Creşterea economică – proces global ce exprimă evoluţia ascendentă a unor mărimi economice agregate, în cadrul unui orizont de timp, la nivel naţional sau internaţional, cu efecte favorabile în planul vieţii economice şi sociale. În sens restrîns, creşterea conomica exprima mărimea reală într-o anumită perioada de timp, a unui indicator economic agregat, cum ar fi P.I.B., pe total sau pe locuitor, într-un anumit spaţiu economic. În sens larg, creşterea economica este forma sub care se manifesta ansamblul transformărilor cantiattive, structurale şi calitative ce se produc in cadrul vieţii economice, într-o perioadă indelungată imprimînd indicatorilor agregaţi o tendinţă ascendentă. Din acest punct de vedere, creşterea economică nu se diferenţiază de dezvoltarea economică. Problematica creşterea economică este studiată de teoria creşterii economice - componentă a ştiinţei economice. Teoria creşterii economice se ocupă de studiul conceptului de creştere economică şi de interdependenţele lui cu celelalte concepte ale dinamicii economice, de analiza factorilor şi tipurilor de creştere economică, de optimizarea şi prognoza creşterii economice, elaborînd modele adecvate de cercetre şi interpretare a proceselor pe care le exprimă în timp şi spaţiu, precum şi criterii şi indicatori de apreciere şi măsurare a efectelor pe care le produc în economie. Creşterea economica se află sub influenţa conjugata a unui ansamblu de factori, cu acţiune directa şi indirecta. Fiecare factor de creştere economică acţioneaza concomitent prin trei dimensiuni: cantitativă, calitativă şi structurală. Astfel creşterea economica apare ca rezultat al acţiunii conjugate a modificărilor dimensiunilor cantitative, calitative şi structurale ale fiecarui factor. În acest caz avem o influenţă pe orizontala fiecarui factor de creştere economică. Totodată, procesul de creştere economică apare şi ca rezultat al influenţei conjugate a modificărilor concomitente ale caracteristicilor cantitative, calitative şi structurale ale tuturor factorilor. În acest caz avem influenţa pe verticalele caracteristicilor factorilor. Creşterea producţiei reale, totale şi pe locuitor, sub forma unor indicatori macroeconomici, este expresia interacţiunii dintre volumul disponibil al factorilor de producţie şi eficienţa utilizarii lor. La baza efortului de creştere economică se află investiţia economică ce are ca rezultat marimea potenţialului productive, acumularea de capital uman şi material.
Dezvoltarea economică a unei ţări evidenţiază ansamblul transformărilor cantitative şi calitative ce survin în structurile economico-sociale şi ştiinţifico-tehnice, în mecanismele economice, precum şi în modul de gândire şi în comportamentul economic al oamenilor.
Pe fondul dezvoltării economice se desfăşoară în timp şi spaţiu, procesul creşterii economice. Prin urmare, raportul dintre creşterea economică şi dezvoltarea economică este unul de la parte întreg. Orice dezvoltare economiăc presupune şi o creştere economică, dar nu orice creştere economică înseamnă o dezvoltare economică. Reprezintă o dezvoltare economică numai acea creştere economică, care este asociată şi cu o modificare structural-calitativă în economia naţională şi în calitatea vieţii oamenilor. Deci, dacă creşterea economică este un concept pur economic, dezvoltarea prezintă interferenţe disciplinare, situîndu-se în zona de contact a economistului cu socialul, politicul, culturalul, ecologicul, fiind un concept macrosocial plurivalent.
Procesul creşterii economice are anumite interferenţe şi cu procesul reproducţiei lărgite. Deosebirea esenţială dintre aceste procese constă în aceea că reproducţia lărgită evidenţiază doar reluarea acestuia pe o scară mai mare, prin acumulare de capital, în timp ce creşterea economică relevă şi factorii utilizaţi în acest scop, combinarea şi substituirea factorilor de producţie.
Din analiza conţinutului procesului de creştere economică şi a interferenţelor ei cu alte procese economico-sociale rezultă specificitatea conceptului de creştere economică, problematica teoretică şi aplicativă relativ omogenă a lui în cadrul teoriei economiei generale.
Afirmarea tot mai pregnantă a teoriei creşterii economice în ultimele decenii evidenţiază o serie de particularităţi care îi definesc identitatea:
- reuneşte un set de constante cu un pronunţat caracter aplicativ, fiind o componentă a economiei politice care se caracterizează prin operaţionalitate;
- prezintă un grad de formalizare şi cuantificare a obiectului său de studiu, bazat pe un sistem de indicatori economici, sintetici şi modele specifice;
- îmbină achiziţiile teoretice şi aplicative ale mai multor discipline: economie, matematică, cibernetică, statistică, teoria generală a sistemelor situându-se la frontiera de contact interdisciplinar al economiei politice cu alte discipline din interiorul sistemului ştiinţelor economice şi din afara acestuia.
Urmărin tendinţa generală de evoluţie a ştiinţei economice către un grad sporit de operaţionalitate şi pragmatism, teoria creşterii economice evoluiază către o teorie a previzionării şi reglării procesului creşterii economice, cu rol de analiză şi fundamentare a deciziilor macroeconomice privitoare la procesul de creştere.
Se conturează un tip de creştere preponderent intensiv, laturile calitative ale factorilor de producţie şi, în primul rând, ale neofactorilor contribuind hotărâtor la susţinerea creşterii economice. Creşterea economică se caracterizează printr-o legătură intensivă cu finalitatea socială, cu calitatea vieţii. Pe baza accentuării procesului creşterii economice se asigură sporirea venitului tuturor categoriilor de populaţie, sporeşte consumul de bunuri materiale şi servicii pe locuitor, sunt rezolvate în proporţie crescândă problemele privind securitatea socială a acelei părţi a populaţiei care trăieşte într-o situaţie dezavantajoasă – şomeri, pensionari, bătrâni, orfani, handicapaţi.
De asemenea, creşterea economică a ţărilor cu economia modernă se caracterizează prin formarea unui mod nou de gândire economică şi a unui comportament propriu integrării individului în existentele economico-sociale ale economiei de piaţă.