1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Abordarea activităţilor economice la nivelul economiei naţionale este rezultatul agregării mărimilor şi variabilelor individuale (de la nivel microeconomic).

Agregarea  se defineşte ca fiind operaţiunea teoretico – metodologică de identificare şi unire a noţiunilor, indicatorilor şi problemelor individuale în variabile unice, astfel încât aspectele individuale să devină acte, fapte, comportamente ale tuturor sectoarelor instituţionale ce compun economia unei ţări .

În acest context, prin procesul de agregare, se asigură trecerea de la abordarea microeconomică la cea macroeconomică, concretizată în următoarele:

  • de la noţiunile şi conceptele individuale se ajunge la cele macroeconomice: cerere agregată, ofertă agregată, indicele general al preţurilor, economii, investiţii;
  • agenţii economici individuali devin sectoare instituţional –funcţionale;
  • indicatorii microeconomici de eforturi şi de rezultate se transformă în costuri naţionale şi în indicatori macroeconomici de rezultate;
  • problemele agenţilor economici individuali dau naştere problemelor macroeconomice;
  • strategiile şi politicile agenţilor economici individuali se transformă în politici guvernamentale .

În continuare, vom explica procesul agregării prin prisma conceptelor de cerere agregată şi de ofertă agregată.

Cererea agregată (globală) constă în totalitatea cheltuielilor programate disponibile pentru o perioadă determinată (de obicei un an) în scopul achiziţionării bunurilor produse în cadrul unei economii naţionale. Ea este structurată pe următoarele componente:

  • cererea de bunuri destinate consumului final al populaţiei, adică acele cheltuieli care vizează achiziţionarea bunurilor materiale şi serviciilor aflate în stadiul final al producţiei şi care satisfac direct trebuinţele consumatorilor (C);
  • achiziţiile guvernamentale de bunuri de consum final şi de bunuri investiţionale, efectuate pe seama veniturilor bugetare;
  • cererea privată pentru investiţii atât pe seama veniturilor nete ale unor firme, cât şi pe cea a fondurilor de amortizare (formarea brută de capital fix -FBCF);
  • exporturile nete, respectiv cheltuielile valutare ale agenţilor economici străini destinate importurilor din ţara de referinţă, comparate cu plăţile agenţilor economici din acea ţară destinate exporturilor (ExN).

Analiza globală a acestor elemente se face în funcţie de nivelul general al preţurilor (media ponderată a preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor produse în economie).

În funcţie de natura bunurilor, cererea agregată (globală) se prezintă sub următoarele forme :

  1. cererea globală derivată este reprezentată de cererea pentru factorii de producţie ce derivă din cererea pentru „utilităţi” destinată satisfacerii unor necesităţi. De exemplu, cererea pentru automobile generează o creştere a cererii pentru factorii de producţie specifici (teren, clădiri, utilaje, materii prime, forţă de muncă);
  2. cererea competitivă globală afectează cererea totală pentru diverse categorii de bunuri şi explică de ce prosperitatea în unele domenii de activitate este însoţită de un declin al afacerilor în altele;
  3. cererea globală compusă este specifică bunurilor ce pot satisface o multitudine de trebuinţe. De exemplu, oţelul poate fi folosit în producţia de nave, căi ferate, bunuri de folosinţă îndelungată; cererea pentru oţel fiind deci suma tuturor acestor cereri.

Oferta agregată globală constă în cantitatea totală de bunuri economice disponibilă pentru vânzare la un nivel dat al preţurilor, într-o perioadă determinată de timp .

Ea este rezultatul însumării sumelor de afaceri ale tuturor unităţilor economice sau a valorilor adăugate brute ale acestora, fiind structurată pe genuri de unităţi, pe sectoare instituţional –funcţionale, pe ramuri şi subramuri ale economiei naţionale, pe unităţi administrativ-teritoriale.

 În funcţie de natura bunurilor ce fac obiectul ofertei se disting:

  1. oferta asociată, fiind reprezentată de produsele ce rezultă din acelaşi proces de producţie. De exemplu, la extragerea benzinei din petrolul brut, se impune şi prelucrarea bunurilor derivate, dacă se doreşte reducerea costurilor principale;
  2. oferta competitivă. Competiţia între antreprenori pentru accesul la diverşi factori de producţie face ca alegerea să fie esenţială. Agenţii economici aleg nu numai între preţurile individuale, ci şi între politicile alternative (de exemplu mai multe bunuri materiale sau mai multă odihnă, mai multă educaţie sau mai multe alimente, mai multe călătorii sau mai multă apărare).

Raportul dintre cele două componente ale pieţei (cerere şi ofertă) în cea de a doua jumătate a secolului trecut, s-a modificat. Astfel, până în anii ’60 cererea era superioară ofertei. După aceea, oferta la majoritatea produselor a devansat cererea, ridicând probleme serioase producătorilor în privinţa desfacerii bunurilor şi serviciilor. De aici a apărut necesitatea studierii pieţei, contactării cumpărătorilor potenţiali, încheierea de contracte cu beneficiarii înainte de lansarea în fabricaţie a produselor complexe (maşini, utilaje, echipamente etc.). Prin aceste înţelegeri se stabilesc: volumul, tipo – sorto – dimensiunile, preţurile prealabile, reţelele de comercializare, service-ul postvânzare şi în general drepturile şi obligaţiile celor două părţi (furnizor şi beneficiar).

Indicatori agregaţi de rezultate macroeconomice.

Conţinut şi modalităţi de calcul

Indicatorii agregaţi măsoară rezultatele obţinute la nivel macroeconomic (economie naţională) fiind comparaţi şi evaluaţi de organisme (instituţii) specializate. Cunoaşterea nivelului acestor indicatori este necesară pentru toate categoriile de agenţi economici, care trebuie să-şi coordoneze deciziile şi acţiunile în funcţie de perspectivele generale ale economiei. De asemenea, pe baza lor, se realizează operaţii referitoare la nivelurile de dezvoltare ale economiilor naţionale.

Indicatorii macroeconomici de rezultate prezintă forme multiple de manifestare, fiind grupaţi după următoarele criterii :

  • În funcţie de mărimea elementelor componente:
    • Indicatori bruţi: - produs intern brut;

                                  - produs naţional brut;

  • Indicatori neţi:  - produs intern net;

                                  - produs naţional net;

  • După sfera de cuprindere:
    • Interni (venituri create în interiorul ţării, indiferent de naţionalitatea agenţilor economici ): produs intern brut, produs naţional brut;
    • Naţionali (creaţi de agenţii economici autohtoni indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea ): produs naţional brut, produs naţional net, venit naţional;
  • După modul de calcul :
  • Exprimaţi în preţuri curente de piaţă (preţuri plătite de consumatorii finali, cuprinzând impozitele şi taxele indirecte);
  • Exprimaţi în preţuri ale factorilor de producţie (nu includ impozitele şi taxele indirecte);
  • După modul de exprimare:
  • În termeni nominali (preţuri curente umflate ca urmare a efectelor inflaţiei);
  • În termeni reali (în preţuri constante, ale unei perioade de referinţă).

Principalul indicator agregat macroeconomic de rezultate este Produsul intern brut (PIB), care exprimă valoarea adăugată brută curentă de piaţă  a rezultatelor economice finale realizate de agenţii economici rezidenţi (autohtoni şi străini), într-o perioadă determinată de timp, de regulă un an*.

În literatura economică de specialitate, este considerat un indicator rezultativ anual, mărimea lui obţinându-se  prin corectarea valorii bunurilor şi serviciilor vândute într-un an, cu valoarea soldurilor  de la începutul  şi de la sfârşitul anului, modalităţi prin care valoarea producţiei finale este identică cu cea a cheltuielilor finale.

Produsul intern brut (PIB-ul) se exprimă în termeni nominali (în preţuri curente de piaţă) şi în termeni reali (mărimea pe care acesta ar fi avut-o dacă nu s-ar fi modificat preţurile, comparativ cu anul anterior, de referinţă). Raportul dintre PIB nominal şi cel real este denumit deflatorul PIB. Acesta măsoară schimbarea medie a preţurilor bunurilor materiale şi tarifelor serviciilor produse (prestate) într-un an, utilizându-se pentru a determina modificările reale intervenite în producţie.

Produsul intern net (PIN) reprezintă mărimea valorii adăugate nete a aceloraşi rezultate economice finale, ca şi la PIB, obţinute de toţi agenţii economici interni într-o perioadă determinată (de obicei, un an), din care se  scade valoarea amortizării.

PIN = PIB- amortizare

Produsul naţional brut (PNB) exprimă rezultatele economice finale obţinute de agenţii economici autohtoni (din interiorul şi din afara graniţelor naţionale), într-o perioadă determinată de timp, de obicei un an.

Se calculează la preţurile pieţei şi este considerat cel mai expresiv indicator macroeconomic, deoarece exprimă rezultatele activităţii agenţilor economici autohtoni indiferent de locul în care şi-au desfăşurat activitatea. Se determină prin scăderea /adăugarea în PIB  a diferenţei dintre rezultatele agenţilor economici autohtoni în străinătate şi a celor străini din interiorul ţării, toate la preţurile pieţei.

PNB = PIB +/- (A-S)

            A= autohtoni

            S= străini

Întrucât PNB se calculează la nivelul preţurilor pieţei (PNB nominal), pentru comparare se recalculează în preţuri constante (PNB real). Diferenţa dintre ele este rezultatul creşterii preţurilor (a inflaţiei).

Produsul naţional net (PNN ) este valoarea adăugată netă a rezultatelor economice finale obţinute de agenţii economici autohtoni  (din interiorul şi din afara graniţelor ţării), într-o perioadă determinată de timp, de obicei un an.

Se determină prin scăderea din valoarea PNB a valorii fondului de amortizare.

                                   PNN = PNB – amortizare

Acest indicator se poate exprima atât în preţurile pieţei, cât şi în preţurile factorilor de producţie. PNN exprimat în preţurile factorilor de producţie exprimă valoarea venitului naţional (VN).

Rezultatele macroeconomice în România

Rezultatele macroeconomice din economiile de piaţă contemporane constituie componentele de bază ce stau la consolidarea acestora, stimulând sau afectând interesele individuale, de grup şi generale ale agenţilor economici, prin promovarea unei acţiuni convergente în scopul aducerii la limitele normale ale activităţii economice.

În acest context, principalele probleme şi obiective macroeconomice actuale se referă la:

  • ocuparea deplină şi efectivă a resurselor de muncă din orice economie de piaţă;
  • echilibrul monetar şi stabilitatea preţurilor;
  • redistribuirea veniturilor în concordanţă atât cu principiul eficienţei economice, cât şi cu cel al echităţii sociale;
  • asigurarea echilibrului bugetar;
  • integrarea problemelor macroeconomice în strategii de creştere şi dezvoltare, prin asamblarea deciziilor macroeconomice în programe, prognoze şi planuri fundamentate ştiinţific.

De regulă, obiectivele şi problemele macroeconomice sunt abordate şi soluţionate prin mecanismele de funcţionare ale pieţelor concurenţiale, însoţite de eventualele ajustări şi corectări ale efectelor rezultate din eşecurile pieţelor.

Rezultatele macroeconomice din ţara noastră au o relevanţă deosebită, în sensul că sintetizează efectele pozitive/negative ale activităţilor agenţilor economici din sectoarele public şi privat.

 

* prin valoare adăugată se înţelege valoarea (bogăţia) efectiv creată în unităţile economice. Se calculează ca diferenţă între venituri şi cheltuieli materiale (valoarea adăugată netă - VAN) sau între venituri şi cheltuieli materiale care nu includ şi amortizarea (valoarea adăugată brută - VAB). VAB = VAN + A

Loading...