Economie

Organizaţia căreia îi revine o poziţie deosebit de importantă în relaţiile de comerţ internaţional este Organizaţia Mondială de Comerţ. Aceasta a fost preconizată şi iniţiată sub auspiciile O.N.U., imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial. Un grup format din 32 de state membre ale E.C.O.S.O.C. (Consiliul Economic şi Social)- Australia, Belgia, Brazilia, Birmania, Canada, Ceylon, Chile, Cuba, S.U.A., Franţa, India, Liban, Luxemburg, Norvegia, Noua Zeelandă, Pakistan, Olanda, Rhodezia de Sud, Anglia, Siria, Cehoslovacia, Uniunea Sud-Africană, China) au iniţiat în 1945 elaborarea unei Carte a viitoarei Organizaţii Mondiale a Comerţului, cu scopul de a organiza şi administra măsuri de reducere a taxelor vamale şi de eliminare a altor restricţii din calea comerţului internaţional. După doi ani de negocieri internaţionale pe această temă, în 1947 a fost semnat un Acord General pentru Tarife şi Comerţ cunoscut sub sintagma G.A.T.T., care urma să fie o anexă al viitoarea O.M.C. şi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948. Statele iniţiatoare au elaborat şi o Carta pentru proiectata Organizaţie Mondială a Comerţului, cunoscută sub denumirea de Carta de la Havana (1948), dar care, nefiind ratificată de către statele semnatare, nu a mai fost finalizată prin crearea de drept a acestei organizaţii.

G.A.T.T. a rămas un organism multilateral interguvernamental prin care statele membre s-au angajat să respecte anumite principii, reguli şi discipline în domeniul realţiilor comerciale internaţionale, având ca obiectiv strategia, reducerea, eliminarea sau consolidarea taxelor vamale şi înlăturarea restricţiilor cantitative sau de altă natură din calea comerţului internaţional, într-un proces de trecere treptată la liberalizarea comerţului dintre statele semnatare. Acordul a fost însuşit de un număr tot mai larg de state, ceea ce făcut ca în prezent din acest sistem să facă parte majoritatea statelor lumii. În afara celor 23 de state ce au negociat Acordul, au mai aderat la acest Acord alte 112 state, totalul părţilor contractante ridicându-se la 134 de state. Ţara noastră a aderat la acest Acord în 1971, după ce aderaseră din rândul statelor socialiste Cehoslovacia – 1947, Iugoslavia – 1966, Polonia – 1967, iar după România au mai aderat Ungaria – 1973, Bulgaria – 1986, care avusese statut de observator din anul 1969. Dat fiind numărul deosebit de mare al statelor în dezvoltare ce au aderat al acest Acord, G.A.T.T. împreună cu U.N.C.T.A.D. au creat la 1 ianuarie 1968 un Centru comun pentru comerţul internaţional.

Deşi nu este o organizaţie internaţională propriu-zisă, G.A.T.T. s-a comportat ca un organism internaţional, asigurând un cadru organizatoric necesar şi corespunzător organizării de negocieri comerciale internaţionale şi consfinţirii rezultatelor acestora în documente cu putere de instrumente legale internaţionale. În vederea realizării sarcinilor asumate, G.A.T.T. şi-a creat structuri organizatorice proprii:

1. Sesiunea părţilor contractante – alcătuită din delegaţii tuturor statelor semnatare, ca for suprem al G.A.T.T., cu sesiuni ordinare anuale sau extraordinare, sesiuni convocate, la nevoie, de mai multe ori pe an. Sarcinile sale principale constau în supravegherea respectării prevederilor Acordului convenit, realizarea şi adoptarea de eventuale modificări la Acord, aprobarea prin vot a primirii de noi membri şi aprobarea creării de noi organe structurale ale G.A.T.T.
2. Consiliul reprezentanţilor, alcătuit din reprezentanţi ai ţărilor membre cu drepturi depline, asigurând activitatea G.A.T.T. între sesiunile sale, ca organ executiv, având ca sarcini principale :
3. Îndrumarea activităţii structurilor existente în subordinea sa, cum ar fi comisiile şi grupele de lucru pe probleme;
4. Organizarea de negocieri privind aderarea şi primirea de noi membri;

c.Organizarea de consultări cu statele membre asupra aspectelor importante ale evoluţiei relaţiilor economice internaţionale;

1. Elaborarea de propuneri şi pregătirea propunerilor pentru ordinea de zi a sesiunilor.
2. Comitetele şi grupele de lucru specializate pe principalele probleme ale activităţii G.A.T.T., rezultate din hotărârile sesiunilor sau din cele ale Consiliului, rezultatele studiilor şi altor activităţi desfăşurate sunt supuse aprobării organelor superioare mai sus menţionate. Asemenea comitete sunt organizate pentru probleme, cum ar fi: comerţul cu produse textile; comerţul cu produse agricole şi probleme ale agriculturii, comerţ şi dezvoltare, balanţe de plăţi, practici antidumping, finanţe şi administraţie, evaluare vamală, comerţ de stat, autorizaţii de export, restricţii la importuri etc.

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ cuprinde câteva principii fundamentale, cum sunt:

1. Principiul nediscriminării în relaţiile comerciale dintre părţile contractante, principiu care implică acordarea reciprocă a clauzei naţiunii celor mai favorizate între partenerii de Acord, în forma ei necondiţionată, precum şi acordarea tratamentului naţional în materie de impozite şi reglementări interne, adică excluderea împiedicării sau îngreunării importurilor dintr-o ţară sau alta prin aplicarea de impozite altele decât taxele vamale, care, la rândul lor, vor fi supuse reglementărilor convenite în negocierile multilaterale finalizate.
2. Interzicerea de către părţile contractante, în relaţiile reciproce, a restricţiilor cantitative, sau a altor măsuri cu efecte similare la import şi exportul de mărfuri.
3. Aplicarea nediscriminatorie a eventualelor restricţii cantitative sau a altor măsuri cu efecte similare, în relaţiile reciproce, în măsura în care, în anumite condiţii, asemenea măsuri sunt admise ca derogări de la principiul amintit mai sus.
4. Eliminarea sau limitarea subvenţiilor la export în relaţiile comerciale reciproce dintre părţile semnatare ale Acordului.
5. Protejarea economiilor naţionale de concurenţa străină să se facă, de principiu, numai cu ajutorul tarifelor vamale, care nu trebuie să fie prohibitive.
6. Folosirea consultărilor de către părţile contractante ca metodă de fundamentare pentrui evitarea prejudicierii intereselor comerciale ale acestora.
7. Adoptarea deciziilor de către părţile contractante prin consens general. Deciziile se supun la vot numai atunci când nu se realizează consensul general sau la cererea uneia dintre părţile contractante, fiecare parte contractantă dispunând de un singur vot.
8. Recunoaşterea sistemului preferinţelor vamale în vigoare, la data semnării acordului, cu condiţia ca limitele acestor preferinţe în vigoare să nu fie extinse ulterior de către părţile contractante.
9. Admiterea creării de zone de liber schimb şi de uniuni vamale, cu tarife vamale comune la exterior, la care să participe două sau mai multe state din cadrul semnatarilor Acordului, cu condiţia ca acestea să nu ducă la costituirea de noi bariere faţă de celelalte părţi contractante.
10. Autorizarea ţărilor în curs de dezvoltare, părţi contractante la G.A.T.T. de a promova măsuri de politică comercială cu caracter protecţionist pentru apărarea economiei naţionale, şi în special a industriei, de concurenţa puternică a ţărilor dezvoltate.
11. Admiterea temporară de restricţii cantitative în relaţiile comerciale dintre părţile contractante la importul unor produse care ar periclita producţia internă sau în scopul de a contribui la echilibrarea balanţei de plăţi.

Activitatea G.A.T.T. s-a concretizat în esenţă, de-a lungul timpului, în 8 runde de negocieri, rămase din istoria comerţului mondial sub diverse denumiri, cu următoarele rezultate esenţiale:

1. Runda de la Geneva – aprilie – octombrie 1947, soldată cu crearea Acordului General pentru

Tarife şi Comerţ şi cu 45.000 de concesii tarifare, cuprinzând peste 50% din valoarea comerţului mondial din acel timp.

2. Runda de la Annecy – Franţa, 1949, din care a rezultat aderarea a încă 12 state şi acceptarea a

încă 5.000 de concesii tarifare, inclusiv consolidările tarifare convenite.

3. Runda de la Torquay-Anglia 1950-1951, rezultată cu aderarea R. F. Germania la G.A.T.T. şi

8.700 de concesii tarifare, reflectate în reducerea în medie de 25% a nivelului taxelor vamale practicat în 1948.

4. Runda de la Geneva – 1955-1956, soldată cu 300 de concesii tarifare, în principal axate pe

consolidări de taxe vamale. Este considerată cea mai slabă rundă de negocieri.

5. Runda Dillon – Geneva, 1960-1962, propusă de secretarul de stat american Dillon, soldată cu

4.400 de concesii tarifare, remarcată totuşi prin faptul că s-a folosit tehnica reducerii lineare şi reciproce a taxelor vamale, cu un anumit procent convenit în cadrul tratativelor. O altă particularitate a acestei runde constă în participarea C.E.E. ca partener de negocieri.

6. Runda Kenndy – Geneva 1964-1967, lansată din iniţiativa preşedintelui american de atunci şi a

C.E.E., ca expresie a dorinţei S.U.A. de a se consolida pe piaţa europeană şi a C.E.E. de a obţine concesii tarifare din partea A.E.L.S., care absorbea peste 35% din exportul C.E.E. de atunci. Rezultatele finale s-au exprimat în conceptul reducerii taxelor vamale la 6300 de poziţii şi subpoziţii tarifare cu o medie de 35% de-a lungul a 5 ani. Ca urmare, nivelul mediu al taxelor vamale al C.E.E. s-a redus cu 38%, iar cel al S.U.A. cu 43% şi al Angliei cu 35% şi s-a elaborat un cod antidumping.

7. Runda Tokio, 1973-1979, iniţiată de S.U.A., C.E.E. şi Japonia, având drept obiectiv expansiunea

şi liberalizarea comerţului internaţional şi îmbunătăţirea cadrului relaţiilor comerciale inernaţionale. Runda s-a desfăşurat prin intermediul a şapte grupe şi opt subgrupe de negocieri comerciale. Rezultatul acestei runde de negocieri se regăseşte într-un protocol ce reglementează reducerea taxelor vamale în medie cu până la 35%, la importul de produse industriale, şi cu până la 41% la exportul de produse agricole în ţările dezvoltate, în timp ce la importul ţărilor în curs de dezvoltare concesiile vamale convenite vizau consolidări şi reduceri la un anumit număr restrâns de produse.

De asemenea au fost negociate şase acorduri în domeniul netarifar :

1. Acordul cu privire la evaluarea vamală privind reglementarea unitară a evaluării în vamă a importurilor.
2. Acordul cu privire la comerţul de stat;
3. Acordul privind procedurile în materie de licenţe de import – care recunoaşte dreptul de a se supune importurile anumitor licenţe cu autorizări prealabile, fără ca acestea să constituie o barieră în calea importurilor.
4. Acordul privind subvenţiile la export şi taxele compensatorii;
5. Codul antidumping;
6. Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerţului, denumit şi codul de normalizare.
7. Runda Uruguay, 1987-1993, cea mai complexă şi mai expresivă rundă, remarcată nu numai prin

perioada deosebit de lungă a negocierilor, depăşind cu mult toate celelalte runde, dar mai ales prin complexitatea problemelor şi rezultatelor sale. Ideea acestei runde de negocieri a fost lansată încă din anul 1982, la Reuniunea ministerială G.A.T.T. din 24-29 noiembrie 1982, reluată şi susţinută apoi în perioada 1984-1985, sub pretextul american al necesităţii realizării unei inversări a tendinţelor protecţioniste în domeniul politicii comerciale în vederea relansării de durată a economiei mondiale. În fond, era vorba de faptul că S.U.A. se confruntau tot mai mult cu un deficit al balanţei comerciale externe, economia reală americană solicitând tot mai intens sprijinul statului în crearea de noi deschideri în planul relaţiilor economice externe sau introducerea de măsuri protecţioniste pentru a face faţă concurenţei externe.

La deschiderea oficială a rundei, ce a avut loc cu ocazia Reuniunii ministeriale a G.A.T.T. de la Punta del Este – septembrie 1986, au participat 74 de state semnatare ale Acordului, 18 state nemembre şi 21 de organizaţii regionale şi internaţionale cu statut de observator. Ea a fost finalizată cu  Declaraţia de la Punta del Este, care defineşte obiectivele rundei, principiile generale de negocieri, precum şi statu-quo-ul şi eliminarea progresivă a măsurilor protecţioniste. Rezultatele rundei au fost înscrise într-un act final al Rundei Uruguay, alcătuit din 52 de instrumente juridice din care 30 de acorduri şi memorandumuri de acord, 22 de decizii şi declaraţii ministeriale.

Ca rezultate concrete pot fi menţionate:

1. Sporirea oportunităţilor de export prin:

- reducerea, în medie, cu 40% a taxelor vamale de import pentru produsele industriale şi agricole, propuse a fi puse în practică în cinci tranşe egale, într-o perioadă de patru ani;

- reducerea progresivă pe parcursul a 6 ani a sprijinului acordat agriculturii, în medie cu 20%în ţările industrializate şi cu 13,3% pentru ţările în dezvoltare, pe o perioadă de 10 ani pentru ţările dezvoltate şi 6 ani pentru cele în curs de dezvoltare;

- reducerea progresivă, în ţările industrializate, cu 30% a cuantumului subvenţiilor la export pentru produsele agricole şi cu 21% a cantităţilor de exporturi subvenţionate, într-o perioadă eşalonată pe 6 ani;  

- liberalizarea totală, pe parcursul unei perioade de 10 ani, a exportului de produse textile, prin creşterea progresivă a nivelului cotelor de acces practicate la acel moment, de o serie de state industrializate, precum şi reducerea, în prealabil, a taxelor vamale de import la aceste produse, astfel ca 51% din produse să fie integrate în G.A.T.T. până la 1 ianuarie 2002, iar restul până cel târziu la 10 ianuarie 2005.

1. Liberalizarea comerţului cu servicii prin convenirea acordării multilaterale a clauzei naţiunii celei mai favorizate şi a tratamentului naţional.
2. Întărirea şi consolidarea regulilor de acţiune împotriva practicilor de concurenţă neloială, prin diverse măsuri adecvate.
3. Extinderea principiului tratamentului diferenţiat şi mai favorabil pentru ţările în curs de dezvoltare şi asupra ţărilor foste socialiste, aflate în tranziţie la economia de piaţă.

Actul final semnat de 124 de state, reprezintă cel mai important pas în evoluţia G.A.T.T., deoarece, în acest document, se consfinţeşte faptul că participanţii la negocieri au convenit Acordul de creare a Organizaţiei Mondiale de Comerţ – O.M.C.

Acordul de creare a Organizaţiei Mondiale pentru Comerţ – O.M.C. defineşte sfera de acţiune a O.M.C., funcţiile sale, structura instituţională, membrii originari, procedurile de aderare de noi membri, iar toate celelalte acorduri şi memorandumuri sau alte instrumente convenite în negocierile acestei runde devin anexe ale acestui ACORD.

Practic, Acordul General pentru Tarife şi Comerţ a fost revizuit, noul text purtând denumirea de Gatt-1994.

Principalele prevederi ale ACORDULUI constau în:

- Conceperea organizaţiei ca organizaţie independentă, în afara sistemului O.N.U., dar care va colabora cu toate celelalte organizaţii economice inclusiv cu cele din sistemul O.N.U..

            - O.M.C. are caracter permanent şi înlocuieşte structura juridică şi instituţională a G.A.T.T., punând capăt provizoratului G.A.T.T. de după 1948 până la crearea O.M.C..

            - Stabilirea structurii instituţionale a O.M.C. formată din:

1. Conferinţa ministerială – organ suprem al O.M.C., alcătuit din reprezentanţii tuturor statelor semnatare, la nivel de miniştri, cu reuniuni cel puţin o dată la doi ani.
2. Cosiliul general – organ executiv ce conduce activitatea O.M.C. între sesiunile Conferinţei. Aceasta are în subordine:

• consiliul general pentru comerţul cu mărfuri;
• consiliul general pentru comeţul cu servicii;
• consiliul general pentru drepturile de proprietate intelectuală legate de comerţ;
• se vor mai constitui consilii generale pentru comerţ şi dezvoltare, pentru restricţii de balanţe de plăţi, şi pentru buget, finanţe şi administraţie.

Sediul O.M.C. a fost stabilit la Geneva, în clădirea deţinută de G.A.T.T..

            Pentru România, Runda Uruguay este cea de a doua rundă la care ţara noastră a participat ca semnatar al Acordului, dar prima la care a participat efectiv în negocieri. Aceasta a reprezentat ocazia concretă prin care şi-a apărat şi prezentat interesul în următoarele direcţii principale:

- includerea ţărilor în tranziţie în documentele negocierilor cu facilităţi similare statelor în curs de dezvoltare;

- includerea de flexibilităţi pentru acordarea unei perioade de tranziţie necesare alinierii treptate a unor mecanisme economice şi comerciale naţionale la noile reguli convenite;

- materializarea facilităţilor generale acordate în negocierile bilaterale cu unele state interesate în asumarea de angajamente efective privind consolidarea şi reducerea taxelor vamale şi în comerţul de servicii.