Pin It

Fiecare instituţie de credit, are o strategie proprie şi este preocupată permanent de costul surselor şi de condiţiile de afaceri pe care le prezintă clienţilor nebancari  şi bancari.

Potenţialii clienţi sunt preocupaţi pemanent de costul serviciilor bancare care  este în strânsă legătură directă şi cu modul în care se face consumul serviciilor respective. Diferenţierea tarifelor şi a comisioanelor bancare menţionate în condiţiile de afaceri bancare se face  după natura şi felul serviciilor .

Astfel costul creditului angajat este format din dobândă plus comisionul de administrare a creditului. Pentru serviciul de acordare a creditului, în funcţie de negocierea efectuată, banca mai poate încasa de la client un comision de risc de credit,  un comision de neutilizare a sumelor puse la dispoziţie sau un comision pentru plata înainte de termen a creditului primit.

            Preţul, în sens general, în condiţiile actuale, exprimă o sumă de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic (material sau serviciu). Preţul este expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează vânzătorul pentru o unitate din bunul tranzacţionat.

În sensul său restrâns, preţul are o varietate de înţelesuri particularizate, şi respectiv mai multe denumiri: preţ – pentru mărfurile material - palpabile; tarif – în cazul serviciilor ş.a.

În cazul produselor imateriale, cu condiţia restituirii scestora către creditor, cum sunt produsele bancare, preţul acstora îl reprezinta dobînda care trebuie să acopere şi riscul de nerambursare a sumelor plasate debitorilor.

În strânsă legătură cu plata serviciilor, o altă noţiune ar fi redevenţa care exprimă contravaloarea serviciilor legate de achiziţionarea de licenţe sau know-how, plata făcându-se sub forma unei cote procentuale din cifra de afaceri obţinută cu licenţă achiziţionată.

Deci, tarifele sunt o categorie specifică a preţului în sensul său larg cuprinzător, adică a acelor preţuri care se stabilesc şi se aplică în domeniul prestărilor de servicii efectuate, atât pentru agenţii economici cât şi pentru populaţie.

Natura economică a preţului mărfurilor substanţiale şi tariful serviciilor este aceeaşi. Deosebirile care apar rezultă din existenţa tarifului ca expresie concretă a categoriei de preţ într-un domeniu specific de activitate. Astfel, preţul apare drept expresia bănească a valorii unei mărfi în calitate de obiect, de bun material cu existenţă de sine stătătoare, pe când tariful reprezintă expresia bănească a valorii unei mărfi în calitate de serviciu. Aceasta întrucât, consumul de servicii nu este separat de producţia lor, serviciul neputând circula între producător şi consumator; producţia şi consumul de servicii au loc concomitent, atât în timp cât şi în spaţiu.

Nu este lipsit de importanţă faptul că, deseori în limbajul practic şi în vorbirea curentă se produce o substituire reciprocă a noţiunilor de comision şi taxă. Aceasta datorită unor tradiţii sau importuri de termeni străini, care include în sfera semnificaţiilor lor şi implicarea autorităţilor administrative locale pentru organizarea unor servicii, precum şi ca urmare a faptului că unele taxe au la bază ideea contraprestaţiei.

 Între comision şi taxă bancară se impune o delimitare din mai multe puncte de vedere. În primul rând, sub aspectul destinaţiei lor: taxele se virează la bugetul statului şi au în general un caracter fiscal ( Exempu : TVA), pe când comisioanele se încasează de unităţile operative ale instituţiilor de credit ca fiind echivalentul al valorii serviciilor prestate de acestea în favoarea clienţilor.

În al doilea rând, în cazul comisioanelor bancare se determină, se evidenţiază şi se urmăresc costurile prestaţiilor, pe când în cazul taxelor nu se calculează şi nu se evidenţiază astfel de costuri.

În al treilea rând, delimitarea se mai poate realiza şi prin prisma organelor care le stabilesc, şi anume: stabilirea comisioanelor este de competenţa unităţile operative ale instituţiilor de credit, iar stabilirea taxelor intră în competenţa organelor financiare şi se efectuează pe baza actelor normative adoptate de către organele puterii sau administraţiei de stat.

Din punct de vedere al delimitării sferei de cuprindere a preţurilor şi, respectiv, al comisioanelor apar şi aici unele aspecte demne de interes teoretico-practic.

Delimitarea se realizează, în general, după natura rezultatului unei activităţi, şi anume: în cazul produsului cu existenţă fizică folosim noţiunea de preţ, iar în cazul serviciilor folosim noţiunea de tarif sau comision.

Deşi natura economică a preţului şi comisionului este aceeaşi şi se aplică aceleaşi principii şi metode de fundamentare şi negociere, apar totuşi unele particularităţi determinate de specificul prestărilor de servicii.