1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Balanţa de plăţi externe reprezintă cel mai important instrument de înregistrare a creanţelor şi datoriilor care apar în schimbul de mărfuri şi servicii între o ţară şi alta, exigibile într-o anumită perioadă (de obicei un an), precum şi mişcările de capital produse în aceeaşi perioadă.

Conform definiţiei FMI “balanţa de plăţi externe reprezintă un tablou statistic sub formă contabilă care înregistrează sistematic ansamblul fluxurilor reale, financiare şi monetare intervenite între rezidenţii unei economii şi restul lumii, în cursul unei perioade (de regulă un an). Sunt consideraţi rezidenţi - agenţii economici naţionali sau străini, persoane fizice sau juridice, care trăiesc şi desfăşoară activităţi, în mod obişnuit şi permanent, în cadrul unei ţări, inclusiv filialele şi sucursalele companiilor străine. Din această categorie sunt excluse ambasadele, consulatele, instituţiile internaţionale şi reprezentanţele acestora (incluse în categoria de nerezidenţi)”.[5]

În relaţiile economice internaţionale, situaţia Balanţei de plăţi externe este factorul de orientare a politicii externe a statului respectiv, precum şi a politicilor celorlalte state faţă de acest stat. Balanţa de plăţi oglindeşte forţa economică a ţării respective, starea şi amploarea tranzacţiilor sale economice cu celelalte ţări, sănătatea economiei naţionale, credibilitatea acelei ţări faţă de alte ţări.Balanţa de plăţi externe lucrează cu fluxuri şi stocuri, urmărind evenimentele economice pe parcursul unei perioade de referinţă şi nu cu solduri economice existente la un moment dat.

Balanţa de plăţi este formată din următoarele component[5]:

  • Balanţa de plăti curente:
    • Balanţa comercială
      • Balanţa serviciilor
      • Balanţa turismului
    • Balanţa mişcărilor de capital:
      • Balanţa fluxurilor financiare
      • Balanţa mişcărilor de capital
      • Balanţa creditelor:
    • Credite guvernamentale

Credite guvernamentale sub forma “ajutorului public pentru dezvoltare”

  • Credite acordate de unele organisme financiare internaţionale
  • Credite comerciale furnizor
  • Credite bancare comparator
  • Credite mixte
  • “Forfeting”
    • Balanţa viramentelor
    • Balanţa devizelor

Balanţa de plăţi operează cu o serie de noţiuni specifice:

à Tranzacţiile evidenţiate în balanţa de plăţi externe sunt:

  • schimburi: presupun furnizarea de către un partener a unei valori economice contra unei valori echivalente (operaţiuni cu mărfuri, servicii, venituri, profituri, dobânzi etc.);
  • transferuri: presupun furnizarea de către un partener a unei valori economice fără a primi o valoare echivalentă (ajutoare, moşteniri, donaţii etc.);
  • migrări: mutări de persoane dintr-o economie în alta împreună cu tot activul şi pasivul de care dispun;
  • tranzacţii estimate: nu au la bază fluxuri reale.

à Teritoriul economic al unei ţări în care au loc tranzacţiile nu corespunde exact cu teritoriul din interiorul graniţelor statului. Pot exista porţiuni de teritoriu economic în afara graniţelor statului, dar şi zone economice străine în interiorul lor (exemplu: zonele libere - zonele în care instituţii, companii din alte ţări primesc autorizaţia de a funcţiona cu anumite facilităţi vamale şi fiscale).

à Conceptul de rezident face distincţia, din punct de vedere valutar, între diferitele persoane fizice şi juridice. Acest concept include persoanele fizice cetăţeni ai ţării respective, precum şi persoanele juridice înregistrate sau autorizate să funcţioneze în ţara respectivă.

Acest concept este necesar deoarece operaţiunile valutare permise de băncile centrale ale fiecărei ţări şi luate în considerare la întocmirea balanţei de plăţi externe sunt numai acelea care au loc între un rezident şi un nerezident.

à Conceptul evaluării şi al momentului de înregistrare

  • evaluarea fluxurilor înregistrate în balanţa de plăţi externe se face la preţul pieţei, respectiv sub forma unei sume de bani pe care un potenţial cumpărător ar fi dispus să o plătească pentru a achiziţiona ceva de la un eventual vânzător, când ambele părţi sunt independente şi nu există alte consideraţii decât cele comerciale;
  • momentul înregistrării tranzacţiilor este cel al schimbului de proprietate şi nu cel al plăţii.

à Sistemul dublei înregistrări: la întocmirea balanţei de plăţi externe fiecare tranzacţie este evidenţiată prin două fluxuri de sens contrar ce au aceeaşi valoare. Astfel, suma intrărilor pozitive este identică cu suma intrărilor negative (ieşiri), soldul net al balanţei de plăţi externe fiind întotdeauna zero.

Prin posturile înscrise în balanţa de plăţi se evidenţiază nivelul valoric al următoarelor tipuri de activităţi financiar-valutare pe plan internaţional:

- activitatea economică (import/export de bunuri şi servicii);

- activitatea financiară (mişcări de capitaluri pe termen lung sau definitive);

- activitatea de creditare (mişcări de capitaluri pe termen scurt sau restituibile);

- activitatea monetară (mişcări de sume în devize sau valute).

Balanţa de plăţi externe este întotdeauna echilibrată prin participarea celor patru tipuri de activităţi. Starea de balanţă activă sau pasivă rezultă din modul în care se face echilibrarea.

Balanţa este activă atunci când veniturile (încasările) depăşesc cheltuielile şi pasivă când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. În primul caz, balanţa se încheie cu un surplus, iar în al doilea caz cu un deficit. Dezechilibrul cel mai mare al unei balanţe de plăţi provine din dezechilibrul schimburilor comerciale.

În absenţa unor împrumuturi externe, investiţiile şi cheltuielile guvernului sunt limitate doar la nivelul economiilor sectorului privat şi al taxelor încasate de către stat. Creditele externe permit importului să depăşească exportul şi, în acelaşi timp, finanţarea deficitului bugetar şi devansarea economiilor de către investiţii. Obligaţiile care decurg din împrumuturile externe se pot acoperi în mod eficient în viitor doar prin realizarea unor excedente ale contului curent, adică prin realizarea unei producţii naţionale mai mari, însoţită de un export pe măsură. În situaţia contrară, economia debitoare  va trebui să găsească diferite alternative: contractarea de noi împrumuturi care pot conduce la o supraîndatorare, reeşalonarea datoriilor scadente, respectiv restructurarea datoriei externe. În cazul supraîndatorării,  serviciul  datoriei  poate  atinge  proporţii  inacceptabile  pentru  export  şi    producţie.

Temându-se de insolvabilitate, creditorii vor deveni reticenţi la acordarea de noi împrumuturi, iar ţara riscă să intre într-o criză de lichiditate.

Apariţia datoriei externe determinată de nevoia de asistenţă financiară  externă reprezintă o  etapă firească în lungul drum pe care îl străbat economiile de la subdezvoltare către prosperitate. Una  din teoriile care postulează un astfel de unghi de vedere este teoria creşterii transmise, teorie conturată  în secolul al XIX-lea de lucrările lui J.E. Cairnes şi preluată ulterior de către P.A. Samuelso. Teoria creşterii transmise susţine că pe măsură ce o ţară se dezvoltă din punct de vedere economic, evoluţia venitului intern, rata economisirilor, evoluţia stocurilor de capital, a balanţei comerciale şi rata de rentabilitate a investiţiilor modifică volumul şi sensul fluxurilor de capital în favoarea ţărilor mai puţin dezvoltate, cu condiţia respectării a două condiţii:

  • mişcările de capital să reacţioneze la diferenţele de niveluri ale ratei dobânzii;
  • diferenţele de niveluri ale ratei dobânzii sunt consecinţa inegalităţilor în ceea ce priveşte eficienţa marginală aşteptată a capitalului (productivitatea unei unităţi suplimentare de capital trebuind să fie mai ridicată în ţările care dispun de o cantitate redusă de capital).

Evoluţia relaţiilor economice pe care fiecare economie le dezvoltă cu ţările dezvoltate parcurge cinci faze succesive, caracterizate prin elemente specifice la nivelul balanţei de plăţi.

Tabelul 1. Caracteristicile economiilor din punct de vedere al balanţei de plăţi[6]

Tipul economiei

Caracteristicile economiei

Caracteristicile balanţei de plăţi

Ţară tânără, nou debitoare

-       import masiv de bunuri de echipament şi existenţa unui număr redus de produse ce pot fi exportate;

-         nivel ridicat al eficienţei marginale a capitalului;

- economiile    interne inferioare investiţiilor - ţara se îndatorează.

-balanţă comercială negativă;

-balanţa remunerării capitalului negativă;

-balanţă a transferurilor de capital pozitivă;

-balanţa internă negativă

Ţara devine debitor evoluat

-sporirea exporturilor şi rata economisirilor;

-scăderea oportunităţilor de investiţii;

-scăderea nivelului îndatorărilor;

-creşterea ieşirilor de capitaluri determinate de plata dobânzilor şi dividendelor

-balanţa comercială pe cale să devină pozitivă;

-balanţa remunerării capitalurilor negativă;

- balanţa transfeurilor de capitaluri rămâne pozitivă;

-balanţa  internă  echilibrată (economiile interne pot fi superioare investiţiilor).

Ţara îşi reduce datoria

-creşterea excedentului comercial;

-scăderea       dobânzilor     ce trebuiesc plătite;

-rambursările sunt

superioare noilor împrumuturi primite.

-creşterea excedentului comercial;

-balanţa remunerării capitalurilor uşor negativă;

-balanţa transferurilor de capitaluri negativă;

- balanţă internă pozitivă (economiile acoperă investiţiile).

Ţară nou creditoare

-economiile interne acoperă în mod  progresiv investiţiile;

- remunerarea capitalurilor străine, răscumpărarea de creanţe străine  şi plasamente de capitaluri naţionale atrase de nivelul eficienţei marginale a capitalurilor

-soldul pozitiv al balanţei comerciale scade;

-balanţa remuneraării capitalurilor devine pozitivă;

-balanţa transferurilor de capitaluri este negativă;

-balanţa internă este puternic pozitivă.

Ţară creditor evoluat (ţară rentieră)

-accentuarea deteriorării balanţei comerciale;

- slaba productivitate a capitalului, a muncii şi a ratei          de schimb supraevaluate

-balanţă                 comercială negativă;

-           balanţa            remunerării capitalurilor pozitivă;

-balanţa transferurilor de capital negativă;

- balanţa internă negativă( o parte a investiţiilor interne este finanţată prin intrări din remunerările capitalurilor împrumutate altor ţări

[6] Rodica Milena Zaharia “Economie mondială”, Bucuresti : Editura ASE , 2004

Balanţa de plăţi poate fi în cursul exerciţiului financiar excedentară sau echilibrată. Le vom analiza pe rând.

Deficitul apare atunci când cheltuielile depăşesc încasările. Deficitele la nivelul balanţei de plăţi externe reflectă o lipsă de competitivitate pe plan extern sau o ieşire  masivă de capitaluri străine sau autohtone ca urmare a deteriorării climatului general de afaceri. Un rol fundamental revine în acest sens soldului balanţei comerciale şi al contului curent.

Dezechilibrele din balanţa de plăţi externe se pot răsfrânge asupra economiei interne, generând perturbaţii pe piaţa valutară (soldul balanţei comerciale poate provoca aprecierea sau deprecierea monedei naţionale), pe piaţa monetară, pe piaţa creditului, pe piaţa de capital etc.

În plus o balanţă cronic deficitară reduce bonitatea pe plan internaţional, diminuând încrederea creditorilor internaţionali în capacitatea ţării în cauză de a-şi onora obligaţiile de plată ce-i revin.

În privinţa echilibrului balanţei de plăţi externe există în literatura de specialitate două accepţiuni diferite:  echilibrul balanţei de plăţi este indus automat de echilibrul economic general sau echilibrul poate fi obţinut prin promovarea unor politici macroeconomice sau prin utilizarea unor tehnici de echilibrare specifice. În primul caz nu este nevoie de intervenţia statului pentru echilibrarea balanţei de plăţi, considerându-se că aceasta se va echilibra în condiţiile echilibrului economic general.

Ajustarea automată a balanţei de plăţi - unul din mecanismele care produc ajustarea automată a balanţei de plăţi externe este “mecanismul preţurilor. Acest mecanism al preţurilor explică ajustarea automată a unor dezechilibre apărute în balanţa comercială (exporturi < importuri)”.

Mecanismul este relativ simplu: un deficit în balanţa comercială atrage după sine o scădere a masei monetare aflate în circulaţie (banii se vor localiza în bancă în urma cumpărării de devize de pe piaţă, necesare plăţii excedentului de importuri, operaţiune care a avut ca efect diminuarea activelor de   rezervă).

Teoria cantitativă a banilor stipulează că o scădere a masei monetare va produce implicit o scădere a preţurilor. Această scădere a preţurilor va constitui un stimulent pentru exporturi şi ca o frână în calea importurilor.    

Condiţia de bază a unui astfel de mecanism este ca raportul valoric între monede (cursul de schimb) să nu sufere modificări semnificative (depreciere pronunţată).

Echilibrarea automată balanţei de plăţi se va produce şi de faptul că deflaţia generată de scăderea masei monetare aflate în circulaţie va atrage după sine o creştere a nevoii de fonduri în economie, care implicit va duce la o creştere a dobânzilor.

Atraşi de dobânzile mai mari oferite, investitorii străini îşi vor orienta capitalurile către această piaţă, fapt ce va duce la o reechilibrare a balanţei de plăţi.

Acest mecanism de ajustare automată poartă denumirea de finanţare compensatoare, diferenţialul de dobândă fiind elementul care reechilibrează balanţa de plăţi (dezechilibrul din balanţa comercială este compensat de un aport suplimentar de fluxuri financiare externe).

Excedentul apare atunci când încasările sunt mai mari decât cheltuielile. O balanţă excedentară implică o intrare netă de devize în ţară.

Ca urmare agenţii rezidenţi posesori ai acestor devize vor solicita conversia lor monetară în monedă naţională. Datorită creşterii cererii de monedă naţională, valoarea acesteia în devize va creşte şi ca urmare, rata de schimb depreciază pana la restabilirea echilibrului cerere-ofertă.

Loading...