1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Necesitatea indicatorilor sociali.  Realitatea social-economică din ţările dezvoltate şi chiar din ţările mai puţin dezvoltate a demonstrat că există, în mod cert, probleme specifice sferei sociale, care trebuie bine cunoscute. Evoluţiile din perioada de tranziţie în România confirmă cu prisosinţă nevoia unei mai bune cunoaşteri a problematicii sferei sociale; aceasta şi pentru că s-a dovedit că apariţia şi evoluţia unor procese, fenomene şi tensiuni sociale au un impact economic şi politic ce nu poate fi neglijat, iar măsuri luate în absenţa unor informaţii adecvate şi prompte generează efecte imprevizibile, uneori contradictorii celor scontate.

Pentru a fi cunoscute şi dirijate, fenomenele şi procesele sociale, purtătoare a numeroase caracteristici cantitative şi calitative, trebuie să fie transpuse în mărimi numerice, care poartă denumirea generică de indicatori sociali. În ultimele două decenii, s-au înregistrat preocupări constante la nivel naţional şi internaţional, cu rezultate remarcabile, pe linia elaborării de indicatori sociali, de statistici sociale în general. În favoarea “mişcării” orientate spre dezvoltarea indicatorilor sociali pledează câteva argumente:

  • Necesitatea aprecierii rezultatelor şi respectiv a eforturilor pentru dezvoltarea nu numai prin prisma indicatorilor pur economici, ci şi prin aceea a consecinţelor pe care creşterea economică le are asupra bunăstării populaţiei;
  • Necesitatea cunoaşterii eficienţei cheltuielilor tot mai mari pe care statele le efectuează pentru realizarea unor programe sociale, pentru atingerea unor obiective de politică socială în general;
  • Caracterizarea cu ajutorul unor indicatori, nu numai a fenomenelor şi proceselor globale, ci şi a unor aspecte secvenţiale ale condiţiilor de viaţă ale populaţiei şi ale factorilor lor de influenţă;
  • Găsirea unor metode adecvate de măsurare, iar luarea lor în considerare în procesul decizional presupune ca pentru fiecare domeniu, aspect, problemă, să existe un set de indicatori care să permită cunoaşterea stării şi evoluţiei sale;
  • Capacitatea potenţială de a permite identificarea unor probleme şi disparităţi sociale;
  • Necesitatea efectuării de comparaţii internaţionale utile pentru aprecierea nivelului de dezvoltare economico-socială, pentru elaborarea şi coordonarea strategiilor de dezvoltare globală sau la nivelul unor grupuri de ţări.

            În consecinţă, este important de menţionat faptul că în procesul de perfecţionare a indicatorilor sociali se tinde spre obţinerea unui sistem de indicatori care să facă joncţiunea, pe de o parte, între rezultatele în plan social şi cauze, iar pe de altă parte, între diferitele aspecte corelate ale vieţii sociale; de exemplu, între venituri şi consum; între morbiditate, condiţiile generale de trai, gradul de dezvoltare a infrastructurii sanitare şi accesul la serviciile sanitare.  

            Deşi, la prima vedere, definirea indicatorilor sociali pare simplă şi chiar inutilă, ea s-a dovedit o problemă dificilă şi, totodată, de mare importanţă practică. Dificultatea provine din următoarele motive:

  • fenomenele şi procesele sociale au un caracter multidimensional (economic, politic, cultural, psihologic, etc.), exprimând simultan raporturi între oameni, raportul oamenilor cu natura, raportul cu sisteme de reprezentare a realităţii;
  • înţelegerea, interpretarea şi, în consecinţă, evaluarea şi măsurarea proceselor sociale sunt condiţionate de criterii sau puncte de referinţă foarte diferite, la nivel societal şi individual, ce au motivaţii de rezonanţă economică, ideologică, morală, etc.;
  • caracterul eterogen al fenomenelor şi proceselor sociale nu permite cu uşurinţă evaluări globale bazate pe adoptarea unei singure unităţi de măsură, aşa cum s-a convenit pentru procesele din economie (moneda), motiv pentru care nu pot fi realizate decât măsurări şi agregări parţiale pentru diferite aspecte ale vieţii sociale;
  • domeniul social nu dispune încă de o bază teoretică suficient de elaborată pentru a permite tratarea unei probleme fără a porni de la o analiză prealabilă care să motiveze abordarea respectivă.

            Ca atare, indiferent de accepţiunea – mai largă sau mai restrânsă – dată indicatorilor sociali, de perspectiva – societală sau individuală, economică sau sociologică – din care privim problema şi fără intenţia de a contribui la mărirea numărului şi varietăţii definiţiilor date indicatorilor sociali, există un acord cvasigeneral în a considera indicatorii sociali o măsură, respectiv o mărime statistică, ce exprimă starea şi evoluţia condiţiilor de viaţă şi circumstanţele ei.

            Pentru o mai bună circumscriere a noţiunii de indicator social sunt necesare unele precizări:

  • un indicator social are întotdeauna ca element principal de referinţă fiinţa umană, privită fie ca individ, fie în cadrul unei colectivităţi mai restrânse (familie, gospodărie, categorie socio-economică, judeţ, zonă urbană sau rurală, etc.), fie la nivelul întregii populaţii;
  • un indicator social este o măsură concretă. El este de natură să exprime statistic un aspect cantitativ sau calitativ, specific unui domeniu identificat a răspunde unei nevoi sociale pentru întreaga populaţie sau pentru anumite categorii ale acesteia;
  • un indicator social reflectă un singur aspect (o stare, o distribuţie, o evoluţie, etc.) al unui fenomen, proces sau domeniu social;
  • elaborarea de indicatori sociali specifici unui domeniu nu exclude ci, dimpotrivă, favorizează construirea unor indicatori mai agregaţi cu o putere de expresie mai sintetică;
  • caracterizarea unui domeniu social poate fi realizată în bune condiţii, alegând indicatorii cei mai semnificativi, cu o supraîncărcare cu indicatori poate difuza informaţia.

            Aşadar, sfera de cuprindere a indicatorilor sociali este dependentă de:

  • ceea ce se consideră, la un moment dat, că este important pentru existenţă şi se conturează a fi sau a deveni un domeniu social;
  • progresele realizate în măsurarea fenomenelor sociale;
  • capacitatea de înregistrare, prelucrare şi organizare a informaţiei primare, posibilitatea punerii rapide în circulaţie a indicatorilor.

            Indicatorii sociali trebuie să răspundă unor nevoi practice. De aceea este necesar ca în procesul de elaborare a acestora să se ţină seama de două categorii de cerinţe, care circumscriu, în bună măsură, sfera indicatorilor sociali.

            Prima categorie se referă la procesul de transpunere – în expresie numerică – a unor concepte ştiinţifice ce reflectă viaţa socială. În acest proces este necesar să se urmărească dacă şi cât de bine răspunde indicatorul propus caracterizării domeniului social căruia îi este asociat, care este puterea sa de expresie.

            Cea de-a doua categorie de cerinţe vizează unele aspecte mai apropiate de metodologia statistică şi se referă la exactitatea (acurateţea), posibilitatea formării cu ajutorul lor a unor serii de timp sau longitudinale, culegerea de date, etc.

            (1)Aspectele conceptuale şi tehnice ale construcţiei indicatorilor sociali se circumscriu, de regulă, unui domeniu social precis, indicatorii fiind baza unor analize profunde, multilaterale, a tuturor aspectelor care caracterizează domeniu respectiv, a relaţiilor sale cu alte subsisteme. Din acest punct de vedere, indicatorii sociali construiţi trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

            a)Să fie relevant pentru un domeniu dat; aceasta însemnă ca el să “corespundă” conţinutului domeniului social respectiv şi să furnizeze informaţii care să desemneze caracteristicile principale ale acestuia. Un indicator social este relevant dacă:

  • este adecvat scopului pentru care a fost creat, adică răspunde funcţiei pe care trebuie s-o îndeplinească;
  • dacă singur sau împreună cu alţi indicatori oferă informaţii pertinente despre relaţiile dintre rezultatele obţinute în planul bunăstării şi cauzele care au determinat astfel de rezultate.

            b)Din multitudinea de indicatori să fie selectat un număr relativ mic de indicatori care să încorporeze cât mai multă informaţie. Aceştia sunt, de regulă, indicatori care exprimă media. Însă, indicatorii medii s-au dovedit a fi insuficienţi pentru cunoaşterea în profunzime a unui fenomen social. Dar acompaniind acest indicator cu alţii care evidenţiază o creştere mai rapidă a veniturilor pentru unele categorii de populaţie şi o scădere pentru altele, informaţia se îmbogăţeşte prin dezagregare

             În procesul de dezagregare a indicatorilor sociali este important, pe de o parte, să se evite o fărâmiţare excesivă care pulverizează informaţia şi, pe de altă parte, să se obţină un anumit echilibru între ceea ce este practic posibil de realizat cu informaţia disponibilă şi ceea ce este în mod ideal dezirabil şi poate deveni un impuls pentru dezvoltări viitoare ale indicatorilor sociali. O menţiune specială trebuie făcută în legătură cu dezagregările standard, după: vârstă, sex, tipul gospodăriei, utile pentru determinarea indicatorilor corespunzători exigenţelor comparaţiilor internaţionale.

            c)Un indicator social trebuie conceput ca un element al unui sistem. Aceasta înseamnă, pe de o parte, ca un indicator să corespundă unui domeniu social şi, pe de altă parte, ca activitatea de construcţie şi de perfecţionare a acestuia să se realizeze într-un cadru de integrare a statisticii sociale ca un tot şi de integrare a acesteia cu statisticile demografice şi alte statistici înrudite. În acest sens fiecare indicator trebuie să îndeplinească o dublă cerinţă:

  • de specificitate, adică să se poată crea cu ajutorul său serii de date corespunzătoare unui anumit domeniu social;
  • de integrare în setul de indicatori care caracterizează domeniul respectiv, precum şi în ansamblul sistemului indicatorilor sociali, putându-se evidenţia, pe această bază, principalele raporturi dintre diferitele domenii sociale.

            Originalitatea conceptului de indicator social integrat într-un sistem derivă din faptul că permite o abordare integratoare a cuantificării unei game largi de fenomene sociale. Utilizat izolat, un indicator sau un set de indicatori poate evidenţia apariţia unei probleme sociale, dar nu şi cauzele sale. Un indicator singur nu este purtător al unor cunoştinţe care să conducă la măsuri de politică economică sau socială, dar poate trage un semnal de alarmă legat de necesitatea unei investigaţii atente.

            d)O cerinţă de ordin secundar, dar de mare importanţă în plan metodologic şi practic, este aceea legată de posibilitatea efectuării, cu ajutorul indicatorilor sociali, a unor comparaţii internaţionale. Pentru a răspunde acestei cerinţe, indicatorii corespunzători unor domenii sociale trebuie să îndeplinească o serie de condiţii prealabile:

  • să fie racordaţi la o schemă conceptuală unitară;
  • să se raporteze la un domeniu social cu o sferă comparabilă;
  • să corespundă unor definiţii normalizate;
  • să fie calculaţi pe baza unor metode şi formule general acceptate.

             (2)Cea de-a doua categorie de cerinţe se referă la aspectele de ordin metodologic, şi anume:

  • frecvenţa, cerinţă care rezultă din faptul că fiecare fenomen social îşi are propriul său ritm, propria sa evoluţie; este necesar un anumit interval de timp ca să fie sesizată o evoluţie semnificativă şi un altul pentru ca aceasta să fie înregistrată statistic. Perioada diferă de la un indicator la altul.
  • claritatea, adică să fie uşor de interpretat.

           

            Din nevoia practică de utilizare corectă şi cu mai multă uşurinţă, indicatorii sociali pot fi grupaţi în mai multe categorii.

            O categorie frecvent întâlnită în literatură este aceea care are la bază perspectiva – societală sau individuală – dinspre care se analizează starea şi evoluţia unui fenomen sau proces social. Conform acestui criteriu, indicatorii sociali sunt grupaţi în:

            a)Indicatori obiectivi care se referă la cei care exprimă aprecieri cu privire la starea şi evoluţia unui domeniu social, la factorii lor determinanţi. Ei pun de regulă accentul pe aspectul economic al problemelor sociale. Indicatorii obiectivi constituie un punct principal de sprijin în procesul de luare a deciziilor în plan social şi economic, având astăzi răspândirea cea mai largă şi constituindu-se ca obiect al activităţii numeroaselor instituţii specializate guvernamentale, interguvernamentale şi internaţionale.

            b)Indicatori subiectivi sau de percepţie care oferă informaţii cu privire la percepţia, aprecierea, la nivel de individ sau grup social, a unui fenomen sau proces social. Percepţia de către indivizi sau categorii de persoane este un aspect fundamental al bunăstării şi o componentă necesară şi importantă a unui program de indicatori sociali. Acest tip de informaţii oferă o nouă dimensiune asupra realităţii şi poate, de asemenea, să scoată în evidenţă anumiţi factori obiectivi care n-au fost sesizaţi anterior ca fiind semnificativi. Astfel de indicatori sunt utili în cazul în care cercetările statistice nu pot fi realizate sau datele pot fi disponibile doar cu foarte mare întârziere. 

             Indicatorii sociali mai pot fi clasificaţi în funcţie de fenomenul sau procesul pe care îl caracterizează:

            a)indicatori de rezultat (sau de obiectiv) – estimează eficacitatea unor măsuri de politică promovată într-un domeniu şi informează asupra gradului de realizare a obiectivului ;

            b)indicatori de factor (sau mijloc de realizare) – sunt consideraţi ca indicatori referitori la mijloace de realizare a obiectivelor respective.

            Această clasificare este de regulă utilizată în legătură directă cu formularea şi urmărirea realizării unor obiective precise în plan social.

            Aşa cum sugerează şi denumirea lor, indicatorii sociali au fost “inventaţi” pentru caracterizarea cât mai corectă şi completă a bunăstării individuale. Indicatorii sociali îndeplinesc sau pot îndeplini două funcţii majore:

  • funcţia de măsură a nivelului şi distribuţiei bunăstării individuale. Conceptul de “bunăstare” trebuie să fie transpus în plan operaţional. Deşi există în plan teoretic şi practic o experienţă relativ bogată în delimitarea componentelor bunăstării, ale nivelului de trai şi calităţii vieţii, se poate aprecia că nu s-a reuşit pe deplin surprinderea în indicatori relevanţi a tuturor faţetelor şi circumstanţelor condiţiilor de viaţă ale unei colectivităţi umane.
  • funcţia de instrumente de orientare socială şi control al realizării obiectivelor stabilite. Această funcţie este pusă în evidenţă, pe de4 o parte, de faptul că indicatorii sociali pot fi utilizaţi ca “normative” în cadrul unor programe de politică socială posibil sau necesar a fi atinse într-un anumit interval de timp. Pe de altă parte, unii indicatori sociali, îndeosebi cei care reflectă factorii de influenţă a condiţiilor de viaţă, pot şi sunt utilizaţi ca elemente de fundamentare a unor orientări în plan economic.

            În concluzie am putea afirma că o politică socială consistentă presupune cuprinderea fenomenelor şi proceselor sociale într-o concepţie care să ofere un tablou al ansamblului aspectelor vieţii umane, din care să se poată desprinde principalele elemente ce caracterizează rezultatele şi factorii care influenţează aceste rezultate. Într-o astfel de viziune, abordările sectoriale, şi deseori sub egida unor instituţii administrative foarte disparate, devin insuficiente, datorită faptului că între diferitele componente ale vieţii sociale există multiple raporturi pe care o astfel de abordare nu le poate surprinde. De aceea, cuprinderea şi dezvoltarea indicatorilor sociali într-un cadru integrat, bazat, în primul rând, pe selectarea unor domenii care corespund fenomenelor şi proceselor sociale reale şi, în al doilea rând, pe caracterizarea aspectelor cantitative şi calitative ale acestora, este o necesitate imperioasă. 

Loading...