Teoria creşterii economice pune in evidenţă existenţa mai multor tipuri de creştere economică. Prin tip de creştere economică se înţelege expresia sintetică a unei dominante a procesului de creştere economică, determinată de contribuţia factorilor, modul de realizare a creşterii economice, ritmul de creştere a indicatorilor agregaţi pe locuitor, comptabilitatea efectelor economice cu cele sociale şi ecologice etc. Potrivit acestor criterii, creşterea economică poate sa fie: extensivă, intensivă, organică, consolidată echilibrată, durabilă, negativă, zero etc. În perspectiva secolului următor, se pune tot mai mult problema compatibilităţii efectelor economice cu cele social-umane şi ecologice ale creşterii economice, atît pe plan naţional, cît şi la nivel internaţional-mondial, punîndu-se astfel bazele tipului de creştere economică durabilă, in cadrul căruia egalitatea şanselor generaţiilor care coexistă şi se succed la viaţă pe planeta Pămînt devine criteriul esenţial al dezvoltării economico-sociale.
Prin conţinutul său, creşterea economică înseamnă o evoluţie pozitivă, ascedentă a economiei naţionale, dar care nu exclude oscilaţii conjuncturale, chiar şi regrese economice temporare . Aprecierea că o economie naţională înregistrează o creştere economică se bazează pe existenţa tendinţei creşterii pozitive reale.
Creştere economică consolidată, concept contemporan, pentru ţările dezvoltate care îşi propun să treacă la asigurarea în dinamică a compatibilităţii criteriilor eficienţei economice directe, impuse pe piaţă, cu cele de eficienţă social-umană, ecologică, impuse de necesitatea creării permanente a condiţiilor pentru egalitatea şanselor generaţiilor care coexistă şi se succed la viaţă pe planeta Pământ. Un asemenea tip de creştere economică va trebui realizat la scara întregii economii mondiale, el fiind expresia trecerii omenirii la un nou tip de dezvoltare economico-socială, bazat pe compatibilitatea dinamică a mediului creat de om cu mediul natural, a eficienţei economice cu justiţia socială, pe care astăzi specialiştii îl numesc dezvoltare durabilă.
Creştere economică echilibrată, expresie teoretică a evoluţiei unei economii naţionale, caracterizată prin egalitatea producţiei ce poate fi obţinută cu potenţialul productiv de care dispne producţia cerută pe piaţă. În cazul creşterii economice echilibrate nu există nici subproducţie şi nici supraproducţie, fapt pentru care, orice modificare a relaţiei dintre cantitatea de bunuri oferite şi cantitatea de bunuri cerute, va dezechilibra funcţionarea economiei. Producţia ce corespunde situaţiei de creştere economică echilibrată este considerată optimă deoarece, orice modificare ar transforma egalitatea corelaţiilor oertă-cerere în inegalităţi. La baza creşterii economice echilibrate se află egalitatea dintre valoarea bunurilor produse în economie şi suma cheltuielilor pentru consum şi investiţii, sau dintre economii şi investiţii. Atunci când economiile sunt mai mari decât investiţiile, economia nu înregistrează creştere şi declin economic, deoarece surplusul de economii este o pierdere şi un câştig.
Creştere economică extensivă, tip de creştere economică caracterizat prin sporirea produsului intern brut pe locuitor cu preponderenţă pe seama influenţei conjugate a dimensiunilor cantitative (de volum) ale tuturor factorilor de producţie, concretizate în : mai mulţi lucrători, mai multe maşini şi utilaje tehnologice, mai multe materii prime, mai multe terenuri arabile etc. Având în vedere raritatea resurselor, influenţa creşterii dimensiunilor cantitative ale factorilor în procesul creşterii economice este limitată în timp şi spaţiu.
Creştere economică intensivă, tip de creştere economică concretizat prin sporirea produsului intern brut pe locuitor cu preponderenţă pe seama influenţei conjugate a dimensiunilor calitative (de eficienţă) ale tuturor factorilor de producţie, concretizate în: sporirea productivităţii muncii, creşterea randamentului pământului, reducerea costurilor de producţie unitare, îmbunătăţirea calităţii bunurilor etc. Influenţa eficienţei utilizării factorilor de creştere economică asupra produsului intern brut pe locuitor este practic nelimitată, fiind produsul cel mai de preţ al luptei omului cu raritatea resurselor.
Creşterea economică potenţială, rata de creştere maximă a producţiei naţionale, fundamentată pe baza resurselor economice existente la un anumit moment, a utilizării depline a resurselor materiale şi umane disponibile.
Creşterea economică zero, situaţie în care rezultatele economice agregate şi populaţia unei ţări sporesc în acelaşi ritm, nivelul pe locuitor al indicatorilor sintetici macroeconomici remânând constant. Noţiunea este creată de M.I.T. şi răspândită de Clubul de la Roma prin intermediul lucrării „Limitele creşterii” – primul Raport al Clubului de la Roma către omenire. Creşterea economică zero presupune să se creeze p situaţie de stabilitate ecologică şi economică ce ar putea fi menţinută pe o perioadă viitoare îndelungată, bazată pe o frână pusă creşterii spiralelor demografice şi economice ale lumii, în condiţiile ajutorării ţărilor în curs de dezvoltare în efortul lor de a aelimina marile decalaje economice şi social-umane faţă de statele dezvoltate.
Creşterea economică exprimă acele modificări ce au loc, într-un anumit orizont de timp şi într-un anumit spaţiu, în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice, în strânsă legătură cu factorii lor determinanţi. Aceste rezultate pot fi măsurate prin intermediul unor indicatori sintetici semnificativi pentru aprecierea dinamicii economice a unei ţări. Din multitudinea acestor indicatori semnificaţie relativă o au produsul intern brut, produsul naţional brut şi venitul naţional, în termeni reali, atât pe total cât şi pe locuitor. Înţelegerea conţinutului procesului creşterii economice necesită luarea în considerare a următoarelor elemente:
- creşterea economică este dependentă de dinamica macroeconomică, determinată de factorii specifici şi de dinamica demografică, determinată de factori biologici şi sociali;
- dinamica rezultatelor macroeconomice trebuie privită pe o perioadă suficient de lugă, pentru a se delimita expansiunea conjuncturală pe termen scurt din cadrul ciclului de afaceri de creştere economică propriu-zisă, ce se manifestă ca tendinţă în cadrul unei perioade mai mare de timp;
- creşterea economică are în vedere rezultatele macroeconomice reale, cele corectate cu mărimea deflatorului;
- din punct de vedere cantitativ, expresia sintetică a creşterii economice este ritmul sporului PNB sau PIB pe locuitor.
Acest indicator prezintă o serie de limite, cum sunt: apare ca o valoare medie, nefurnizând informaţii cu privire la repartizarea efectivă a veniturilor diferitelor categorii ale populaţiei; posibilităţile de comparare a indicatorului se diminuează în timp, ca urmare a schimbărilor ce survin în structura produselor şi serviciilor ce intră în componenţa acestuia; nu reflectă influenţa costurilor „ecologice” legate de degradarea mediului natural, care apar la nivelul ansamblului societăţii şi nu sunt înregistrate distinct în evidenţa agenţilor economici responsabili de producerea lor; nu evidenţiază legătura dintre procesul creşterii economice şi finalitatea socială. În acest scop se apelează şi la alţi indicatori, mai relevaţi fiind durata timpului liber şi speranţa medie de viaţă. Creşterea economică, ca proces macroeconomic, nu surprinde modificările calitative din fizionomia şi structura eonomiei naţionale, din nivelul de trai, aspecte ce sunt puse în evidenţă prin conceptul de dezvoltare economică.