Datoria publică reprezintă totalitatea sumelor împrumutate de către autorităţile publice centrale şi locale de la persoane fizice şi juridice pe piaţa internă şi în străinătate şi rămase de rambursat la un moment dat. Aceasta se calculează şi se gestionează separat pe cele două forme ale sale, respectiv datoria publică interna şi datoria publica externă.
Dicţionarul enciclopedic roman defineşte datoria publică ca fiind "totalitatea sumelor provenite din împrumuturi datorate la un moment dat de stat creditorilor săi interni şi externi, în sens larg, datoria statului cuprinde şi obligaţiile băneşti ale statului faţă de alte persoane fizice sau juridice care nu izvorăsc din împrumuturi de stat".
Datoria publică guvernamentală este definită ca fiind totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate direct sau garantate de guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, în numele României, de pe pieţele financiare. În procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale, Ministerul Economiei şi Finanţelor are ca obiectiv asigurarea necesităţilor de finanţare guvernamentală în condiţiile minimizării costurilor pe termen lung şi limitării riscurilor implicate. Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare externe şi interne ale autorităţilor administraţiei publice locale, la un moment dat provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe pieţele financiare. Aşadar, conform definiţiilor, datoria publică se împarte în datorie publică guvernamentală şi datorie publică locală. Aceste două forme ale datoriei publice sunt supuse unei noi clasificări conform căreia fiecare dintre aceste forme poate fi interna şi externă (figura nr.I), în funcţie de moneda folosita datoria publică poate fi internă şi externă.
Datoria publică internă este partea din datoria publică, care reprezintă totalitatea obligaţiilor statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de pe piaţa interna, inclusiv sumele primite temporar din sursele trezoreriei statului. Datoria publică internă poate fi cauzată de împrumuturile de stat angajate în numele statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, pe termen scurt, mediu, şi lung şi de garanţiile emise prin Ministerul Finanţelor Publice. împrumuturile interne ale statului, angajate în nume propriu pot avea urmoarele destinaţii:
- Asigurarea resurselor băneşti necesare finanţării şi/sau refinanţării deficitelor bugetare:
- Asigurarea resurselor băneşti necesare finanţării şi/sau refinanţării datoriei publice interne constituite pe baza unor legi speciale;
- Asigurarea resurselor băneşti necesare finanţării şi/sau refinanţăriiunor obiective de investiţii de interes naţional, aprobate în condiţiile legii;
- Menţinerea unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei statului;
- Pentru plata garanţiilor acordate de stat la intern, în situaţia în care împrumutorul nu şi-a putut onora rambursarea ratelor, iar aceste obligaţii depăşesc fondul de risc constituit şi prevederile bugetului de stat cu această destinaţie.
Datoria publică externă este partea din datoria publică, care reprezintă totalitatea obligaţiilor statului, provenind din împrumuturi de pe piaţa externă, contractate direct sau garantate de stat.
Banca Mondială structurează datoria publică în datoria publică şi datoria garantată de stat. Cele două elemente componente sunt definite astfel:
- Datoria publică reprezintă suma obligaţiilor interne şi externe ale debitorului public care cuprinde guvernul central şi organismele sale (statele, provinciile şi subdiviziunile politice similare), precum şi organismele publice autonome cum ar fi întreprinderile publice şi cele mixte în care statul este acţionar majoritar.
- Datoria garantată de stat reprezintă suma tuturor obligaţiilor interne şi externe ale sectorului privat, a căror rambursare este garantată de un organism public.
- Fondul Monetar Internaţional delimitează datoria publică internă de cea externă în funcţie de rezidenţa creditorului. Astfel:
- Datoria libelată atât în devize, cât şi în moneda ţării debitoare deţinută de nerezidenţi reprezintă datoria externă;
- Datoria libelată atât în devize, cât şi în moneda ţării debitoare deţinută de rezidenţi reprezintă datoria internă.
Modalităţile concrete prin care statul sau autorităţile locale se pot îndatora se numesc instrumente ale datoriei publice. Printre aceste instrumente se regăsesc şi:
- Titlurile de stat (certificatele de trezorerie şi obligaţiunile);
- Împrumuturi de stat de la bănci, de la alte instituţii de credit, persoane juridice române sau străine;
- Împumuturi de stat de la guverne şi agenţii guvernamentale străine, instituţii financiare internaţionale sau de la alte organizaţii internaţionale;
- Împrumuturi temporare din disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului, în condiţiile legii;
- Garanţiile de stat.
Datoria publică poate fi clasificată şi în funcţie de termen astfel:
- Datorie publică pe termen scurt (flotantă)- rezultă din împrumuturi pe termen scurt
- Datorie publică pe termen mediu şi lung (consolidată) - se manifstă pe perioade mai mari de un an
În funcţie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi: datorie publica brută, fiind dată de valoarea totală a împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea; datorie publică netă in care nu intra valoarea imprumuturilor plasate la instituţiile stalului (la entităţile publice autonome).