1. Şomajul
Inflaţia este strâns legată în primul rând de şomaj şi salarii. Studiile efectuate în SUA de Philips sunt cunoscute sub denumirea de “curbele lui Philips”. În conformitate cu acestea pot fi întreprinse corelaţii, raporturi de dependenţă între rata inflaţiei şi rata şomajului. Reducerea inflaţiei poate conduce la reducerea ratei şomajului, dar de cele mai multe ori costul acestei reduceri este o nouă rată a inflaţiei, mai mare.
De asemenea, frecvenţa creşterii valorii salariilor depinde de rata şomajului. Pot fi angajati mai mulţi muncitori de către firmele care au nevoie, cu salarii stabilite anterior, care în momentul angajării sunt mult mai mult scăzute, pentru că, între timp, are loc o creştere a preţurilor. Tot la accelerarea ritmului inflaţiei conduce şi creşterea salariilor diferenţiat faţă de creşterea productivităţii muncii. Curba lui Philips de scurtă durată demonstrează: cu cât rata şomajului este mai mică, cu atât salariile cresc mai repede.
Mai există curba lui Philips în condiţiile aşteptării ca preţurile să crească.
În acest model este introdus un coeficient prin care se poate determina ca salariile să crescă mai rapid decât preţurile.
Curbele lui Philips pot constitui formule convenabile în alegerea politicii monetare şi salariale.
Se poate stabili cu anticipaţie rata inflaţiei prin ajustarea anuală a aşteptărior inflaţioniste. Luăm însă în considerare şi credibilitatea mică a guvernelor în perioada de inflaţie, ceea ce face ca de cele mai multe ori politica inflaţioanistă să nu dea rezultatele scontate.
Există şi o rată a şomajului care nu afectează inflaţia, aceasta trebuie să fie ridicată şi se mai numeşte rata naturală a şomajului. Ea este concretizată şi prin aplicarea unor legi privind salariul minim sau reducerea locurilor de muncă. Rata şomajului nu poate rămâne multă vreme la nivel scăzut, deoarece acest lucru ar accelera inflaţia.
2. Alţi factori de influenţă a inflaţiei
- oferta de bunuri, ca parte a cererii globale (cererea globală de bunuri creşte);
- creşterea economică şi veniturile care produc dezechilibre, nu sunt întotdeauna sincronizate;
- creşterea şomajului, care reduce puterea de cumpărare;
- emisiunea de bani fără acoperire;
- creşterea ratei dobânzii. Ratele dobânzii cresc pe măsură ce stocurile de bani reali se reduc.
- factori conjuncturali, economici, politici de ţara, tulburări sociale;
- factori externi;
- creşterea stocurilor de mărfuri;
- costurile din unele ramuri ale economiei: presiunea unor sectoare ca energetica, raritatea resurselor;
- variaţia cursului de schimb a monedei naţionale;
- politica de susţinere a unor sectoare (susţinerea mineritului subvenţionat a crescut rata inflaţiei).
În abordarea factorilor ce influenţează inflaţia, este necesar să avem în vedere că aceasta, aşa cum menţiona Milton Friedman, este întotdeauna şi pretutindeni un fenomen monetar.
Prin inflaţie se manifestă de cele mai multe ori anumite dezechilibre economice:
- modificări structurale ale economiei naţionale inflaţioniste;
- reducerea capacităţii concurenţiale a firmelor naţionale;
- creşterea şomajului;
- favorizarea investiţiilor (debitorii sunt de exemplu favorizaţi când utilizează credite);
- scad creditele şi economiile;
- cresc profiturile, încât preţurile de vânzare ale mărfurilor sunt mai mobile: uneori preţuriler cresc mai mult mai mult decât inflaţia, realizându-se în acest fel profituri mai mari;
- în expresie nominală, averea, bogatia, patrimoniul işi modifică valoarea;
- sunt afectaţi mai mult cetăţenii cu venituri fixe;
- deoarece indexarea salariilor sau pensiilor în funcţie de inflaţie se face mai târziu.