1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Intervenția statului în economie se realizează la trei nivele distincte:

  1. La nivel politic: legitimitatea statului de a interveni în economie are casuport politic consensul unor semnificative categorii sociale cu privire la necesitatea acestor intervenții. Este necesară obținerea unui consens politic în intervenția statului pentru ca aceasta să poată avea un suport democratic. Dacă acest nivel nu este atins, intervenția statului nu este justificată chiar dacă îndeplinește celelalte condiții.
  2. La nivel juridic: Intervenţia statului în economie trebuie să se facă respectând drepturile cetăţenilor şi ale agenţilor economici. Spre exemplu, statul poate considera oportună naţionalizarea tuturor mijloacelor de producţie, dar atât timp cât o asemenea măsură nu are suport juridic, ea este nejustificată în orice regim democratic. Astfel, vom constata că intrumentele pe care statul le poate folosi pentru a interveni în economie sunt limitate. Statul poate încuraja actorii economici către un anumit comportament, dar nu poate elimina libera iniţiativă. Nivelul juridic este, ca şi nivelul politic, o condiţie necesară pentru a considera intervenţia statului justificată.
  3. La nivel economic: Abia la acest nivel, după îndeplinirea condiţiilor anterioare, se poate discuta efectiv despre oportunitatea intervenţiei economice a statului. Stabilirea obiectivelor economice ale intervenţiei nu se poate face însă decât prin raportarea la toate cele trei.

În general, obiectivele economice ale statului sunt determinate de necesitatea ca statul să facă faţă unor probleme complexe, cu repercusiuni sociale, politice şi economice: şomajul, inegalităţile economice şi sociale, pericolul totalitarist intern sau internaţional, inflaţia, sărăcia.

Şomajul este poate principala problemă pe care statul trebuie să o aibă în vedere în momentul intervenţiei sale în economie. Şomajul generează sărăcie, adânceşte inegalităţile economice şi sociale. În acelaşi timp, şomerii pot deveni mult mai uşor victimele iluziilor totalitare. Din aceste motive, combaterea şomajului este obiectivul esenţial al statului.8

Al doilea obiectiv economic major al statului trebuie să fie menţinerea stabilităţii macroeconomice. Menţinerea stabilităţii macroeconomice este esenţială pentru a împiedica fluctuaţii bruşte, cu efectele negative aferente. Stabilitatea macroeconomică înseamnă în primul rând a menţine un grad de încredere relativ constant. Fluctuaţiile mari ale unor indicatori economici, un nivel ridicat al dobânzii de politică monetară, un curs de schimb instabil pot fi pentru investitori tot atâtea semne legate de o descreştere a productivităţii marginale a  capitalului. Deşi nu se poate opune evoluţiei pieţei libere, şi nici nu trebuie să se opună, statul poate asigura stabilitatea parametrilor macroeconomici faţă de fluctuaţiile periodice sau întâmplătoare pentru un climat investiţional optim.

În ceea ce privește politicile intervenționiste ale statului, aceste sunt:

  1. Politica monetară: prin dobânda de politică monetară, statul trebuie să se asigure că dobânda de pe piaţă asigură un nivel al investiţiilor (prin raportarea dobânzii la productivitatea marginală a capitalului) în concordanţă cu orientarea spre consum pentru a tinde gradul de ocupare totală. Există însă cazuri în care productivitatea marginală a capitalului devine negativă, iar politica monetară devine un instrument insuficient pentru a asigura gradul optim de investiţii.
  2. Politica fiscală: Prin politica fiscală (ce revine de obicei guvernului) statului trebuie să-şi îndeplinească funcţiile sale sociale. Politica fiscală, prin rolul ei de redistribuire a unei părţi din venitul naţional, poate determina modificarea propensităţii spre consum (există categorii sociale care dedică o parte mai mare din venitul lor consumului). Pentru a creşte gradul de ocupare, politica fiscală trebuie să asigure o productivitate marginală a capitalului care încurajează investiţiile (deci fiscalitatea nu trebuie să fie împovărătoare), dar şi o redistribuire prin care să controleze propensitatea spre consum.
  1. Politica bugetară: poate compensa, în perioade de criză, deficitul de investiţii al mediului privat. Dezavantajul folosirii politicii bugetare în acest scop este că denaturează concurenţa. Chiar dacă investiţiile statului se fac pe criterii economice, ele vor avantaja o anumită ramură economică, în detrimentul alteia. 9

Prin intermediul politicii bugetare, statul poate influența economia modificând volumul și structura cheltuielilor. Bugetul de stat este una dintre cele mai eficiente instrumente de  intervenție a statutului în economia unei țări. Acesta reprezintă un document care cuprinde pe de- o parte, cheltuielile publice și pe de altă parte, veniturile aferente acestora pe o perioadă de un an. Se calculează anticipat, pe baza previziunilor privind activitatea economică, evoluția veniturilor și a cheltuielilor necesare activității publice.

Bugetul de stat se bazează pe trei principii:

  1. anualități: se calculează pe un an;
  2. unități: toate veniturile și cheltuielile sunt cuprinse într-un singur act;
  3. universalități: veniturile sunt comune și acoperă cheltuielile prevăzute.
Loading...