Economie

Aprecierea datoriei externe a ţărilor are nevoie de unele criterii cuantificabile. Analiza poziţiei financiare(bonităţii) a unei ţări implică analiza bilanţului internaţional(balanţa datoriei şi creanţelor externe) a acelei ţări, care la rândul ei implică analiza lichidităţii(poziţia pe termen scurt) şi a solvabilităţii(poziţia pe termen lung) a acelei ţări.

Din analiza condiţiilor care caracterizează datoria externă în corelaţie cu variabilele care caracterizează o economie naţională rezultă că pot fi calculaţi mai mulţi indicatori pe baza cărora poate fi apreciată datoria externă.

• Indicatori ai serviciului datoriei

1. Cel mai utilizat indicator este aşa-numita rată a serviciului datoriei externe, indicator calculat ca pondere pe care serviciul datoriei o deţine în totalul veniturilor externe anuale ale ţării în cauză.

Rde = Sde/VE

 unde,

Rde = rata serviciului datoriei externe

Sde = serviciul datoriei externe

VE = venituri externe

Serviciul datoriei externe poate fi înţeles în următoarele trei modalităţi principale(care diferă, în fapt, în funcţie de accepţiunea şi definiţia datoriei externe):

• Plata ratelor scadente şi a dobânzilor la datoria externă a sectorului public şi la datoria externă a sectorului privat, garantată public(definiţia B.I.R.D. a datoriei externe);
• Plata ratelor scadente şi a dobânzilor la toate datoriile externe cu dobândă stabilită, atât publice cât şi private; în comparaţie cu prima accepţiune, în această a doua accepţiune este cuprins şi serviciul la datoria externă privată negarantată public, formată din credite şi împrumuturi contractate de sectorul privat în exterior, la o dobândă stabilită;
• Plata ratelor scadente şi a dobânzilor la toate datoriile externe cu dobândă stabilită, atât publice cât şi private, plus ieşirile de capital sub forma dividendelor, a cotelor părţi din beneficii(profituri) şi a repatrierii capitalurilor investite anterior; în această grupă pot fi incluse şi ieşirile de capital reprezentând profituri sau dividende, care sunt, ulterior, reinvestite.

În funcţie de modul în care sunt înţelese veniturile externe există, de asemenea, trei principale posibilităţi de calcul:

• venituri din exporturi de mărfuri;
• venituri din exporturi de mărfuri şi servicii;
• venituri din totalul operaţiunilor externe curente.

În majoritatea lucrărilor care abordează problema datoriei externe, rata datoriei externe este înţeleasă ca pondere a serviciului datoriei externe(accepţiunea B.I.R.D.) în veniturile din exporturile de mărfuri şi servicii.

Deşi este unanim acceptat faptul că utilitatea acestui indicator este relativă, iar semnificaţia lui nu este foarte precisă, rata serviciului datoriei externe rămâne cel mai utilizat indicator datorită următoarelor avantaje:

• are în vedere importanţa covârşitoare a exporturilor pentru ţările cu datorie externă, care sunt, în principal, ţări în curs de dezvoltare şi pentru care obţinerea de valută convertibilă este o preocupare de o importanţă deosebită;
• este uşor de calculat şi uşor de înţeles;
• acest indicator arată, pe termen scurt, capacitatea unei ţări de a onora serviciul datoriei externe.

Rata serviciului datoriei externe reflectă destul de fidel capacitatea de plată externă a ţării îndatorate, fiind foarte sensibilă la evoluţiile situaţiei conjuncturale. Deoarece în majoritatea ţărilor lumii veniturile externe fluctuează în funcţie de situaţia conjuncturală, în timp ce serviciul datoriei externe evoluează independent de situaţia conjuncturală şi numai în funcţie de structura datoriei externe (de scadenţă, mărimea împrumuturilor, mărimea dobânzilor,etc), rata datoriei externe creşte atunci când veniturile externe scad comparativ cu serviciul datoriei. În ultimă instanţă, rata serviciului datoriei externe indică dificultăţile pe care ţara debitoare le întâmpină şi cărora trebuie să le facă faţă în diferite perioade conjuncturale.

Indicatorul rata serviciului datoriei externe are însă şi unele limite, reieşite atât din modul de calcul, cât şi din semnificaţia lui pentru diferite ţări. Astfel, semnificaţia ratei datoriei externe nu poate fi considerată numai după mărimea sa. Unele ţări suportă o rată datoriei de peste 30%, în timp ce altele intră în crize de lichiditate dacă ajung la o rată a datoriei externe de 20%. Cu alte cuvinte, un nivel critic al ratei datoriei externe se poate stabili numai pentru fiecare ţară în parte, în funcţie de evoluţia comerţului exterior, de restructurarea  importurilor şi exporturilor, de evoluţia fluxurilor financiare ale ţării, etc.

În schimb, tendinţa de creştere a ratei datoriei externe semnalizează aproape cu certitudine apariţia unei crize de lichiditate, deoarece nici o ţară nu poate înregistra modificări structurale atât de rapide încât nivelul critic al ratei datoriei externe să se schimbe în mod substanţial în fiecare an.

Dificultatea stabilirii clare a unui nivel critic al ratei datoriei externe este determinată de faptul că acest indicator raportează numai o variabilă a datoriei externe la o singură variabilă a economiei naţionale, fără a lua în considerare alte variabile străns legate de capacitatea de acoperire a serviciului datoriei externe, cum sunt: importurile, celelalte fluxuri de capital(în afara serviciului datoriei externe), lichiditatea internaţională a ţării respective. Rata datoriei externe nu ia în considerare nici variabilele care caracterizează capacitatea pe termen lung a ţării de a acoperi serviciul datoriei externe, cum sunt: acumulările interne de capital, venitul naţional şi produsul naţional brut, veniturile bugetare, etc.

1. Ca indicator pe termen lung, semnificaţia ratei prezente a serviciului datoriei externe este minoră. Rata serviciului datoriei poate fi ridicată numai datorită creşterii serviciului datoriei, exporturile menţinându-se la niveluri normale, iar creşterea serviciului datoriei poate fi cauzată, la rândul ei, de aglomerarea scadenţelor pe termen scurt(1-2 ani) sau mediu(3-8 ani); într-o asemenea situaţie, nu se poate trage concluzia că ţara respectivă va avea, în mod obligatoriu, dificultăţi mai mari pe termen lung. Dimpotrivă, după onorarea acestor scadenţe, este posibilă o scădere substanţială a serviciului datoriei şi, în consecinţă, a ratei serviciului datoriei externe. Din acest motiv, este necesară calcularea ratei probabile a datoriei externe pe perioada următorilor ani, presupunând că exporturile vor avea o tendinţă normală de creştere şi că nu vor fi contractate alte datorii externe. Astfel, pentru a putea aprecia evoluţia veniturilor din exporturi, pe perioada următorilor cinci ani, de exemplu, se raportează totalul veniturilor din exporturi la totalul serviciului datoriei externe din această perioadă. Un asemenea indicator poate să reliefeze oportunitatea contractării unor noi împrumuturi externe în cazul unor dificultăţi prevăzute să apară pe termen scurt.
2. Pentru a putea aprecia capacitatea pe termen lung a unei ţări de a suporta datoria externă, trebuie avut în vedere că nu numai exporturile ci întreaga economie susţine plata serviciului. Serviciul datoriei externe constituie o ieşire definitivă de capital sau, altfel spus, o scurgere în exterior a venitului naţional. Din acest motiv este utilă raportarea serviciului datoriei externe la venitul naţional. În acelaşi timp, în calcularea acestui indicator trebuie avut în vedere că intrarea de capital care a produs datoria externă a contribuit la creşterea avuţiei naţionale, atât în mod direct(s-a adăugat la avuţia naţională), cât şi în mod indirect(a favorizat creşterea venitului naţional).
3. În completarea celor arătate la punctul c., trebuie precizat că posibilitatea unei ţări de a onora serviciul datoriei externe depinde şi de eficienţa cu care lucrează economia ţării respective, de capacitatea ei de a realiza beneficii corespunzătoare la nivelul fiecărei unităţi productive, pe cărora să fie posibilă acumularea fondurilor necesare atât dezvoltării, cât şi rambursării capitalului extern împrumutat. În ultimă instanţă, datoria externă este rambursată din partea de venit naţional acumulată, care trebuie să fie suficient de mare pentru a acoperi atât necesităţile interne, cât şi obligaţiile externe scadente. Prin raportarea serviciului datoriei externe la acumulări se poate calcula un indicator util al capacităţii unei ţări de a suporta pe termen lung serviciul datoriei externe.
4. Un alt indicator al datoriei externe rezultă din raportarea serviciului datoriei externe la veniturile debitorilor (guvernul, organizaţiile publice şi organizaţiile private garantate de către guvern). De exemplu, într-o ţară în care datoria externă este contractată cu precădere de către guvern, acest indicator se calculează ca raport între serviciul datoriei şi veniturile bugetare ale guvernului. Variantele de calcul diferă în funcţie de venitul luat în considerare(venituri totale sau venituri nete). Avantajul acestui indicator constă în faptul că pune faţă în faţă datoriile cu disponibilităţile debitorilor în anul respectiv, iar dezavantajul, în faptul că, în ţările cu valute neconvertibile, veniturile interne ale debitorilor nu pot fi comparate cu datoriile în valute străine. În plus, trebuie avut în vedere că guvernele îşi pot finanţa deficitele bugetare prin emisiune monetară, iar aceasta, având efecte inflaţioniste, modifică paritatea puterii de cumpărare a monedei naţionale faţă de a celorlalte valute, alterând acest indicator.

Calcularea indicatorului serviciul datoriei/veniturile debitorilor este oportună în următoarele situaţii:

• când ponderea comerţului exterior în venitul naţional este mare(cazul unor ţări mici şi mijlocii care depind în mare măsură de comerţul exterior) şi, în consecinţă, calcularea ratei serviciului datoriei externe prin raportarea serviciului datoriei externe la veniturile din export nu este în întregime semnificativă, deoarece problema este ca debitorii interni(guvernul, agenţiile guvernamentale) să găsească fondurile proprii necesare rambursării datoriei externe;
• când guvernul este principalul debitor în exterior, iar finanţarea inflaţionistă(prin deficitele bugetare) a procesului de rambursare a datoriei externe poate agrava situaţia economică internă şi starea balanţei de plăţi a ţării respective.

1. Raportul dintre serviciul datoriei externe şi nivelul rezervelor oficiale de aur şi devize libere poate completa în mod util semnificaţia pe care o are rata datoriei externe, arătând în ce proporţie serviciul datoriei externe poate fi acoperit prin rezervele oficiale ale ţării şi, în consecinţă, cu cât pot degreva rezervele valutare eforturile făcute prin intermediul exporturilor în vederea acoperirii serviciului datoriei externe.
   • Indicatori ai soldului datoriei externe

Există doi indicatori din această categorie şi anume:

• raportul între soldul datoriei pe baza sumelor trase şi nerambursate şi exporturile de bunuri şi servicii;

- raportul între soldul datoriei pe baza sumelor încasate şi nerambursate şi produsul intern brut, aceasta reprezentând gradul de îndatorare externă.

Aceşti indicatori reprezintă evaluări ale poziţiilor pe stoc, indifirent de unitatea de măsură. Aceştia contribuie la estimarea interesului străin în economie, în timp ce soldul datoriei externe reprezintă recalcularea, la o dată anterioară, a intrărilor contractuale de capital străin. O rată înaltă semnifică faptul că ţara considerată a înregistrat intrări importante de capital în trecut, dar nu înseamnă automat că a rămas tributară acestor intrări sau că ar putea, eventual, să se confrunte cu dificultăţi în asigurarea serviciului datoriei externe.

O rată de îndatorare externă ridicată poate fi sau  nu asociată cu o rată a serviciului datoriei elevată în funcţile de condiţiile în care sunt contractate împrumuturile. Se poate aştepta, în cadrul procesului de acumulare a datoriei externe ca raportul între soldul datoriei externe şi PIB(sau exporturi) să crească pentru a atinge un nivel constant în cazul în care vor fi îndeplinite anumite ipoteze. Dacă acest raport nu va atinge această limită, se poate deduce că productivitatea investiţiilor a fost inferioară dobânzilor aferente împrumuturilor externe în contul datoriei, sau că ţara a devenit tributară împrumuturilor din exterior. Raportul ce s-a stabilit pe termen lung variază de la un debitor la altul, în funcţie de împrumuturile externe, de rata de creştere a PIB şi a exporturilor şi de amploarea solicitărilor la economisirile străine.

• Indicatori ai dobânzii la datoria externă

Pot fi calculaţi:

-          raportul între plăţile dobânzii şi totalitatea exporturilor;

• raportul între plăţile dobânzii şi PIB.

Raportul între plăţile anuale ale dobânzii şi PIB(sau încasările din exporturi) poate avea un rol util ca indice al amplorii relative a încercării impuse de datoria externă. În teorie, un nivel ridicat sau o creştere rapidă a acestui raport indică apariţia unei situaţii caracterizate printr-un consum excesiv şi/sau dificultăţi asociate productivităţii şi rentabilităţii investiţiilor. Resursele externe pot fi afectate într-o măsură mai mare de consum decât de către investiţii. Totodată contribuţia programului de investiţii a unei ţări la creşterea PIB sau a exporturilor poate fi slabă în comparaţie cu costul finanţării externe.

Rapiditatea cu care această rată poate fi stabilizată variază în funcţie de ţară, în funcţie de proporţia investiţiilor finanţate prin capitaluri atrase din străinătate, de coeficientul marginal al capitalului(capital/producţie), de costul finanţării externe şi de măsura în care rata economisirii marginale este superioară ratei de economisire medii din ţara debitoare.

• Indicatori ai rezervei valutare sau internaţionale

• raportul între rezervele internaţionale şi soldul datoriei pe baza sumelor trase şi nerambursate;
• raportul între rezervele internaţionale şi importurile de bunuri şi servicii.

Rezervele internaţionale ale unei ţări sunt egale cu suma activelor în drepturi speciale de tragere, plus poziţia rezervelor la F.M.I., plus activele în devize şi aur (care sunt sistematic evaluate pe baza cursurilor Londrei la sfârşitul anului). Aceste două raporturi sunt indicatori ai capacităţii de îndatorare şi de rambursare a ţării.

• Alţi indicatori ai datoriei externe

• Raportul între încasări şi importuri. Acest raport indică măsura în care ţara este tributară împrumuturilor externe brute pentru a-şi finanţa importurile;
• Raportul între transferurile nete şi importuri. Acest raport măsoară disponibilitatea resurselor împrumutate din străinătatea pentru a finanţa importurile;
• Raportul între rambursările ratelor de capital şi încasări. Acest raport indică măsura în care datoria externă a ţării este “reorientată”. Creşterea în timp a acestui raport poate determina o aglomerare a termenelor de rambursare sau un acces mai puţin favorabil pe piaţa internaţională de capital;
• Raportul între transferurile nete de resurse şi PIB sau PNB. Acesta indică contribuţia economisirilor externe nete la procesul de dezvoltare şi furnizează informaţii precise în cazul în care este comparat cu raporturi ca economisiri interne/PIB sau PNB sau investiţii/PIB sau PNB.