Uniunea Europeană reprezintă unul dintre cei mai importanţi actori prezenţi pe scena comerţului internaţional. Exporturile Uniunii au cunoscut o creştere fulminantă, având în vedere că la începutul anilor `90 acestea înregistrau o valoare de 350 de milioane EUR, valoare care, în 2003 se ridica la 2000 miliarde EUR[1].
În termeni istorici, politica comercială externă a Uniunii Europene este strâns legată de instituirea unei politici comerciale comune, aceasta bazându-se pe „(…) principii uniforme în special în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea de acorduri tarifare şi comerciale, uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica de export, precum şi măsurile de protecţie comercială, cum ar fi cele care trebuie adoptate în cazul dumpingului şi al subvencţiilor”.[2]
În timp, competenţele Uniunii Europene în domeniul politicii comerciale au fost extinse, aceasta având posibilitatea de a încheia acorduri comerciale cu ţări terţe în numele tuturor statelor membre, cu scopul de a atinge o mai mare coerenţă în elaborarea şi punerea în aplicare a tuturor acordurilor comerciale încheiate cu respectivele state terţe.[3] În urma rundelor de negociere purtate în cadrul GATT şi OMC, agenda comercială internaţională s-a extins substanţial, acoperind sectoare precum comerţul cu servicii, normele de investiţii, drepturile de proprietate intelectuală şi clauzele de mediu.
[1] Conform datelor prezentate în „Manualul afacerilor europene. – Formare Iniţială în Afaceri Europene pentru Funcţionarii Publici din Administraţia Publică Centrală din România.”, Institutul European din România (IER), septembrie 2005.
[2] În conformitate cu Tratatul CE, articolul 133.
[3] În conformitate cu Tratatul CE, articolul 300.