Tipărire
Categorie: Economie
Accesări: 82
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1. Indicatori cu caracter general

După însăşi denumirea grupei, aceşti indicatori exprimă şi în acelaşi timp conturează expresii cu caracter general privind condiţiile concrete de eficienţă economică în care se va materializa proiectul de investiţii.

în cadrul acestei grupe se cuprind următorii indicatori:

  1. a) Capacitatea de producţie (Q)

Acest indicator reprezintă principala modalitate de măsurare a rezultatelor utile obţinute într-o unitate de timp, în condiţii normale de funcţionare a obiectivului şi a elementelor adiacente ale acestuia (forţa de muncă, resursele financiare şi materiale, organizarea judicioasă a procesului de producţie, etc). Capacitatea de producţie se determină la nivel de documentaţie, luându-se ca bază de calcul utilajul conducător al procesului de producţie şi se exprimă în general în unităţi fizice de producţie, respectiv: tone, bucăţi, m2, m3, etc, dar şi în unităţi valorice, în activitatea neproductivă se poate exprima în: număr de locuri de paturi - în spitale, în m2 suprafaţă comercială, în număr de locuri - în săli de spectacole, etc.

Dacă fondurile de investiţii sunt aceleaşi la mai multe variante de investiţii, atunci varianta de investiţii ce prevede o capacitate de producţie mai mare este cea mai eficientă.

În cadrul acestui indicator o implicaţie deosebită o are:

  1. a) atingerea parametrilor proiectaţi, pentru care durata de timp trebuie să fie cât mai scurtă, iar varianta de proiect care satisface această cerinţa este prioritară, fiind cea mai eficientă.
  2. b) numărul schimburilor de lucru, care determină în fond capacitatea de producţie efectivă, iar varianta de proiect care asigură o producţie efectivă mai mare, este varianta cea mai eficientă.

Capacitatea de producţie este un indicator de volum, care concretizează, în fapt, un prim efect al efortului investiţional făcut, prezentând o imagine de ansamblu a dimensiunii obiectivului de investiţie.

  1. b) Profitul (P)

Acest indicator trebuie înţeles ca fiind esenţa, scopul investiţiei, el determinându-se ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile efectuate. El este în fapt o concretizare a eforturilor de investiţie, are un efect economic pozitiv, pe baza căruia se crează premizele creşterii de capital.

Relaţiile de calcul pentru profitul brut, profitul impozabil şi cel net sunt:

 PB=V - C                                                                                     

 P,=PB + Csrf                                                                                 

Pn=P, + IP                                                                                     

în care:

Pb - profitul brut

V - veniturile obţinute

C - cheltuielile efective

P, - profitul impozabil

Csrf - cheltuieli suportate direct din rezultate financiare

P„ - profitul net

Ip - impozit pe profit

Nivelul acestui indicator constituie un element de bază şi de greutate în balanţa deciziei de investiţie privind realizarea unui obiectiv.

Pe baza acestui indicator, agenţii economici determină rata profitului sau rentabilitatea investiţiei, care exprimă în fond capacitatea de a produce profit.

  1. c) Rentabilitatea (r)

Indicatorul se mai numeşte rata profitabilităţii sau rata rentabilităţii şi este în economia de piaţă cel mai important indicator de eficienţă economică. El se determină ca raport între mărimea profitului şi costurile aferente, cifra de afaceri sau capitalul folosit (cheltuielile de producţie).

De înţeles că în analiza economică se va opta pentru varianta care are rentabilitatea cea mai mare.              

  1. d) Costul de producţie (C)

 Este un indicator ce exprimă o mare putere de sinteză, reprezentând costurile necesare pentru crearea unei unităţi de produs.

Nivelul costurilor de producţie trebuie să prezinte o tendinţă de scădere ca urmare a promovării progresului tehnic, a reducerii consumurilor specifice, a unei organizări mai judiciase, etc.

În analiza eficienţei economice a investiţiilor este necesară existenţa mai multor variante de proiect, fiind considerată ca cea mai eficientă, varianta cu costurile cele mai mici.

Costurile de producţie reprezintă un instrument principal în conducerea proceselor economice.

O apreciere a eficienţei economice se realizează:

■    fie prin calculul cheltuielilor de producţie ce revin la 1000 lei producţie

■    fie luând în considerare cheltuielile materiale ce vor fi apreciate ca o pondere în volumul total al cheltuielilor de producţie

  1. e) Numărul de salariaţi (Ns)

Acesta se stabileşte funcţie de producţia necesară, productivitatea muncii, numărul de schimburi, dotarea tehnică, etc. Indicatorul trebuie cunoscut în structură, pe categorii de specialişti, etc. şi anume:

■    nr. salariaţi direct productivi

■    nr. salariaţi indirect productivi

sau

  1. salariaţi muncitori nr. salariaţi TESA
  2. salariaţi bărbaţi nr. salariaţi femei
  3. salariaţi navetişti nr. salariaţi localnici
  4. f) Productivitatea muncii (W)

Orice calcul de eficienţă economică consideră acest indicator ca fiind un dement de bază în decizia de investiţie, întrucât ca raport între valoarea

producţiei şi numărul de salariaţi, reprezintă în fond o comparaţie directă între efortul util (producţie) şi efortul realizat (consumul de resurse - număr de salariaţi.

în practica investiţională este de neconceput ca o variantă de investiţie să poată fi luată în discuţie în cazul în care nu prevede un nivel înalt al produc­tivităţii muncii, în comparaţie cu realizările înregistrate la obiective similare, puse în funcţiune anterior.

Acest indicator răspunde criteriilor eficienţei economice a investiţiilor şi exprimă de fapt eficienţa muncii sociale, determinând opţiunile fundamentale generatoare de progres al întregii societăţi.

Creşterea productivităţii muncii se materializează prin obţinerea de venituri suplimentare şi ar duce la creşterea capitalului fix.

2. Indicatori de bază

Indicatorii acestei grupe sunt proprii analizei eficienţei economice a inves­tiţiilor, fiind consideraţi cei mai importanţi în adoptarea unei decizii judicioase de a investi.

  1. a) Valoarea investiţiei (I)

Mărimea fondurilor necesare pentru realizarea unui obiectiv de investiţii constituie unul dintre cei mai importanţi indicatori ce se au în vedere la luarea deciziei de investiţii şi principalul indicator care caracterizează eforturile nece­sare. El este şi o mărime de calcul pentru stabilirea unor indicatori de eficienţă derivaţi.

Pentru ca valoarea investiţiei să reflecte cu fidelitate cheltuielile ocazionate de materializare a obiectivului, aceasta trebuie să includă următoarele mărimi:

1) pentru obiectivele de investiţii noi:

I=Id+Icol+Icon+Ei+Ac+Pt-Epjf                                                              

2) pentru investiţiile de modernizare, dezvoltare sau reutilare:

I=Id+Icol+Icon+Ei+Pt+Pv,,±Ac+(VC.F.-Sv)

în care:

Id - investiţia directă (clădiri, utilaje, terenuri, proiectare)

ICol - investiţia colaterală (de infrastructură) Icon - investiţia conexă

Ei - efectul economic al imobilizărilor fondurilor de investiţii pe durata de execuţie a unui obiectiv de investiţii

deaiciAc - necesarul de active circulante, reprezentând prima dotare Pt - pierderile din ocuparea terenului

Epif - efectul punerii în funcţiune mai devreme a unor module (capacităţi de producţie parţiale)

Pvn. - pierderile de venit ca urmare a întreruperii producţiei în secţiile în care urmează a se efectua lucrările de investiţii

Vc.f. - valoarea neamortizată a capitalului fix casat înainte de amor­tizarea integrală

Sv - sumele obţinute din casare în urma valorificării acestora în metodologia actuală, pierderile din ocuparea terenurilor cuprind:

■    cheltuieli pentru exproprieri

■    cheltuieli pentru eliberarea amplasamentului (demolări, defrişări, regularizări cursuri de ape, etc.)

■    cheltuieli pentru amenajarea terenului în vederea folosirii lui ca amplasament pentru investiţii

■    cheltuieli cu strămutarea unor obiective, în cazul în care eliberarea amplasamentului o impune

■    alte cheltuieli

Determinarea indicatorului "valoarea investiţiei" odată făcută, acesta se -scrie în tabelul indicatorilor din care se separă:

■    lucrările de construcţii

■    lucrări de montaj

■    lucrările de instalaţii

■    utilaje cu montaj: din ţară şi din import

■    utilaje fără montaj (independente) din ţară şi din import

alte cheltuieli (de natura licenţelor, documentaţiei tehnico-economice, asistenţa tehnică, etc.)

din import în totalul utilajelor:

  1. b) Termenul de realizare a investiţiei (T)

Termenul de realizare a investiţiei sau durata edificării obiectivului de investiţii se caracterizează prin aceea că în această perioadă surse financiare şi materiale importante sunt retrase din circuitul economic rară a produce nimic până la punerea în funcţiune a obiectivului. Aceasta este de fapt şi motivaţia pentru care atât constructorul cât şi beneficiarul de investiţii trebuie să concure la reducerea duratei de execuţie a obiectivului.

O importanţă deosebită în acest context trebuie acordată modului de eşalon­are a cheltuielilor de capital pe ani, în cadrul perioadei de edificare, urmărindu-se ca valorile cele mai mari ale fondurilor să fie alocate către sfârşitul duratei de execuţie.

Orice punere în funcţiune mai devreme decât este planificat sau realizarea unor puneri în funcţiune a unor capacităţi de producţie parţiale, este un element favorabil proiectului de investiţie.

Din cele prezentate mai sus, rezultă faptul că potrivit acestui indicator, proiectul de investiţie care are termenul de realizare a obiectivului cel mai mic, sau realizări de puneri în funcţiune parţiale, este considerat ca fiind cel mai eficient.

Desigur, prelungirea termenului de realizare a unui obiectiv poate conduce la o serie de aspecte negative, cum ar fi:

  creşterea valorii investiţiei

 creşterea perioadei de imobilizare sl surselor financiare

  scăderea cererii de pe piaţă pentru produsul respectiv

  solicitarea altor parametri tehnico-economici şi calitativi pentru produsul în cauză.

O bună organizare a santierului de construcţii, cu o bună aprovozionare cu materiale si utilaje cu montaj, va conduce cu siguranta larespectarea termenului de edificare a obiectivului de investitii.

  1. c) Durata de functionare a obiectivului (D)

Durata de functionare a unui obiectiv de investitii incepe din momentul punerii in functiune a obiectivului si se incheie odata cu scoaterea din functiune a acestuia (casarea).

In analiza eficientei economice, durata de functionare a unui obiectiv nou construit este un indicator de o importanta deosebita.

Se consideră ca, cu cat un obiectiv de investitii are o durata de functionare mai mare, cu atat efectele obtinute sunt mai mari.

Pe axa timpului de functionare a unui obiectiv de investitii se pot delimita patru durate esentiale in procesul cresterii economice, care intr-o reprezentare grafica ar corespunde cu fig.6.1., si anume:

  1. a) durata de atingere a parametrilor proiecta^i, segmentul "b"
  2. b) durata de recuperare a fondurilor de investitii, segmentul "c"
  3. c) durata normata de functionare cu profit de dupa recuperarea fondurilor mvestite, segmentul "d"
  4. d) durata de declin, cand volumul productiei exprimat in pret de productie este mai mic decat eel exprimat in cost de productie, segmentul "e

Durata de funcţionare a obiectivului, este un indicator încă mult mediatizat, atât de proiectant, dar mai ales de beneficiar, care îl doreşte a fi cât mai mare cu putinţă, întrucât şi efectele nete de profit vor fi mri mari, iar şansele unei dezvoltări ulterioare cresc.

În acest sens, se impune luarea unor măsuri ferme pe linia asigurării funcţionării în bune condiţii a utilajelor, efectuarea la timp a reviziilor şi a reparaţiilor curente, de aşa manieră încât toate acestea să concure la prelungirea duratei de funcţionare normale a capitalului fix.

  1. d) Termenul de recuperare c investiţiei (T)

Acesta este un indicator sintetic de eficienţă economică a investiţiei care reprezintă termenul (perioada) în care fondurile de investiţii consumate au fost recuperate din profitul rezultat al producţiei marfă vândută şi exprimă corelaţia dintre efortul I de capital investit, reprezentat grafic prin suprafaţa Si (fig.6.1.) şi efectul obţinut sub forma profitului P asimilat suprafeţei S2 din aceeaşi figură, suprafeţe care de fapt sunt egale. în fapt, egalitatea dintre cele două suprafeţe se produce la un moment T de pe scara timpului, care nu este altul decât termenul de recuperare a capitalului investit.

Este considerată investiţie optimă acea documentaţie care are termenul de recuperare cel mai mic.

Considerăm necesară precizarea şi anume, dacă pentru calculul termenului de recuperare a investiţiei, în cazul unor obiective noi, indicatorul exprimă în câţi ani se va recupera investiţia din profitul anual obţinut, în cazul modern­izărilor, dezvoltărilor, retehnologizărilor, termenul de recuperare al investiţiei reflectă în câţi ani se va recupera investiţia din sporul de profit anual obţinut ca urmare a investiţiei respective.

Când se determină termenul de recuperare a investiţiei pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări de capacităţi de producţie, se impune a se lua în considerare pierderile de profit datorate întreruperii fluxului de producţie pe durata lucrărilor de investiţie, apoi trebuie ţinut seama de valoarea neamortizată a capitalului fix ce urmează a fi dezafectat, precum şi de sumele ce se obţin din valorificarea mijloacelor fixe casate.

  1. e) Investiţia specifică (s)

Acest indicator se calculează ca raport între efortul investiţional I şi efectul obţinut sub forma capacităţii de producţie, adică, în cazul investiţiilor noi:

în care:

1 - volumul investiţiei

q - capacitatea de producţie exprimată în unităţi fizice (m2, tone, buc. etc.)

Investiţia specifică exprimă în fond volumul de investiţii necesar pentru realizarea unei unităţi de capacitate, unităţi monetare (lei) investite pe unitate de produs (lei/buc; lei/m2; le/t; etc).

Calculul acestui indicator se face uşor şi are avantajul că exprimarea valorii prin preţuri nu se face decât pentru volumul investiţiilor, motiv pentru care este mult utilizat. Ca un neajuns al acestui indicator este faptul că el corelează efortul total investit cu efectul de capacitate obţinut numai la nivelul unui an, fapt pentru care indicatorul trebuie completat cu alţi indicatori cu exprimări şi mai reale.

Indicatorul exprimă eficienţa economică cea mai bună pentru acea variantă de proiect care are valoarea cea mai mică.

În această formă de calcul indicatorul reflectă câte unităţi monetare (lei) -efort de capital investit revin pe unitatea fizică - spor de capacitate rezultată în urma modernizării, dezvoltării, retehnologizării.

  1. f) Coeficientul de eficienţă economică a investiţiei (e)

Acest indicator de eficienţă economică reprezintă inversul termenului de recuperare a investiţiilor, adică raportul dintre profitul anual obţinut în urma realizării investiţiei şi efortul de capital investit.

Coeficientul de eficienţă economică reflectă câţi lei profit anual se vor obţine la un leu capital investit şi se calculează atât în formă absolută cât şi în formă relativă, şi anume:

De menţionat faptul că acest coeficient al eficienţei economice (e) se calculează şi la nivelul ramurilor sau pe ansamblul economiei naţionale.

  1. g) Cheltuieli recalculate (echivalente) (K)

În practica investiţională pot apărea următoarele variante de proiect:

■    variantă de proiect cu un volum de investiţii mai mare, comparativ cu alte variante, dar după punerea în funcţiune a obiectivului, costurile de producţie sunt mai scăzute, adică Ii=max.; Ci=min.

■    variantă de proiect ce prevede un volum mic de investiţii, dar la costuri sporite în exploatare, adică I2=min.; C2=max.

Desigur, apare necesitatea firească de a lua o decizie cu caracter eficient. Ori, tocmai această decizie se va putea lua prin calcularea indicatorului de cheltuieli recalculate (echivalente), care cuantifică efortul total, atât cel de investiţii cât şi de exploatare, utilizând relaţia:

  1. =Ii+C-DsauK1 =I;+CT

unde:

i - variantă de proiect

Ii - investiţia totală în varianta i

Cj - costurile anuale de funcţionare a obiectivului

D - durata eficientă de funcţionare a obiectivului

Tj - timpul de recuperare a investiţiei în varianta i

Acest indicator este un indicator de efort economic şi reflectă efortul total (investiţii şi costuri de producţie) necesare pentru realizarea şi funcţionarea viitorului obiectiv şi asigură comparabilitatea datelor numai în situaţia în care toate variantele au capacităţi de producţie egale.

Randamentul economic al investiţiei (R)

În cadrul analizei eficienţei economice a investiţiilor, este important ca fondurile de investiţii consumate I să se compare nu numai cu profitul (benefi­ciul, acumulările) anual, ci şi cu întregul profit rezultat pe toată durata de funcţionare eficientă a proiectului de investiţii (capitalului fix).

Deci, un indicator de substanţă sau mai sincer, în a determina şi exprima eficienţa economică a investiţiilor trebuie să se realizeze o comparaţie a rezultatelor (profitu­lui, beneficiului, acumulărilor) finale, nete cu resursele consumate (fondurile de investiţii). Acest indicator este numit impropriu randamentul economic al investiţiei.

Cu alte cuvinte, randamentul economic al investiţiei se defineşte ca fiind raportul dintre profitul net (Pn) şi efortul necesar (I) pentru investire (capitalul investit)

În literatura de specialitate se mai numeşte profitul final şi reprezintă profitul rezultat după recuperarea investiţiei din profitul total al obiectivului.

Pentru o înţelegere mai uşoară a acestui indicator să revenim la fig.6.1., în care:

Pt=S2+S3, pe scara timpului Pt=(b+c+d)

Pri=S2, pe scara timpului Prj=(b+c)

Pn-S3, pe scara timpului Pn=b

Pt - profitul (beneficiul, acumulări) totale

Pri - profitul (beneficiul, acumulări) de recuperare a investiţiei

Semnificaţia economică al indicatorului randamentul economic al investiţiei constă în aceea că arată câte unităţi monetare (lei) de profit net (final) se obţin la o unitate monetară (leu) investită.

Indicatorul arată o situaţie cu atât mai convenabilă cu cât nivelul său va fi mai scăzut.

Întrucât acest indicator are o semnificaţie mare pentru investitor, este necesar a se cunoaşte şi căile de îmbunătăţire ale acestuia, astfel ca eficienţa economică a investiţiei să fie maximă prin aplicarea lor, şi anume prin:

reducerea timpului de recuperare a investiţiei

- puneri în funcţiune înainte de termen, eventual puneri în funcţiune parţiale

(module de capacităţi)

- reducerea cheltuielilor de producţie

- creşterea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea calităţii produselor

3. Indicatori suplimentari

În paralel cu indicatorii generali şi de bază, în analiza eficienţei economice a investiţiilor se folosesc şi o serie de indicatori suplimentari care caracterizează diferite aspecte şi particularităţi ale procesului de producţie, motiv pentru care ei sunt apanajul managementului de ramură, subramură sau a sectorului productiv.

în cadrul indicatorilor suplimentari menţionăm următoarele"plaje" mari de indicatori specifici:

-grupa consumurilor specifice

 grupa gradului de mecanizare

  grupa gradului de automatizare

 grupa preţul de cost la lOOOlei (unităţi monetare) producţie marfă

 grupa gradului de prelucrare a materiilor prime

Aceşti indicatori specifici, a căror înşiruire poate continua, nu ridică de fapt probleme deosebite în determinarea lor.