O altă analiză a activităţilor de plasament priveşte o serie de operaţiuni bancare cu aceleaşi caracteristici ca şi cele anterioare, dar care sunt dependete de o serie de fenomene financiare ce nu sunt cuprinse în procesul bancar.
Pe de o parte, pentru asemenea activităţi ce nu se reflectă în bilanţ, banca se angajează să acţioneze în viitor, şi deci îşi asumă riscul de a avea cheltuieli sau pierderi (implicit un posibil câştig suplimentar). Pe de altă parte, banca încasează o remunerare sau beneficiază de o modificare a poziţiei imediate.
Printre aceste activităţi menţionăm : angajamente anticipate de a acorda credite(forward commitements), angajamente anticipate de a vinde sau de a cumpăra titluri, operaţiuni denumite opţiuni (financial futures sau options), aranjamente anticiapte asupra dobânzilor (interest rate swaps)sau a cursului de schimb (currency swaps).
Pe lângă operaţiunile menţionate factoringul sau “afacturajul “ întruchipeaza o forma importantă de cesionare de creante.
Factoringul reprezinta operatiunea prin care un client numit “adherent” trnsfera proprietatea creantelor (facturile) sale socitatii bancare denumita “factor” , care isi asuma obigatia de incasare a crentelor aderentului comform contractului incheiat.
În baza contractului încheiat si a documentelor primite , societatea bancara plateşte valoarea nominala a creantelor , mai putin agio , fie imediat, fie la scadenta sau la încasarea creantelor.
Agio poate fii format din dobânda şi un commission sau numai din comission , dupa împrejurari.
Facturile preluate de banca se clasifica in doua grupe , astfel :
- facturi aprobate , care sunt disponibile imediat , sub form ade credit in contul clientului.
Aprobarea este conditionata de prezentarea unor docomente asiguratorii ale incasarii , cum ar fii certificate de disponibil , depozite colaterale , depozite pentru cecuri, certificate sau de riscul pe care si-l asuma banca avand in vedere un debitor agreat , care reprezinta o oarecare garantie morala
- facturi neprobate sau indisponibile pana la incasarea creantelor , ori pana la scadenta lor contractuala
Pentru creditul acordat banca poate sa pretinda aderentului , pe langa agio , constituire a, respective , retinerea , (din factorig) a unei garantii pentru riscul de rambursare care se inregistreaza intr-un cont de deposit al clientului (“Alte depozite coolaterale “)
Lucrarile contabile privind factoringul se efectueaza , de regula , in urmatoarea succesiune : primirea facturilor aderentului; gruparea facturilor in aprobate si neaprobate; finantarea facturilor aprobate ; retinerea garantiei de risc de incasare; incasarea comisioanelor de gestiune ; incasarea creantei ; restituirea garantiei ; incasarea agioului.
Prezent în legislaţia românească încă din 2002 (Legea nr.469), factoring-ul se prezintă ca „un contract încheiat între o parte (denumita aderent), furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii şi o societate bancară sau o instituţie financiara specializată (denumită factor), prin care aceasta din urmă asigură finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi”.
Factorul preia de la creditor titlurile de creanţă asupra debitorului, devenind beneficiarul lor; el plăteşte vânzătorului valoarea actuală a creanţelor, diminuată cu comisionul. Astfel, factorului sau societăţii de factoring îi revin venituri sub formă de:
- dobânzi corespunzătoare fiecărei creanţe şi fiecărei scadenţe;
- comisioane aferente operaţiunilor şi sume pentru acoperirea riscurilor şi cheltuielilor suplimentare.
Astfel, la prezentarea de către client a facturilor pentru produsele sau serviciile achiziţionate, se achită imediat un procent de 85% din valoarea acestora. După recuperarea contravalorii facturilor, factorul va achita diferenţa de 15%, din care îşi reţine contravaloarea comisionului şi a dobânzii.
Concret, factoring-ul este mecanismul de finanţare prin care se obţin rapid lichidităţi prin vânzarea de facturi a căror scadenţă are termen scurt (cuprins de obicei între 180 şi 360 de zile).
Întrucât factorul este cel care îşi asumă riscul de neplată al debitorului, trebuie să aibă în vedere seriozitatea partenerilor externi. În acest sens, banca (sau firma de factoring) va solicita situaţii financiare şi rapoarte despre creditele importatorilor, pentru a le putea verifica situaţia. Factorul va lua în considerare şi calitatea datoriei preluate. Daca unele creanţe se vor dovedi riscante din punctul de vedere al încasării, acestea nu vor fi preluate.
Factoring-ul se aplică în special în operaţiunile de import-export, unde nevoia rapidă de lichidităţi şi recuperarea în timp relativ scurt a fondurilor investite sunt în echilibru. De aici rezultă şi succesul acestui mecanism de finanţare.
De asemenea, factoringul se practică în favoarea furnizorilor care efectuează livrări în cantităţi mari, care desfăşoară activităţi sezoniere sau deţin o clientelă dispersată şi care apelând la instituţii specializate pot încasa sumele cuvenite în termene optime.
Avantajele acestei operaţiuni constau, în primul rând în posibilitatea de a obţine finanţarea într-un termen foarte scurt. Astfel, băncile sau firmele de factoring acordă finanţarea în ziua prezentării facturilor, desigur în urma semnării acordului de factoring.
Printre avantaje se regăseşte şi o îmbunătăţire a „cash-flow”-ului, datorată perioadei de obţinere a lichidităţilor mult mai scurte decât în cazul unui credit. În plus, spre deosebire de credit, fondurile obţinute nu trebuie să respecte o anumită destinaţie, putând fi investite în funcţie de necesităţile imediate ale clientului.
Pentru comercianţii care apelează la factoring, facilităţile sunt completate de faptul că numărul documentelor ce trebuie prezentate băncii sau firmei de factoring este mult mai redus decât în cazul solicitării unui credit. În urma analizării documentaţiei, factorul poate refuza acordarea serviciilor numai în cazul existenţei unor legături de acţionariat între aderent şi debitor sau în cazul condiţionării plăţilor de vânzare, plata în avans ori la livrare.
Prin factoring, firmele angrenate în tranzacţii comerciale mai beneficiază şi de faptul că se pot concentra pe dezvoltarea afacerii prin extinderea producţiei şi a vânzărilor, în timp ce factorul se ocupă de urmărirea încasării şi evidenţa facturilor derulate prin factoring.
Costul perceput pentru operaţiunile de factoring se împarte în taxa pentru administrarea tranzacţiei şi o taxă separată pentru finanţarea propriu-zisă a operaţiunii. Astfel, există un comision de factoring şi unul de finanţare.
Comisionul de factoring se aplică la valoarea nominala a facturilor achitate. Comisionul de finanţare se aplică la valoarea finanţată, respectiv la 80-90% din contravaloarea facturilor, pe perioada derulării contractului. Acesta este comparabil cu dobânda aplicată la creditele pe termen scurt (în lei sau valută) şi este negociabil în funcţie de fiecare tranzacţie.
Lipsa ofertei bancare a constituit o frână în expansiunea factoring-ului în ţara noastră, însă tendinţa actuală este de creştere accentuată. Ritmul rapid de creştere a veniturilor obţinute de bănci din operaţiuni de factoring indică intensificarea schimburilor comerciale şi a nevoii de lichidităţi a agenţilor economici, confruntaţi cu o concurenţă tot mai puternică.