Relaţiile economice internaţionale se desfăşoară sub forma unor schimburi de mărfuri şi servicii între firme situate în state diferite sau chiar între state ca atare. Orice schimb de bunuri sau utilităţi presupune un proces de transfer de proprietate care se face, de regulă, contra unei alte utilităţi, dar, de cele mai multe ori, contra unei mărfi universal valabile – banii, monede cu circulaţie şi garanţie internaţională.
Pe această cale, între economiile naţionale se creează raporturi băneşti, ca urmare a participării la circuitul economic mondial, care asigură o anumită distribuire şi chiar redistribuire a produsului mondial de bunuri şi servicii – denumite generic relaţii valutare şi financiare.
Relaţiile financiar valutare cuprind atât legăturile derivate din schimburile de mărfuri, cât şi relaţiile de credit internaţional şi transferurile de capital, asigurările internaţionale etc.
Prima condiţia a unor astfel de relaţii constă în existenţa unui anumit mijloc de plată recunoscut şi acceptat de toate economiile naţionale, adică a unei monede sau valute cu circulaţie internaţională, garantată de un anumit for-stat sau organizaţie cu o bancă specializată în acest scop şi acceptată sau recunoscută de alte state, toate acceptând convertibilitatea acesteia în bunuri şi servicii sau chiar în aur.
Participarea statelor şi diferitelor organisme la activitatea de schimburi economice internaţionale atrage după sine formarea relaţiilor financiar-valutare ca relaţii băneşti exprimate în diferite valute.
Grupate sistematic, tranzacţiile economico-financiare se pot prezenta în trei categorii, fiecărei dintre care le corespund şi anumite tipuri de operaţiuni şi anume:
Prima categorie include schimbul de mărfuri respectiv, operaţiile comerciale, dintre care cea mai mare parte – operaţiile de export şi import,
Categoria a doua cuprinde schimburile de servicii, deci, include operaţiile necomerciale ce ţin de prestarea serviciilor legate de schimbul de mărfuri, turism, întreţinerea reprezentanţelor diplomatice etc.
A treia categorie se referă la schimburile de capital, cărora le corespund operaţiile financiare, care sunt caracterizate de existenţa unei durate de timp în care au loc aceste schimburi şi se împart în trei componente:
- operaţiuni pe termen scurt (plasări pe termen scurt cu dobândă înaltă). În cele mai dese cazuri acestea au caracter speculativ şi sumele de bani circulă în căutarea pieţelor monetare cu cel mai ridicat nivel al dobânzilor;
- operaţiuni pe termen mediu;
- operaţiuni pe termen lung (plasări de capital în scopul obţinerii unor profituri).
În cadrul operaţiunilor pe termen mediu şi lung, creditele sunt acordate sau primite de către organismele financiare internaţionale şi ele fac parte din categoria împrumuturilor internaţionale.
În aceasta categorie - schimburile de capital - se includ şi investiţiile directe de capital (investiţii efectuate prin credite materializate în monedă), respectiv finanţarea sau cumpărarea de unităţi economice în străinătate.
Activitatea economică internaţională este prezentă în domeniul – producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului cu specificul pe care îl impune contextul internaţional de desfăşurare.
Relaţiile financiare internaţionale contribuie la realizarea circuitului economic mondial dintre economiile naţionale şi diferitele instituţii şi organisme internaţionale privind schimburile de mărfuri, schimburile de servicii, cooperarea tehnico-ştiinţifică, internaţională, constituirea şi utilizarea resurselor financiare de creditare şi finanţare.
O funcţie importantă a relaţiilor financiar-valutare o constituie conţinutul economic al relaţiei de repartiţie care are loc pe plan internaţional.
Astfel, prin relaţiile financiare internaţionale se realizează dezvoltarea şi modernizarea economiilor şi acţiunilor social-culturale naţionale, sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare, acordarea de ajutoare, împrumuturi pentru diferite termene, participarea la diferite organizaţii şi instituţii internaţionale.
Resursele financiare care stau la baza relaţiilor financiare internaţionale se constituie din disponibilităţile caselor de economii şi ale băncilor, din resursele băneşti ale agenţilor economici, resursele financiare ale diferitelor instituţii şi organisme internaţionale, resursele financiare existente la nivelul guvernelor.
O altă funcţie o reprezintă relaţia de creditare privind constituirea şi repartizarea resurselor de creditare pe plan internaţional. Resursele de creditare se constituie de la organismele bancare naţionale şi internaţionale, de la persoane juridice şi fizice. Creditele se acordă pentru diferite scopuri pe termen scurt, mijlociu şi lung.
Aceste funcţii se realizează prin sistemul financiar-valutar, care se ocupă cu constituirea şi dirijarea resurselor financiar-valutare, potrivit principiilor şi normelor în vigoare.
Conţinutul activităţii economice internaţionale, legităţile de desfăşurare, în special, în domeniul repartiţiei financiare şi de credit şi a circulaţiei monetare reprezintă obiectul de studiu al RVFI (relaţiilor valutar-financiare internaţionale).