1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

INTRODUCERE

Piaţa, ca realitate economică cu un conţinut complex, constituie cel mai bun mecanism de reglare economică cunoscut până in prezent.

Reprezinta o categorie specifica economiei de schimb, care exprima ansamblul relaţiilor generate de actele de vanzare – cumparare, impreuna cu fenomenele legate de manifestarea cererii si ofertei si in conexiune cu spaţiul si timpul in care se desfasoara.

Piaţă a aparut atunci cand funcţia consumului s-a separat de funcţia producţiei, ea fiind in trecut, ca si astazi, o consecinţa inevitabila a acestui process.

De-a lungul timpului, piaţa s-a dezvoltat, atat in largime, cât si in adancime, devenind o realitate tot mai complexa.

Neindoielnic, saltul calitativ in evolutia procesului istoric de dezvoltare a pietei a avut loc odata afirmarea sistemului economiei capitaliste.

Caracteristicile acestui system este existenta unei ample retele de piete inter- relationate si care in unitatea lor, alcatuiesc mecanismul economiei concurentiale de piaţă.

In acest context, definirea pietei contemporane este dificila si chiar inoperanta, datorita marii complexitati si diversitati a structurilor sale,

Toate punctele de vedere exprimate au insa un element comun : relatiile dintre vanzatori si cumparatori, respectiv cadrul in care se manifesta cererea si oferta.

Piaţă unui bun poate fi definita ca loc de intalnire, la un moment dat, a dorintelor cumparatorilor- exprimate prin cererea acestora si a dorintelor producatorilor – exprimate prin oferta lor 

Asadar, piaţă este considerata, inainte de toate, drept spatiu economic in care se intalnesc cererea si oferta de marfuri, ai caror actori sunt cumparatorii si vanzatorii de bunuri si servicii.

Pe o anumita piaţă, cererea si oferta se gasesc, una fata de alta, intr-un anumit raport de marime, in functie de care se formeaza si evolueaza preţurile la care se vand si se cumpara marfurile.

Nivelul si evolutia preţurilor determina comportamentul agentilor economici, orietandu-i ce si cat sa cumpere sau sa ofere pe piaţă.

Agentii economici care actioneaza pe aceeasi piaţă intra, astfel, in relatii de concurenta sau de competitie, fiecare urmarind sa-si realizeze obiectivele.

Piaţă functioneaza astfel ca un mecanism cu autoreglare, al carui regulator este concurenta.

Elementele evidentiate mai sus definesc in esenta piaţă, institutia centrala in jurul careia graviteaza viata economica.

Structura pieţei si concurenţa

Intr-o economie de piaţă concurentiala, mecanismul pietei este acea forta impersonala care coordoneaza alegerile si actiunile tuturor agentilor economici si care, in ultima instanta, regleaza viata economica de ansamblu.

Structura pietei privita in ansamblu, piaţă reprezinta un sistem deosebit de complex, format dintr-o multitudine de segmente, forme si tipuru de piete care se gasesc intr-o stransa interdependenta.

Evolutia preţurilor pe o anumita piaţă influenteaza nivelul preţurilor practicate pe alte piete.

Exista numeroase alte structuri ale pietei, a caror analiza pune in evidenta complexitatea acesteia in economia contemporana.

Astfel, orice piaţă se caracterizeaza prin :

  • obiect, respective natura bunurilor care fac obiectul tranzactiilor de piaţă;
  • potentialul si volumul tranzactiilor;
  • numarul participantilor si forta economica a acestora;
  • aria geografica;
  • modul de organizare;
  • institutiile aferente etc.

Clasificarea pieţelor

Se poate face dupa o serie de criterii :

  • dupa bunurile care formeaza obiectul tranzactiilor de piaţă : piaţă bunurilor de consum ; piaţă muncii ; piaţă de capital ; piaţă activelor financiare ; piaţă valutara ; piaţă informatiilor ; piaţă resurselor naturale etc.
  • dupa spatiul economic de provenienta a agentilor cererii si ofertei : piete locale, piete regionale, piaţă nationala, piaţă mondiala.
  • dupa volumul tranzactiilor derulate : piete dispersate, descentralizate, unde bunurile se vand in catitati mici unor cumparatori atomatizati ; piete concentrate, centralizate, unde tranzactiile se fac in partizi mari.
  • in functie de gradul de informare a agentilor economici : piete transparente, al caror mecanism de functionare este bine cunoscut de participanti, si piete opace, in care participantii nu detin informatii suficiente ;
  • dupa modul de acces pe piaţă : piete libere, in care orice vanzator si orice cumparator are acces ; piete reglemetare, in care agentii cererii si ofertei au acces numai daca indeplinesc anumite conditii ; piete intermediate, unde au acces doar persoanele autorizate.
  • dupa forta economica a participantilor : piete automatizate, piete molecularizate.
  • in raport cu respectarea legislatiei si a normelor de derulare a tranzactiilor si concurentei : piete cu concurenta loiala, piete cu concurenta neloiala.
  • in raport cu factorul timp : piete la vedere, piete la termen.

Alaturi de cerere, oferta si preţ, o caracteristica fundamentala a unei piete este concurenta sau competitia, care se reflecta nu numai in procesul de formare a preţurilor, ci si in comportamentul participantilor la schimburi.

Nr. agentilor ofertei

 

 

 

Nr. agentilor cererii

 

Numerosi, fiecare avand o forta economica redusa

 

Cativa, fiecare avand o forta economica ridicata

Unul, cu o forta economica ridicata

Numerosi, fiecare avand o forta economica redusa

Piaţă monopolista

Oligopol

Monopol

Cativa, fiecare avand o forta economica ridicata

Oligopson

Oligopol bilateral

Monopol contrat

Unul, cu o forta economica ridicata

Monopson

Monopson contrat

Monopol bilateral

Preţul reprezinta cea mai generala forma de evaluare economica (monetara); el exprima suma de bani ce trebuie platita, la un moment dat, pe o anumita piaţă, pentru achizitionarea unui bun.

Preţul ( absolut ) al unui bun reprezinta suma de bani pe care cumparatorul este dispus si o poate oferi producatorului ( vanzatorului ) in schimbul bunului pe care acesta il ofera pe piaţă

Atunci cand se formeaza si evolueaza in mod liber, pe baza conditiilor pieţei, acestea se numesc preţuri libere.

Preţurile care sunt rezultatul deciziilor si actiunilor statului, precum si marilor firme sunt numite preţuri administrative.

Preţurile rezultate in baza unor reglementari ale administratiei publice ( taxe si impozite indirecte, stabilirea unir plafoane de prêt ) se numesc preţuri reglementare.

Legile cererii si ofertei

Schimbarile in raportul cerere – oferta datorate modificarii conditiilor cererii si ofertei reprezinta continutul legii cererii si ofertei, reflectată de urmatoarele situatii :

  1. o crestere a cererii in conditiile unei oferte nemodificate, sau o reducere a ofertei in conditiile unei cereri stabilite determina cresterea preţului ;
  2. reducerea cererii la o oferta constanta, sau o crestere a ofertei in conditiile unei cereri constante determina reducerea preţului.

Concurenta imperfecta reprezinta acea situatie de piaţă in care agentii economici, in confruntarea dintre ei, sunt capabili prin actiunile lor unilaterale sau concertate sa influenteze raportul dintre cerere si oferta, ca si preţul bunurilor si serviciilor, in scopul obtinerii unui profit cat mai ridicat.

 

salariile şi inflaţia

Când se află în circulaţie o masă excesivă de bani în raport cu nevoile circulaţiei, banii se depreciază faţă de mărfurile şi serviciile aferente, deci există inflaţie. Fenomenul inflaţionist este însoţit decreşterea preţurilor. Între preţuri şi inflaţie există o intercondiţionare reciprocă, preţurile putând fi atât cauză, cât şi efect ale inflaţiei.

Inflaţia prin cerere se manifestă când cererea nu este satisfăcută în mod constant (penurie), având ca efecte creşterea excesivă a preţurilor, creşterea costurilor vieţii. De asemenea, se operează sporuri salariale, cresc costurile de producţie (una din cauzele inflaţiei prin costuri). Acoperirea sporurilor salariale de la buget (creşterea cheltuielilor bugetare) duce la creşterea cererii de monedă, a creditului şi la emisiune de monedă. Creşterea preţurilor cauzată de penurie este urmată de creşterea preţurilor din cauze monetare, inflaţia prin cerere transformându-se în inflaţie monetară.

Dacă creşterea preţurilor naţionale devansează preţurile externe (ecart inflaţionist), exportul este frânat, se facilitează importul, se epuizează rezervele valutare.

Influenţa preţurilor asupra inflaţiei se poate urmări la trei niveluri:

♦ la producători – preţurile exercită presiuni asupra

elementelor structurale de preţ, în primul rând asupra costurilor (prin

creşterea preţurilor materiilor prime şi a preţului creditului), urmate de

presiuni asupra nevoilor de resurse financiare, producătorii fiind nevoiţi

să crească preţul de vânzare;

♦ la nivelul pieţei – creşterea preţurilor în situaţia în care cererea este neacoperită de ofertă favorizează inflaţia;

♦ la nivelul economiei naţionale – nevoia de resurse financiare a statului conduce la creşterea cantităţii de bani prin emisiune peste nevoile reale ale circulaţiei monetare şi, prin aceasta, la creşterea preţurilor.

Preţul fiecărui produs acţionează prin propagare şi generalizare asupra costului tuturor celorlalte produse (spirala inflaţionistă).

În concluzie, factorii de activare a inflaţiei sunt:

  • creşterea preţurilor materiilor prime şi activelor fixe;
  • creşterea salariilor şi a altor obligaţii sociale şi fiscale ale agenţilor economici;
  • creşterea ponderii creditului în totalul resurselor agenţilor economici;
  • excesul de masă monetară în circulaţie în condiţiile deficitului bugetar.

Strategiile economice antiinflaţioniste în ţări cu economie de piaţă sunt:

- îngheţarea preţurilor, salariilor, monedei, veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat;

- stabilirea unor indici maximi de creştere a preţurilor pentru o anumită perioadă, limite maxime ale cotelor de adaos comercial, limite maxime ale consumurilor specifice unitare pe produs, limite pentru marja profitului şi impunerea acestuia în cote progresive;

- exercitarea unui control financiar riguros asupra costurilor prevăzute în preţurile de ofertă (preţuri de negociere);

- respectarea relaţiei productivitatea muncii-salarii;

- crearea unor condiţii pentru negocierea reală a preţurilor între producători şi consumatori.

Relaţia productivitate-preţuri

Relaţia productivitate-preţuri este, în general, o relaţie cauză-efect: dacă productivitatea creşte, preţurile ar trebui să scadă.

Productivitatea este principalul factor de creştere a producţiei, într-o economie de piaţă agenţii economici trebuind să acţioneze pentru reducerea costurilor, nu pentru creşterea preţurilor.

Fenomenul inflaţionist este însoţit de creşterea preţurilor. Această creştere poate fi cauzată de penurie, şi apoi de creşterea preţurilor din cauze monetare, inflaţia prin cerere transformându-se în inflaţie monetară. Există o serie de factori de activare a inflaţiei, în ţările cu economie de piaţă elaborându-se diverse strategii economice antiinflaţioniste.

În România, necesitatea reaşezării generale a preţurilor a fost impusă de o serie de factori, fenomenul inflaţionist extinzându-se de la an la an şi făcând necesară intervenţia statului prin subvenţionări şi garantarea preţului la unele mărfuri mai importante.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie selectivă

 

* Basno, C.; Dardac, N.; Floricel, C. – „Monedă, credit, bănci”, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2003

Burciu, A. – „Tranzacţii economice internaţionale”, Ed. Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, 1999

Dimitriu, I. – „Monedă şi credit”, Ed. Graphix, Iaşi, 1994

coord. Niculescu, E. – „Marketing şi afaceri în economia modernă de piaţă”, Ed. Graphix, Iaşi, 1993

* Săndulescu, I. – „Reguli şi practici în comerţul internaţional”, Ed. All Back, Bucureşti, 1998

 

Loading...