, care să stăvilească “valul ucigaș” al turismului în masă. Drept urmare au apărut preocupări pentru gestionarea nivelului cererii - respectiv a numărului de vizitatori. Mai mult un număr tot mai mare de turiști - în special provenind din marile aglomerări urbane - doresc petrecerea vacanțelor în mijlocul naturii, în spații naturale și „cât mai verzi”.

De aici și până la mișcările ecologiste, partidele „verzilor”, tratarea cu atenție și responsabilitate a tot ce este de transmis generaților ce vor urma nu mai este decât un pas. Pasul nostru al celor interesați de natură și turism în egală măsură s-ar putea numi ecoturism. Cu atât mai mult cu cât Consiliul Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite, la a 46-a conferință, din 30 iulie 1998, a adoptat Rezoluția nr. 40 privind declararea anului 2002 ca Anul Internațional al Ecoturismului, iar ONU și OMT au fost principalii actori ai evenimentelor prilejuite.

  • Noua filozofie a existenței în turism

Una dintre țările care a depus, de a lungul anilor, eforturi constante în lupta împotriva saturării și degradării zonelor de mare atracție a fost Anglia. Aici au fost întreprinse acțiuni de pionierat în gestionarea nivelului cererii în special pentru zonele Stratford, Avon și York, ca și în parcurile naționale cele mai frecventate : Lake District și Peak - aflate printre cele mai vizitate locuri din Europa.

Gestionarea nivelului cererii este o problemă delicată care-și propune să mențină și să îmbunătățească mediul înconjurător de care vizitatorul dorește să se bucure fără nici un fel de restricții.

implicarea comunității în gestionarea dezvoltării turistice rurale a făcut în cazul Angliei ca trei organizații - cu interese diferite:

  • Comitetul Turistului Englez,
  • Comisia de Dezvoltare Rurală,
  • Comisia pentru Provincii,

să-și direcționeze activitățile și interesul spre turismul rural.

Colaborarea celor trei organisme a dus la elaborarea unei politici privind dezvoltarea turismului punctând asupra importanței conservării și protejării mediului înconjurător, care prin prezența sa sporește valoarea oricărui produs turistic. Un alt aspect pus în valoare cu această ocazie a fost cel al îmbunătățirii relației dintre turist, vizitator și locuitorii provinciei gazdă.

Preocupările prezentate se regăsesc și în alte țări cu tradiție în practicarea turismului în “zone verzi” și aș enumera aici: Franța, Germania, Austria, Portugalia, Finlanda ș.a., unde probleme precum:

© satisfacerea turistului/vizitatorului,

© protejarea peisajului de cererea excesivă,

© satisfacerea nevoilor comunității gazdă, sunt sarcini greu de îndeplinit, dar care se află în permanență în atenția celor care doresc menținerea unui echilibru între prezent și viitor.

  • Actorii transformării

O astfel de încercare, de ieșire dintr-o situație de criză care amenința diminuarea nivelului de trai al populației gazdă (prin scăderea încasărilor din turism) pe de o parte (care ar fi condus în cele din urmă la scăderea gradului de atracție, până la renunțarea de a frecventa zona) s-a înregistrat în deceniul 7 al secolului al XX-lea în Valea Upper Derwent.

Peak District National Park a pregătit atunci un proiect “Management Plan” (1979) pentru această zonă, care cuprindea două principale revendicări:

  • Conservarea specificului zonei: prin promovarea unor politici de gestionare a pământului și apelor care să satisfacă cererile economice și funcționale, în așa fel încât să fie sporit caracterul sălbatic și particular al peisajului pentru zonele populare și deosebite ale parcului național ;
  • Furnizarea de oportunități corespunzătoare petrecerii timpului liber în natură, utilizându-se într-un mod adecvat caracteristicile și potențialul disponibil al zonei și gestionând modurile de recreere adecvat.

În acest mod se încerca asigurarea unei armonizări a diferitelor tipuri de activități și minimalizarea posibilelor conflicte cu:

  • alte utilizări ale resurselor în scop recreativ;
  • gestionarea suprafețelor de pământ;
  • acțiunile de protejare și conservare a mediului;
  • interesele locale.

Pe baza planului au acționat un grup de organizații interesate de rezolvarea “stării de criză” din rândul cărora amintim:

Park National Peak,

S.T.W.A.,

Consiliul pentru Conservarea Naturii,

Comisia Provinciilor,

Consiliul pentru Sport,

Trustul Național,

Comisia pentru Păduri,

Consiliul regional,

Consiliul Districtului.

Planul a încercat:

  • să gestioneze cererea de petrecere a timpului liber prin introducerea unor îmbunătățiri și facilități în aria Upper Derwent;
  • să evite problemele ce ar putea să se ivească prin creșterea numărului de vizitatori.

Din rândul principalelor probleme care au fost identificate și care au încercat să fie rezolvate amintim:

congestionarea traficului,

parcarea întâmplătoare,

vandalismul,

focurile picnicurilor din pădure,

scăldatul în rezervații,

numărul mare de câini necontrolați.

Drept urmare a fost realizat:

  • controlul accesului mașinilor și a parcării;
  • reglementarea transportului public;
  • o rețea de alei și poteci destinate plimbărilor, ciclismului și călăriei;
  • un centru de închiriat biciclete;
  • grajduri private pentru călăria de ponei;
  • limitarea accesului pentru orientarea sportivă;
  • elaborarea unui important număr de materiale informative, de la postere la pliante;
  • îmbunătățirea iluminatului;
  • dotarea corespunzătoare cu toalete.

Planul a fost implementat în prima jumătate a anilor '80, ai prezentului mileniu și a fost răsplătit în anul 1988 cu premiul “Royal institution of Chartere Surveyors/Times Newspaper Conservation Award. Totuși, trebuie precizat că, datorită creșterilor spectaculoase ale traficului în weekend-urile de vară (cu medii ale fluxurilor ascendente între 3.700-7.200) în anul 1989 se ajunsese într-o nouă stare de criză a ecosistemului.

Cele prezentate demonstrează încă odată necesitatea permanentizării acestor atitudinii, mai mult necesitatea implementării unei noi stări de spirit privind abordarea continuă a problemelor de mediu, în special în ariile aflate sub influența circulațiilor turistice, din ce în ce mai greu de controlat.

Pe de altă parte intensificarea activităților economice presupune riscuri din ce în ce mai ridicate pentru mediul înconjurător și sănătatea umană. Revoluția ecologică se impune deci, fiind necesară în cadrul dezvoltării durabile o completare, observare și promovare a obiectivelor generale ale societății. Reconsiderarea priorităților presupune inițierea și promovarea unor acțiuni care să contracareze și să elimine, pe cât posibil din start, efectele factorilor perturbatori ai echilibrului ecologic.

Este timpul ca în goana, rațională de altfel, pentru obținerea profitului în toate domeniile noastre de activitate, să privim dezvoltarea prin optica păstrării echilibrului naturii. Conștiința acestor acțiuni, ca și a altor fapte care pot afecta echilibrul - întâi zonal și apoi planetar, ne referim aici în mod evident și special la confruntările armate clasice și mai ales moderne - punând sub semnul întrebării chiar existența locuită a Pământului pentru cei mai bine de 4,5 miliarde de ani[2] care-i sunt hărăziți, pot deveni noile concepte de sorginte ecologică.

Legat de domeniul asupra căruia dorim să ne aplecăm în mod special, turismul privit prin această optică, credem că este bine ca activitățile productive desfășurate prin aceste servicii trebuiesc concepute ca activități de eco-business Pentru a clarifica și explicita această nouă optică facem apel la o parte din noțiunile introduse de o echipă de cercetători din cadrul Institutului de Economie Națională, condusă de către doamna Profesor universitar doctor Camelia Cămășoiu[3].

Din punctul nostru de vedere cele mai importante domenii practice care ar avea aplicabilitate directă sunt cele legate de problematica:

energiei,

deșeurilor,

apei,

emisiilor de gaze,

a achizițiilor, a altor probleme ale unităților.

Un loc aparte îl ocupă problematica urbanismului, respectiv:

  • localizarea,
  • funcționalitatea,
  • designul unităților turistice.

Promovarea:

  • producției anuale,
  • analiza ciclului de viață al produselor,
  • piața bunurilor și serviciilor ecologice prezintă de asemenea importanță majoră.

Alinierea țării noastre la standardele internaționale, în ceea ce privește producția și comercializarea bunurilor și serviciilor turistice și ecologice se impune neapărat. Implicarea mai fermă a factorilor de răspundere în demersurile pentru atragerea investitorilor privați externi și pentru sprijinul financiar acordat de Uniunea Europeană, în vederea susținerii unor proiecte de promovare a producției curate în cadrul Programului PHARE și de formare a specialiștilor, vor trebui să creeze noi oportunități pentru dezvoltarea în România a afacerilor de mediu în general, iar a celor din industria ospitalității în particular.

 

[1] Sadgrove Kit - Ghid ecologic al managerilor, Editura Tehnică, București, 1998, pag. 15

[2]  Mihai Ogrinji - Convorbire cu Magda Stavinschi, directoarea Institutului de Astronomie al Academiei Române, în “România Pitorească”, numărul 7/1999

[3]  Cămășoiu Camelia, Marina Rudăreanu, Gh. Manea - Conceptul de eco-business, Editura Magic, București, 1998

Loading...