Resursele financiare publice sunt formate preponderent din impozite. Impozitul este un instrument cu caracter istoric şi cu implicaţii asupra sferei economico - sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradiţional de constituire a veniturilor statului.
Termenul de “impozit” provine de la latinescul “impositum”.
În aspect social - economic, impozitele reprezintă relaţiile financiare prin intermediul cărora se prelevează o parte din veniturile şi / sau averea persoanelor fizice şi juridice la fondurile de resurse financiare publice.
Aceasta prelevare are caracter obligatoriu, definitiv, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie imediată şi directă din partea autorităţilor publice.
Caracterul obligatoriu al impozitelor reiese din faptul că plata lui este impusă cetăţenilor şi agenţilor economici prin lege, cel mai frecvent - prin Constituţia ţării. Dreptul de a introduce impozite şi taxe îl au autorităţile publice. Organului legislativ suprem (Parlamentului) îi revine prerogativa de instituire a sistemului fiscal prin stabilirea sistemului de impozite, formarea autorităţii fiscale, adoptarea legislaţiei fiscale, delegarea împuternicirilor privind stabilirea impozitelor regionale şi locale autorităţilor subiecţilor federaţiei şi celor locale etc.
Caracterul definitiv al a impozitelor indică asupra unui act juridic finalizat şi încheiat, unei hotărâri finisate şi irevocabile, asupra unei decizii categorice şi nestrămutate prin acţiunea de impunere fiscală .
Titlul nerambursabil al impozitului semnifică faptul că după încheierea operaţiunii financiare de prelevare a impozitului acesta nu mai poate fi restituit contribuabilului sau înapoiat plătitorului. Cu toate că tehnicile operaţionale fiscale în unele cazuri prevăd procedura retrocedării unor sume de bani către contribuabili, aceasta nu referă la impozite ce se înscriu în cadrul prevederilor legale.
Plata impozitului fără contraprestaţie directă şi imediată înseamnă că contribuabilul nu va primi îndată şi nemijlocit careva bunuri sau servicii. Cu toate că din contul impozitelor se formează fondurile financiare publice utilizate pentru furnizarea către persoanele fizice a serviciilor gratuite din domeniul social – cultural, protecţiei sociale, serviciilor publice generale, apărării, etc. şi către persoanele juridice sub formă de subvenţii, subsidii, dotaţii etc., nu există nici o legătură directă cu caracter valoric sau de altă natură (mărime, timp, oportunitate, plenitudine etc.) între achitarea impozitelor şi beneficierea de bunuri publice.
Sarcina achitării impozitelor şi taxelor revine tuturor persoanelor fizice şi juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege sau posedă avere impozabilă. Sursele de venituri sunt salariile, profitul, renta, dobânda, dividendele etc. La averea impozabilă se referă cel mai frecvent pământul, imobilul etc.
În manifestarea lor impozitele şi taxele exercită mai multe funcţii, efectele cărora se resimt în toate domeniile activităţii umane. Principalele funcţii ale impozitelor şi taxelor sunt cea fiscală şi cea reglementară.
Funcţia fiscală stă la originea impozitelor şi taxelor, fiind, în aşa mod, cea mai veche, indisolubilă de organizarea societăţii umane şi mereu persistentă în orice sistem economico - social. Datorită acestei atribuţii, impozitul furnizează permanent resurse financiare publice.
Funcţia de reglare economico - socială, fiind cunoscută din antichitate, a fost valorificată la justa sa valoare abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Graţie însuşirilor impozitului de a influenţa procesele economice şi relaţiile sociale, în prezent el a devenit instrumentul cheie de dirijare macroeconomică.
Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic şi social .
Pe plan financiar, impozitele şi taxele sunt mijlocul principal de procurare a resurselor financiare publice. În ţările dezvoltate pe seama lor revin 80 % - 90% din totalul resurselor financiare ale statului. În ţările în curs de dezvoltare ponderea impozitelor şi taxelor în resursele financiare publice este mai modestă, variind între 50% – 80%. O caracteristică aparte a evoluţiei impozitelor la sfârşitul secolului al XX-a şi începutul secolului al XXI-a este sporirea lor ca mărime şi ca pondere în Produsul intern Brut. Majorarea încasărilor fiscale s-a realizat prin extinderea bazei impozabile, diversificarea impozitelor, cuprinderea mai amplă cu impozite a cetăţenilor şi a agenţilor economici, sporirea nivelului cotelor impozitelor, diminuarea evaziunii fiscale etc. concomitent s-a produs mutaţia încasărilor fiscale în direcţia persoanelor fizice.
Pe plan economic, rolul impozitelor şi taxelor se manifestă sub diverse aspecte:
- mijloc de intervenţie a statului în activitatea economică;
- instrument de stimulare sau frânare a unor activităţi;
- mijloc de creştere sau de reducere a producţiei sau a consumului unui anumit produs;
- instrument de impulsionare ori de îngrădire a comerţului exterior.
În prezent, autorităţile publice din toate ţările valorifică masiv impozitele şi taxele în calitate de instrument pentru reglementarea economică. În aşa mod, fără să înceteze de a fi mijlocul principal de colectare a resurselor financiare publice, impozitul a devenit principalul mijloc macroeconomic de intervenţie în derularea proceselor economice şi sociale.
În aspect social, impozitele reprezintă instrumente de redistribuire a unei părţi din produsul intern brut între grupuri sociale, indivizi, agenţi economici, regiuni, etc. în ţările dezvoltate prin intermediul impozitelor şi taxelor statul preia la buget 30% - 40% şi chiar mai mult, din Produsul Intern Brut, iar în ţările în curs de dezvoltare 20%-30%. Această valoare este utilizată ulterior în scopul protecţiei materiale a grupurilor sociale respective, al finanţării acţiunilor de protecţie socială, a instituţiilor specializate în furnizarea serviciilor sociale etc.
Astfel, impozitul şi taxa reprezintă unul din segmentele centrale ale finanţelor publice.