1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Resursele sunt elemente ale bogăţiei unei naţiuni.

Resursele se constituie din produsul intern brut, la care se adaugă importul, sunt folosite pentru consum, formare brută de capital şi export. Alături de resursele materiale, umane şi informaţionale, un rol deosebit de important îl au resursele financiare.

     Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării anumitor obiective economice, sociale sau de altă natură.

      Resursele financiare ale societăţii sau ale naţiunii cuprind ansamblul resurselor financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrativ, precum şi resursele populaţiei.

Volumul resurselor financiare ale societăţii depinde de mărimea produsului intern brut, precum şi de posibilitatea procurării unor resurse financiare externe ( împrumuturi, ajutoare, donaţii etc.).

       Factorii care determină cea mai puternică influenţă asupra nivelului resurselor financiare ale societăţii sunt :

   - volumul şi structura producţiei

     - nivelul preţurilor

  - raportul dintre formarea brută de capital şi consum.

         Având în vedere distincţia dintre finanţele publice şi cele private, se pune problema raportului dintre resursele financiare ale societăţii şi resursele financiare publice. Acesta este un raport ca de la întreg la parte, deoarece resursele financiare ale societăţii au o sferă de cuprindere mult mai largă.

       Resursele financiare publice includ :

   a)- resursele administraţiei de stat centrale, în care se cuprind impozitele şi taxele, veniturile nefiscale, precum şi alte resurse cu caracter întâmplător;

  b)- resursele administraţiei de stat locale si ale altor entităţi publice cu autonomie financiară, în cadrul cărora cheltuielile sunt acoperite prin intermediul unor resurse variate, cum sunt : impozitele, veniturile nefiscale şi taxele cu caracter local, transferurile ( subvenţiile ) primite de la administraţia de stat centrală, împrumuturile şi alte resurse financiare;

   c)- resursele întreprinderilor publice cu caracter industrial, comercial sau de altă natură, care obţin venituri din vânzarea produselor, efectuarea de lucrări sau prestarea de servicii. În anumite împrejurări resursele proprii ale acestor întreprinderi sunt completate cu resursele primite de la buget sau procurate pe piaţa capitalului de împrumut;

   d)- resursele asigurărilor sociale de stat, provenind în principal din cotizaţiile pentru asigurările sociale.

        Nivelul resurselor financiare publice este determinat, în primul rând de mărimea cheltuielilor publice. Deciziile cu privire la nivelul resurselor financiare publice sunt influenţate şi de condiţii de sporire a fiscalitaţii.

        Dacă cheltuielile publice cresc în limite rezonabile, este posibil să nu apară necesitatea luării unor măsuri de apelare la noi resurse publice sau de sporire a fiscalităţii.

        Principala categorie de resurse financiare publice o constituie impozitele şi taxele. În  perioada de expansiune economică, randamentul impozitelor creşte fară a fi necesară sporirea cotelor de impunere sau introducerea unor noi impozite.

        Pe de altă parte, în perioadele în care fenomenele inflaţioniste se accentuează, veniturile fiscale cresc, de asemenea, în mod automat de la un an la altul. Există şi situaţii când sporirea resurselor financiare publice nu este determinată de cresterea cheltuielilor, ci de alte scopuri cu caracter economic. Astfel, când se intenţionează reducerea consumului se iau măsuri de sporire a impozitelor. Este cunoscută şi practica apelării la împrumuturi publice interne în vederea diminuării masei băneşti, existente asupra populaţiei. În acest caz, efectul îl constituie tocmai creşterea resurselor financiare publice.[1]  

        Pentru  satisfacerea întregului sistem de nevoi socio-umane, oamenii apelează la resurse economice de care dispune societatea la un moment dat. Acestea reprezintă totalitatea elementelor materiale, umane şi financiare care pot fi atrase şi utilizate în

procesul de producţie a bunurilor economice, în scopul satisfacerii trebuinţelor sau

nevoilor socio-umane.[2]

              În cadrul resurselor economice necesare societăţii, în vederea satisfacerii nevoilor sale, un loc deosebit de important îl au resursele financiare. Această categorie de resurse constă în totalitatea mijloacelor băneşti de care dispune societatea într-o perioadă de timp determinată, pentru realizarea unor obiective economice şi sociale.

La nivelul întregii societăţi, resursele financiare includ:

  • ansamblul resurselor financiare de care dispun autorităţile şi instituţiile publice

-  resursele financiare aparţinând întreprinderilor publice şi private

  • resursele care se află la dispoziţia organismelor fără scop lucrativ şi resursele populaţiei.

       Mărimea resurselor financiare ale societaţii la nivel macroeconomic depinde de dimensiunile produsului intern brut, de proporţiile în care serveşte pentru consum şi pentru formarea brută de capital, de nivelul preţurilor, de volumul şi structura producţiei, precum şi de posibilităţile pe care le are societatea în ansamblul ei de a apela la resurse financiare externe ( împrumuturi, donaţii, ajutoare etc. ).

        Creşterea nevoilor sociale, într-un ritm mai rapid decât cel al sporiirii produsului intern generează o creştere a cererii de resurse financiare.

         Deosebirile care există între finanţele publice şi finanţele private ( ale agenţilor economici ) se reflectă şi în domeniul resurselor financiare. Astfel, resursele financiare publice şi resursele financiare private sunt părţi constituente ale resurselor financiare ale societăţii.

Altfel spus, resursele financiare publice reprezintă o parte a resurselor financiare ale societăţii, între acestea existând, aşadar, un raport ca de la parte la întreg.[3]

      Factorii care determină creşterea resurselor financiare publice, pot fi sintetizaţi în următoarele categorii:

       a)- factori economici, care determină creşterea produsului intern brut şi pe această bază sporirea veniturilor impozabile;

      b)- factori monetari ( dobânda, credit, masa monetară), care îşi transmit influenţa  prin preţ. Creşterea preţurilor ( accentuarea fenomenelor inflaţioniste ) determină în anumite condiţii creşterea salariilor şi a profiturilor şi implicit, sporirea resurselor din impozite directe;

       c)- factori sociali, a căror influenţă este tot mai puternică pe măsura accentuării rolului social al statului, care presupune, redistribuirea resurselor în scopul satisfacerii nevoilor de educaţie, sănătate şi securitate socială.

Creşterea necesităţilor cu caracter social ( mai mulţi bani pentru educaţie, sănătate, cultură, protecţie socială ) atrage creşterea fiscalităţii ( fără a duce la o evaziune de aceeaşi mărime, pentru că cetăţenii vor plăti mai multe impozite pentru a beneficia de aceste măsuri sociale ) şi, astfel, rezultă şi creşterea resurselor financiare publice;[4]

      d)- factori demografici, care determină sporirea numărului contribuabililor;

      e)- factori politici şi militari, care prin măsurile de politică economică, socială sau financiară pe care le implică, pot avea efecte multiple: sporirea producţiei şi a veniturilor, creşterea contribuţiilor pentru asigurările sociale, sporirea fiscalităţii, presiuni asupra bugetului public naţional. Toate acestea influenţează nivelul resurselor financiare publice. Unele măsuri cu caracter militar, stările conflictuale, situaţiile de război determină nevoia suplimentară de resurse financiare publice. Pe altă parte, pot apărea chiar noi impozite generate de venituri suplimentare obţinute în timpul ori ca urmare a războaielor;

      f)- factori de natură financiară, care sintetizează de fapt, influenţa celorlalţi factori prin dimensionarea cheltuielilor publice, a căror creştere determină sporirea resurselor financiare publice. În acelaşi context, deficitul bugetar, pentru a fi acoperit, presupune creşterea nivelului resurselor publice.

 

[1] Vasile Popeangă “Finaţe Publice” , Editura Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2002, p. 291

[2] Alexandru Lăzărescu “Economie generală” , Bucureşti, Editura Naţional, 2000, p. 9

[3] Alexandru Lăzărescu, “Finanţe Publice” – Colecţia Economică 1, Editura Naţional, 2000, p. 70

[4] Tatiana Moşteanu şi alţii, “Finanţe publice” , Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p. 145

Loading...