1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Tendintele economice, la nivel macro, dintr-o tara sunt o components majora a economiei tarii, prin prisma faptului ca schimbarile la nivel macro atrag dupa ele schimbari ale mediului de afaceri intern, de aici legatura dintre nivelul micro al unei economii si cel macro, si de asemenea schimbarile economice prin care o tara poate trece au un impact puternic asupra relatiilor economice internationale ale acelei tari.

Cresterea economica este definita ca si cresterea valorii banesti a bunurilor si serviciilor produse de toate sectoarele economiei, per capita, intr-o anumita perioada de tim1p. Este o masura cantitativa care arata cresterea numarului de tranzactii comerciale intr-o economie. Cresterea economica poate fi exprimata in termeni de „Produs intern brut” (PIB), si „Produs national brut”, indicatori ce ajuta la masurarea in termeni cantitativi a economiilor tarilor[1] [2]. De asemenea, cresterea economica ne lasa sa comparam valoric, in termeni absoluti dar si procentuali, eventualele modificari ale marimii economiilor, ce au avut loc de la an la an sau pe o perioada de mai multi ani. Totodata, ne permite sa comparam tarile lumii dupa cat de mult a crescut valoarea economiilor lor, in decursul unui an, pentru a analiza mai usor daca actiunile economice intreprinse de o anumita tara au avut efectele asteptate, si cat de mare a fost impactul acestor modificari economice.In termeni mai simpli, cresterea economica este rezultatul cresterii cantitatii resurselor economice si a avansurilor tehnologice[3].

Dezvoltarea economica este definita ca procesul de crestere a volumului productiei impreuna cu imbunatatirea tehnologiei, cresterea nivelului de trai, schimbarile institutionale, etc. Pe scurt, progresul in structura socio-economica a economiei[4]. Acest concept este unul mai nou decat cel al cresterii economice, ceea ce face ca cele doua sa fie des confundate, insa trebuie sa fie stiut faptul ca cresterea economica este esentiala pentru dezvoltarea economica, insa nu este singura conditie pentru manifestarea acesteia. Dezvoltarea economica analizeaza o gama mai larga de factori statistici, si nu doar PIB-ul per capita, ci in schimb, dezvoltarea economica ia in considerare si o serie de factori de natura sociala, cum ar fi, modul in care sunt afectati oamenii de schimbarile economice, si factori de natura ecologica, cum ar fi, impactul asupra mediului si asupra planetei in general, a actiunilor intreprinse de diverse tari pentru a obtine crestere economica. Pentru masurarea dezvoltarii economice ne vom uita la factori precum: PIB per capita, nivelul alfabetizarii si standardele de educatie, nivelul sectorului medical, disponibilitatea si calitatea locuinjelor, nivelul standardelor de protectie a mediului, nivelul infrastructure, speranja de viaja la nastere, etc.

Pentru a evita mai usoara confuzia dintre crestere economica si dezvoltare economica, exista o seria de diferenje fundamentale intre acestea. tn primul rand, cresterea economica reprezinta modificarea in sens pozitiv a output-ului real al unei tari, in decursul unei perioade de timp, in timp ce, dezvoltarea economica implica o crestere a producjiei impreuna cu avansurile tehnologice, imbunatatirea conditiilor de trai, a educatiei, etc, practic, cresterea economica este o parte a dezvoltarii economice. Apoi, cresterea economica este un proces automat, ea putandu-se inregistra fara a modifica structura lanturilor de producjie, in timp ce, dezvoltarea economica este rezultatul unor activitati bine planificate si orientate catre imbunatatirea conditiilor de productie. tn termeni mai simpli, din cresterea economica rezulta schimbari cantitative in economie, insa dezvoltarea economica se concentreaza mai mult pe schimbarile calitative ale sistemului economic, care in timp, pot aduce cu ele si plusuri cantitative[5].

Nivelul de dezvoltare al unei tari este masurat cu ajutorul unor indicatori statistici, cum ar fi: venitul per persoana, PIB per capita, speranta de viata medie a populatiei unei tari, rata de alfabetizare a populatiei, indexul libertatii economice, etc. Organizatia Natiunilor Unite a creat Indicele Dezvoltarii Umane (Human Development Index), ca un indicativ agregat a sperantei de viata la nastere, educatiei, produsului national brut, si a paritatii puterii de cumparare, pentru a evalua mai usor nivelul de dezvoltare din tarile unde aceste date sunt disponibile. tn 2010, Raportul despre Dezvoltarea Umana al ONU a introdus termenul de IHDI (Inequality-adjusted Human Development Index), ce are ca scop evaluarea nivelului de dezvoltare a tarilor tinand cont de inegalitatea economica dintre state, factor ce face ca HDI sa fie vazut ca un indicator al dezvoltarii umane potentiale sau ca nivelul maxim al IHDI care ar putea fi atins daca in lume nu ar exista inegalitate economica.

Pe de alta parte, Fondul Monetar International nu folosea inainte de 2004 termenii de “tara dezvoltata” si “tara in dezvoltare” pentru statele din Europa Centrala si Europa de Est, aici fiind incluse si tarile din Europa centrala care inca apartineau Grupului Est-European in institutiile ONU. De asemenea, FMI nu folosea acei termeni pentru statele din fosta URSS, cele din Asia Centrala (Kazakhstan, Uzbekistan etc.) si Mongolia. tn schimb FMI se referea la aceste state ca fiind tari cu o economie de tranzitie. tn prezent, FMI foloseste un sistem flexibil de clasificare care ia in considerare nivelul venitului per capita, dar si diversificarea exporturilor, pentru ca, de exemplu, tarile care sunt mari exportatoare de petrol si au un PIB per capita mare sa nu fie clasificate ca fund mai dezvoltate deoarece ele exporta in proporpe de 70% petrol, deci nu au un sistem economic dezvoltat. De asemenea, FMI ia in considerare si nivelul de integrare in sistemul financiar global al economiilor statelor atunci cand face aceste clasificari, deoarece cu cat un stat este implicat in mai multe schimburi comerciale internationale, cu atat va avea o economie mai dezvoltata.

Un alt factor important in determinarea nivelului de dezvoltare al unei tari este reprezentat de modificarile structurii sectoarelor economice ce au avut loc intr-o tara. tn medie, statele cu o contribute de cel putin 50% la prelucrarea resurselor naturale, extrase de pe teritoriul acestor state, au economii ce au avut parte de cresteri substantiate. Aceasta inseamna, ca in statele unde resursele naturale nu sunt vandute ca materii prime pe pietele internationale, ci in schimb aceste resurse sunt folosite pentru productia de bunuri in interiorul tarii, bunurile rezultate au o valoare mai mare.

Astfel, in schimburile internationale, tarile au de castigat mai mult daca se axeaza pe niveluri superioare de productie. tnsa, exploatarea resurselor naturale nu reprezinta o cale sigura spre dezvoltarea economica a statelor, ci in schimb aceasta trebuie sa fie sustinuta de un sector industrial capabil sa produca bunuri de o calitate superioara si de un sector al serviciilor care sa confere economiei un mediu dinamic in care investitiile pot fi profitabile. Cele mai multe investitii se fac in sectorul serviciilor, asta deoarece acest sector este cel mai dinamic si are cele mai multe oportunitati de investitie.

Oamenii sunt, poate, cea mai importanta resursa pe care un stat o are la dispozitie. De aceea, bunastarea populatiei ar trebui sa fie principala grija a statelor, iar pentru a create nivelul bunastarii trebuie asigurat atat un sistem educational bine structurat, care sa pregateasca populatia pentru mediul economic si pentru cel de afaceri, ajutandu-i sa-§i dezvolte abilitatile si imaginatia; cat si un sistem medical capabil sa trateze eficient si in timp util populatia. Daca statele asigura un sistem educational si unul medical adecvat ele trebuie sa aiba grija ca populatia sa aiba locuri de munca iar aceasta se poate face prin atragerea investitorilor, prin asigurarea unor conditii legale si sigure de munca si crearea unei strategii de dezvoltare inteligenta bazata pe eficientizarea folosirii resurselor disponibile. Prin urmare, pentru a se dezvolta, un stat, trebuie sa aiba la dispozitie, atat institutii puternice si bine structurate, cat si reglementari bine gandite, pentru ca statul sa isi aloce resursele in asa fel incat sa gaseasca un echilibru intre sectoarele economice pentru ca astfel sa atraga investitori, sa produca bunuri de calitate si in final sa creasca nivelul de trai al populatiei.

Jarile in dezvoltare sunt, in general, state ce nu au atins un grad semnificativ de industrializare in comparatie cu nivelul populatiei din aceste state. Aceste state au, in majoritatea cazurilor, un standard de viata mediu spre scazut. Astfel se poate observa ca exista o asociere foarte puternica intre venit scazut si o crestere mare a populatiei. Cele mai multe state in curs de dezvoltare intampina o serie de probleme ce au un impact puternic asupra nivelului de dezvoltare al tarii. Aceste probleme sunt de natura socio-economica, prin prisma faptului ca un nivel scazut de educate al populapei duce la un nivel scazut al inovapei, si, astfel statele nu se pot dezvolta. Daca un stat nu ia masuri pentru prevenirea saraciei, atunci nicio alta institutie internationala nu va interveni, astfel creandu- se o problema pentru statul in cauza si de multe ori saracia fiind strans legata de o slabiciune acuta a resurselor umane, bazata pe factori fizici, cum ar fi nutritia si sanatatea, dar si pe factori socioculturali, cum ar fi educatia. tntr-un stat in care nivelul saraciei este mare este foarte probabil ca si populatia acelei tari sa nu aiba acces la o alimentatie suficient de nutritiva, la un sistem educational bine structurat si la un sistem medical adecvat. Toate acestea creeaza un sistem economic extrem de vulnerabil cu instabilitati in productia agricola, instabilitati in exportul de bunuri si servicii etc. Putem spune ca tarile cu un grad de dezvoltare redus sufera de un handicap al economiilor mici determinat de un cumul de factori atat interni, cat si externi.

insa istoria economica din ultima jumatate de secol ne-a demonstrat ca, prin crearea unui echilibru intre o forta de munca bine pregatita, un sector industrial bine structurat si prin perseverenta spre dezvoltare, unele state pot face o trecere relativ rapida de la economii slab dezvoltate la economii puternic dezvoltate.

Aici se poate face referire foarte usor la “Miracolul Asiatic” care s-a manifestat in 4 state din Asia si anume Hong Kong, Singapore, Coreea de Sud si Taiwan supranumite si “The Four Asian Tigers” datorita saltului economic foarte puternic ce a avut loc in aceste state intre anii 1960 si 1990. Cele 4 state au avut parte in aceasta perioada de o industrializare rapida si au sustinut cresteri economice exceptionale, de peste 7% pe an intre anii 1967 si 1995. Chiar daca criza fmanciara asiatica din 1997 a lovit puternic economiile celor 4 state mai ales in ceea ce priveste datoria publica a statelor, “Miracolul Asiatic” a continuat si printr-o combinatie de avantaje economice printre care putem enumera rata ridicata de economisire si deschiderea spre comertul international, cele 4 state au inceput secol ul 21 ca state avansate din punct de vedere economic cu un nivel al veniturilor foarte mare comparativ cu alte state asiatice, specializandu-se in arii economice unde detin avantaje comparative. Hong Kong si Singapore au devenit centre financiare internationale iar Coreea de Sud si Taiwan sunt lideri mondiali in ceea ce priveste productia de electronice de consum. Povestea economica de succes a acestor state serveste astazi ca model pentru alte state in curs de dezvoltare.

Succesul “Miracolului Asiatic” a avut un impact puternic inca de la inceputul anilor 90, cand si alte state au inceput sa faca reforme in economiile lor pentru a deveni mai competitive. inca din anii 70 existau terminologii atribuite statelor ce nu erau atat de dezvoltate dar aveau parte de o industrializare si o crestere economica puternica. Pe atunci se folosea termenul de “state mai putin dezvoltate” insa in 1981 economistul Antoine Van Agtmael, ce lucra la International Finance Corporation care este o divizie a Bancii Mondiale, a venit pentru prima data cu ideea termenului de “emerging market ”.

Un stat cu o piata emergenta are cateva din caracteristicile unei economii dezvoltate insa, nu este inca considerat un stat dezvoltat din toate punctele de vedere. O economie cu o piata emergenta descrie economia natiunii ca fiind in plin proces de dezvoltare, de cele mai multe ori folosind industrializarea si cresterea rapida a capacitatilor de productie pentru a-si atinge acest scop. O piata emergenta poate fi deasemenea si un sector al economiei care are parte de o crestere foarte mare a importantei sale in economia globala, atragand investitii masive din partea mai multor state si totodata creandu-se din ce in ce mai multe companii ce activeaza in acel sector economic. Ca exemplu se poate vedea cum noile tehnologii din era internetului fac posibile inovatii si descoperiri ce acum 20 de ani pareau imposibile, ceea ce atrage tot mai multe investitii in acest sector si creeaza din ce in ce mai multe firme ce sunt prinse in acest curent al inovatiei. Se poate observa ca de§i marile companii ale secolului trecut cum ar fi IBM, Ford sau Wall-Mart inca sunt prezente intr-un mod puternic pe piata exista astazi competitori puternici care vin din tari care acum 50 de ani reprezentau ceea ce noi astazi am numi “lumea a treia”. Putem sa vorbim aici despre Haier din China, care momentan este lider de piata in domeniul electrocasnicelor cu o cota de piata de peste 10%, sau de Samsung din Coreea de Sud, Embraer din Brazilia si de Infosys din India.

Intorcandu-ne la pietele emergente, ce s-ar intampla daca un stat combina mai multe piete emergente, ducandu-le pana la economie de scara, si avand atat o forta de munca ieftina, si conditii fiscale §i economice prielnice? Ei bine, raspunsul la aceasta intrebare a inceput sa apara inca din anii 90 cand mai multe state in frunte cu Brazilia, Rusia, India si China, au inceput sa aiba cresteri economice substantiate de la an la an, fapt care in 2001 l-a determinat pe Jim O’Neil, presedintele unei divizii a Goldman Sachs sa publice lucrarea “Building Better Global Economic BIRCs”, lucrare care atesta ca aceste state care reprezentau 40% din populatia lumii si peste 22% din PIB-ul global, sunt state ce au intrat in competitia pentru pozitiile de lideri ai economiei mondiale si reprezinta competitori seriosi pentru statele dezvoltate din Europa si America de Nord.

 

[1]  IMF, Statistics on the Growth of the Global Gross Domestic Product (GDP) from 2003 to 2013, October 2012.

[2]  Gordon C. Bjork, The Way It Worked and Why It Won't: Structural Change and the Slowdown of U.S. Economic Growth, Praeger, 1999, p. 251.

[3]  idem

[4]  A. O'Sullivan, Economics: Principles in Action, Pearson Prentice Hall, 2003, p. 70

[5]  R. Conteras, "How the Concept of Development Got Started", University of Iowa Center for International Finance and Development, p. 108.

Loading...