Pin It

Riscul valutar la nivelul macroeconomic e cauzat de incertitudinea modificării cursurilor valutare şi poate duce pe de o parte la accentuarea nedeterminării în relaţiile economice externe, iar pe de altă parte la dezechilibre în economia naţională.

Caracterul fluctuant al etaloanelor monetare impune o motivaţie de gestiune a riscului valutar de autorităţile centrale a statelor.

La nivel naţional riscul valutar poate fi administrat prin intermediul unui şir de metode directe şi indirecte. La utilizarea metodelor directe se folosesc mai multe procedee (vânzarea/cumpărarea de valută din şi pentru rezerva valutară; recurgerea la împrumuturi externe; introducerea de restricţii administrative, în calea solicitării de valută sau în privinţa circulaţiei internaţionale etc.) care au ca scop în principal influenţarea raportului cerere/ofertă.

Influenţarea raportului cerere/ofertă are în vedere reacţia imediată a pieţei monetare la schimbarea raportului cantitativ dintre masele de semne monetare ce se negociază în context internaţional.

Şi fiindcă cursul valutar în general, şi al monedei naţionale, în special, sunt puse pe o bază economică, care rezultă din cererea şi oferta de pe piaţa valutară, principiul de lucru prevede urmărirea cererii de dolari (valută) în special pentru piaţa importurilor şi ofertei de dolari pentru piaţa exporturilor.

Managementul direct al riscului valutar la nivel macroeconomic impune în faţa autorităţilor monetare centrale problema administrării rezervei valutare.

Realizarea unei politici active de supraveghere a cursurilor valutare şi în acest context de gestiune a riscului valutar, intervenindu-se pe piaţă de câte ori este cazul pentru frânarea mişcărilor aberante care duc la distanţarea cursurilor de paritatea puterilor de cumpărare este unul dintre obiectivele principale a autorităţilor monetare centrale. Aceasta presupune formarea unei rezerve valutare de intervenţie şi asigurarea unor credite externe speciale destinate intervenţiilor stabilizatoare pe piaţa valutară.

Într-o economie în tranziţie, cum este economia Republicii Moldova, unde, de regulă, nu există un echilibru relativ între cererea şi oferta de valută în urma unui şir de cauze caracteristice crizei economice, cursurile valutare înregistrează fluctuaţii cu atât mai mari cu cât dezechilibrele sunt mai pronunţate. De aceea în această perioadă sunt utilizate intervenţiile autorităţilor monetare pe piaţa valutară, ele contribuind la realizarea unei stabilităţi relative a cursurilor valutare. Şi fiindcă intervenţiile din rezerva valutară nu sunt de ajuns trebuie de recurs la credite externe speciale.

Însă posibilitatea de acces la creditarea internaţională depinde pe de o parte de numărul de surse de capital existent şi de volumul capitalului disponibil pe piaţa internaţională.

Pe de altă parte, pentru a avea un acces uşor la finanţarea internaţională, ţara respectivă trebuie să prezinte o imagine favorabilă, bazată pe un şir de condiţii (relaţii financiare bune cu organismele şi instituţiile financiare internaţionale precum şi cu ţările posesoare de capital disponibil; o situaţie economică favorabilă; o stare politică interna care să promoveze încrederea investitorilor atât pentru prezent cât şi pentru viitor; o situaţie socială ce prezintă garanţii de stabilitate) care sunt foarte greu de atins în perioada prin care trece în prezent ţara noastră.

În ceea ce priveşte utilizarea împrumuturilor externe speciale pentru gestiunea riscului valutar macroeconomic, prin intermediul intervenţiilor pe piaţa valutară, la etapa actuală nu este indicată. Aceasta se explică prin faptul că în momentul de faţă e cu mult mai util de administrat cursul ei valutar cu ajutorul metodelor indirecte, iar în cazuri extreme de folosit rezerva valutară care la rândul său în ţara noastră e formată în mare majoritate din împrumuturi externe.

În practica internaţională gestiunea riscului valutar la nivel macroeconomic se realizează şi prin metode administrative. Ele prevăd introducerea de restricţii în calea solicitării de valută sau în privinţa circulaţiei internaţionale a monedei naţionale, influenţând în aşa mod raportul cerere/ofertă de valută.

Restricţiile valutare se întăresc prin legislaţia valutară şi presupun:

  • reglamentarea plăţilor internaţionale şi transferurilor de capital, repatrierea profiturilor, circulaţia semnelor monetare şi hârtiilor de valoare;
  • interzicerea cumpărării/vânzării libere a valutei;
  • concentrarea resurselor valutare în mâinile statului.

În legătură cu aceasta se diferenţiază următoarele principii de restricţii valutare care determină conţinutul lor:

  • centralizarea operaţiunilor valutare în Băncile Centrale şi în cele împuternicite de ele;
  • licenţierea operaţiunilor valutare – cererea permisiunii preventive de la organele de control valutar pentru procurarea valutei de către importatori sau debitori;
  • blocarea totală sau parţială a conturilor valutare;
  • limitarea circulaţiei valutare prin introducerea corespunzătoare a diferitor categorii de conturi valutare: liber convertibille, de kliring, blocate ş. a.

Deşi Banca Centrală prin intervenţii directe pe piaţa valutară poate influenţa cursul valutar şi prin urmare poate gestiona riscul valutar posibilităţile sale sunt inevitabil limitate. În primul rând există restricţii legate de rezervele de mijloace de plată internaţională, în al doilea rând capacitatea ţării de a obţine finanţare externă este limitată iar restricţiile valutare nu întotdeauna duc la rezultatul dorit. Ca urmare a acestui fapt autorităţile monetare recurg la metode indirecte de administrare a riscului valutar care pot fi împărţite în trei procedee de bază: politica monetară, politica fiscală şi factorul psihologic. În plus gestiunea riscului valutar la nivelul macroeconomic prin intermediul metodelor indirecte răspunde mai bine cerinţelor economiei de piaţă pe care atât de mult dorim s-o construim.

Banca Centrală, prin intermediul politicii monetare pe care o promovează are posibilitate să gestioneze riscul valutar macroeconomic prin capacitatea pe care o are de a influenţa lichiditatea din economie (sau oferta de bani). Mai exact, pe termen lung, Banca Centrală încearcă să dimensioneze în aşa fel creşterea masei băneşti, evitând atât excesul cât şi insuficienţa, încât să faciliteze desfăşurarea în bune condiţii a tranzacţiilor economice şi financiare, în vederea unei creşteri economice susţinute. Pe termen scurt, Banca Centrală îşi adoptează politica monetară în funcţie de presiunile inflaţioniste sau deflaţioniste în economie şi de amploarea dezechilibrului balanţei de plăţi externe, reacţionând prin influenţarea corespunzătoare a ofertei de bani.

Cât priveşte adoptarea unui sau altui tip de politică monetară, în contextul gestiunii riscului valutar macroeconomic, depinde de efectul pe care Banca Centrală intenţionează să-l obţină – revalorizarea sau devalorizarea monedei naţionale.

În aşa mod politica de restrângere a masei monetare în monedă naţională  duce la stabilitatea relativă a monedei naţionale.

Şi invers politica monetară expansivă va duce la devalorizarea monedei naţionale.

În economia de piaţă politica fiscală, în sens larg, cuprinde formarea prin impozite şi taxe a veniturilor bugetare şi alocarea cheltuielilor de către guvern în funcţie de aproprierea de echilibru, urmărindu-se subordonarea deficitului şi eventual a excedentului bugetar obiectivelor politicii economice.

Politica fiscală este independentă de politica monetară dar urmăreşte împreună cu ea un ansamblu de obiective economico-sociale referitoare la creşterea economică, stabilitatea preţurilor, limitarea ratei inflaţiei, reducerea şomajului, stabilizarea cursului valutar la o rată adecvată.

Valoarea etalonului monetar naţional poate să crească la realizarea unei politici fiscale austere şi invers politica fiscală expansivă duce la micşorarea dimensiunii valorice a etalonului monetar.

Politica fiscală austeră se realizează prin micşorarea cheltuielilor guvernamentale sau prin mărirea volumului impozitelor. Aceste măsuri pot fi efectuate şi concomitent.

În rezultatul acestui tip de politică fiscală scade cererea totală de mărfuri şi servicii. Reducerea cererii se reflectă în micşorarea importului care provoacă corespunzător scăderea ofertei monedei naţionale pe piaţa valutară şi creşterea valorii ei.

Politica fiscală expansivă duce la rezultate opuse. Cererea mărfurilor şi serviciilor creşte, iar oferta creditelor naţionale accesibile scade. Importul creşte ca rezultat se măreşte oferta monedei naţionale care provoacă diminuarea cursului valutar.

Însă efectele unei politici fiscale austere nu poate fi decât pe un termen foarte scurt. Aceasta, din cauză că politica fiscală austeră, ca urmare a condiţiilor existente în economia ţării duce şi la reducerea cheltuielilor guvernamentale. Şi fiindcă conform teoriei şi practicii, recesiunea (starea în care se află în prezent Republica Moldova) poate fi eliminată numai prin mărirea cheltuielilor guvernamentale şi micşorarea impozitelor şi taxelor e nevoie de reexaminat principiile politicii fiscale moldoveneşti.

În caz contrar, diminuarea cheltuielilor guvernamentale va duce la creşterea economiilor şi corespunzător la mărirea diferenţei dintre economii şi investiţii, ca urmare va creşte soldul balanţei comerciale şi se va micşora dimensiunea valorică a etalonului monetar.

Gestiunea riscului valutar macroeconomic prin intermediul politicii monetare şi politicii fiscale duce în multe cazuri la rezultate negative. Rezultatul favorabil al politicii monetare şi fiscale austere este de scurtă durată şi poate conduce la efecte negative cum ar fi reducerea producţiei, creşterea preţului şi apariţia şomajului. De aceea guvernele deseori recurg la efectul asupra anticipărilor publicului.

În corespundere cu teoria aşteptărilor raţionale schimbarea direcţiei politicii monetare sau politicii fiscale schimbă şi aşteptările în ceea ce priveşte cursul valutar.

Efectele asupra anticipărilor publicului cere existenţa a două condiţii.

În primul rând, planul în ceea ce priveşte politica cursului valutar trebuie să fie anunţat până la formarea anticipărilor publicului.

În al doilea rând, participanţii pieţei valutare trebuie să aibă încredere în posibilitatea realizărilor anunţate.

Deşi, atitudinea de pe poziţia aşteptărilor raţionale rămâne din multe puncte de vedere contradictorie, aproape toţi economiştii sunt de acord cu faptul că aşteptările dimensiunii valorice a etalonului monetar influenţează asupra valorii lui pe termen scurt. În aşa mod, încrederea acordată programului de susţinere a dimensiunii valorice a etalonului monetar, devine unul din factorii ce determină pe cât de scumpă va fi realizarea acestui program. Din păcate e foarte greu de presupus dacă societatea va avea încredere în programul anunţat. În economia în tranziţie lucrurile sunt şi mai incerte.