Gestiunea datoriei publice constă în elaborarea unei strategii de administrare a datoriei autorităţilor administraţiei publice capabile să mobilizeze necesarul dorit de finanţat, să realizeze obiectivele privind costul şi riscul, precum şi alte obiective vizând gestiunea datoriei, pe care autorităţile administraţiei publice le pot stabili, în contextul mai larg al politicii naţionale, statul trebuie să vegheze ca atât nivelul cât şi ritmul de creştere a datoriei publice să fie suportabile. De asemenea, statul trebuie să asigure şi serviciul datoriei publice în situaţii diferite cu condiţia respectării obiectivelor de risc şi de cost.
Gestiunea datoriei publice implică atât atenţia funcţionarilor publici din domeniul bugetar, să menţină îndatorarea sectorului public la un nivel sustenabil, cât şi elaborarea unei strategii credibile pentru reducerea datoriei publice dacă aceasta a atins un nivel ridicat.
Cadrul legal de gestiune a datoriei publice trebuie să precizeze deţinătorii autorităţii de a împrumuta şi de a emite titluri, de a investi şi de a întreprinde tranzacţii pentru costurile statului. Legislaţia trebuie să definească foarte clar dreptul de a contracta împrumuturi. Având în vedere mărimea portofoliului datoriei publice, o componentă importantă a gestiunii datoriei publice sunt practicile administrative robuste.
Cadrul organizaţional al gestiunii datoiei publice trebuie să fie clar specificat şi să definească rolurile şi responsabilitţile iar dispoziţiile legale trebuie să corespundă cu delegarea competenţelor gestionarilor datoriei publice. "Experienţa indică faptul că există diverse posibilităţi instituţionale de atribuire a funcţiilor gestiunii datoriei la mai multe organisme, precum Ministerul de Finanţe, banca centrală, oficiul autonom de gestiune a datoriei şi depozitarul central."[1]
Pentru a întări responsabilitatea gestionarilor datoriei publice, anual, se întocmeşte de către aceştia un raport prin care evidenţiază activităţile anului precedent şi furnizează informaţii asupra programelor de împrumut pentru anul în curs pe baza proiecţiilor bugetare anuale.
Responsabilitatea operaţionlă a gestiunii datoriei publice este în generai împărţită între pieţele şi serviciile post-piaţă care sunt dotate cu funcţii şi responsabilităţi proprii. Pieţele trebuie să:
- asigure executarea operaţiunilor financiare mai ales gestionarea adjudecării şi a altor forme de împrumut;
- să supravegheze ca persoanele abilitate să execute operaţiunile pieţei;
- persoanele să fie diferite de cele însărcinate cu reglementarea operaţiunilor şi contabilizarea acestora;
Serviciile post-piaţă se ocupă cu reglementarea operaţiunilor şi contabilizarea acestora. În numeroase cazuri un serviciu intermediar sau de gestiune a riscului este creat pentru a evalua rezultatele în raport cu referinţele strategice. Această separare a funcţiilor contribuie la consolidarea independenţei responsabililor de structura gestiunii de cei ce urmăresc riscul şi evaluează rezultatele celor care sunt însărcinaţi cu execuţia operaţiunilor pe piaţă. Responsabilităţile şi competenţele ficărei părţi pot fi formalizate printr-un acord ce transformă banca centrală în agent financiar de gestionare a datoriei publice atunci când serviciile de gestiune a datoriei sunt asigurate de banca centrală.
Gestiunea datoriei publice trebuie de asemenea să se bazeze pe un sistem informatic de gestiune care să:
- ofere informaţii statistice;
- asigure plata serviciului datoriei;
- amelioreze calitatea raporturilor de execuţie a bugetului şi de transparenţă a conturilor publice.
Portofoliul datoriei publice este de cele mai multe ori cei mai important din ţară pentru că acesta conţine adesea inginerii financiare complexe şi riscante şi poate genera un risc substanţial asupra patrimoniului statului şi stabilităţii financiare a ţării. Practica internaţională a impus necesitatea statului de a limita expunerea cumulată a riscului de lichiditate şi a altor tipuri de riscuri vulnerabile la şocurile externe. O îndatorare bine structurată permite statului să-şi reducă expunerea ia riscurile de rată a dobânzii, de curs de schimb etc. Politicile economice-bugetare, monetare şi de curs de schimb pot conduce la o datorie riscantă şi structurată necorespunzător. Cu toate acestea o politică corespunzătoare de gestiune a datoriei publice nu poate rezolva toate aceste aspecte. Aşadar, o gestiune sănătoasă a datoriei, ce reduce vulnerabilitatea la contagiune şi riscul financiar favorizând dezvoltarea şi menţinerea pieţelor financiare, nu poate evita criza daca orientările macroeconomice nu sunt conforme cu aceasta[2].
Administrarea şi gestionarea datoriei publice se realizează diferit de la o ţară la alta. În Belgia, s-a constituit în acest scop "Fondul de venituri" şi "Casa de amortisment", în Suedia , un " Oficiu al datoriei publice", iar în Franţa, în 1784, a fost creată "Casa amortismentului", în 1937 "Fondul de susţinere a veniturilor", iar în ultimul timp această problemă este încredinţată de statul francez "Casei de Amortisment a Datorie Publice", care are sarcina de a mobiliza în acest scop fondurile rezultate din acţiunea de privatizare a regiilor naţionale de capital de stat, transferându-le apoi "Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni" şi chiar Trezoreriei publice.
În comparaţie cu alte ţări, în România nu este creată o instituţie specifică (alta decât Ministerul Finaţelor Publice) care să aibă în vedere constituirea unor resurse suplimentare, cu ajutorai cărora statul să poată acoperi, fie şi parţial "costul" datoriei publice.
În studiile iniţiate de Banca Mondială pe un eşantion de ţări care au reuşit să facă progrese pe linia gestionării datoriei urmărind directivele propuse de aceste instituţii, am putut identifica locul departamentului sau instituţiei ( sau orice altă formă de organizare sub care se prezintă) însărcinată cu conducerea gestiunii datoriei publice.
Datoria publică este gestionată, în România, în numele statului de către Ministerul Finanţelor Publice care este obligat a conduce următoarele registre:
- registrul datoriei publice a statului - aici este evidenţiată, în ordine cronologică a formării ei, datoria publică,pe calea internă şi cea externă, in care sens sunt conduse doua register(unulpentru datoria publică internă şi unul pentru datoria publică externă)
- registrul garanţiilor de stat pentru împrumuturi - aicu se evidenţiază situaţia garanţiilor acordate pentru împrumuturile ce poartă girul statului; acesta are două componente: registrul garanţiilor interne şi registrul garanţiilor externe.
Registrul garanţiilor de stat va evidenţia situaţia tuturor obligaţiilor interne şi exteme derivate din garanţiile statului pentru împrumuturile contractate pe plan intern sau extern de către diferiţi subiecţi economici, financiari sau publici. Şi în cazul garanţiilor date de stat pentru împrumuturile contractate, pe documentele care atestă aceste împrumuturi se vor menţiona doar numerele din subregistrele datoriei publice interne sau externe ia care se referă garanţia statului.
Ţara |
Locul instituţiei care gestionează datoria publică Structura instituţională |
Polonia |
Serviciul datoriei publice face parte din Ministerul Finanţelor |
Slovenia |
Exista 3 servicii care se ocupă de gestionarea datoriei publice aflate în subordinea Ministerului Finanţelor |
Suedia |
Biroul datoriei naţionale «înfiinţat încă din 1789,funcţionează ca organism distinctin 1989 instituţia aflată până în acel moment în subordinea Parlamentului a fost transformată în organism guvernamental |
Italia |
Serviciul datoriei publice se află în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor |
Danemarca |
Biroul de gestionare a datoriei se află «începând din 1991 ,în subordinea Băncii Centrale |
Japonia |
Situaţia particulară :responsabilitcţile privind gestionarea datoriei sunt partajate între 5 servicii ale Ministerului Finanţelor Publice şi Banca Japoniei |
SUA |
Biroul datoriei publice se află în subordinea Departamentului Tezaur |
Marea Britanie |
Biroul datoriei publice se afla în subordinea Ministerului Tezaurului |
România |
Serviciul datoriei publice se află în subordinea Ministerului Finanţelor Publice |
Statui poate fi expus riscurilor şi consecinţelor negative ale gestiunii bilanţiere în sectorul privat deoarece gestionează adesea un portofoliu de rezerve în valută , iar situaţia bugetară este influenţată de şocurile reale sau monetare. Deşi şocurile financiare îşi au originea în sectorul financiar intern sau provin din contagiunea financiară internaţională, o politică prudentă a gestiunii datoriei publice, asociată unei politici macroeconomice sănătoase, este indispensabilă pentru limitarea costului al cărui rezultat se observă atât pe plan uman cât şi al producţiei.
Gestiunea datoriei publice vizează atat obligaţiile financiare interne ale statului cât şi cele externe urmărind totodată şi identificarea domeniilor în care există un consens larg asupra a ceea ce constituie, în mod general o bună punere în practică a obiectivelor gestiunii datorie publice. De asemenea, aceasta urmăreşte identificarea principiilor aplicabile diverselor ţări aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu o structura instituţională variată de gestionare a datoriei. Fixarea obiectivelor gestiunii datoriei publice depinde de o serie de factori precum:
- constrângerile ce vizează piaţa de capital;
- regimul de schimb;
- calitatea politicilor macroeconomice şi reglementarea acestora;
- capacitatea internaţională de a concepe şi aplica reformele
Fiecare ţară în parte beneficiază de asistenţă tehnică specifică însă se ţine cont de nivelul de dezvoltare a fiecăreia. Asistenţa tehnică trebuie să fie modulată în funcţie de obiectivele de urmărit ţinând cont de orientările politicii economice, cadrul instituţional şi resursele socio-umane de care dispune ţara.
Directivele formulate pentru gestionarea datoriei publice au scopul de a asista ţările şi de a le orienta în elaborarea reformelor privind datoria publică pentru că acestea vizează obiective de interes generai pentru toate ţările.
Fiecare stat trebuie să-şi stabilească obiectivele gestiunii datoriei publice si a nivelului tolerabil al riscului. Din mai multe puncte de vedere consensul vizează practicile prudente de gestiune a datoriei publice capabile să reducă vulnerabilitatea ia contagiune şi ia şocurile financiare.
Aceste practici se bazează pe :
- fixarea clară a obiectivelor datoriei publice;
- estimarea cât mai corectă a riscurilor în ceea ce priveşte costul;
- coordonarea distinctă între gestiunea datoriei şi gestiunea monetară ;
- limitarea expansiunii datoriei;
- administrarea cu prudenţă a riscuiui de refinanţare şi a dobânzilor aferente datorie publice;
- menţinerea unei structuri instituţionale sănătoase, mai ales prin repartizarea clară a responsabilităţilor, precum şi prin obligaţia de a răspunde ce antrenează diferite organe publice implicate în gestiunea datoriei publice.
Pentru ca autorităţile să poată urmări şi asigura menţinerea volumului şi ritmului creşterii datoriei publice la un nivel suportabil, gestiunea datoriei publice trebuie să se înscrie într-un cadru macroeconomic clar. Problemele gestiunii datoriei publice sunt adesea legate de faptul că decidenţii nu acordă suficientă atenţie acesteia, precum şi gestiunii macroeconomice. Atunci când decidenţii nu acordă suficientă atenţie gestiunii datoriei publice, este de dorit ca autorităţile să conştientizeze importanţa elaborării unei strategii prudente de îndatorare coroborată cu măsurile coordinate ale politicii macroeconomice. în cel de-al doilea caz, cand decidenţii nu acordă suficientă atenţie gestiunii macroeconomice a datoriei, o politică monetară, bugetară sau de schimb neadecvate accentuează incertitudinea pieţelor ceea ce incita pe investitori să solicite prime de risc ridicate. O bună gestiune macroeconomică a datoriei ar putea contribui la atenuarea acestei incertitudini. De asemenea trebuie avută în vedere şi infrastructure tehnică proprie facilitării dezvoltării pieţei financiare interne.
Obiectivul principal al gestiunii datoriei publice îl constituie satisfacerea necesarului de finanţare a statului şi a obligaţiilor sale de plată cât mai puţin costisitoare pe termen mediu şi lung menţinând riscul la un nivel prudent. O gestiune prudentă a riscului urmăreşte evitarea structurilor şi a strategiilor de împrumut periculoase mai ales prin finanţarea monetară a deficitului, atenuarea gravelor consecinţe macroeconomice pe care le antrenează încetarea plăţilor şi amplitudinea pierderilor de producţie, precum şi costurilor associate datoriei publice. Aceste costuri pot duce chiar şi la falimentul întreprinderilor şi a băncilor, precum şi la pierderea credibilităţii şi a capacităţii administraţiei de a mobiliza resursele interne şi externe [3].
Statul trebuie să reducă la minimum costurile previzibile ale serviciului datoriei şi costul deţinerii de active lichide sub rezerva unui nivel acceptabil al riscului în funcţie de orizontul de timp mediu sau lung. Reducerea costului, tară a lua în considerare şi riscurile, nu poate constitui un obiectiv. Tranzacţiile ce par să reducă costurile serviciului datoriei antrenează adesea riscuri semnificative pentru stat şi pot restrânge capacitatea sa de rambursare. Ţările dezvoltate, în care pieţele titlurilor publice sunt active şi lichide, adesea, se preocupă de riscul de piaţă care poate fi măsurat prin combinarea de teste şi modele perfecţionate. Spre deosebire de acestea, ţările în curs de dezvoltare, a căror piaţă a datoriei interne este subdezvoltată, trebuie să acorde prioritate riscului de refinanţare. Astfel, o politică de gestiune a datoriei menite să încurajeze dezvoltarea pieţei interne a datoriei trebuie să constituie de asemenea un obiectiv public esenţial
Riscurile managementului datoriei publice sunt:
Riscul de piaţă -are în vedere riscurile legate de evoluţia preţurilor pieţei (riscul dobânzii, cursul de schimb valutar, preţul produselor de bază, etc.). Se referă şi la problemele generate, în cazul împrumuturilor în monedă naţională sau în valută , de variaţia ratei dobânzii.ce determină modificarea serviciului datoriie publice. Astfel de riscuri apar şi în cazul refinanţării datoriei publice prin noi împrumuturi cu o rată fixă a dobânzii sau atunci când se stabileşte o nouă rată a cuponului pentru împrumuturile cu rata dobânzii variabilă.
Riscul de refinanţare riscul de a reînnoi datoria exteră la un cost mult mai ridicat, sau, în caz extreme, de a nu putea fi refinanţată. în cazul reînnoirii datoriei la o rată a dobânzii mai ridicată, riscul de refinanţare se mai poate considera risc de piaţă. Gestionarea acestui risc este importantă mai ales în ţările aflate în perioada de tranziţie sau post tranziţie la economia de piaţă.
Riscul de lichiditate - se disting două tipuri de riscuri de lichiditate: primul tip are în vedere costul suportat de investitorii care vor să-şi închidă o poziţie luată pe titluri de stat prin vânzarea acestora, atunci când numărul operatorilor pe piaţă, şi deci al cumpărătorilor, a scăzut sau piaţa nu este suficient de activă; cel de-al doilea tip, din punct de vedere al statului, are în vedere o situaţie în care, volumul activelor lichide, de care dispun autorităţile, este susceptibil de a se diminua substanţial, din cauza obligaţiilor neprevăzute ale trezoreriei şi/sau în cazul dificultăţilor întâmpinate de către stat în obţinerea, în termen scurt, de resurse lichide prin împrumut.
Riscul de credit - este vorba de riscul de neexecutare, din partea statului sau a garantului a obligaţiilor contractuale având ca obiect active financiare.
Riscul operaţional - grupează diferite tipuri de riscuri cum sunt: erorile de tranzacţionare în diferite etape ale execuţiei şi înregistrării operaţiunilor, insuficienţe sau greşeli de control intern sau ale sistemelor şi serviciilor, probleme juridice, catastrofe naturale, etc ce prejudiciază activitatea economică.
Un alt obiectiv al gestiunii datoriei publice pot fi considerate atribuţiile administraţiei centrale. Gestiunea datoriei publice trebuie să înglobeze principalele riscuri financiare administrate de autoritatea publică. Aceste obligaţii vizează creanţele negociabile şi nenegociabile corespunzătoare finanţării de la organisme multilaterale sau bilaterale. Cu toate acestea datoria sectorului public este inclusă sau exclusă atribuţiilor administraţiei centrale asupra gestiunii datoriei ce variază de la o ţară la alta în funcţie de natura cadrelor politice şi instituţionale.
În perioada prezentă, împrumuturile în monedele naţionale şi în valută sunt, de cele mai multe ori, coordínate. Aşadar, gestiunea datoriei înglobează adesea şi supravegherea activelor financiare lichide şi eventualele riscuri. în elaborarea şi aplicarea unei strategii de gestiune a datoriei administraţia centrală are drept obiectiv costul, riscurile şi alte elemente fixate, precum şi să măsoare posibilele riscuri susceptibile generate de garanţiile acordate de stat. Ca urmare este necesară coordonarea calendaristică a împrumuturilor administraţiei publice şi a acelora contractate la nivelul sectorului privat astfel încât plasările de noi titluri să îşi găsească subscriitori.
În România gestiunea datoriei publice este realizată de către Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul căruia sunt organizate deprtamente, autorităţile administraţiei publice locale, ce răspund de datoria locală, împreună cu Banca Naţionlă, ce are calitatea de agent al statului, unităţile Trezoreriei Statului şi alte instituţii financiare interne.
Sunt câteva cazuri în care gestiunea datoriei publice poate fi un conflict cu politica monetară în ceea ce priveşte diferenţele ce apar la nivelul obiectivelor lor- politica datoriei gestionează arbitrajul cost/risc în timp ce politica monetară are drept scop menţinerea stabilităţii preţurilor. Divergenţele pot conduce la crize de aceea coordonarea trebuie realizată în contextul unui cadru macroeconomic clar.
Este de dorit ca obictivele şi responsabilităţile gestiunii datoriei să fie menţinute distinct de cele ale politicilor monetare şi bugetare, doar dacă nivelul de dezvoltare financiară permite. Clarificarea rolurilor şi obiectivelor gestiunii datoriei şi ale politicii monetare reduce riscul de conflict. În ţările ce dispun de pieţe financiare bine dezvoltate, programele de împrumut se bazează pe proiecţii economice şi bugetare conţinute în bugetul de stat, iar politica monetră este condusă independent de gestiunea datorie. Astfel, se evită ca deciziile de gestiune a datoriei să influienţeze informaţiile privind ratele dobânzilor şi ca conflictele să infiuicnţeze funcţionarea pieţei.
Obiectivul reducerii costului la termen a datoriei publice nu trebuie să fie considerat drept o autorizaţie de reducere a ratelor dobânzii sau să influienţeze condiţiile monetare interne. Obiectivul reducerii arbitrajului cost/risc nu trebuie să justifice acordarea statului de către banca centrală a creditelor cu rate mici la dobânzii şi nici motivarea deciziilor de politică monetară de consideraţii relative la gestiunea datoriei.
Asigurarea transparenţei şi stabilirea clară a responsabilităţilor sunt necesare în derularea operaţiunilor vizând gestiunea datoriei publice şi politicile bugetare şi monetare. Acestea au rolul de a consolida aplicarea măsurilor stabilite de responsabilii de drept şi de a conferi credibilitate în acţiunile lor.
Este necesară definirea clară şi informarea publică asupra obiectivelor gestiunii datoriei publice, precum şi explicarea agregatelor utilizate în materie de costuri şi riscuri. Este esenţial ca obiectivele gestiunii datoriei publice să fie clare în scopul reducerii incertitudinii privind arbitrajele între costurile şi riscurile asociate datoriei publice. O definire neclară a obiectivelor poate conduce la decizii incorecte vizând gestiunea datoriei publice existente şi tipurile de instrumente utilizate, mai ales în perioadele de instabilitate a pieţelor, efectul fiind un portofoliu riscant şi costisitor al datoriei pblice, precum şi vulnerabila crize. Aspectele materiale importante ale operaţiunilor de gestiune a datoriei publice trebuie să fie publice, de aceea este necesară existenţa;
- cadrului legal şi administrative pentru gestionarea datoriei publice;
- mecanismelor de coordonare şi de gestiune a activităţilor bugetare şi extrabugetare. Publicul trebuie să fie informat asupra activităţilor bugetare trecute, prezente şi viitoare, precum şi asupra poziţiei consolidate a statului. Este importantă divulgarea contabilizării fluxurilor şi a contractării datoriei publice dacă este posibil forma încasărilor şi a plăţilor. Pieţele de capital acţionează rapid la noutăţi şi la evenimente ceea ce face ca agenţii să reacţioneze şi la informaţii ce nu sunt publice. Actorii pieţei tind întotdeauna să reconstituie prin deducere informaţiile nepublicate şi de aceea există avantajul emitentului de a păstra confidenţialitatea asupra volumului şi momentului contractării noului împrumut.
Resposabilitatea şi garantarea integrităţii organismelor însărcinate cu gestiunea datoriei publice este un alt obiectiv ai gestiunii datoriei publice. Activităţile de gestiune trebuie să fie verificate anual de experţi externi. Cadrul repartizării responsabilităţilor gestiunii trebuie să fie verificat anual şi trebuie să constituie subiectul unui raport de audit. Încasările şi plăţile publice trebuie să fie verificate periodic şi publicate conform unui calendar. Aceste verificări trebuie să se regăsească într-un raport anual privind integritatea financiară a costurilor administraţiei publice. De asemenea periodic trebuie realizat şi un audit al performanţei gestiunii datoriei.
Sugestia organismelor intrenaţionale de a menţine distinctă politica de gestionare a datoriei publice de politica fiscală şi monetară implică separarea clară a obiectivelor acesteia.
Prin politica fiscală se decid alternativele de finanţare a cheltuielilor publice -impozite sau împrumuturi, şl în consecinţă volumul datoriei publice, politica de gestionare a datoriei publice va lua decizii privind structura datoriei pe instrumente, scadenţe, valute, dobânzi etc. Politica monetară vizează realizarea operaţiunilor privind vânzarea şi cumpărarea obligaţiunilor de pe piaţă în scopul realizării obiectivelor monetare. De cele mai multe ori, în practică, obiectivele politicii monetare se realizează prin deciziile politicii de gestiune a datoriei publice.
Creşterea ratei datoriei publice /Plb a impus necesitatea identificării unor soluţii vizând reducerea costului aferent datoriei publice. În acelaşi timp, trecerea de la finanţarea deficitului bugetar de către instituţiile financiare, în special cele bancare, la utilizarea surselor nebancare au sporit atenţia asupra riscului reînnoirii datorie publice la rate mai mari ale dobânzii în contextual pieţelor financiare cu o largă deschidere internaţională. Rezultatul a fost dezvoltarea unei pieţe orientate spre procedurile şi tehnicile de management al datoriei publice. Tendinţa de scădere a ratei inflaţiei şi programul înregistrat în reducerea deficitelor publice au făcut ca managementul datoriei publice să se abată într-o oarecare măsură de la obiectivele sale fiind acum orientat mai mult spre dezvoltarea pieţelor financiare.
Deciziile managemntuiui datoriei publice implică manevrarea a numeroase instrumente, tehnici de emitere a titlurilor de stat şi acorduri instituţionale în scopul reducerii costului serviciului datoriei în condiţiile unui anumit nivel al riscului. Când se alege un instrument are loc un schimb între reducerea costului şi a riscului de reînnoire a datoriei publice la rate semnificative ale dobânzii.Această opţiune se bazează pe:
- mix-ul dintre datoria cu rată a dobânzii variabilă ,indexată şi fixă
- mix-ul între instrumentele datoriei publice pe termen scurt şi mediu/lung.
În foarte multe cazuri, cel mai simplu mod de a evidenţia schimbul între costul şi riscul implicat de datoria publică este cei reprezentat de durată ce indică expunerea portofoliului datoriei. Cel mai recent sistem de evaluare a riscului ,utilizat de autorităţile daneze este costul la risc(Cost-at-Risc-CaR) care este similar cu conceptual de VaR. CaR se bazează pe riscul de creştere a ratei dobânzii prin calcularea costului serviciului datoriei cu o anumită probabilitate.
Structura maturităţii datoriei publice poate avea un rol macroeconomic important în realizarea de către guvern a operaţiunilor de reducere a riscului (hedging) atunci când proprietăţile stohastice ale economiei sunt cunoscut [4] . De exemplu, dacă şocurile productivităţii (ofertei) sunt preponderente în economie, necesitatea ajustărilor fiscale pentru a menţine bugetul echilibrat va fi mai limitată dacă guvernul emite titluri de stata pe termen lung cu rată fixă a dobânzii. În cazul unui şoc negativ al ofertei, output-ul şi inflaţia sunt corelate negative. Operaţiunile de reducere a riscului trebuie realizate atunci când veniturile publice scad în acelaşi timp cu reducere, în termeni reali, a dobânzilor aferente datoriei publice. Pe de altă parte, dacă şocurile cererii predomină în economie, emiterea de titluri pe termen scurt şi indexate poale constitui operaţiune de reducere a riscului. în cazul unui şoc pozitiv al cererii atunci când se înregistrează creşterea simultană a output-ului şi inflaţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte a veniturilor şi dobânzilor datoriei.
Pentru a reduce costul datoriei publice s-au utilizat noi instrumente şi tehnici de emitere şi plasare a titlurilor de stat. În general acestea au urmărit creşterea cererii pentru astfel de titluri, mai ales din partea creditorilor externi, si a lichidităţii. În majoritatea cazurilor licitaţiile au luat locul plasării titlurilor de stat prin intermediul sindicatelor. În cadrul licitaţiilor, utilizarea metodei preţului multiplu a constituit una din cauzele reducerii treptate a riscului legat de nivelul ratei dobânzii. Licitaţiile sunt combinate cu emisiunile de titluri de stat prin intermediul dcalerilor primari, care acţionează , deasemenea, ca subseriitori.
Un alt element ce a permis reducerea ratei dobânzii la datoria publică este reprezentat de utilizarea sistemului electronic.
Managemntul datoriei public ar trebui să aibă în vedere şi independenţa entităţii ce gestionează datoria publică pentru a se evita utilizarea titlurilor de stat strict în scopul conducerii politicilor moentare şi fiscale.
[1]Moşteanu Taliana Delia, Cataramă Florin, Câmpeanu Emilia Mioara, ''Gestiunea datoriei publice", Ed. Universitara Bucureşti 2005, pg. 106
' Moşteanu Taliana Delia, Cataramă Florin, Câmpeanu Emilia Mioara, ''Gestiunea datoriei publice", Ed. Universitara Bucureşti 2005, pg.97
sCălin Magdalena, "Datoria publică". Editura Didactică şi Pedagogică RA. pg.l 1
[3] Moşteanu Taliana Delia, Cataramă Florin, Câmpeanu Emilia Mioara, ''Gestiunea datoriei publice", Ed. Universitara Bucureşti 2005 pg.99
[4] Moşteanu Tatiana Delia, Cataramă Florin, Câmpeanu Emilia Mioara," opere citate", Ed. Universitară Bucureşti, 2005, pg. 132