Problema datoriei publice a devenit acută la începutul anilor 1980 prin declanşarea în lanţ a crizei datoriei în multiple state, manifestatată pin întreruperea plăţilor în contul datoriei externe. Începutul anilor '80 avea să facă cunoscute întregii lumi scenarii dramatice declanşate de criza datoriei externe în mai multe ţări îndatorate, remarcându-se cu precădere ţările din America Centrală şi de Sud.
O analiză atentă a evenimentelor desfăşurate pe plan mondial, începând cu anii '60 şi mai ales după primul şoc petrolier, relevă de ce ţările dezvoltate au acordat cu titlu de împrumut sume importante ţărilor care solicitau credite, şi în special statelor din America Latină. Ţările dezvoltate erau direct interesate în acordarea de credite pe plan extern pentru a putea remunera plasamentele ţărilor exportatoare de petrol.
În ţările care au nevoie de lichidităţi şi care se împrumută pe plan extern se creează falsa impresie că acest „capital străin adus prin intermediul împrumuturilor implică realizarea de investiţii vizând creşterea producţiei şi a locurilor de muncă"[1]. Realitatea este însă alta, iar istoria ţărilor îndatorate serveşte drept exemplu negativ pentru încetarea susţinerii unei astfel de crize. În cele mai multe ţări care au împrumutat masiv pe piaţa externa, în loc să se constate un cât de mic progres în plan economic, s-au accentuat dezechilibrele comerciale. Problema fundamentală a statelor debitoare este că, pe măsura ce continuă să acumuleze datorie, devin din ce în ce mai dependente faţă de ţările creditoare.
Ca urmare a crizelor datoriei publice şi a celor financiare înregistrate în uitimele două decenii de către ţările îndatorate şi de către economiile ţărilor emergente, atât statele debitoare, cât şi cele creditoare au devenit foarte sensibile la problemele ridicate de economiile statelor afectate. Există riscul ca o criză care în aparenţă nu pare a afecta economia mondială să-şi propage efectele nu numai asupra ţărilor slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, ci asupra tuturor economiilor. Experienţa crahului bursier din 1929-1933 sta la baza creării Fondului Monetar Internaţional. Toate aceste crize au adus în prim plan responsabilitatea părţilor implicate în acordul de împrumut.
Pentru a putea stabili în ce măsură economia unei ţări va fi afectată de un nivel ridicat al îndatorării, în eventualitatea manifestării unor şocuri economice şi financiare externe, s-a elaborat un set de indicatori. Aceştia sunt atât indicatori privind datoria publică cât şi indicatori de adecvare a rezervelor pentru datoria publică.
Indicatorii privind nivelul datoriei publice sunt:
- Volumul datoriei publice (totale/interne/externe) -indică totalitatea obligaţiilor statului angajate şi nerambursate
- Nivelul datoriei publice externe - suma dintre datoria publică externă directă a statului şi datoria externă garantată de stat;
- Serviciul datoriei publice (totale/externe/interne/) - plăţile exigibile în contul datoriei publice într-un an (rate de rambursat, dobânzi, şi alte costuri)Datoria publica/PIB-niveiul datorieipubiice ia o unitate de PIB;
- Datoria publică internă/PIB -indică nivelul îndatorării statului de pe piaţa internă(indicator al îndatorării);
- Datoria publică externă/PIB - compară datoria cu resursele reflectând posibilităţile de orientare a producţiei către exporturi pentru întărirea capacităţii de plată a ţării (indicator al îndatorării);
- Datoria publică externă/exporturi- indicator util pentru aprecierea evoluţiei pe o perioadă lungă a datoriei, corelaţie cu capacitatea de rambursare a datoriei, respectiv capacitatea de a obţine valută din operaţiuni de export (indicator al îndatorii);
Indicatori privind structura datoriei publice se referă la :
- a) Structura datoriei publice totale
Datorie publică internă/datorie publică - exprimă cât din datoria pbiică este rezultatul împrumuturilor statului de pe piaţa internă;
Datorie publică externă/datorie publică- evidenţiază partea din datoria publică care provine de pe piaţa externă;
- b) Structura datoriei publice interne în funcţie de :
Destinaţii: împrumuturi de stat pe bază de acte normative speciale; finanţare temporară din resursele conturilor guvernamentale colectate în contul general al Trezireriei Statului
Instrumente: certificate de trezorerie, obligaţiuni de stat, alte titlur
Tipuri de scadenţe: titluri de stat pe termen scurt, titluri de stat pe termen mediu, titluri de stat pe termen lung;
Tipuri de deţinători: sector bancar, sector nonbancar alţi deţinători (conturi guvernamentale)
- c) Structura datoriei publice externe
Surse de finanţare: multilaterale, bilaterale, bănci private, obligaţiuni şi trate, alte surse
Scadenţe: intre 1-5 ani, între 5-10 ani, peste 10 ani
Valute: USD, EURO, YEN, etc
Indicatori privind dinamica datoriei publice exprimă variaţia absolută sau relativă a datoriei publice. De asemenea se poate calcula modificarea (absolută şi/sau relativă) indicatorilor prezentaţi în cadrul celor de nivel şi de structură. în plus legat de datoria externă se pot determina şi indicatori de adecvare a rezervelor respectiv:
- rezerve/datorie externă pe termen scurt-reprczintă cel mai bun indicator de evaluare a suficienţei rezervelor pentru ţările care dispun de un acces apreciabil, dar nesigur, pe pieţele de capital. El trebuie să se determine pe baza unei evaluări adecvate a rezervelor şi a unei determinări complete a datoriei pe termen scurt a sectorului public şi a sectorului privat în funcţie de scadenţele rămase;
- rezerve/importuri -este un indicator util pentru ţările cu acces limitat pe pieţele de capitaluri; măsoară cu eficienţă nivelul rezervelor în raport cu gradul de deschidere al economiei, reflectat la nivelul importurilor;
- rezerve/masa monetară în sens larg- reflectă impactul posibil a! pierderii încrederii în moneda naţionlă ce ar provoca „fuga" capitalurilor rezidente.
[1] Călin Magdalena, "Datoria publică'', Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., pg 21