Locul şi rolul muncii în sistemul coerent al factorilor de producţie se realizează printr-un mecanism specific de funcţionare a pieţei muncii, ce derivă din conţinutul şi specialitatea acesteia.
Mecanismul de funcţionare a pieţei muncii, reprezintă un ansamblu de legături între parteneri individuali autonomi, ca viitori salariaţi şi patronatele autonome, care solicită şi utilizează munca salarială, precum şi legăturile şi negocierile între reprezentanţii acestor două părţi, adică între organizaţiile de sindicat şi organizaţiile patronatelor, care se derulează după reguli predeterminate.
Concretizarea mecanismului de funcţionare a pieţei muncii se realizează prin contract individual de muncă ce exprimă drepturile şi obligaţiile părţilor, ca şi modalităţi le de transpunere a lor în economia reală, în funcţie de segmentarea pieţei muncii. Astfel, piaţa muncii este o piaţă contractuală la toate nivelurile şi în toate locurile unde se manifestă relaţiile între purtătorii ofertei şi cei ai cererii de muncă.
Mecanismul de funcţionare a pieţei muncii implică înfăptuirea sistematică a relaţiilor între oferta şi cererea de muncă, pe de o parte şi mărimea şi dinamica salariului în expresie concretă, pe de altă parte.
Piaţa muncii, ca unitate sistemică între oferta şi cererea de muncă, funcţionează în interdependenţă cu celelalte pieţe specifice, mai întâi cu piaţa bunurilor economice, ca unitate dinamică a ofertei agregate şi cererii agregate de bunuri economice (materiale, servicii, informaţii). Aceasta înseamnă că relaţiile specifice pieţei muncii sunt reciproce cu relaţiile specifice pieţei bunurilor economice, în sensul că în toate împrejurările de timp şi spaţiu dezvoltarea economico-socială este sursa cererii de muncă şi evoluţia demografică este sursa ofertei de muncă. Astfel, relaţiile multiple şi în continuă diversificare dintre dezvoltarea economică, evoluţia veniturilor din muncă şi mişcarea demografică formează substanţa pieţei muncii.
Prin mecanismul de funcţionare a pieţei muncii se reliefează faptul că, cererea de muncă depinde de oferta de bunuri economice pe care lucrătorii salariaţi o pot realiza şi pune la dispoziţia consumatorilor prin intermediul patronatului respectiv, ca utilizator al muncii. Desigur, patronatul foloseşte munca salariată în scopul obţinerii unui profit cât mai bun, deoarece în economie funcţionează interesele economice, nicidecum actele de caritate.
Funcţionarea pieţei muncii demonstrează că, cererea de muncă pe termen scurt este practic invariabilă, deoarece angajarea de salariaţi depinde de şansele de investiţii ale producătorilor. Or, producătorii pot face investiţii în capitalul tehnic modem, a cărui valorizare reduce relativ cererea de muncă, sau investiţii pentru dezvoltarea şi diversificarea ramurilor economice, a producţiei de noi bunuri economice, care necesită angajări de noi salariaţi, ceea ce se întâmplă la intervale mai mari de timp. În acest mecanism complex se calculează şi se realizează un permanent proces de continuare a muncii sau de substituire a muncii cu capital.
Funcţionarea pieţei muncii necesită punerea în mişcare într-o manieră specifică a ofertei de muncă, ţinându-se seama de gradul redus de mobilitate al acesteia. Acest grad redus de mobilitate de curge din influenţa variabilelor independente, care ţin de demografie, de dezvoltarea culturală a omului, de sedentarismul specific al unor persoane, de obligaţiile familiale etc. Asemenea influenţe fac ca oferta de muncă să se modifice şi ea la intervale lungi de timp şi în mod inegal.
Mecanismul de funcţionare a pieţei muncii reflectă interdependenţele foarte diversificate între multiplele segmente sau forme ale acesteia.
Potrivit unor teorii recente, se accentuează diversitatea pieţei muncii atât în cadrul fiecărei ţări, cât şi pe plan mondial. Unii specialişti decupează multiple forme ale acestei pieţe şi susţin că se accentuează caracterul lor eterogen după criterii specifice ca: forma de proprietate (piaţa muncii în sectorul privat, public, mixt); legislaţia naţională sau cea internaţională (piaţa muncii legală, piaţa neagră, paralelă, subterană a muncii, piaţa gri a muncii etc.); forţa economică a patronatelor (piaţa muncii specifică întreprinderilor mici, mijlocii, mari, foarte mari, gigant); apartenenţa statală a firmelor (piaţa muncii specifică firmelor naţionale, firmelor străine, mixte, a societăţilor transnaţionale); calitatea şi structura muncii în raport cu tipul de progres tehnic predominant (piaţa muncii specifică producţiei tradiţionale de bunuri economice materiale, piaţa serviciilor, piaţa informaţiilor, piaţa bunurilor culturale sau artistico‑intensive ş.a.).
Funcţionarea pieţei muncii în condiţiile economiei actuale reflectă o atomizare accentuată atât la scară naţională, cât şi internaţională, îmbinându-se tot mai multe interdependenţe interne ale pieţei muncii cu cele ale regionalizării, ale globalizării acesteia, ale migraţiei internaţionale a muncii etc.