1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Încă de la începuturile sale, istoria gândirii economice a consemnat raporturile statului cu societatea și economia. Preocupați de problema originii și evoluției statului, oamenii de știință au formulat de-a lungul timpului o serie de definiții pentru conceptul de ”stat„ definiții care se bazează fie exclusiv pe noțiunea de ”comunitate umană„, fie pe cea de ”autoritate„ care își exercită puterea asupra comunității, fie le îmbină pe amandouă accentuând relația dintre acestea. În această ordine de idei, statul sau autoritatea publică se preocupă de bunăstarea comunității, făcând  apel  la  bugetul  public  sau  într-o  perspectivă  mai  largă  la  finanțele  publice.  Aceste instrumente    oferă    statului    mijloacele     financiare    necesare     protecției     (fizice,     legale, antreprenoriale) comunității.

Raportul dintre stat și economie a căpătat de-a lungul timpului mai multe forme și înțelesuri în funcție de doctrinele specifice ale timpului. Potrivit mercantilismului, doctrină influentă în țările europene între jumătatea secolului al XVI-lea și sfârșitul secolului al XVII-lea, intervenția statului în economie era necesară în scopul creșterii avuției naționale, fapt ce impunea majorarea contribuției economiilor naționale la comerțul internațional prin încurajarea ramurilor industriale  și a comerțului.

Potrivit acestei doctrine, sarcina principală a statului, o reprezenta determinarea de comportamente individuale favorabile binelui comun, prin instituirea autorității sale. Mercantiliștii francezi susțineau implicarea fermă a statului în economie prin instituirea de manufacturi regale, care, alături de întreprinderile private, să imprime un caracter mixt  economiei naționale.

Contrar acestei doctrine, neomercantilismul critica intervenția statului și susținea  noțiunea de ordine naturală. Fiziocrații au promovat un liberalism moderat, o atitudine critică  față de această politică intervenționistă fiind specifică curentului liberal. Astfel, în cadrul economiei clasice, create de filozofia iluministă și de doctrina ordinii naturale, sunt susținute

forțele pieței în rezolvarea problemelor economice de bază, precum alocarea resurselor și distribuirea veniturilor, accentuând totodată riscurile generate de intervențiile statului. 

Loading...