Tipărire
Categorie: Economie
Accesări: 140
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Cheltuielile publice concretizează cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice şi anume aceea a repartizării resurselor financiare pe diferite destinaţii.

Prin cheltuielile publice statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi servicii considerate prioritare în fiecare perioadă.

Definitie:

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în expresie bănească care

se manifestă între stat pe de-o parte şi persoane fizice şi juridice pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.

Cheltuielile publice se manifestă sub forma plăţilor efectuate de stat din resurse mobilizate  pe diferite  căi pentru  achiziţii  de bunuri  sau  prestări de servicii necesare îndeplinirii obiectivelor politicii statului.

Conţinutul  economic  al  cheltuielilor  publice  se  află  în  strânsă  legătură  cu destinaţia lor. Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut reprezentând valoarea plăţilor pe care le efectuează instituţiile publice sub forma cheltuielilor curente iar alte cheltuieli exprimă o avansare de produs intern brut sub forma participării statului la finanţarea capitalului, atât în sfera materială cât şi în sfera nematerială.

Cheltuielile publice însumează următoarele elemente de cheltuieli:

  1. 1. cheltuieli publice ale administraţiei publice centrale din fondurile bugetare şi

din fondurile extrabugetare ;

  1. 2. cheltuielile colectivităţilor locale (sau ale unităţilor administrativ teritoriale);
  2. 3. cheltuieli finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat ;
  3. 4. cheltuielile   organismelor   internaţionale   finanţate   din   resursele   publice naţionale.

Cheltuielile  publice  totale  se determină prin  însumarea cheltuielilor  diferitelor categorii de administraţii publice din care se scad sumele reprezentând transferurile de resurse  financiare  între  administraţiile  publice.  Prin  acest  calcul  ceea  ce  se  obţine reprezintă total cheltuieli publice consolidate.

Cheltuieli neconsolidate = 1+2+3+4

Trebuie  făcută  distincţie  între  următoarele  2  noţiuni:  cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare.

Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituţiilor publice care se acoperă fie de la buget, fie din fondurile extrabugetare, fie de la bugetul propriu al instituţiilor pe seama veniturilor obţinute de aceasta (ex: salariile dascălilor, bursele studenţilor).

Exemplu de venituri extrabugetare : taxele de scolarizare. Exemplu de venituri proprii : chiria pe sala de spectacole.

Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat din bugetele locale sau bugetele asigurărilor sociale de stat.

În  concluzie  cheltuielile  bugetare  au  o  sferă  mai  restrânsă  decât  cheltuielile publice în cadrul cărora sunt cuprinse.

Principiile de delimitare ale cheltuielilor bugetare de cele publice sunt :

  1. 1. Efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi

aprobarea nivelului acestora de către Parlament sau de către Consiliile locale, după caz,

în conformitate cu legea.

  1. 2. Nerambursabilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor pentru

care s-au aprobat aceste sume.

  1. 3. Efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu numai de existenţa resurselor.
  2. 4. Finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare al instituţiilor sau activităţilor cu caracter bugetar ,din unul din următoarele bugete:

-    bugetul de stat

-    bugetul asigurărilor sociale de stat

-    bugetele locale

-    bugetele fondurilor speciale

  1. 5. Exercitarea controlului financiar preventiv şi acordarea vizei cu ocazia operaţiunilor de deschidere a finanţării de alocare şi utilizare a resurselor.

Dimensionarea  cheltuielilor publice  totale  şi repartizarea  acestora pe destinaţii rezultă din necesitatea satisfacerii  nevoilor publice  fiind din  acest punct de vedere o chestiune  politică  şi  apoi  o  chestiune  economică  de  colectare  a  resurselor  băneşti, necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli.