În ceea ce priveşte tipurile de politică comercială, se poate distinge existenţa a trei categorii, printre care se află:
- autarhia;
- liberschimbismul;
- protecţionismul comercial.
Autarhia se defineşte ca o stare de izolare economică, de orientare către interior, avantajele ce decurg din relaţiile economice internaţionale fiind ignorate. Acest tip de politică comercială poate fi caracterizată atât printr-o tendinţă pregnantă de dezvoltare cu orice preţ a diferitelor ramuri economice, cât şi prin introducerea anumitor măsuri drastice menite să reducă sau chiar să stopeze importurile.
Liberschimbismul a fost promovat de către statele care au cunoscut primele procesul industrializării, fiindu-le avantajos comerţul fără obstacole în condiţiile în care acestea erau deţinătoarele unei poziţii concurenţiale pozitive comparativ cu celelalte state.
Protecţionismul comercial vizează adoptarea unor măsuri în scopul restricţionării accesului produselor străine pe piaţa naţională. Posibilele restricţii se pot referi la măsuri adoptate în scopul protecţiei mediului; pe motive de asigurarea securităţii naţionale, de sănătate şi morală publică; pe motive de deficit în balanţa de plăţi (sub forma suprataxelor de import); măsuri de apărare comercială (măsuri antidumping şi măsuri de salvgardare) şi măsuri ce vizează protejarea noilor industrii prin intermediul majorării taxelor vamale.
În perioada postbelică, în condiţiile în care interdependenţele economice internaţionale s-au adâncit, o reglementare a relaţiilor economice între state a devenit obiectivă, reglementare prin care s-a urmărit coordonarea modului de acţiune a statelor în domeniul politicii comerciale. Ca urmare, în afara unor reglementări a relaţiilor economice dintre state, în cadru bilateral, subregional sau regional, apare tendinţa de multilateralizare a relaţiilor economice dintre state prin intermediul unor acorduri ce au încercat să codifice anumite principii şi reguli, în ceea ce priveşte folosirea diferitelor instrumente si măsuri de politică comercială în relaţiile reciproce. În acest domeniu, pentru sistemul comercial mondial, o activitate specifică a dezvoltat Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) care, de la 1 ianuarie 1995, a devenit Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).
Până la apariţia Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în practica relaţiilor economice internaţionale s-a arătat că multe state au elaborat şi aplicat diverse instrumente de politică comercială tot mai variate, prin care au încălcat o serie de principii şi reguli statuate în anumite acorduri privind folosirea acestor instrumente in relaţiile comerciale reciproce, în acelaşi timp cu promovarea unor puternice tendinţe de regionalizare a schimburilor.