1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Normarea stocului conturează cadrul în care, prin intermediul sistemului de gestiune trebuie menționat stocul în perioada pentru care s-au calculat normele.

Între normare și gestiune, existând relații ca de la parte la întreg, ele se intercondiționează reciproc, în sensul că utilizarea unor metode de normare presupune un anumit sistem de gestiune și invers.

Analiza unei componente esențiale a sistemului de gestiune, subsistemul de control (supravegherea) al stocului, ne va oferi suficiente în acest sens.

Pe de altă part, subsistemul de supraveghere își pune amprenta și, de fapt, conturează întregul sistem de gestiune a stocului; toate activitățile din care se compune gestiunea stocului - componenta esențială a funcției comerciale din întreprindere - sunt într-un fel sau altul condiționate, determinate de modul în care se face supravegherea nivelului în întreprinderea prin intermediul “inventarului” care poate fi periodic sau permanent.

Inventarul periodic al fiecărei unități păstrate în stoc (unitate de stocare[1]) presupune măsurarea nivelului stocului unui produs la anumite intervale (periodic).

Periodicitatea intervalului poate fi stabilită, în funcție de legea lui Paretto, pentru fiecare produs sau grupă de produse în parte, placându-se de la principiul că nu se pot afecta aceleași mijloace și eforturi tutror produselor, indiferent de aportul lor la realizarea în bune condițiuni a obiectivelor întreprinderii.

De fapt, inventarul periodic și mai ales ritmicitatea acestuia (intervalul dintre două verificări) urmăresc să facă, pe de o parte, efectivă iar pe de altă parte, eficientă, supravegherea stocului, întregul sistem de gestiune.

Indiferent de stocul analizat sau de profilul întreprinderii, raportul dintre numărul de articole și volumul ieșirilor din stoc are aceeași ordine de mărime, curba de repartiție variind nesemnificativ în jurul celei standard (fig. 4).

În aceste condiții interesul întreprinderii variază în limite extrem de largi de la un produs la altul, în funcție de volumul ieșirilor din stoc și, de aici, necesitatea de a le supraveghea și “trata” în mod diferit.

Ritmul de supraveghere pentru fiecare produs sau grupă de produse se stabilește având în vedere principiul: cu cât produsul joacă un rol mai mare în activitatea întreprinderii, cu atât ritmul de supraveghere trebuie să fie mai “sever”.

Astfel, grupa A, cuprinzând principalele produse (20% din numărul produselor și 75-80% din volumul vânzărilor), presupune o supraveghere foarte strânsă, riguroasă și cât mai frecventă, supraveghere de altfel puțin costisitoare, deoarece se exercită asupra unui număr mic de produse. Este inutil să se irosească mijloace de aceleași proporții pentru supravegherea produselor din grupa C, de exemplu, care joacă un rol redus în activitatea întreprinderii (60% din numărul de produse, dar care asigură numai 5-10% din vânzări). Un control mai puțin strâns și deci, mai puțin costisitor, este pe deplin suficient pentru aceste articole.

Folosirea legii lui Paretto în determinarea intervalului la care să aibă loc inventarul produselor dă posibilitatea dozării efortului făcut, în cadrul sistemului de gestiune a stocului pentru fiecare produs în parte în funcție de importanță.

Dată fiind supravegherea nivelului stocului cu o anumită periodicitate, normarea trebuie realizată cu ajutorul metodelor care presupun aprovizionarea (lansarea comenzilor) la intervale fixe.

Mai trebuie să adăugăm că în legătură cu sistemul de gestiune bazat pe inventarul periodic al stocului, pe de o parte, dat fiind “interesul” periodic pentru un produs sau grupă de produse (toate acțiunile desfășurându-se ca urmare a inventarului), stocul de siguranță trebuie să fie mai mare.

Datorită avantajelor pe care le prezintă sistemele de gestiune bazate pe inventarul periodic (cost redus, sistem informațional bazat pe culegerea și prelucrarea datelor cu mijloacele clasice, personal redus etc.) sunt cele mai folosite în practica întreprinderilor de alimentație publică și turism și nu numai a lor.

Inventarul permanent presupune supravegherea “continuă” a nivelului stocului fiecărei unități de stocare, de fapt, o măsurare a acestuia după fiecare acțiune cu efect asupra mărimii stocului (intrare sau ieșire).

De fiecare dată când are loc o mișcare de stoc se măsoară nivelul pe care l-a atins acesta și se compară cu stocul de alarmă. Dacă stocul este egal cu cel de alarmă, se dă comanda de reaprovizionare pentru o cantitate standard sau variabilă.

Sistemele de gestiune cu inventar permanent (răspândite abia după extinderea utilizării calculatoarelor electronice) sunt mai rar folosite în întreprinderile din țara noastă, fiind prezente totuși în marile întreprinderi comerciale.

Decizia de conducere a stocurilor din acest punct de vedere poate viza nu numai cele două soluții (inventar periodic sau permanent) ci și un sistem - de gestiune - care folosește o soluție mixtă (de exemplu, pentru produsele din grupa A supravegherea continuă iar pentru celelalte grupe inventar periodic la intervale diferite, în funcție de apartenența produselor la grupa B sau C).

 

[1] Prin unitate păstrată în stoc (stock keeping unit - SKU) înțelegem cea mai mică subdiviziune a sortimentului de materii prime, materiale sau mărfuri existentă în depozit, evidențiată și urmărită cu ajutorul sistemelor informatice

Loading...