1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Creșterea economică în contextul dezvoltării durabile nu poate fi continuată fără a ține seama de riscurile pe care intensificarea activităților economice, modele de producție și compartimentele de consum le prezintă pentru mediu natural și sănătatea umană, punând în pericol însuși viitorul omenirii.

Apărută în anii 60 și maturizată la sfârșitul anilor 80, revoluția ecologică a devenit membră cu drepturi egale a normalității ecologice ce caracterizează anii ‘90. Termeni precum:

X a sistem și echilibru ecologic’”,

managementul mediului””,

“auditul de mediu””,

“excelență ecologică”” etc. au evoluat evident prin adopțiunile practicii economice.

Tot mai mulți întreprinzători și manageri au conștientizat faptul că mediul înconjurător este un factor primordial de producție fiind pe același plan de importanță cu resursele umane, capitalul acumulat, tehnologiile informatice etc.

Luarea în considerare a producției “curate”” și tehnologiilor performante, a strategiilor de tip preventiv în dauna celor curative (end of pipe), a pilotajului produsului, respectiv a gestionării ansamblului traiectoriei ciclului de viață a unui produs pentru a atenua incidența cu mediul înconjurător, recircularea produselor uzate și închiderea buclei resurselor și încă multe alte acțiuni tind să se generalizeze în interesul protecției mediului. Astfel s-a inaugurat deceniul “ecoeficienței.

Comunitatea internațională a reconsiderat prioritățile necesare viitorului omenirii, inițiind și promovând acțiuni ce contracarează și elimină efectele factorilor perturbatori ai echilibrului ecologic. Prelevarea aspectelor calitative în satisfacerea nevoilor actuale ale prezentului, fără afectarea moștenirii generaților viitoare determină ajustări economice și tehnologice, remodelarea managementului cu privire la mediul înconjurător. Este necesară modificarea comportamentului factorilor de răspundere atât în cadrul național, cât și internațional.

Efectul cel mai favorabil asupra dezvoltării durabile îl constituie protecția mediului și sănătății. Sunt necesare deci noi sisteme tehnice și tehnologice caracterizate prin informatică, birotică biotehnologii, noi resurse de energie (solară, eoliană etc.), accentul va fi pus pe performanțele ecotehnice, ecotehnologice care să elimine din start riscurile de poluare. Toate acestea sunt cunoscute sub denumirea generică de eco-business”.

Conceptul de eco-business reprezintă o noțiune complexă ce acoperă o sferă largă de acțiuni. Este vorba pe de o parte, de ansamblul bunurilor și serviciilor ecologice, mai mult sau mai puțin performante, iar pe de altă parte, de întreaga activitate care se desfășoară la nivelul producției, comercializării și consumului în toate sectoarele activității economice, în cadrul cărora aspectele privind protecția mediului fac parte integrantă din deciziile privind dezvoltarea economică în ansamblu.

Conceptul de eco-business implică ansamblul bunurilor și serviciilor ecologice și ecoeficiente în contextul promovării unor mecanisme și instrumente de implementare cum sunt: ecologia industrială, sisteme de gestiune a mediului, stimulente economice, acțiuni de finanțare, acorduri bi și multilaterale privind protecția mediului etc.

Materializarea eco-business-ului este reprezentată de rezultate ecoeficiente, respectiv piața bunurilor și serviciilor de protecția mediului.

Pentru asigurarea protecției mediului și a viețuitoarelor, societatea utilizează diferite instrumente de intervenție, cunoscute în limbajul tehnic de specialitate drept bunuri și servicii ecologice.

În decursul timpului acestea au circulat și sub alte denumiri cum ar fi:

S tehnici și tehnologii antipoluante sau de combatere a poluării,

S ecotehnici sau ecotehnologii,

S tehnici și echipamente de protecție a mediului,

S tehnici și tehnologii “raționale” de protecție a mediului,

S tehnici și tehnologii “curate”, de protecție,

S “producție curată ”,

Sproduse “verzi”,

S ecoproduse etc.

Alături de alte mijloace de implementare cum sunt ecologia industrială, sistemele de gestiune a mediului, finanțarea acțiunilor de protecție a mediului etc., bunurile și serviciile ecologice constituie aspecte ale business-ului ecologic.

Dacă în trecut existau tehnici cu caracter curativ, cunoscute sub denumirea de tehnici de supraveghere și control al poluării (“ end-of-pipe”), în prezent s-a ajuns la cele mai evoluate tehnici care acționează asupra

  • Cămășoiu Camelia, Marina Rudăreanu, Gh. Manea - op. cit.

sursei de poluare, ducând la eliminarea sa din start. Acestea sunt cele mai performante mijloace de protecție denumite ecotehnici sau ecotehnologii “raționale’” sau “curate”” de producție sau producție nepoluantă. Aceste performanțe privesc atât protecția cât și ecoeficiența producției.

Conform organizațiilor specializate din cadrul O.N.U., noțiunea de “bunuri și servicii ecologice” însumează: ansamblul echipamentelor, tehnicilor, tehnologiilor și serviciilor ce permit protecția mediului. Protecția este împărțită în patru domenii distincte, protecția apei, gestiunea deșeurilor, controlul calității aerului și alte aspecte (îmbunătățirea solului, eliminarea zgomotului și o categorie de servicii de protecție a mediului). Conform studiilor din cadrul Uniunii Europene se disting trei categorii și anume:

  • servicii cu caracter ecologic,
  • echipamente și tehnici de combatere a poluării,
  • alte bunuri denumite “produse verzi”.

Utilizarea acestor tehnici chiar asupra sursei de poluare, încă din prima fază a ciclului de producție, permite obținerea unor producții și produse mai “curate”, împiedicând producerea poluării și sporind eficiența resurselor materiale.

În prezent bunurile și serviciile ecologice se împart în două categorii:

  1. bunuri și servicii cu caracter antipoluant ce intervin în contracararea și reducerea deșeurilor, emisiilor poluante, a degradării apelor, aerului. Se materializează în echipamente și tehnologii de supraveghere și control “end-of-pipe”;
  2. bunuri și servicii de protecție a mediului, ce acționează asupra sursei de poluare începând de la materii prime și până la depozitare și eliminarea deșeurilor. Sunt cunoscute ca ecotehnici sau ecotehnologii “curate” de producție.

Identificarea ecotehnicilor și ecotehnologiilor performante care susțin “producția curată”” trebuie să țină cont de următoarele criterii[1]:

  • eficiența sporită în utilizarea energiei și materiilor prime;
  • reducerea și eliminarea deșeurilor periculoase și ai altor poluanți ai mediului;
  • reducerea și eliminarea substanțelor chimice toxice;
  • reducerea expunerii la pericole ocupaționale (loc de muncă);
  • obținerea de produse eficiente și compatibile cu mediul.

Conform conferinței de la Varșovia din octombrie 1994, “producția curată reprezintă^ aplicarea continuă a unei strategii preventive de protecție a mediului integrată procesului de producție și la nivelul produselor, în vederea reducerii riscurilor umane și ecologice”[2].

Astfel procesul de producție este orientat spre: conservarea resurselor, eliminarea substanțelor toxice, reducerea deșeurilor etc., iar la nivelul produselor strategia se axează pe reducerea impactului ecologic de-a lungul ciclului de viață.

O necesitate a implementării dezvoltării durabile impune în prezent punerea accentului pe sporirea cunoștințelor în ansamblu asupra conceptului de producție curată, precum și răspândirea lor în întreaga lume.

Totodată promovarea acestor concepte implică o însemnătate ridicată acordată atât activităților de cercetare-dezvoltare cât și aspectelor calitative, respectiv o sporire a eficienței producției.

Sporirea ecoeficienței este materializarea unui demers global de calitate. astfel din managementul global al produsului și analiza sa funcțională trebuie să facă parte atât o monitorizare și un control ce să determine contracararea efectelor perturbatoare echilibrului ecologic cât și o strategie preventivă și protectivă.

În acest context, potrivit opiniei lui Bill Long[3], dezvoltarea durabilă poate fi definită ca o triplă dimensiune a securității:

  • J'securitatea social-economică necesară asigurării activității

economice, educative, de sănătate etc.,

  • J securitatea resurselor care este amenințată atunci când

societatea subzistă pe seama capitalului natural al Terrei, în loc pe seama dividentelor;

  • J securitatea ecologică necesară pentru a menține capacitatea

planetei de a suporta un sistem de viață sănătos.

Principiul ecoeficienței reprezintă[4] [5] “o rată a performanței de ghidare a întreprinzătorului în rolul său din societate, ce măsoară simultan, efortul de minimizare a sarcinii ecologice și cel de maximizare a valorii economice pe care întreprinderea își permite să o producă, iar salariații săi își permit să o plătească1”. Ecoeficiența nu are o limită, ci acționează în funcție de inovație de valorificarea superioară a producției, de instrumente de politică economică etc.

În vederea unei dezvoltării durabile, prin prisma ecoeficienței, este necesară urmărirea atingerii următoarelor obiective:

  • (creșterea intensității bunurilor și serviciilor;
  • (reducerea consumului material și de energie pe unitate de produs;
  • (eliminarea poluanților toxici;
  • (extinderea durabilității produsului;
  • (creșterea reciclabilității;
  • (maximizarea utilizării în mod durabil a resurselor reînnoite.

Caracterizarea ecoeficienței presupune însă și calități manageriale cum ar fi clarviziunea și ingeniozitatea, resurse tehnologice, stimulente financiare etc.

În 1993, eficiența a fost definită ca: “realizarea bunurilor și serviciilor la un preț care să răspundă nevoilor indivizilor, procurându-le o calitate corespunzătoare a vieții, cu un impact ecologic și consum de produse redus pe întreg ciclul de viață, la nivel care să nu vină în contradicție cu capacitatea de suportabilitate a Terrei'.

Includerea sistemului ecologic în modelul industrial a determinat apariția în prezent a conceptului de ecologie industrială. Ecologia industrială este un sistem în care out-put-ul parțial rezultat din procesul inițial de producție (deșeuri), devine input pentru următorul proces. În acest fel are loc atât o valorificare a materialelor, cât și o reducere a poluării cât și eliminarea deșeurilor.

Ecologia industrială și producția curată se îmbină, fiind legate două aspecte principale:

X prevenirea poluării,

X ecoeficiența.

În timp ce producția curată se orientează spre dematerializarea consumului pe unitate de produs ecologia industrială pune accentul pe reducerea și eliminarea deșeurilor și a emisiilor poluante, prin reciclarea și recuperarea acestora în cadrul unui circuit integrat de întreprinderi sau companii industriale de producție.

Se pot evidenția trei tipuri de ecosisteme industriale 14:

  1. ecosistem linear care nu recuperează deșeurile,
  2. ecosistem care implică reciclarea și reutilizarea deșeurilor fără a recurge la inputuri externe și care au drept rezultat obținerea de noi produse,
  3. ecosistem închis cu materiale complet recuperabile.

Se urmărește realizarea unor comunități de fabrici care să realizeze un beneficiu colectiv mai mare decât suma beneficiilor individuale ale fiecărei entități, chiar dacă performanțele sunt individual optimizate.

Ecologia industrială oferă prin intermediul utilizării ecotehnicilor și ecotehnologiilor performante noi oportunități întreprinderilor astfel încât să decidă pe baza unor analize cost/beneficiu asupra deciziilor de modificare a procedeelor de fabricație, de reciclare sau recondiționare a materialelor, de reducere a consumurilor de resurse materiale și de energie. Ecologia industrială creează o imagine favorabilă firmelor ce participă la ecosistemul considerat cel mai corespunzător, contribuind la sporirea credibilității lor, la adoptarea unui sistem important de piață, cu șanse profitabile. Se reduc totodată datoriile firmei prin eliminarea plăților aferente riscurilor și accidentelor cu caracter ecologic.

Cu atât mai importante sunt rezolvarea eficientă și vizibilă a problemelor de această natură în cadrul "industriei ospitalității”, care pe lângă beneficiile directe pe care și le aduce - cu reflectare în conturile fiecărei firme, localități, stațiuni și regiuni turistice - are șansa de a îndeplini o misiune “umanitară” de educare prin “exemplu ecologic oferit în și pentru timpul vacanței”” fiecăruia dintre consumatori.

Rezultatele se vor remarca imediat cunoscută fiind puterea colectivității asupra mediilor educaționale, iar pe de altă parte influența pe care o are un mediu de calitate asupra subiecților intrați în contact cu acesta.

 

[1] UNEP/Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător - “Cleaner Production” Industry and Environment, vol. 17, nr. 4 oct.-dec. 1994.

[2]  UNEP - op. cit.

[3]   Claude Fussler - “The development of eco-eficency in industry”- Industry and Environment, vol. 17, 1994.

[4]   Bill Long - “Third Level Seminar on Cleaner Production”, PNUE (Programul Națiunilor Unite pentru Mediu), New York, 1995.

[5]  UNEP - op. cit.

Loading...