Din cauza multitudinii de instrumente de politică comercială existente şi apariţiei unor noi mijloace de protecţie (cum ar fi limitările voluntare la export) aprobate de GATT, acestea nu sunt detaliate în Tratatul CEE. Principalele instrumente de politică comercială utilizate, de-a lungul timpului, în comerţul cu bunuri au fost: taxele vamale, taxele preferenţiale sau contingentele tarifare, cotele, taxele antidumping, limitările voluntare la export, barierele tehnice, subvenţiile de export, plafoanele de preţ, subvenţiile interne, licenţele. În anii `90, gama instrumentelor de protecţie comercială s-a redus considerabil, având în vedere faptul că anterior acestei perioade, relaxarea tarifară fusese acompaniată de proliferarea obstacolelor netarifare.
Un aspect important în privinţa instrumentelor politicii comerciale se referă la distincţia dintre măsurile comerciale autonome aplicate de Uniunea Europeană şi acordurile bilaterale sau multilaterale ale Uniunii.
Măsurile comerciale autonome constau în instrumente de apărare comercială, acestea fiind reprezentate prin taxe antidumping, taxe compensatorii sau măsuri de salvgardare, ce pot fi aplicate unilateral în scopul protejării industriilor UE de practicile comerciale ilicite ale partenerilor comerciali ai UE.
Începând cu momentul aderării României la Uniunea Europeană, măsurile UE în curs, în ceea ce priveşte ţara noastră, nu vor mai fi aplicabile şi vice-versa, deoarece statele comunitare formează o singură piaţă, iar în interiorul Uniunii nu sunt posibile măsuri de apărare comercială între statele membre.
În ceea ce priveşte acordurile bilaterale sau multilaterale încheiate de UE, acestea urmăresc o serie de obiective, precum: obţinerea unor beneficii economice, obiective de ajutor pentru dezvoltare şi obiective ce vizează politica externă. Efectele dorite prin intermediul acordurilor sunt deosebit de variate, astfel, unele vizează liberalizarea schimburilor (crearea unei zone de liber schimb), altele se referă la cooperarea economică, în timp ce altele urmăresc acordarea unor preferinţe unilaterale unor ţări cu nevoi specifice (prin intermediul Sistemului Generalizat de Preferinţe).