1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Capitalul uman reuneşte stocul de cunoştinţe profesionale, competenţe, abilităţi şi aptitudini care pot conduce o persoană la sporirea capacităţilor sale creative şi, implicit, a veniturilor scontate a se obţine în viitor. Conceptul de capital uman nu este un concept nou: el s-a impus în ştiinţa economică încă din anii '60 ai secolului al XX-lea prin lucrările unor autori precum Theodor Schultz şi Gary S. Becker. Semnificativ este însă că, în condiţiile în care capitalul uman se referă şi la cultura organizaţiei, la filosofia acesteia şi la alte aspecte complexe care vizează în special sistemele de valori, teoria capitalului uman evidenţiază mai degrabă situaţii de eşec de piaţă, în special sub forma externalităţilor[1]. În acest context, analiza pieţei muncii şi, respectiv, a aşa-numitei pieţe a educaţiei devine tot mai laborioasă şi mai complexă. Mutarea accentului către capitalul intangibil relevă importanţa majoră a cunoaşterii, a creativităţii şi a altor resurse intangibile al căror management - simbolic denumit management al resurselor intangibile - este tot mai complex.

Realitatea demonstrează sporirea tot mai mult a importantei investiţiei în capitalul uman, ceea ce influenţează tranzacţiile pe piaţa muncii.

 

[1] C. M. Suciu, Economia cunoaşterii şi civilizaţia globală. Investiţia şi speranţa in om, Editura ASE, Bucureşti. 2002.

Loading...