1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

      Impozitele directe constituie cea mai veche formă de impunere, ele aşezându-se direct, nemijlocit asupra veniturilor şi a averii.

      În decursul timpului, impozitele directe au fost aşezate şi încasate în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, fiind stabilite pe diferite bunuri materiale, diverse activităţi, pe venituri sau pe avere.

       În prima parte a secolului XX-lea, impozitele stabilite pe bunuri materiale şi pe diverse activităţi ( adică impozitele de tip real ) au fost treptat înlocuite cu impozitele pe venituri – salarii, rentă, profit – şi cu cele pe avere – mobiliară sau imobiliară – adică impozite de tip personal, care au determinat ca printre plătitorii de impozite să apară marea masă a ţăranilor, muncitorilor şi funcţionarilor.

     Întrucât impozitele directe sunt nominative, reglementate în funcţie de natura venitului sau a averii şi au termene de plată stabilite şi cunoscute în prealabil, ele sunt preferabile faţă de impozitele indirecte.

      Se poate aprecia că impozitele directe, ca impozite, prezintă următoarele avantaje:

  • constituie un venit sigur pentru stat, dinainte cunoscut, pe care se poate baza în anumite intervale de timp
  • îndeplinesc deziderate de justiţie fiscală, deoarece sunt exonerate veniturile necesare minimului de existentă
  • au în vedere natura şi mărimea venitului ( averii ) impozabil
  • ţin seama de sarcinile familiale
  • sunt uşor de calculat şi de perceput
  • reducerea impozitelor directe încurajează producţia, investiile, etc.

 După plata impozitelor, veniturile contribuabililor coboară uneori sub nivelul necesar

reproducerii forţei de muncă.

       Mai mulţi economişti contemporani susţin că impozitele excesive, exercită o influenţă negativă asupra economiei naţionale, deoarece subestimează iniţiative şi stimulentul întreprinzătorilor şi împiedică creşterea producţiei. Impozitele mari sunt inechitabile deoarece lipsesc întreprizătorii de recompense cuvenite pentru abstinenţa de a consuma profitul şi capitalul.

      Contribuabilii care prelevă la bugetul statului o mare parte a veniturilor lor sub forma impozitelor şi taxelor sunt lipsiti de aceste mijloace financiare şi de cele mai multe ori au mari dificultăţi în continuarea activităţii în condiţii optime.

      Specialiştii atrag atenţia asupra unor limite ale utilizării impozitelor, şi anume:

  • pericolul ca amploarea prelevărilor obligatorii să penalizeze iniţiativele

complicarea controlului şi favorizarea formelor de evaziune şi fraudă fiscală

riscul afectării competitivităţii internaţionale a întreprinderilor

  • redresarea economiei naţionale se poate realiza şi pe calea eliberării de povara fiscală.                                                                                                                                                                                                Impozitele directe prezintă însă şi următoarele dezavantaje:

- nu sunt agreabile plătitorilor

- se consideră că nu ar fi productive

- conducerea statului nu are interes să devină nepopulară prin mărirea acestor impozite

- pot conduce la abuzuri în ceea ce priveste aşezarea şi încasarea impozitelor

- se poate practica evaziunea fiscală, etc.[1]

 

  [1] Gheorghe Bistriceanu, Gh. Popescu, “Bugetul de stat al României”, Editura Universitară, Bucureşti, 2007,   p.  62

Loading...