1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În condiţiile pieţei pure a muncii, prin confruntarea cererii de muncă cu oferta de muncă se obţine salariul de echilibru, dovedind că piaţa este în echilibru. Pe această piaţă, toţi cei care vor dori să se angajeze vor găsi un loc de muncă ceea ce înseamnă că, nu va exista şomaj involuntar pe piaţa muncii, existând in schimb şomaj voluntar.

În realitate nu există o piaţă pură a muncii şi ca atare nu se poate vorbi de existenţa unui echilibru între cerere şi oferta de muncă, deoarece pe piaţa muncii acţionează numeroşi factori care influenţează apariţia dezechilibrului pe această piaţă, adică: politica salarială, segmentarea pieţei muncii, asimetria informaţională etc.

 

Imperfecţiuni pe piaţa muncii

Imperfecţiunile pieţei muncii sunt determinate de o serie de factori, cum ar fi :

  1. a) Salariul minim

Salariul minim reprezintă salariul fixat pe cale legală, având ca scop protejarea salariaţilor. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Daca nivelul iniţial al salariului minim este relativ redus, o creştere acestuia nu va antrena niciun efect negativ asupra ocupării forţei de muncă din economie. Dacă în schimb, salariul minim este stabilit la un nivel destul de ridicat o creştere a acestuia va influenţa în sens negativ nivelul ocupării din economie şi va determina apariţia şomajului involuntar.

 

  1. b) Monopsonul pe piaţa muncii

În cazul monopsonului există un singur cumpărător (de exemplu, există o singură firmă care angajează forţă de muncă într-o anumită regiune) şi mai mulţi cumpărători. Cauzele care pot duce la formarea monopsonului pot fi: costul de intrare ridicat al unei alte firme pe piaţă (iar acest lucru elimină concurenţa), mobilitatea redusă a forţei de muncă (lucrătorii nu se pot deplasa cu uşurinţă în altă localitate pentru a-şi găsi un loc de muncă mai bine remunerat şi din această cauză vor accepta un salariu mai mic) etc. In această situaţie, angajatorul este cel care stabileşte salariul şi nivelul de ocupare.

  1. c) Monopolul pe piaţa muncii

Procesul de negociere pe piaţa muncii poate fi considerat un proces de negociere între două părţi: pe de o parte reprezentanţii sindicatelor care acţionează ca un monopol pe piaţa muncii, iar pe de altă parte reprezentanţii patronatului.

Sindicatele urmăresc în general:

  • creşterea salariilor membrilor săi;
  • creşterea nivelului de ocupare;
  • condiţii mai bune de muncă pentru membrii săi;
  • diminuarea riscului de şomaj.

În practică sindicatele nu pot negocia în acelaşi timp şi un nivel de ocupare ridicat şi un nivel al salariului mai mare. Din această cauză, pentru o anumită perioadă ele preferă să negocieze fie un salariu mai ridicat, fie un nivel de ocupare mai mare.

  1. d) Monopolul bilateral pe piaţa muncii

Pe piaţa muncii poate apărea şi o situaţie de monopol combinată cu monopson. În această situaţie nivelul salariului şi gradul de ocupare depinde de puterea de negociere a celor două părţi: monopsonul doreşte un nivel al salariul cât mai mic, în timp ce monopolul doreşte stabilirea salariului la un nivel cât mai ridicat. Astfel, salariul va oscila între două limite, una inferioară (stabilită de monopson) şi alta superioară stabilită de (monopol).

Loading...