Pin It

Protecția mediului înconjurător este cel mai mare deziderat al generației noastre, de aceea în îndeplinirea lui atât guvernele, organizațiile și indivizii trebuie să joace un rol important. Dat fiind că progresul tehnic și economic creează pe de o parte bogății, iar pe de alta - în același timp - distruge natura (consumând apa naturală, poluând aerul, stânjenind spațiul etc.), se impun anumite limitări și constrângeri[1] [2].

Drept urmare firească tot mai adesea, companii mai mari sau mai mici recurg la managementul ecologic. Pe lângă rezultatele obținute din punct de vedere al mediului se pot obține profituri reale, cum ar fi costuri și răspunderi reduse. Toate acestea duc în final la o calitate ridicată a serviciilor oferite, o mai mare satisfacție a clienților, dar și o mai bună imagine a companiilor.

Implementarea legislației și reglementările de protecție a mediului și adoptarea unor reforme economice și structurale, a unor standarde de limitare a emisiilor poluante și a normelor cu privire la calitatea aerului, apei, solului, precum și constituirea Fondurilor naționale de protecție a mediului au condus la apariția pieței de bunuri și servicii ecologice.

Politicile urmărite vizează două obiective majore, și anume asigurarea unui echilibru mai bun între creșterea economică șiprotecția mediului pe de o parte, iar pe de altă parte, creșterea importanței procedeelor de protecție nepoluante.

În timp, datorită amplificării intensității fenomenului de poluare s-a format piața mediului înconjurător. Ea cuprinde segmentul utilajelor, tehnologiilor, aparaturii destinate punerii sub control a acestui fenomen. Serviciile de mediu (construcții, întreținere, exploatare, control, informatizare, consultanță, specializare a personalului etc.) conturează la rândul lor piața mediului înconjurător.

Ultimii ani au fost marcați de o inserare tot mai fermă a industriei protecției mediului în structurile economice, ce a căpătat în timp ponderi importante, care se vor mări în anii ce vin - atât la scară națională cât și mondială. Piața mediului înconjurător are efecte benefice directe asupra mediului (refacere, protecție, conservare etc.), ea facilitează amplificarea potențialului resurselor materiale (reciclare), duce la crearea de noi locuri de muncă, valorifică potențialul de dezvoltare-cercetare, stimulează progresul tehnic și științific.

Acele firme ce produc bunuri și servicii capabile să măsoare, prevină, limiteze sau să corecteze daunele aduse mediului înconjurător descriu ecoindustria. Aceasta include tehnologiile curate care minimizează intensitatea fenomenului de poluare în termeni cantitativi.

Este evident că această piață este dependentă de politica publică, de strategiile și politicile guvernamentale de protecție a mediului și de obținerea unor avantaje economice, dar ea depinde și de evoluția sa ciclică: “viața ecologică” a tehnologiilor și echipamentelor se suprapune peste “viața economică”. De aceea durata ecoindustriei este determinată de valabilitatea normelor de calitate pentru factorii de mediu.

Piața mondială a protecției mediului nu trebuie văzută numai ca industrială, ea cuprinde în plus și serviciile pentru construcții (cu profil de protecție a mediului), întreținere etc. precum și tehnicile[3] cu impact asupra mediului precum:

A tehnici de măsurare și control ai parametrilor de calitate ai factorilor de mediu;

A tehnici de substituire a unor materii prime cu altele mai puțin poluante sau mai eficace pe lanțul prelucrării;

A tehnologii “curate”;

A tehnici de reciclare, recuperare, reutilizare a deșeurilor;

A tehnologii de tratare a subproduselor de proces în incinta instalațiilor industriale.

În funcție de legislația existentă într-o țară, precum și de valorificarea propriilor oportunități se pot distinge trei faze distincte ale pieței protecției mediului:

  • piețe în curs de formare,
  • piețe dezvoltate,
  • piețe mature.

Dacă până în prezent această piață era dominată de investiții în tehnologii tip “end of pipe”, în prezent tendința este în favoarea tehnicilor “curate” datorită mai ales reglementărilor din domeniul deșeurilor.

La nivel macroeconomic piața protecției mediului se bucură de o atmosferă favorabilă determinată de conștientizarea populației asupra efectelor poluării factorilor de mediu. Educația ecologică este, conform Conferinței de la Tbilisi, “un proces care are ca scop dezvoltare unei populații care este conștientă și preocupată de mediul înconjurător în totalitate și de problemele sale asociate și care are cunoștințe, atitudini, abilități, motivații, fiind angajată individual și colectiv în soluționarea problemelor curente și în prevenirea altor probleme noi”.

Țintele educației ecologice conform conferinței UNESCO din Belgrad sunt:

■ adoptarea unei conștiințe și a griji față de interdependența economică, socială, politică și ecologică în zonele urbane și rurale;

  • oferirea ocaziilor de a dobândi cunoștințe, de reconsiderare a valorilor, de formare a atitudinilor și a capacității de angajare în protecția și îmbunătățirea mediului înconjurător pentru fiecare persoană;
  • crearea de noi tipare pentru comportamentul față de mediul înconjurător al persoanelor, grupurilor și societății în ansamblul ei.

Conform principiilor enunțate la Conferința de la Tbilisi din 1978, educația ecologică trebuie:

X să considere mediul înconjurător în totalitatea sa - mediu natural și construit, tehnologic și social (economic, politic, tehnologic, cultu-ral-istoric, moral, estetic);

să fie un proces continuu pe toată durata vieții, începând cu nivelul preșcolar și continuând prin toate etapele de educație formală și neformală;

să fie interdisciplinar în abordare, îmbinând conținutul specific al fiecărei discipline cu perspectiva de ansamblu, echilibrată;

să examineze problemele majore ale mediului din punct de vedere local, național, regional și internațional, astfel încât să se înțeleagă problemele de mediu și din alte zone geografice;

să se axeze pe situații curente sau potențiale legate de mediul înconjurător, ținând cont și de perspectiva istorică;

să promoveze valoarea și necesitatea cooperării naționale și internaționale pentru prevenirea și soluționarea problemelor de mediu;

să considere explicit în planurile de dezvoltare și creștere aspectele legate de mediul înconjurător;

să permită elevilor să aibă un rol în planificarea activităților de educație și să le ofere ocazia de a lua decizii și de a accepta consecințelor lor;

să facă legătura între sensibilitatea față de mediul înconjurător, cunoștințe, capacitatea de rezolvare a problemelor și clarificarea valorilor la fiecare vârstă, dar subliniind în mod special sensibilitatea față de mediul înconjurător și de comunitate la vârste fragede;

X să-i ajute pe elevi să descopere simptomele și cauzele reale ale problemelor de mediu;

să sublinieze complexitatea problemelor de mediu și a celor care necesită dezvoltarea gândirii critice și a capacității de rezolvare a problemelor;

să folosească diverse medii pentru studiu și o diversitate de abordări despre și pornind de la mediul înconjurător, punând accent pe activitățile practice și experiențele directe;

să fie inclusivă, cuprinzând întreaga populație și talentele, deschisă diverselor sisteme valorice;

să acționeze plecând de la premiza că dragostea trebuie să fie componenta principală într-o educație ecologică afectivă: dragostea pentru oamenii-prieteni, pentru vietățile-prietene, pentru pământ.

În ciuda atmosferei favorabile și a oportunităților, piața protecției mediului este supusă regulilor, și mai ales legii profitului. Dacă până acum câțiva ani, datorită taxelor și amenzilor, precum și costurilor suplimentare ce măreau prețul de cost al produselor fabricate, protecția mediului era considerată ca un element de diminuare a profitului, astăzi respectarea calității mediului duce la diminuarea costurilor de fabricație, ducând la prosperitatea firmei. Firmele pot aborda o orientare pasivă, de a polua mai puțin sau a nu polua, sau o orientare activă, generatoare a pieței protecției mediului.

Ecoindustria este formată pe de o parte din echipamente pentru protecția mediului, în special pentru tratarea afluenților poluanți la ieșirea din proceselor de fabricație, iar pe de altă parte din activități de inginerie și servicii de consultanță tipice proceselor ecologice. În funcție de criteriul utilizării finale, echipamentele și serviciile pot fi divizate în următoarele categorii:

  • tratarea apei;
  • gestiunea deșeurilor;
  • controlul poluării aerului;
  • alte utilizări (refacerea solului contaminat, protecția împotriva zgomotului etc.).

Ponderea acestor elemente diferă de la o zonă la alta în funcție de problemele predominante și de legislația existentă. Biotehnologia, energiile neconvenționale și regenerabile vor reprezenta componente de bază ale ecoindustriei. Efectele acestei industrii vor fi creșterea locurilor de muncă, reprofilarea unor ramuri industriale, mobilizarea unui important potențial de cercetare-dezvoltare, precum și formarea pieței importului și exportului de ecoindustrie.

Un segment important al ecoindustrei îl reprezintă igiena industrială. Aceasta incorporează utilajele, echipamentele, substanțele chimice produse de industrie. Necesitatea acestor servicii de igienă este dată de civilizația actuală (mecanizare, automatizare etc.).

Piața produselor de igienă și curățire industrială - pornind de la baza sa tradițională și naturală, aceea a curățirii birourilor și imobilelor - a expandat rapid în toate direcțiile, cuprinzând și tehnica hotelieră, agroalimentară, spații verzi, administrația publică etc. Elementul comun al tuturor sectoarelor de activitate este tratamentul deșeurilor industriale.

Firmele ce acționează în sectorul hotelier au o ofertă foarte diversificată; de la articole din hârtie cu destinații divers, până la substanțe deodorante, dezinfectante, etc. Sunt probleme asemănătoare cu cele ale restaurantelor, spitalelor, policlinicilor etc.

Din cauza diversității mijloacelor implicate în operațiile de curățenie, a noutăților ce apar în domeniu, a responsabilității personalului ce execută operațiile de curățire, personalul trebuie supus unui curs de perfecționare profesională în fiecare an. Domeniul este cunoscut sub denumirea de biocurățenie.

Principiul de bază al biocurățeniei este lupta împotriva biocontaminării, ceea ce presupune în practică parcurgerea a trei etape obligatorii:

  • curățenie fizică (mecanică);
  • aplicarea unui dezinfectant pe suprafețele ce se curăță și recuperarea ulterioară a acestuia în stare uzată;
  • distrugerea microbilor, tratarea prafului etc. pentru a nu vehicula contaminarea în alte zone.

Criteriile biocurățeniei variază în funcție de zona de risc; echipamentele sunt adaptate de asemenea. Curățenia industrială prezintă servicii de întreținere de mari dimensiuni necesare și industriei chimice, farmaceutice, nucleare etc. Nenumărate motive justifică deci interesul pentru tehnologiile curate, utilaje, echipamente etc. ce reduc impactul asupra mediului înconjurător.

 

[1]   I. Istrate, F. Bran, A. G. Roșu - Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București, 1996.

[2]     Didier M. - Economia: regulile jocului, Editura Humanitas, București, 1998, pag. 300

[3] Cămășoiu Camelia, Marina Rudăreanu, Gh. Manea - op. cit.