De la începuturile sale, societatea umană se conduccea de anumite norme, legităţi atît naturale cît şi de cele create de oameni, prin care se reglementau relaţiile dintre ei, anumite fenomene şi procese.
Legile, normele, tradiţiile create de oameni sau subiective, ţineau mai mult de caracterul comportamental al oamenilor şi pot fi modificate sau anulate de oameni, odată cu depăşirea lor de progresul societăţii umane. Legile create de om, au influenţă numai asupra unui teritoriu (ţară, regiune, sat, comunitate).
Pe cînd legile naturale sau obiective, acţionează asupra întregii societăţi umane, se manifestă independent de voinţa oamenilor şi nu pot fi anulate de ei. Din aşa categorie fac parte legile economice obective. Ele există fără a fi create de oameni şi, independent de voinţa lor, au influenţă mare asupra raporturilor şi activitatea lor economică.
Deseori, legile economice obiective sunt privite de oameni ca ceva natural, ceva ce nu-i poate influenţa, şi de aceea nu ţin cont de ele, greşeală ce poate să aibă efecte negative asupra activităţii lor economice.
Exemplu cel mai convingător de încălcare/ignorare a legilor economice este Republica Moldova. În perioada cînd, în ţară era economia planificată, cînd se produceau bunuri şi servicii fără a ţine cont de echilibrul dintre cerere şi ofertă pe piaţă, cînd se crea dificitul artificial, accent se punea pe legile economice subiective, pe cînd cele obiective erau ignorate.
Astfel, de vreo cîţiva ani buni, Republica Moldova este într-o permanentă criză economică cu toate efectele sale negative pentru oameni (şomaj, lipsa echilibrului pe piaţă, monopoluri, inflaţia, etc.), atît în calitate de consumatori, cît şi în calitate de producători de bunuri şi servicii.
Consideraţii generale. În activitatea lor economico-socială, oamenii, indiferent de voinţa şi conştiinţa lor, intră în diferite raporturi care apar în forma unor fenomene şi procese, cum ar fi actul de vînzare-cumpărare a mărfurilor, mişcarea preţurilor, prestarea serviciilor.
Cercetînd aceste fenomene şi procese, ştiinţa economică a ajuns la concluzia că între aceste fenomene şi procese există o legătură mai mult sau mai puţin stabilă, repetabilă şi durabilă ce dă naştere unor anumitor legi economice.
Noţiunea de lege a apărut iniţial în literatura juridică. În literatura economică, ea a fost implementată în sec. XVII.
Fiziocraţii Francois Quesnay (1694-1774) şi Anne-Robert-Jaques-Turgot (1727-1781), aplicînd abordarea organicistă la cercetarea fenomenelor şi proceselor economice, au formulat teoria „ordinii naturii”, prin care ei susţineau că activitatea economică, ca parte componentă a naturii, se supune legilor naturale. Astfel, ei au confundat legile naturii cu legile economice.
Mult timp reprezentanţii diferitelor şcoli economice au admis existenţa unor legi economice, dar nu le-au separat de cele ale naturii. Considerîndu-le ca o prelungire a acestora, legile economice au fost privite ca “legi naturale”. Studierea lor distinctă s-a impus din momentul în care s-a ajuns la constatarea că evoluţia lor nu este întîmplătoare, că nu se află sub imperiul voinţei şi al raţiunii umane, deci au o determinare obiectivă.
Printre cei care au arătat că legile economice au o determinare obiectivă, a fost cunoscutul economist englez William Petty. Depăşind stadiul observării empirice, el a înţeles faptul că, din punct de vedere al caracterului lor obiectiv, legile economice nu se deosebesc de legile naturii, dar necesită o metodă proprie de cercetare.
La rîndul lor Adam Smith şi David Ricardo, abordînd economia ca o realitate obiectivă, au declarat deschis că scopul pe care şi l-au propus în cercetările întreprinse de ei a constat, între altele, tocmai în studierea, întelegerea şi explicarea unor legi economice. Ei au privit aceste legi ca fiind absolute şi atemporale, observînd că o lege economică începe să acţioneze atunci cînd apare ansamblul corespunzător de condiţii, îşi poate modifica acţiunea atunci cînd se modifică respectivele condiţii şi dispare atunci cînd condiţiile care au generat-o nu mai există.
Astfel ei, împreună cu Thomas Malthus(1766-1834) au contribuit la crearea economiei politice ca ştiinţă propriu-zisă. Devenind ştiinţă propriu-zisă, ştiinţa economică şi-a propus să pună în evidenţă noi legi economice, ţinînd seama de creşterea complexităţii şi diversităţii activităţii economice.