1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

In sistemul relaţiilor economice internaţionale contemporane, asistenţa financiară externă pentru dezvoltare reprezintă o instituţie relativ recentă. Ea a apărut ca o expresie a extinderii şi adancirii permanente a cooperării economice dintre toate ţările lumii, pe fondul reconstrucţiei economice a ţărilor afectate de cel de-al doilea război mondial. Ulterior, asistenţa financiară externă s-a concentrat tot mai mult pe problema lichidării subdezvoltării, a surmontării decalajului existent intre ţările bogate şi cele sărace. Ca instrument economic, analiza şi definirea asistenţei externe trebuie realizate in contextul mai larg al surselor exogene ale dezvoltării, surse care nu au menirea de a inlocui, ci de a completa factorul intern, efortul propriu, care este şi va rămane elementul esenţial al creşterii economice a fiecărui stat.

Asistenţa externă este destinată acoperirii unor nevoi. Noţiunea de nevoi de asistenţă externă este o parte componentă a unei categorii mai cuprinzătoare, aceea a nevoilor economice ale unei naţiuni.

Noțiunea de datorie externă este un termen complex, anume din acest motiv mulți autori îl interpretează diferit:

  • Datoria externă, altfel numită angajamente externe, reprezintă totalitatea obligațiilor ce le avem de plată, la un moment dat, către alte țări, ca urmare a operațiunilor externe curente și de capital, comerciale și necomerciale, a activității de comerț exterior, credite pe dobânzi, disponibilități de valută etc. [1]
  • Datoria publică externă este parte integrantă a datoriei publice şi reprezintă angajamentele faţă de nerezidenţi. Ea include datoria de stat, datoria Băncii Naţionale a Moldovei, datoria corporaţiilor publice (întreprinderi de stat şi societăţi comerciale în al căror capital social statul deţine mai mult de 50 la sută).[2]

Datoria externă, prin importanţa sa recunoscută şi cu impactul ei remarcabil, este definită distinct în dicţionare fie ca un “împrumut restant al unei țări, datorat altor țări sau instituţiilor plasate pe teritoriul celor din urmă” (Investopedia dictionary) fie ca o “sumă totală de bani pe care o ţară o datorează altor ţări” (Cambridge dictionary) incluzând aici şi instituţiile internaţionale de tipul Fondului Monetar Internaţional (FMI), un împrumut delimitat de taxele pentru bunuri şi servicii sau creditele restante, cauzat de un sold negativ al balanţei comerciale. Datoria externă, în sens general, reuneşte într-o sumă unică datoriile pe termen scurt, mediu cu cele pe termen lung, asigurând riscul de neplată prin stabilirea unui nivel al rezervelor valutare în ţara debitoare drept prag limitativ care nu poate fi niciodată depăşit de nivelul datoriilor externe scadente pe termen scurt. Aspectul respectiv face ca datoria externă pe termen scurt să nu fie agregată de regulă în conceptul pragmatic şi metodologic al datoriei externe totale sau datoriei externe brute. Când acest concept acoperă toate tipurile de credite angajate de rezidenţii unei economii în raporturile lor cu restul lumii, indiferent dacă există sau nu garanţia statului, se face, de regulă, o menţiune specială de tipul „inclusiv datoria pe termen scurt”[3], în lucrările specifice de analiză financiară unde sunt incluse şi sumele aferente datoriilor pe termen scurt. Dacă datoria externă brută se diminuează cu creditele acordate şi nerestituite încă în raporturile dintre rezidenţii unei economii şi restul lumii luând în considerare, de regulă, doar creanţele lichide şi uşor mobilizabile (nu se agregă creanţe pentru care nu există o perspectivă clară a rambursării din partea debitorilor externi) rezultă o datorie netă. Datoria externă netă se constituie într-un concept specific marii majorităţi a ţărilor lumii care apar în relaţia lor cu restul lumii într-o ipostază dublă, fiind simultan şi debitoare faţă de străinătate şi oferind unor nerezidenţi credite, rambursabile în viitor. O altă semnificaţie, ceva mai pragmatică, este aceea de tip metodologic,

specifică principalelor instituţii internaţionale cu activităţi de evaluare economică, axate pe indicatori statistici semnificativi.

Tipologia datoriilor se află într-o expansiune contemporană continuă şi cuprinde noţiunile de datorie publică sau privată, generate de forma de proprietate a entităţii debitorului şi de datorie externă sau internă în raport cu un spaţiu economic bine delimitat prin conceptul de economie naţională, tot mai multe clase noi de datorii, de la datoria activă şi pasivă în raport cu prezenţa sau absenţa dobânzii, la datoria rambursabilă sau perpetuă în funcţie de stingerea ei şi implicit de apelarea la un nou împrumut, de la datoria suverană la datoria „odioasă” aşa cum apare mai nou în cazul delicat al Greciei. Noţiunea de datorie externă confruntată cu datoria publică este şi va rămâne dominantă conceptual în contextul global actual, ca şi produsul intern brut în comparaţie cu produsul naţional brut, atât în literatura economică, dar şi în analizele statistice sau modelările econometrice pentru gradul extins de acoperire şi capacitatea de a ilustra extins datoria economiilor cu valută neconvertibilă, caracterizând o majoritate covârşitoare a statelor lumii.

Datoria de stat este caracteristica rezultatelor tuturor operaţiunilor de creditare de stat. Mărimea absolută, tempoul de creştere, dinamica creditului de stat sunt indicatori ai nivelului de dezvoltare economică a statului, eficienţa funcţionării structurilor statului.

O importanţă deosebită aceşti indicatori prezintă pentru ţările în curs de dezvoltare şi pentru cele care sunt în tranziţie la economia de piaţă. Într-o oarecare măsură mărimea datorie de stat reflectă nivelul efectivităţii de gestiune a sectorului financiar al economiei. Asupra mărimii absolute a datoriei de stat influenţează operaţiunile legate de împrumutarea noilor surse de mijloace băneşti, achitarea procentelor pentru împrumuturile precedente,graficul de rambursare a împrumuturilor anului financiar curent..

Principalii indicatori de măsurare a nivelului ponderii datoriei de stat externe sunt:

  • mărimea datoriei externe pentru 1 locuitor în indici comparabili;
  • mărimea datoriei externe în procente faţă de P.I.B.;
  • mărimea datorie externe care se achită în procente faţă de partea de cheltuieli a bugetului anului curent;
  • termenul pentru care este acordat împrumutul extern.

La determinarea limitelor datoriei de stat, incluse în proiectul bugetului de stat, Ministerul Finanţelor ţine cont de factori legaţi de datoria de stat:

  • necesitatea finanţării deficitului bugetar;
  • necesitatea de refinanţare a datoriei de stat interne;
  • prognoza următorilor indicatori macroeconomici:
  • raportul datorie de stat şi P.I.B.;
  • raportul cheltuielilor de deservire a datorie de stat şi P.I.B.;
  • împrumuturile, primite în sistemul bancar, inclusiv în BNM sub garanţia hîrtiilor de valoare de stat;
  • împrumuturile interne pe termen scurt;

Datoria publică externă este mai împovărătoare decât datoria publică internă din următoarele motive:

  • împrumuturile externe trebuie rambursate, pe când împrumuturile interne pot fi restructurate într-o datorie publică permanentă (perpetuă) sau rambursarea acestora poate fi amânată printr-o conversie într-un împrumut pe termen mai lung;
  • sarcinile privind dobânzile pentru împrumuturile externe sunt stabilite de către creditor şi guvernul nu poate avea control asupra acestuia;
  • o reducere a valorii valutei debitorului pe pieţele monetare interne măreşte povara plăţilor de dobânzi şi a capitalului rambursat;
  • plăţile trebuie făcute la momentul stabilit de către creditor, şi nu la momentul convenabil debitorului;
  • lipsa posibilităţii plăţii, fie a dobânzii, fie a capitalului, duce la penalităţi în sarcina ţării aflate în imposibilitatea de plată, ceea ce creează dificultăţi pentru obţinerea unor credite în viitor;
  • resursele sunt pierdute de către o ţară din moment ce valuta străină va fi folosită la achitarea dobânzii, însemnând că această valută nu este disponibilă pentru a face importuri sau în alte scopuri;

7) balanţa de plăţi va fi influenţată negativ, dacă sumele obţinute prin împrumturi nu vor fi utilizate pentru creşterea exporturilor sau pentru reducerea importurilor ţării debitoare;

8) pierderea de suveranitate este un preţ indirect al recurgerii la împrumuturi externe. De regulă, există condiţii ataşate împrumutului, în mod special dacă el este obţinut de la instituţii internaţionale, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional, care pot cere unui guvern să urmeze anumite politici economice (cazul Republicii Moldova)[4] .

Loading...