1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În principiu, noţiunea de optim este legată de o perfecţiune care trebuie să

caracterizeze o activitate ce este coordonată şi realizată fără cusur, ireproşabil.

În acest caz vorbim de un optim absolut, întrucât pe măsură ce activitatea practică se îmbunătăţeşte, se ivesc noi posibilităţi de perfecţionare a acestora, dar care întotdeauna are rezerve de mai bine.

Din punct de vedere investiţional, când numărul de variante de proiect este limitat, există întotdeauna o varinată care va avea indicatorii economici cei mai buni, deci va fi o variantă optimă, cea mai eficientă. In acest caz este vorba de un optim relativ.

În procesul de optimizare, eficienţa economică apare ca un scop determinat fie de maximizarea rezultatelor, fie de minimizarea eforturilor şi a consumurilor de materiale, de muncă şi bani.

Despre o activitate se spune că este eficienta, doar atunci când aceasta a depăşit nivelul care înregistreză pierderi şi se termină cu o activitate optimă.

Noţiunea de optim şi cea de eficient sunt folosite în teoria şi practica economică în mod corelat şi aceasta întrucât între ele există o legătură necesară, de interdependenţă în ultimă instanţă, ele neputându-se confunda, dar nici nu pot fi luate în considerare separat una de alta.

Confundarea celor două noţiuni între ele este exclusă prin însăşi faptul că optimul reflectă starea de echilibru ce se află în economie, între laturile interde­pendente ale producţiei sociale, care rezultă de fapt dintr-un anumit mod de repartizare a resurselor economice utile, în condiţiile economisirii muncii sociale.

Deci, între cele două noţiuni, de optim şi de eficienţă, există o dependenţă indisolubila, adică eficienţa economică dobândeşte un caracter real, concret şi aceasta doar atunci când este legată de o anumită structură a resurselor, de posibilităţile optime de utilizare a acestora, în concordanţă cu mărimea nevoilor, iar optimul economic trebuie să se supună unui scop anume, concretizându-se într-un criteriu de eficienţă economică.

Desfăşurarea unei activităţi optime apare ca o consecinţă de strictă necesi­tate pentru fiecare agent economic în parte, aceasta cu scopul asigurării unei eficiente economice cât mai ridicate.

În fapt, procesul de optimizare asigură echilibrul cel mai avansat între factorii de producţie, întrucât se realizează în raport cu anumite restricţii existente şi în numele unui scop bine stabilit. în acest timp, optimizarea activităţii economice de producţie permite o fundamentare a nivelului real, concret al eficienţei economice, căutându-se posibilitatea de atingere a mărimii sale externe, fie prin maximizarea efectelor cu mijloacele existente, fie prin minimizarea cheltuielilor totale ce privesc realizarea obiectivului propus.

La nivelul macroeconomic, procesul de optimizare se exprimă prin echili­brul ce se statorniceşte între resursele materiale şi de muncă existente într-o anumită perioadă dată şi structura producţiei, corespunzătoare cerinţelor so­cietăţii şi se fundamentează pe caracteristicile ramurilor şi a produselor precum şi pe rolul funcţional al acestora.

în ce priveşte optimul structurii economiei naţionale, acesta se asigură atât prin respectarea criteriilor obiective ale diviziunii sociale, cât şi prin aplicarea principiilor eficienţei producţiei sociale.

Loading...